4,183 matches
-
dacă va avea efectul contrar? La două ore după apusul soarelui, Loot și Bootie s-au urcat pe ciotul copacului de unde Bunica Recoltei veghease cândva nimicul. Loot Își ridică brațele și strigă În dialectul Karen: —Să ne rugăm. S-a legănat pe călcâie, și-a dat ochii peste cap, iar prietenii mei au auzit din nou bolboroselile Îngânate. Peste vocea lui s-a adăugat glasul Înalt și pițigăiat al lui Bootie dând tonul refrenului: Mare este Domnul! Mare este Domnul! Loot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
o agrafă de păr așa cum Îmi aminteam eu. Pieptănașul și cu mine eram singurele două lucruri care mai rămăseseră din tot ceea ce aparținuse mamei mele. Mi-am trecut pieptănașul mamei peste obraz și l-am apăsat aproape de inimă. L-am legănat cum ai face cu un copil. Pentru prima dată, am simțit cum golul pierderii ei a fost Înlocuit de plinătatea dragostei ei. Eram pe punctul de a exploda de bucurie. Și În momentul ăla m-au lăsat genunchii. Au Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
premiul decernat studentului distins cu premiul întâi. Numele meu răsunând sub bolta spendid modelată a sălii (în documentele oficiale eram înscris ca Pollak Israel) m-a uluit și, în timp ce mă îndreptam spre estrada unde trona rectorul, aveam impresia că pluteam legănat pe un covor fermecat, urmărit de privirile și aplauzele publicului din sala arhiplină. Premiul în sine nu avea nimic stimulator. Am primit primele două volume ale Operelor lui I.V. Stalin, ieșite cu câteva zile înainte de sub tipar. Cărțile aveau încă
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
am observat și nu l-am înțeles la acea primă călătorie a mea în lume, ci mai târziu, altă dată, pe când mă-ntorceam acasă la o vacanță. Jucăria aceasta, care ani de-a rândul, la intervale regulate, m-a purtat legănându-mă, de acasă la școală și de la școală acasă, n-a dispărut încă din lume. După ce n-a mai fost de trebuință acolo unde o știam, ea a fost transportată aiurea, înspre alte ținuturi ale Moldovei. E mult timp, astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
săi, în Capitală. Sst! Ascultați... Ați auzit! "Apă, apăă!...." Priviți colo, pe strada Alecsandri, pe lângă tipografia Națională, unde peste câțiva ani se va așeza redacția ziarului "Era Nouă", înaintând pe lângă grilajul bisericii Sfântului Ilie umbra aceea curioasă, care pășește încet, legănându-se și strigând, monoton, "apă, apă...". E un apar. Un vânzător de apă... Ați crezut că numai la Constantinopol apa se vinde în detaliu? Ei bine, nu. La Iași, până la 1900, când s-au terminat lucrările pentru alimentarea orașului din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
fecioară neprihănită. Le citeai și-ți venea să fugi: ăștia chiar credeau ce spuneau? Trebuiau înlocuiți poeții și povestitorii care își bătuseră joc și de ea, și de noi: ei erau de vină, de ei trebuia să scăpăm mai întâi. Legănat de ideea asta urâtă, dar onestă, am adormit. Dimineața, am plecat pe la opt, după ce-am înghițit câte ceva. Dacă îmi pregăteai o cană cu lapte și două felii de pâine cu unt și cu miere, rezistam până seara. Cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-uri, de control, sub privirile profesorilor. Mulțimea se despica în zeci de perechi, fraierii și singuraticii fugeau la câte-un pahar de suc, părăsind scena. Se făcea dintr-odată loc și puteai să vezi în jur: costumele de baie se legănau ude și pipăite. Se dansa strâns, la sentiment, cu mâinile pe talia fetei; erai la rândul tău luat de gât, încolăcit în strânsoarea degetelor și apăsat în parfumul de piele sărată și păr despletit. Câte-o fată dansa singură, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
clipitoare, magneți fluorescenți, cerculețe și brățări fosforescente, pixuri-lanternă, farfurii-ceas fără baterii, veioze cu neon, pitici cu afișaj de cristale lichide, arici de plastic cu peri subțiri, electrificați în nuanțe roz, galben, albastru și vișiniu. Aricii pâlpâiau spectaculos, filamentele li se legănau ușor, de la sine, ca bătute de-un vânt boreal. Casa arăta ca un catafalc cu-o instalație disco. După un an și ceva, cu binecuvântarea domnului Dinu și aprobare telefonică din Michigan, ne-am mutat în Dorobanți. Deja ne cunoșteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cădeau, forfecate de grinzi putrede și țevi sparte. Casele scrâșneau din temelii. Halele postmoderne, copiate pe verticală, scuipau praf și noroi prin mii de panouri sticloase: 280 de tone pe kilometru pătrat. Când veneau ploile, cartiere întregi pluteau, cu mașinile legănându-se la suprafață. În mijlocul îngrămădelii de bălți, case pestrițe și hale industriale, lumea căuta să mai pună ceva. Spațiile libere trebuiau ocupate, ochiul să se-odihnească frumos, estetic și, desigur, durabil. Așa apăruseră monumentele. Statuile ieșeau de peste tot, oamenii căpătaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
greșeli de scris, acoperite și îngroșate cu pixul sau o bucățică de biscuit comprimată în Jurnalul de Jocuri, fosilică, păstrată din 1965. Ce biscuiți erau? Cine îi mâncase? Ce se întâmplase cu viața lui sau a ei? Oamenii ăștia crescuseră legănați de-aceleași speranțe cu ale mele, tremuraseră pentru aceiași eroi, puseseră degetul pe aceeași căsuță cu vikingul Ragnar sau cow-boy-ul Teddy Ted. Amprentele lor se mai zăreau în cerneala sepia sau color, tăiate de restul articulațiilor. Acum erau pierduți, secretizați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înălțate sfidător. Oriunde mergeai, trebuia să lași capul în jos. La Dom, am dat un ocol pe străduțele negustorilor de antichități și-am ieșit pe Kärtner. Strada principală sclipea de podoabe de Crăciun, candelabre din sute de becuri aurii se legănau deasupra marilor magazine. Zona comercială fusese închisă traficului, doar turiștii se plimbau pe-acolo și autobuzul cu grași: 1A. Era o mașină lată, cu burduf, care dădea ture în jurul catedralei și prăvăliilor cu bijuterii. Traseul se întindea pe trei sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Fracturile păreau iremediabile, deplasarea plăcilor era examinată și-apoi evaluată. „Acasă“ nu mai exista, confortul dispăruse, odată cu gesturile și obiceiurile care îl asigurau; mă simțeam exilat într-o avansare perpetuă, nesigură, fără repere și puncte de sosire. Trăiam la interfață, legănați de viteza tranziției. Nimic din ce pierdusem nu mai putea fi recuperat, decât pe calea tranzacțiilor; nu știai nici ce dai, nici ce primești. Oamenii nu se mai întâlneau între ei, nu-și mai făceau vizite de Crăciun. Până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pauză, privind în jur. Nu mai intrase nimeni în cafenea, Rocco sau cum îl chema de fapt pe italian amesteca dezinvolt laptele cu cafeaua după tejghea. Fluierau aburii espresorului, un sunet plăcut, rutinier. Labradorul de la masa de lângă geam dormea liniștit, legănat de zgomotul cafetierelor, iar Mircea Eliade II citea un ziar, fumându-și mai departe pipa. Mirosea a vanilie, rom și prune uscate - unul din amestecurile alea englezești, pe care nu le cumperi de la tutungerie. Doar puștii cu bilele metalice plecaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
intrase În tabăra marelui han fără să fi fost chemat. Dinspre soare-apune, un grup mare de călăreți se apropie În galop, trecu fără să Încetinească goana pe lângă patrula de tătari care oprise căruța și depăși apoi și căruța, care se legăna Încet În marginea drumului, lăsând În urmă o trâmbă de praf. - Noyonul Ogodai... spuse șeful călăreților, gânditor. Chemat grabnic la marele han... O să avem război. 9 septembrie 1458, seara, Castelul Bran Era singurul aflat În lumină. O lumină slabă, mișcătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
un ansamblu, ci la un labirint. Sutele de străduțe și de canale, luminate noaptea doar de câte un fanal atârnând la răscruci, se puteau oricând transforma dintr-un miracol Într-un coșmar, iar apa care pândea pretutindeni nu se mai legăna vesel, ci amenințător. Tocmai la aceste ciudate transformări se gândea Alexandru În seara aceea când muzica Începuse să se audă tot mai puternic, iar Canal Grande se umpluse de sute de gondole și de alte ambarcațiuni de toate mărimile, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
din care veniseră călăreții. După trecerea acestora, continuară drumul pe străduțe strâmte și aglomerate, printre pelerini musulmani, negustori genovezi, cămile Încărcate cu baloți de pânze și covoare, măgari de povară, cărând În spinare cufere de piele, cerșetori indieni care se legănau cerând milă și saltimbanci care atrăgeau mulțimea pe la răscruci, făcând tumbe prin aer și scoțând foc pe gură. Încetul cu Încetul, mulțimea se Împuțina, iar la intrarea În Shah-i-Zinda nu mai Întâlniră decât câțiva derviși care veneau să se Închine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ridicau coarne de bivol. Ștefănel simți cum Nogodar Îi strecoară un pumnal sub mâneca del-ului mongol. Îl privi cu coada ochiului, dar bătrânul Îi șopti: - Nu pentru acum. Pentru când vei simți că are rost. Căpetenia piraților trecu prin fața lor, legănându-se pe picioare, În timp ce mărfurile erau Încărcate În bărci de câte opt vâslași, care părăseau În grabă țărmul, ducându-se spre corabie. Nu se putea ști ce vor face cu prizonierii. Cu toții sperau că, odată mărfurile Încărcate, vor fi lăsați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
barcagiilor care Încărcau fructele expuse În piețe ca să le depoziteze pe timpul nopții, zgomotele de vâsle ale bărcilor mai mari care intrau pe canal, venind dinspre corăbiile ancorate În largul lagunei, și cântecul entuziast al unui gondolier care Își visa iubita legănată pe valurile unei mări Îndepărtate, care putea fi oriunde, de la Strâmtoarea Bosfor până la capătul lumii. - Te rog, spuse Alexandru Încurcat, uite, poți să stai aici, pe scaunul ăsta, imediat o să strâng... o să... - Alexandru... spuse Oană Încet, privindu-l cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
au apropiat la zece pași. Mircea Oană a căzut sub săgeți. A murit fără să fi pierdut lupta. Căci nici un luptător cu o sabie În mână nu l-a putut atinge. A câștigat. Nimeni nu mai rosti nimic. Fregata se legăna ușor pe valurile Mării Adriatice, iar căpitanul Cosmin Oană continua să privească jocul lor verzui și Înspumat. Primul vas de pescuit se apropiase la o sută de pași de fregata căpitanului Girolamo Estorga. Era o ambarcațiune simplă, cu o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
domnița Erina, cine Îi mai apără pe Apărători? - Nici bunul Dumnezeu, Măria Ta! spuse căpitanul Petru Ilaș, din celălalt colț al mesei. Sunt pierduți! - Dă-mi vești, iubită domniță, despre fratele Domniei Tale, credinciosul nostru Bogdan! - Fratele nostru se cam leagănă În visări, că nu vede decât gondole! răspunse Erina. Iar luptele Veneției cu Imperiul turcilor sunt prea departe ca să-l trezească din legănări. În rest, muncește cu spor la o cronică a celor ce se Întâmplă În acele părți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
a ordinelor. Întoarcerea călare, prin Austria și Ungaria, sau Întoarcerea În primăvară, pe mare și pe Dunăre. Alexandru Își amintise de toate acestea privind apropierea de cheul vămii. Distingea deja Palatul Dogilor și Rivo dei Schiavoni. Vedea gondolele, parcă părăsite, legănându-se leneș pe valurile lagunei. Corabia alunecă Încet spre chei și, curând, aruncă ancora. Alexandru Își luă din cabină sacul de drum și păși pe puntea de lemn. Puse piciorul pe dalele de piatră ale țărmului venețian cu o emoție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
martie 1476, Cetatea de Scaun a Sucevei De pe meterezele cetății, coloana Apărătorilor care se apropiau Învăluiți de mantiile lor albe cu semnul scutului și spadei părea o reamintire a zăpezilor proaspăt topite, care transformaseră nordul Moldovei Într-un ținut alb, legănat de dealuri și străjuit de păduri. Până la mijlocul lui martie iarna oprise, parcă, orice freamăt, drumurile fuseseră Înecate de nămeți și biciuite de viscole. Nimeni nu se Încumetase să călătorească dinspre Suceava spre Țara de Jos. Călăreții măriei sale reușiseră doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
lefurile! Despre situația ce domnește astăzi în Rusia cea mare ne dă următoarea icoană drastică corespondentul unei foi germane: Comitele Ignatiew domnește d-abia de un timp scurt, numai un singur decret a apărut de la dânsul și barca statului se leagănă grozav. În acest pilot nu se încrede nimeni afară de farul, nici chiar panslaviștii, din cari el pare că voiește să facă parte, ceea ce în Occident se numește o majoritate guvernamentală. Partida lui Ivan Aksakow visează o mare alianță liberă a
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
În fine asupra Dunării, care interesează mai pe toate în măsură egală, nu s-a ajuns la nici o înțelegere. Aceasta este, în puține cuvinte, situația generală europeană. Constelațiunea nu e definită și clară. Totul se află în fermentare. Echilibrul se leagănă. În ce parte va cădea balanța vor arăta "alianțele", a căror formare a început să se anunțe deja. [9 iulie 1881] {EminescuOpXII 236} ["FAȚĂ CU ASERȚIUNEA... Față cu aserțiunea "Romînului" că mortalitatea creștinilor nu merge progresând în Iași dăm următoarele
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
s-a rostit și pentru Austria, că cuprinde răspunsul la silințele guvernului nostru de-a înfrînge împrotivirea României în contra pretențiunilor austriace. Spre marea noastră părere de rău cată să mărturisim că suntem dezamăgiți amar prin acest răspuns. Nu ne-am legănat niciodată în speranțe sanguinice în privirea cestiunii dunărene și, după declarațiile făcute de d. de Kallay la 6 a curentei, în comitetul delegațiunii ungare, nu ne-am mai putut tăinui că succesul Austriei în cestiunea dunăreană a devenit cam neprobabil
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]