4,795 matches
-
vietăți. Bunicul avea trebuință, ca om de încredere la moară, de Costandin, un oltean pripășit care se însurase cu Aglaia. Femeia era din partea locului. Când se schimba rândul la măcinat, Costandin bătea cu lopata în coș iar dacă omul de la ladă se arăta prea lacom cu strânsul făinii, atent, credinciosul scotea un răcnet și, cu mâna, făcea semn celui care urma, să coboare mai iute. Vameș drept, Costandin nu răbda să rămână cineva în pagubă. Banii de băutură și-i scotea
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
atunci, când liniștea fu spartă, morarul ridică în pripă oblonul. Bubuitura se tăie și zvonul măcinișului începu să bată în plin un ritm continuu. Odată cu el, toată hardughia tresări ; încet- încet intră într-o urducătură necontenită. Podurile pline de păienjeniș, lada vămii, cântarul, sacii și-n cele din urmă oamenii se prindeau în ritmul acela care înveselea lumea, zvonind că toate au pornit, iar ciclurile se întemeiază. Cărunțind-o cu licheni, trecuse vreme peste moara care se pitea în gropul cu
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
de pureci. „învață-mă și pe mine, om bun”, s-a rugat Iordache de gazdă. Strângând din umere, gazda i-a zis: „Apăi nu mai ști și dumneata, omule, că destul păcat am eu”. Iordache Cărăușu stupi între picioare. De după lada de făină un omuleț negru zise atuncea tare : - Solomonarii au fiecare feliușagul lor, unii leagă ploile și abat grindina la loc pustiu, pe prund ori pe imaș. Răzbunicul meu știa să facă pozna asta. Alții au dar să nu le
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
deal. O iei, faci o crestătură în podul palmei și-o vâri în crestătură. Dac-ai pus mâna cu iarba fiarelor pe lacată, sare cât colo lacata. Poveștile nu conteneau decât odată cu măcinișul. Mirosind a copt, făina cădea fierbinte în ladă iar în toată moara se prelingea din gura podului un abur roșiatic. OPUSTUL Râul curgea liniștit pe luncă. Meandrele lui alcătuiau coturi în care dormeau, falnic, copacii : un plop, un tei, pâlcuri de frasini, ulmi și stejari. Lângă mal clipeau
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
începea să pârâie și să se miște. Aninat de un capăt de grindă, felinarul se clătina în șuvoirea ploii. - Lanțul ! răcnea un glas. Leagă-l la buhai Acuma, sloboade ! Zuruiau verigile de fier. Scrâșnind, stavila uriașă pornea năboiul. Jos, în lada opustului, apele bubuiau, astupând zvonul vântului ș-al ploii. Prin golul porții căscate vârtejul amesteca vreascurile cu spume. Morarii mutau lanțurile de la un buhai la altul. Slabă, lumina le scotea fețele din întuneric : cu căciulă neagră, unul încleșta din măsele
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
Dar nu băgă de seamă. ― Nu-mi place să mănânc singură! strigă, dar n-o auzi nimeni. Se stârnise vântul din vale, așa cum se stârnea În fiecare după-amiază. Bătea prin ferestrele deschise ale casei. Făcea să-i zăngăne zăvorul de pe lada de zestre și mătăniile vechi ale tatălui ei care stăteau deasupra. Desdemona apucă mărgelele. Începu să prefire, una câte una printre degete, exact așa cum făcuseră tatăl ei și bunicul și străbunicul, respectând o moștenire familială de Îngrijorare temeinică, precisă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Întocmai ca manechinul francez de lenjerie, Încât nu observă că pașii nu se apropiau, ci se Îndepărtau. Se Întoarse și văzu că Lefty Stephanides, singurul burlac eligibil din zonă, Își luase tălpășița... ...Între timp, la ea acasă, Desdemona Își deschise lada de zestre. Băgă mâna Înăuntru și-și scoase propriul corset. Mama ei i-l dăruise cu mulți ani Înainte, În așteptarea nopții ei de nuntă, spunându-i: ― Sper că o să-l umpli Într-o zi. Acum, În fața oglinzii din dormitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
-o În jos pe stradă și dând peste Lucille Kafkalis, care Îl dezamăgise la fel de tare, nereușind să se ridice la Înălțimea paginii 22... ...Dar iată că Începe. Desdemona, plângând, Își dă jos corsetul, Îl Împăturește și Îl pune Înapoi În lada de zestre. Se aruncă pe pat - pe patul lui Lefty - și continuă să plângă. Perna miroase a pomada lui de lămâie și ea o adulmecă printre suspine... ...până când, amețită de narcoza plânsului, adoarme. Visează visul pe care l-a tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
apare o șalupă slinoasă, cu doi bărbați la bord. Aceștia opresc motorul și lasă barca să alunece prin stuf. Zizmo Îi dă un plic unuia dintre bărbați. Celălalt trage prelata de pe spatele bărcii. În lumina lunii se văd strălucind douăsprezece lăzi de lemn, stivuite cu grijă. ― Acum am propria mea cale ferată, spuse Zizmo. Hai, descarcă. Natura exactă a afacerii de importuri a lui Jimmy Zizmo fu astfel dezvăluită. Nu făcea comerț cu halva din Turcia, caise uscate din Siria și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
feribotul până la Windsor cu sticle de cinci litri ascunse pe sub rochii. Câtă vreme contrabanda nu afecta afacerea cea mare, bandele o Îngăduiau. Dar Zizmo Întrecea flagrant măsura. Ieșeau de cinci sau șase ori pe săptămână. În portbagajul Packardului Încăpeau patru lăzi de alcool, iar pe bancheta spațioasă din spate, protejată de perdele, Încă opt. Zizmo nu respecta nici regulile, nici teritoriile. ― De Îndată ce au votat prohibiția, m-am dus la bibliotecă și m-am uitat pe o hartă, spuse el, povestind cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
folosesc la tonomat. În timp ce alegeam melodiile, mă uitam prin geamul de la stradă după prietenul meu de-acolo. De obicei, În zilele de sâmbătă se instala În colț, Înconjurat de alți tineri. Uneori stătea pe un scaun rupt sau pe o ladă de cărbuni, timp În care Își ținea discursurile. Întotdeauna Își ținea mâna ridicată, fluturând-o sau gesticulând. Dar dacă se Întâmpla să mă vadă, pumnul ridicat i se deschidea și el Îmi făcea cu mâna. Îl chema Marius Wyxzewixard Challouehliczilczese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fondul închis al holului. Mă plimbam încet, fără scop, admirând noaptea și giulgiul ei tăcut. Hoinăream pe holul etajului doi gândindu-mă la diverse lucruri. Epoca în care trăiam era principalul subiect. Mă bântuiau apoi întrebări și presupuneri cu privire la conținutul lăzilor pe care trebuia să le primim dimineață. Mă întrebam dacă comportamentul Anei avea vreo legătură cu evenimentele recente sau dacă aveau să se întâmple și dacă n-am fi pornit răzmerița. Încercam să-mi închipui posibile mijloace de apărare împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pe tine. Nici prin cap nu-mi trece. Cum s-o dau jos? Se uită la mine mustrător. "Mare încăpățânat", reușii să smulg din gândurile sale. Fă cum vrei. Ce trebuie să mai pun pe mine? Începu să scotocească prin ladă, căci nu era tocmai ordonată. Mă uitam la el zâmbind. Era caraghios. Semăna cu un scutier din Evul Mediu care-și pregătea stăpânul pentru un turnir. Zâmbind, ridicasem privirea de la el și mi-o plimbam prin încăpere. Timpul încetinise. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
că nu fac nimic cu ei, nici cu maieul, se întoarse spre mine: Deși au multe proprietăți speciale, nu se pot îmbrăca singuri. Mă gândeam că ar trebui să știi... Se întoarse din nou și începu iarăși să scotocească prin lada din lemn. Trebuia să mă îmbrac cu ce-mi dădea... Pe măsură ce mă schimbam, el tot îmi azvârlea haine numindu-le: Ciorapi Kelarin! Mănuși Veraen! Cizme Poddieu! Și lista continua... După un sfert de oră, când reușii să mă îmbrac cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Își râcâie obrazul cu vârful unghiei. În pledoarie va fi nevoie și de o descriere din când în când. Nu numai istorică, ci poetică. Dă să se îndrepte spre perete, să tragă de șnurul clopotului. Se răzgândește. Revine înapoi lângă ladă. Să-și mai desfete o dată ochii cu cele cinci suluri de papirus. Gura i se destinde într-un surâs larg. Valorează însutit, nu înmiit, greutatea lor în aur. Trece cu degetele, apreciativ, peste armătură. Calitatea unui seif depinde de construcția
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
togă, la brâu, și scoate o cheie. O învârte cu grijă, pentru ca fiecare din țișor să intre pe rând în lăcașul lui. Altminteri, resortul poate sări și se blochează. Reușește să elibereze zăvorul și-l trage din ivăr. Dă capacul lăzii peste cap. Cu un suspin de mulțumire, își plimbă mâinile printre veșmintele frumos rânduite. Le dă la o parte încet. Aici ține el arma 261 mortală pe care zeii atotputernici i-au pus-o în mână. N au vrut ca
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să-i forțeze mâna lui Augustus. Scotocește mai adânc. Începe să zvârle nervos afară tot ce întâlnește în cale. Tot ele îl vor ajuta să-i dea lovitura de grație și lui Tiberius când va veni momentul. Degetele ating fundul lăzii. Respirația i se precipită. Se apleacă peste cufăr cu fruntea îmbrobonată. Pe Jupiter! Au dispărut. CAPITOLUL VII Rufus saltă ușurel trapa și-și scoate cu grijă capul prin deschizătoarea rotundă din tavan. Parada a început. Respiră adânc de câteva ori
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în parte de privirile indiscrete. Fără voie, Tiberius urmărește silueta fiecărei vestale. Care dintre ele o fi fata Vipsaniei? Îl cuprinde mânia. Pe unde umblă? Putea veni măcar să-și vadă fiica, dacă de el nu-i pasă. În acest moment, lada uriașă pe două osii se hurducă din loc, precedată de lictorii cu fascii. Deasupra sa, o Victorie își ține aripile desfăcute, gata parcă să-și ia zborul. Însă nu toate vestalele au reușit să se așeze pe perne, și prin
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
iepurii mor uneori din cauza a trei sau patru alice care abia par să străpungă pielea. Alții mureau ca pisicile - cu craniul sfărâmat și cu fierul În creier, o mai duceau așa vreo două zile, ca pisicile care se târăsc În lada de cărbuni cu un glonț În creier și nu mor până nu le tai capul. Poate că unele pisici nu mor nici atunci, se zice că au nouă vieți, ce știu eu, dar cei mai mulți bărbați mureau ca animalele, nu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
S. W. Erdnase“ este o anagramă a lui „E. S. Andrews“. Prin Înșelătorie sau prin vânzarea drepturilor de autor, Seraphineas avea destui bani să cumpere produse din America, iar un prieten i le trimitea În Birmania. În fiecare an soseau lăzi cu manuale, table de scris și medicamente, precum și provizii cu mâncărurile preferate. Mai erau și rochii albe cu tivurile croșetate pentru miresele lui virgine și haine de ultima modă pentru el, toate Într-o nuanță crem ivorie: cămăși lucrate după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
îmbrăcat în uniformă de polițist, cu mănuși albe, care a intrat pe ușa din față, a ridicat cu ambele mâini un pachet înfășurat cu ziare și l-a scos afară. Un angajat din stație a adus o cutie pătrată (o ladă de plastic în care se pun ziarele aruncate) și a pus pachetul în ea. Doi sau trei angajați de la metrou dispăreau și se întorceau în grabă. S-a întâmplat tocmai când să cobor. Imaginea polițistului cu mănuși albe care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ce-i povestise Filip sau auzise, dar nu vroia s-o arate. Filip nu se intimidă. Se uită prin cameră, jur împrejur, în căutarea unui loc cât de cât amenajabil. Singurul lucru pe care îl găsi fu un fel de ladă mare de lemn, lipită de perete și închisă cu lacăt. Nu reuși să-și imagineze ce conținea, dar putea să fie un straniu coșciug de rinocer, sau ceva de genul ăsta. Nu știa prea bine cum arată un rinocer, dar
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
conținea, dar putea să fie un straniu coșciug de rinocer, sau ceva de genul ăsta. Nu știa prea bine cum arată un rinocer, dar dacă ar fi fost pus să-i meșterească un coșciug, l-ar fi făcut cam ca lada aceea. Se întinse pe lemnul tare, învelindu-se cu pledul de pe ladă, cu gând să ațipească, pentru că o conversație cu Carol părea a fi, cel puțin pentru moment, inoportună. Filip avea somnul foarte ușor. Se trezea la cel mai mic
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de genul ăsta. Nu știa prea bine cum arată un rinocer, dar dacă ar fi fost pus să-i meșterească un coșciug, l-ar fi făcut cam ca lada aceea. Se întinse pe lemnul tare, învelindu-se cu pledul de pe ladă, cu gând să ațipească, pentru că o conversație cu Carol părea a fi, cel puțin pentru moment, inoportună. Filip avea somnul foarte ușor. Se trezea la cel mai mic zgomot. Dormea întotdeauna în aceeași poziție, pe partea dreaptă, cu o ureche
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
mâna stângă, trecută peste cap, își acoperea cealaltă ureche. Diminua astfel zgomotele care altfel, cu somnul său iepuresc, nu i-ar fi permis să doarmă deloc. Alegerea culcușului se dovedi a fi puțin inspirată. De cum își lipi urechea de capacul lăzii Filip tresări la auzul unui vuiet stins venit ca din măruntaiele pământului, un râcâit disperat de gheare, un fâșâit de celofan al unui stol îndepărtat de lăcuste, ronțăindu-i și măcinându-i cu mandibule minuscule nervii și orele de nesomn
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]