11,844 matches
-
răspunsuri spontane și noi, buturugi mici, poate vom răsturna care mari. Cărțile bibliotecii formează o cărare care duce la eternitate. Citește o carte și apoi îți va fi greu să te dezlipești de citit, pentru că tainele lui te atrag, parcă lipindu-te de ele pe veșnicie. Alina-Giorgiana Dumitriu, clasa a V-a C Minunata împărăție a cărților Era o zi de vară. Stăteam la fereastră și mă uitam afară; mă plictiseam, deoarece prietenii erau plecați la bunici sau în excursii, nu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
surprins părinții prin promisiunile de viitor pe care le-au făcut, prin gândirea lor de adulți. Mihaela Pascu, clasa a V-a C Mama, ființa cea mai dragă Ninge cu fulgi mari pe prispa casei. Leneși și pufoși ei se lipesc de geam. În cameră este cald și liniște. Mama mă învăța cea mai grea lecție: cum să citesc. Să nu uiți nici odată, Ioana! Eu v-am crescut singură pe toți patru copiii. Îmi sunteți toți dragi. Tu ești cea
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
care ați arătat vieții cărările care duc spre bine și, de aceea, am stimă multă și vă respect nemărginit. Țin minte că în prima zi de școală, când am intrat în freamătul de copii cu teamă, dar și cu bucurie, lipit de mâna tatălui meu, am văzut în curtea școlii părul din care ne dădeați câte două la începutul fiecărei vacanțe. Tot asta era curtea în care, iarna, înălțam împreună adevărați uriași de zăpadă, la capul cărora ne urcam cu scara
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mistreți. Conversația la masă se lega greu. Era ursuz. Socotea vinovată tandrețea părinților și refuza brutal orice dialog. Mânca În grabă, fără să le arunce măcar o privire, fie ea de reproș. Apoi ziua trecea, iar el aștepta cu urechea lipită de perete apariția primelor semne Într-o stare confuză de iritare și voluptate. Trebuia să urce de fiecare dată pe un podium vechi, prăfuit, Înconjurat din trei părți de scaune și bănci pe care se Înghesuiau elevi și părinți emoționați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cheia Întoarsă de două ori În broască și pusă apoi Într-un loc anume În magazia de lemne, și cu crăpăturile tot mai adânci din rondul de flori devastat de căldură. Ducea cu el această singurătate În timp ce urmărea cu fruntea lipită de geam succesiunea regulată a merilor bătrâni care străjuiau șoseaua națională cu indicativul prezumțios DN1C. Ce va duce cu el acum? Va putea alege ceva oare din această lume? Căci nu de amintiri era vorba, ci de ceva mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tataie, că nu dă iel Îi vorba aci. Nu? Da' de cine? Dă ăștia de la chefere, fire-ar ei a dracului! Păi, dacă să-ntâmpla așa ceva la noi, Îi mestecam ca p-o gumă dă mestecat și dup-aia Îi lipiam d-un zid. Lozincă Îi făceam! Să vadă toți că ce putem noi la o adică. Aici nu-i tot la voi? Nu prea. La noi, e la noi. D-acolo Încoace e și la noi, da' mai mult la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Îți vezi de drum, orbecăind prin memorie precum ai tăi În porcul de crăciun spânzurat În afumătoare. Adus pe jos din târg În fiecare an, pe străzi lăturalnice și aproape pustii, grohăind În ceața liliachie, cu ochi lacomi și tâmpi lipiți de știuletele de porumb din mâna doamnei Moduna, zăcea a doua zi pe ușa magaziei de lângă bucătărie, despicat În două, Înconjurat de lighene și găleți cu apă În care mai zvâcneau mădularele-i fierbinți. Rezemat de prunul renglot, măcelarul admitea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de un minut inelul său de aur strălucise autoritar deasupra pieței, mulțimea fixa pălăriei de apă o poziție potrivită cu media ambițiilor sale ce nu putea depăși nicidecum bariera parfumului de tei din preajmă. Când palma umedă de emoție se lipi din nou de pantalonul bine călcat, primarul răsuflă ușurat. Misiunea sa se Încheiase. Ce mai rămânea de făcut era un fleac. De sub pământ venea un șuierat care creștea cu fiecare clipă. Cam așa a fost și la cutremurul din '77
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
suportabilului, a ridicolului, a frivolității. Pentru ea, Își spunea Flavius-Tiberius, Grațian era, de bună seamă, la fel de mare ca Forman sau Scorsese, despre care știa puține lucruri cum tot puține știa și despre sfinții din calendarul creștin ortodox de care Își lipea acum Grațian capul blond. Îi invidia pentru această complicitate necondiționată Întru mistificare și impostură În care Înota degajat ca atâția faliți de geniu. N-ai ajuns pentru că n-ai fost În stare! Simplu, necruțător. Și cât de nedrept totuși În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
clienți. Și ora Închiderii pe deasupra. Ora Închiderii? izbucni Petru. Ora Închiderii ați spus? Mai sunt trei minute, domnule profesor, bâigui librarul. Vă rog să mă iertați. Ora Închiderii e un fel de-a zice, pentru că noi muncim după program. E lipit pe ușă. Știi dumneata de ce Îi este de trebuință domnului profesor un geamantan? Întrebă calm domnul Zegrea În timp ce zâmbea complice lui Isaak Babel care, la rândul său, zâmbea oricui catadicsea să răsfoiască Armata de cavalerie din raftul cu cărți vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
stejar bine lăcuit. Rămase Întins pe jos căutându-și din ochi chipiul, ocolind prudent privirea lui Petru. Mângâia pardoseala la fel de bine Întreținută ca tenul Zorelei. Cam cât costă așa o chestie, domnu’ Petru? Întrebă el Într-un târziu, cu obrazul lipit de lemnul răcoros. Nu știu. Scump, În orice caz. Bănuiesc că scopul vizitei dumitale nu are nici o legătură cu parchetul. Nu, știți... Eu... Se ridică doar ajutat, respira greu. Se descheie la gât. Mai mult nu Îndrăznea. Nu vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tipic, ci pluti câteva clipe prin cameră ca o pană de porumbel Înainte de a se lungi cuminte pe covorul de Buhara, fără să pricinuiască pagube materiale, În jur era plin de porțelanuri și de cristale. Doamna Ster, În genunchi, Își lipise obrazul de obrazul lui. Abia dacă i se auzea plânsul. Gheretă se trezi mototolind ziarul cu care domnul Ster nu mai avea ce să facă. Ziarul lui era România liberă. Citea mai ales decesele printre care Își găsea o mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ski, toate costă bani. Ca să nu mai vorbim de mâncare: lapte zilnic, carne de trei ori pe săptămână, iar fructele, din țară ori import, nu lipseau de la masă. Gheretă oftă. Îl vedea pe Cain stăpân peste câteva hectare de portocali, lipind cu mâna lui etichetele pe care scria: Domnului Wenczel Horacsek, România, etc. Expediate “par avion”, lăzile cu portocale vor ajunge la timp sub bradul de Crăciun al slovacului. Când ești majoritar În țara ta, n-ai cum să te bucuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sub bradul de Crăciun al slovacului. Când ești majoritar În țara ta, n-ai cum să te bucuri de solidaritatea minoritarilor de care, pe bună dreptate, se face atâta caz. Viața e plină de ciudățenii. Fără motiv anume, poștașul se lipi de farmacist care, la rândul său, se lipi de slovac. Acesta rămase nemișcat căci În stânga sa nu era nici un punct de sprijin. Ca să nu se prăbușească totuși În cazul unei presiuni amicale prelungite, Își Înfipse călcâiele pantofilor În zgura roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
majoritar În țara ta, n-ai cum să te bucuri de solidaritatea minoritarilor de care, pe bună dreptate, se face atâta caz. Viața e plină de ciudățenii. Fără motiv anume, poștașul se lipi de farmacist care, la rândul său, se lipi de slovac. Acesta rămase nemișcat căci În stânga sa nu era nici un punct de sprijin. Ca să nu se prăbușească totuși În cazul unei presiuni amicale prelungite, Își Înfipse călcâiele pantofilor În zgura roșie a aleii. Dinspre micul bloc În care Cain
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
incandescent și intact al clădirii pe care tocmai o lichidaseră. După o vreme, liniile precise s-au tulburat, s-au amestecat Într-un vârtej orbitor care s-a desprins de pământ fără greutate și, după un zbor lin, s-a lipit de cer ca un ochi palid de argint. Ce chestie, zise tovarășul Capră de la Sistematizare, nădușit de transpirație, e primul ozene jidănesc pe care Îl văd! Poate fi și altceva, tov. Cain? Zâmbi fără să răspundă. Se temea să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu o gușă ori cu o subțiere neașteptată a organului vorbirii? Cum toate păreau la locul lor și În bună funcție, se lăsă În voia mișcării somnoroase pe care o comanda trupul fierbinte și plin al doamnei Roșu care se lipise de el ca o ventuză. 38. Cain strâmbă din nas. Abia acum dădu dreptate celor care cereau capul lui Edu. Bătrânul hingher Pipey se oferise “să-l gate” pe gratis, “âi dau cu șprei domnu' Cain, ca la om ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
domnișoarei Filcz. Mai exact, capul de dimineață, fără pelicula subțire de fard care Îi sublinia aerul inexpugnabil de castel teuton. Iolanda pur și simplu, Înainte de a se hotărî să fie cumva pentru Încă o zi. Lenevind sub cearceaf, cu tâmpla lipită de umărul lui, părea un vâsc vermion În care pulsa egal o inimă de Împrumut. Închise ochii. Își pipăi obrazul țepos, pomeții ascuțiți, buzele cărnoase. Cu vârful limbii obtură pentru o clipă fisura dureroasă dintr-o plombă veche pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Întoarcă până la telejurnalul de seară. Ninsoarea se Întețea din nou. 7. Coriolan Își isprăvise lucrul și acum se odihnea. Admira forma antenei pe care o socotea foarte nimerită pentru o antenă. Deși muncise atâția ani În cinematografie, proiectând filme sau lipind afișe, despre televiziune nu știa mai nimic. Acest lucru nu l-a Împiedicat să fie printre primii cumpărători ai televizorului Cosmos, schimbat apoi pe un Grigorescu la sfatul celebrului depanator, pe acea vreme, tovarășul Marcu, proprietar al unei motociclete Awo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Subțiri cât se mai poate, domnule Arpi, hic et nunc, zicea latinistul, socotindu-se și el cu modestie printre aceștia, chiar dacă băutura preferată era vodca Krepkaia. Sucul era natural, chiar foarte natural, judecând după pulpa de portocală ce i se lipea de dinți. Vedea și el cum arată un bar adevărat, select. Rivaliza după părerea filozofului și a latinistului, cu cel de la Melody sau Conti, În vremurile bune ale Clujului lui Zoli Ivansuc, Marcu, Mateianu. Ce vremuri, ce fotbaliști! Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe bunica. Tata a fost un bărbat Înalt, dar avea ambele picioare amputate. Accident de muncă. L-au Îngropat Într-un sicriu mare, deși ar fi intrat Într-unul mai scurt și mai ieftin. Pantofii negri de lac au fost lipiți cu clei de tâmplărie de lemnul masiv al sicriului acoperit cu voal alb. La Început au vrut să-i bată În cuie, Însă cineva a zis că nu e Isus să merite o asemenea onoare. A fost o Înmormântare fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În cine știe ce studio modest, la fel de modest poate ca laboratorul-foto al lui Grațian. Se mișcau amândoi pe o gheață subțire de cuvinte sub care aluneca leneș șarpele negru al memoriei. Când năpârlea, pielea i se ridica Încet la suprafață și se lipea de cuvinte care se prefăceau pentru cine știa să vadă În locuri și oameni. În minte Îi răsunau cuvintele Sfântului Bernard: „Doar acela care te-a găsit deja, te poate căuta”. Se simțea ușor și gata să răspundă la orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și tu dosarul, iubitule, sper că ai o lanternă potrivită pentru bezna În care vei pătrunde. Te previn Însă, drumul va fi lung, dar osteneala răsplătită. Dosarele sunt În adânc, precum colesterolul, leucocitele sau eritrocitele. Plutesc În sânge sau sunt lipite de pereții arterelor ca niște afișe În metrou pe care nici dracu nu le mai citește. Fata se așeză pe o treaptă, se ghemui În blezărul ei vișină putredă de velur și Începu să plângă Încet, abia auzit, În așteptarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
floarea-soarelui, să te pângărească și apoi să te purifice. Era o sumă de paradoxuri și un izvor de miracole. Era bărbatul ideal, Înțepenit deocamdată În ușa casei cu pălăria unei ciuperci albe și gigantice În brațe, pe care o ținea lipită de el ca pe un colet prețios pentru un destinatar necunoscut. Parcă ar fi Don Quijote părăsit de Sancho Panza, observă Petru, Încă În căutarea unui punct stabil Într-o lume care Îi scăpa de sub control și În care până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
arc de ceas neîntors, sau ca un braț de tutun verde pus la uscat. El nici măcar nu deschise cărțile pe care tocmai le primise după o lungă așteptare. Se mulțumea cu micile sale exerciții de stil și cu impresia că lipindu-și urechea de pământ auzea inima Violetei bătând calmă, conștiincioasă, fidelă, o inimă de nădejde pe care va putea conta dacă va fi cazul. Își spunea că Într-un film sau chiar Într-o carte, lucrurile ar fi fost demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]