1,589 matches
-
de studiu Materia A. Învățătura începătoare Școala lancastrică Anul I Citirea Scrierea Numărarea, adunarea și scăderea practică Sfintele rugăciuni Școala normală (clasa a I-a) Anul II Scrierea din dictando Lectura după cărți orânduite Caligrafia Din gramatica română, etimologia Citirea latinească Patru spețe din artmetică Catihisie, partea I Școala normală (clasa a II-a) Anul III Gramatica română, sintaxul vulgar Elementele geografiei pe scurt Din aritmetică până la fracții inclusive Scrierea și declamația latină Din catihisie, partea a II-a Din istoria
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
saŭ Latinĭ, luațĭ parte din Italia, parte din alte țĕrĭ ale imperiuluĭ Roman" (Xenopol, 1890, p. 13). Poporul român s-a format din asimilarea dacilor în matricea etnico-spirituală a coloniștilor romani: "Daciĭ amestecîndu-se cu Romaniĭ aŭ inceput a vorbi limba latinească, schimbând cu încetul formele vorbireĭ, ast-felŭ că aŭ dat nascere unuĭ noŭ popor, cel Romănesc" (Xenopol, 1890, p. 13). Pe lângă sinteza glotogenetică (de limbă), Xenopol postulează în memoria națională și sinteza etnogenetică (de sânge): "Romanii [...] care fusese adușĭ aicea de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
operei. Aceeași imagine la Alexandru Grama și ceilalți. Ei toți, sau aproape toți, sunt ardeleni și cu spiritul critic ardelean se glumește mai greu pentru că este trecut prin carte nemțească multă și deasă, strecurat prin sita multei și marii poezii latinești, grecești, nemțești de asemenea. Mergem chiar mai departe și acceptăm că ardeleanul generic are particularitățile lui, o anumită încetineală a minții să zicem, o mai grea urcare din particular în general, etc. Într-o discuție memorabilă cu scriitorul Gheorghe Suciu
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
devenire: de la imaginea primară, arhetipală, ca ființă a universalului și individualului, manifestându-se sub forma unui construct psihologic, la întruparea mitică a trecerii înspre alt stadiu existențial ( din colindele românești), spațiul ultim al semnificațiilor fiind meta-imaginea. Etimologic, "casa" provine din latinescul "casa" care s-a mai păstrat în italiană cu acest sens 48. Derivatele existente în limba română s-au format de la același etimon, dar direct din cuvântul derivat din latină; astfel, căsar sau căsaș (cap de familie) are la bază
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
care-și revarsă flăcările sau inspiră teama, focul a fost divinizat sub două aspecte, focul ceresc, reprezentat de soare, și focul terestru, din vatra casei. Cultul focului este o caracteristică a religiilor indo-europene; numele zeului vedic Agni se regăsește în latinescul ignis, în lituanianul ugnis, dar și în paleoslavul ogni 275. Cultul vedic al focului se efectua în "casa sacrificatului" sau pe teren acoperit cu iarbă, pe care se făceau trei focuri. Agnihotra, "ofranda pentru foc", avea loc în zori și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o mulțime de cumpărători vin. Aripa de liliac, și așa dacă o porți lângă tine, e bună de dragoste. Ca să-ți meargă bine într-o casă să îngropi un liliac sub prag." 277 Stăpân peste foc și peste apă (numele latinesc "aquila" este un eufemism derivat din "aqua" apă), vulturul, ca pasăre a luminii, a iluminării și reîntineririi, este un intermediar între lumea de aici și lumea de dincolo 278: "Vulturul e împăratul păsărilor. De demult, vulturul era tare bun la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
redecorarea grădinilor, iar din 1669 a hotărât extinderea palatului. Le Château de Versailles - acesta este numele său complet - are niște origini mai mult decât modeste. Originile etimologice ale numelui nu se cunosc cu exactitate. Se presupune că numele provine din latinescul versare care înseamnă a roti continuu. Termenul era utilizat în evul mediu în activitățile agricole și desemna activitatea de a ara pământul. O altă legendă locală povestește cum, din cauza vânturilor puternice, bulgării de pământ erau rostogoliți continuu. în 1038, preoții
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
fără îndoială, aceea care transformă forma arhitecturală într-o metaforă a trupului feminin (al Poliei, în speță). De ce a fost neglijată această metaforă erotizantă a arhitecturii? în parte, datorită prozei dificile, poliglote, “joyce iene“; întradevăr, ea este sufocată de inscripții latinești și grecești... La obscuritatea textului se adaugă misterul care înconjoară persoana autorului. Tradiția a atribuit cartea lui Francesco Colonna, nume purtat deopotrivă de un călugăr dominican din Veneția și de un baron din Roma. Liane Lefevre atribuie Hypnerotomachia Poliphili, lui
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
În sensul pe care i l-a dat Heidegger. Toate aceste aspecte, și multe altele, se regăsesc În permisivul concept context. 1.2. Definiția și etimologia conceptului de context Se pare că, la origini, cuvântul context este un derivat al latinescului texere, a Țese, care a devenit contexere, având sensul de a compune, a Îmbina, a Întrețese. Referirea imediată a fost la Întrețeserea cuvintelor În propoziții și a acestora În frază, apoi În discurs <footnote id "7">Conceptul de discurs va
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
ele reproduc textele după edițiile cu adevărat științifice. Pentru autorii contemporani, care pot aduce modificări de la o ediție la alta, se recomandă să folosim ultima ediție - dacă se poate - ediția care poartă pe foaia de titlu mențiunea ne varietur (expresie latinească ce desemnează ediția la care nu se schimbă nimic). Romanul Pânza de păianjen al Cellei Serghi, de pildă, poartă pe ultima ediție această mențiune. E adevărat că foarte puține ediții fac asemenea precizări, de care ar trebui să se țină
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Năstase, s-au trecut acele vremuri!” (M. Sadoveanu); - după titluri exprimate prin substantive În cazul vocativ: Absalom! Absalom! (titlul unui roman de Faulkner); - când autorul Își exprimă Îndoiala sau ironia față de cele exprimate În propoziție, semnul exclamării ținând locul cuvântului latinesc sic („chiar așa”): „Am scris lui Barbu În franțuzește (!), ca să-l felicit pentru discursul său” (I.L. Caragiale); - În locul replicilor date prin mimică sau gesturi: „- Glumă e să mă arză odată cu o avere de om... - Patruzeci de mii de franci!... - !!!” (I.L.
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Înainte de 1900, cărțile nu menționau numele editurii, ci, eventual, al tipografiei. La fel se procedează atunci când pe foaia de titlu nu este trecută localitatea sau anul editării: sunt utilizate mențiunile f.l. („fără loc”), respectiv f.a. („fără an”) sau, cu termeni latinești, s.l. (sine loco), respectiv s.a (sine anno). Așa cum s-a spus și În privința modului de Întocmire a fișei unei cărți, dacă o carte este tradusă În limba română, este obligatoriu să menționăm numele traducătorului (al traducătorilor). Exemplu: Ferréol, Gilles
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
numele acestora se leagă prin conjuncția și: AMANCY N. și VENTURA T., 50 modčles de dissertation, Alleur, Marabout, 1992. 8. Dacă lucrarea e semnată de mai mult de trei autori, a fost indicat doar primul, apoi s-a folosit expresia latinească et al.: MÉRAUD D. et al., Guide de redaction administrative, Paris, Roudil, 1977. 9. Între nume și prenume nu s-a pus virgulă, deși ordinea firească În limba franceză, la fel ca În limba română, este prenume + nume: AMANCY N.
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
este cel care este capabil să intre Într-o bibliotecă fără a avea nici cea mai mică idee despre subiect și a ieși (sic!) de acolo știind ceva mai mult despre asta (Eco 2000, 64). În cazul de față, cuvântul latinesc sic! ne atrage atenția asupra faptului că verbul a ieși este incorect folosit În context, el fiind la modul infinitiv, comparativ cu să intre, care este la conjunctiv, ignorându-se aici principiul simetriei sintactice. Corect ar fi fost: „Cercetătorul [...] este
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
lui Pluto. Este un Infern mai „snob”: aici nu sălășluiesc decât VIP-urile Olimpului, precum Titanii. După ce străbate aceste trei etape inițiatice, sufletul mortului va ajunge În Câmpiile Elizee. Suntem destul de departe de tortura flăcărilor veșnice... Etimologic, Pluto vine din latinescul ploutos, „bogăție”, iar Hades provine din grecescul Aitho, „a arde”, „a preschimba prin foc”. Tradiția Îl reprezintă adesea cu un corn al abundenței În mână. Din punct de vedere astronomic, Pluto este o mică planetă descoperită recent, În 1930, la
[Corola-publishinghouse/Science/1869_a_3194]
-
o modalitate de manifestare clinică specifică. De aceea acest tip de tulburări psihopatologice sunt tratate în cadrul aceluiași grup comun de tulburări psihice de către majoritatea specialiștilor (K. Jaspers, K. Schneider, N. Schipkowensky, A. Bräutigam, K. Leonhardt). Termenul de reacție vine din latinescul reagere, reactio care desemnează ideea de „acțiune reciprocă” sau de „răspuns”. Este, de fapt, vorba despre un cuplu, sau despre o „pereche compensată”, formată din două părți: acțiunea și reacțiunea. În cadrul acestui cuplu, cel de-al doilea termen îl redublează
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
endogenitate Evoluția istorică a concepțiilor despre endogen și fixarea cadrului psihopatologic al psihozelor endogene este deosebit de interesantă. Din punct de vedere etimologic endogen înseamnă „situat în interior” sau „născut în casă”, având origine în greaca veche. Etimologic, grecescul endogenes corespunde latinescului domi natus sau intus genitus - ambele având aceeași semnificație. Noțiunea de endogen este introdusă în psihiatrie la sfârșitul secolul al XIX-lea de către Moebius (1893), care face distincția între bolile exogene și bolile endogene, după cum „condițiile principale de boală pătrund
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Să crezi, precum aztecii, că e posibil ca mîine soarele să nu mai răsară, e mai fără sens decît să crezi, precum oamenii moderni, că este imposibil ca ființele umane să fie vreodată satisfăcute material? A compara, care vine din latinescul comparare (compar se traduce prin egal, asemenea) înseamnă să stabilești raporturi de egalitate: orice comparație presupune existența unui sistem de referință comun de aceeași factură ca și sistemul metric care să permită emiterea unei judecăți în termeni de inferioritate și
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
absență de măsură comună). Ce-i de făcut în condițiile în care ne este imposibil să nu fim interesați de alte lumi, să nu vorbim despre ele? În loc de a compara, propunem acțiunea de "a contrasta". A contrasta, care vine din latinescul contrastare (a se opune), prin întrebuințarea sa în domeniul picturii, a luat, în secolul al XVII-lea, sensul de a se opune de o manieră evidentă: "Contrastul este splendoarea supremă a unui tablou", scrie, în epocă, Furetière114. A susține incomensurabilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
stilului și literaturii, care, la rîndul ei, reprezintă o ramură a istoriei culturale. Așa cum proceda și Croce, Vossler repudiază metoda de lucru și concluziile neogramaticilor pe care îi identifică cu pozitiviștii. Astfel, arată el, se susține că dispariția flexiunii nominale latinești este o urmare a căderii consoanelor finale și, de aceea, vechea franceză și vechea provensală, care au păstrat pe -s final pînă în secolul al XIV-lea, cunosc pînă atunci distincția între cazul subiect și cazurile oblice. Se pune însă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
extinderea unui tip de pronunție a unui sunet de la un cuvînt la alte cuvinte sau regularizarea formelor morfologice în funcție de un nou model) ori pot produce restructurări în alt compartiment al limbii prin dereglarea unui mod de structurare (precum erodarea terminațiilor latinești în perioada tîrzie care a dus la dezorganizarea sistemului desinențial și a favorizat o serie de modificări la nivel morfologic). Mulți lingviști din prima jumătate a secolului al XIX-lea credeau că, de la faza primitivă și pînă la civilizațiile antice
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
pentru a denumi acest fenomen. În sensul acestei constatări, se realizau atunci adaptările analogice ale neologismelor, cărora li se aplicau modificări similare acelora constatate la cuvintele vechi (moștenite), deși ele nu participaseră la istoria limbii care le primea (de exemplu, latinescul planta devine la analogiștii români plîntă, după regula [a] urmat de nazală se transformă în [î]). Legile fonetice nu privesc, în principiu, decît cuvintele moștenite, nu și pe cele împrumutate, eventualele modificări produse la acestea în sensul urmat de celelalte
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lexical (fiindcă forma cuvintelor este avută în vedere de fonetică și de morfologie), se poate atribui denumirea de lege unor fapte precum trecerea de la abstract la concret în nominație, în evoluția de la latină la limba română. De aceea, de exemplu, latinescul anima, cu semnificația abstractă "suflet, spirit", a devenit în românește inimă, cu semnificația concretă "organ intern care pulsează sîngele în organism". Dar, dacă majoritatea legilor lingvistice privesc anumite fenomene, anumite compartimente sau anumite (grupuri de) limbi, se pot constata și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
considerat ca fiind neputincios să realizeze o traducere pentru dor, în care s-a condensat substanța lirică de ultimă expresie a existenței umane desfășurate într-o matcă etnică. În cazul lui dor, Blaga nu face o evaluare de conținut în raport cu latinescul dolus, cu etimologia. Concluzii desprinse din compararea semantismului orginar cu cel din limba română se oferă însă în cazul latinescului pavimentum din care a rezultat românescul pămînt 384, unde se relevă, crede Blaga, o translație de la civilizația dominată de urbanism
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a existenței umane desfășurate într-o matcă etnică. În cazul lui dor, Blaga nu face o evaluare de conținut în raport cu latinescul dolus, cu etimologia. Concluzii desprinse din compararea semantismului orginar cu cel din limba română se oferă însă în cazul latinescului pavimentum din care a rezultat românescul pămînt 384, unde se relevă, crede Blaga, o translație de la civilizația dominată de urbanism (pavimentum însemna "podea" și "pavaj; stradă pavată") la civilizația de tip "organic", natural, într-un mediu rural, adică o trecere
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]