1,837 matches
-
sub un titlu oarecum provocator (Provinciale), dacă ne gândim, spre exemplu, la un „provincial” de talia celebrului funcționar din Perigueux (Michel de Montaigne). Într-o perioadă de cantonare a întregii țări într-un provincialism jalnic, la periferia Europei „normale”, „problemele” literatului din Bacău nu diferă cu nimic de ale celui din Capitală. Dar, poate mai mult decât scriitorul cu buletin de București, autorul în discuție își compune un status care să-i satisfacă și orgoliul, să-i aline și complexele, în
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
atunci!) că este în acord cu C. Noica și alții, conform cărora vocabula fusese preluată de cărturarii români direct din greacă, cu mult înainte de adoptarea fonetismului franțuzesc (filozofie). Prin urmare, cred că în epocă existau anumite limite de comunicare între literați, datorate educației, culturii, poate și unei atmosfere (special întreținute) de suspiciune și neîncredere. În plus, am avut impresia că autorul jurnalului de azi era odinioară un critic preocupat să emită judecăți cât se poate de ponderate, astfel încât să evite discuțiile
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
sub un titlu oarecum provocator (Provinciale), dacă ne gândim, spre exemplu, la un „provincial” de talia celebrului funcționar din Perigueux (Michel de Montaigne). Într-o perioadă de cantonare a întregii țări într-un provincialism jalnic, la periferia Europei „normale”, „problemele” literatului din Bacău nu diferă cu nimic de ale celui din Capitală. Dar, poate mai mult decât scriitorul cu buletin de București, autorul în discuție își compune un status care să-i satisfacă și orgoliul, să-i aline și complexele, în
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
atunci!) că este în acord cu C. Noica și alții, conform cărora vocabula fusese preluată de cărturarii români direct din greacă, cu mult înainte de adoptarea fonetismului franțuzesc (filozofie). Prin urmare, cred că în epocă existau anumite limite de comunicare între literați, datorate educației, culturii, poate și unei atmosfere (special întreținute) de suspiciune și neîncredere. În plus, am avut impresia că autorul jurnalului de azi era odinioară un critic preocupat să emită judecăți cât se poate de ponderate, astfel încât să evite discuțiile
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
traducerea intitulată Hoție din ideile unuia din Visurile lui Lebruin: „Furați, autori, furați! Furați de sînteți săraci și aveți gust bun; dar mărturisiți păcatul vostru Înaintea publicului, ca să scăpați de mustrarea cugetului și de Înfricoșata critică a Înaltului tribunal al literaților!“. În perioada pașoptistă semnarea textelor nu era obligatorie și devenea un motiv de mândrie, chiar dacă uneori, se făceau cu bună știință confuzii Între original și traducere. De exemplu, În anul 1834, autorul George Fălcoianu pretindea că este autorul operei Freda
Caleidoscop by Gicuţa Elena Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93351]
-
sau și-au legat cumva destinul de al lor, au meritul de a recunoaște valorile. Și mă gândesc aici, în ce ne privește, nu numai la Anda-Louise Bogza, dar și la cartea lui Petru Cimpoeșu, vedetă anul trecut în lumea literaților. Destinul și publicitatea făcută succesului soliștilor de operă sunt elemente aleatorii și incontrolabile, depinzând de mulți factori, adesea străini de calitatea vocii sau de prezența scenică. Destinul a făcut ca Anda-Louise, după studiile bucureștene, să debuteze la Praga la începutul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
devenit librari, rămîneau totuși corporații de maeștri scriitori; unii erau scriitori publici în serviciul analfabeților; ceilalți, neputînd să practice scrierea, au devenit profesori în școli mici. IV. Cartea în Extremul Orient și în Orientul Mijlociu 1. Extremul Orient. China, țară a literaților, în care studiul era venerat ca sursă a vieții, a cunoscut cartea chiar din al II-lea mileniu î.e.n. Pe fragmente de os sau de carapace rămase din această epocă s-au putut număra 2 500 de caractere (aflate la
Istoria cărții by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
selecție a manuscriselor și inventează critica textuală; înlocuiește vechile comentarii cu cele ale lui Beroaldo, Mancinelli, Sabellico etc. În același timp, tipografia prezintă publicului savant textele vechi pe care umaniștii le-au descoperit și toate operele latine esențiale sînt difuzate. Literații bizantini, care fugiseră de invazia turcă din 1453, se refugiaseră în Italia și au introdus aici cunoașterea limbii grecești. Aici și-au făcut, așadar, apariția caracterele grecești în cartea tipărită, mai întîi prin citate în operele autorilor latini, apoi prin
Istoria cărții by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
lungă luptă, se zbate sub vălul roșu; picătura minunatului corn o pătrunde până în pieptul ei fraged". Trad. A. Lévy, cartea a II-a, "Fiole", p. 261. Aici accesul la scenă este mediatizat prin evocări indirecte, destinate intenționat unui public de literați: comparații cu o natură codată (triluri de păsări) și aluzii la un intertext literar (cei doi eroi dintr-o celebră piesă de teatru din secolul al XIV-lea, Xixiang, și un poet din secolul al III-lea î.Hr.). Cât despre
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
ca să nu stârnim invidii - și își înaintează raportul către președintele României. În fine, președintele va decide dacă urmărirea penală a scriitorului în cauză este sau nu justificată. Și apoi gata, nu mai am nici o pretenție: putem fi anchetați și noi, literații. Dar să beneficiem de legea aia a răspunderii! S-ar putea întreba oarecine de ce scriitorii ar fi mai cu moț decât miniștrii? Păi, sunt mai cu moț! Au fost întotdeauna și pretutindeni, iar în România contemporană cu atât mai mult
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
aducător de marea bucurie „de a ne făli în mâinile noastre cu gazeta patriei noastre și scrisă chiar în limba română“. Odată cu revistele lor, o nouă istorie, și la noi se născu: cea a presei. Din paginile acestor reviste, „liniștitul literat și filosof“ - spunea tot Heliade - putea aduna „și pune în cumpănă faptele și întâmplările lumii“, „neastâmpăratul războinic“ se putea desăvârși într-însa, „băgătorul de seamă neguțător“, avea ocazia să-și „îndrepteze mai cu îndrăzneală speculațiile“, iar „asudătorul plugar“, să afle
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
fost cu Facultatea de economie. Ea nu m-a îndepărtat de literatură, ci, dimpotrivă, m-a împins în vâltoarea ei. Am făcut această lungă acoladă cu un anumit scop, și anume, să creionez mediul în care m-am format ca literat și ca să risipesc senina prejudecată pe care o are, ca să zic așa, o parte a criticii literare atunci când judecă opera unui scriitor care vine dintr-un alt mediu decât cel strict filologic. Nici o facultate nu te învață ce să scrii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
colaborez la ziarul unde se ocupa de pagina literară (deși era și el încă doar licean, cu un an deasupra mea, mai format însă ca mine nu numai din pricina deosebirii de vârstă, importantă în tinerețe, ci și din cauza mediului de literați în care evoluase) și eu îi încredințasem niște versuri unde ningea albastru; mă aflam totuși mai dinainte în legătură, prin elenistul Ștefan Bezdechi, cu prestigioasa revistă clujeană Symposion, în care urma să mi se publice o altă poezie, din aceeași
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Reformei, în timp ce Europa creștină se afla sub egida papalității. Din acest punct de vedere, singura posibilitate a unității europene era renașterea religioasă, printr-un mare Conciliu european ecumenic, expresie a tuturor confesiunilor religioase. În spiritul lui Novalis, mulți filosofi, istorici, literați ai vremii au susținut o federație creștină bazată pe unirea celor trei confesiuni (catolică, protestantă, ortodoxă) cu atragerea Rusiei în cadrul Europei unite. În secolul al XVIII-lea, numeroasele propuneri și proiecte menite să se materializeze concret în plan constituțional dezvăluie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
Göttingen, își întrerupe temporar studiile de Drept pentru a lua parte la campania militară dusă împotriva lui Napoleon. Înfocat adept al principiilor romantice, ca și frații și surorile sale (Starr, 1968, 464), Haxthausen cunoaște și întreține relații de prietenie cu literați de marcă din cadrul acestui curent, printre care se numărau Clément Brentano și Jacob Grimm. Pasionat inițial de folclor, Haxthausen își îndreaptă treptat atenția către studiul istoriei și al problematicii sociale, iar gestionarea și administrarea domeniului familial din Paderborn îi vor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
a te hotărî în sfârșit bizuindu-te mai mult pe impresii decât pe argumente“ (Mémoires, Paris, Calmann-Lévy, 1893, p. 97). Și Tocqueville adaugă: „poporul francez, luat în întregul lui, judecă prea adesea în politică în felul unui om de litere“. Literatul este mai puțin capabil decât oricine să înțeleagă cum funcționează statul; nu dovedește oarecare competență în această privință decât în timpul revoluțiilor, tocmai pentru că autoritatea este abolită și pentru că, în absența puterii, el poate să-și închipuie că totul se rezolvă
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
romanul Desperado, ne nemuțumește. Dacă-l luăm pe Joyce și repunem ordine în confuzia plănuită a vârtejului de incidente (nu există narațiune fără ca ceva să se întâmple, fără incident), ne trezim în lumea captivantă a geniului etimologic, a ironistului, a literatului prin excelență. Autorul Desperado e primul care decide, Sunt altfel decât tot ce fost, sunt liber de literatură. Ce face un Desperado? Ironia e cheia succesului în scrierea unei cărți Desperado. Joyce, Woolf și T.S. Eliot au ajuns la punctul
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
În timp ce se derulează confruntarea psihologică dintre Robyn și Vic, tot soiul de personaje neînsemnate apar și dispar pe câte o pagină. Charles, prietenul șovăitor al lui Robyn, se mută la Londra, împreună cu prietena fratelui lui Robyn, trecând de la meseria de literat la cea de "funcționar bancar comercial". Urmează părinții lui Robyn, membri ai facultății, familia și colegii lui Vic, străini. Fără coincidențe neverosimile, emoțiile curg firesc, odată cu gândurile și adaptarea la nou, și toate sfârșesc prin a lega o prietenie puternică
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
reperat în invitația pe care mai înainte Descartes a făcut-o la gândire, la cugetare, de care s-a dovedit a fi dependentă întreaga existență socială a omului. Drumul deschis de Descartes a fost urmat de o pleiadă de filosofi, literați, politicieni, de numeroși reprezentanți ai științelor naturii, de teologi, care au adâncit clivajul dintre echilibrul adus de creștinătate în sufletele oamenilor și problemele apărute în fața omul de rând al noii societăți. Printre aceștia pot fi enumerați filosoful și artistul literar
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
versificării. Pe aceste meleaguri el a apărut ca un poet trimis de zei, cu o excelentă descendență parentală. Sunt însă argumente care rămân insuficiente pentru a justifica de ce persoana sa a rămas venerată peste 20 de secole de gânditori, intelectuali, literați de cele mai diferite categorii, împreuna cu limba universală vorbită atunci, latina. În mod sigur că Ovidiu, la poarta lui Octavian Augustus, n-a fost în Sulmona și nici pentru Roma un simplu "poet de curte". Mesajul poeziei sale a
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
pornind de la prejudecata că un scriitor nu se poate manifesta pe deplin în mai multe domenii, apreciază că Eminescu rămâne poet, celelalte activități ale sale fiind inferioare. În acest sens, junimistul G. Panu afirmă că "Eminescu a fost înainte de toate literat și nu articolele politice, cu caracterul lor efemer, au făcut și fac glorie lui Eminescu, posteritatea nici nu va voi să le cunoască"172. Operând ierarhizări între creația literară și cea publicistică, alți critici ajung la supralicitarea publicisticii eminesciene, în
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
această sucursală din Cluj și-a încălcat competențele. Șeful filialei clujene fusese numit tânărul ziarist din orașul Pápa, Horváth Elek, înzestrat și cu talent literar, ceea ce i-a înlesnit repede stabilirea unor relații extrem de amiabile cu scriitorii transilvani și cu literații veniți să viziteze Transilvania, mai ales cu poporaniștii - spre exemplu cu Illyés și Féja Géza. Din când în când, el însuși publica în revista Helikon. Filiala clujeană a acestui Oficiu (OMIH) - conform obiceiului instaurat pe teritoriile reanexate - a înființat un
Transilvania reîntoarsă: 1940-1944 by Ablonczy Balázs () [Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
a aruncat pe piață seria de cărți "Helikon", dar, mai ales, volumele lui Nyírő József, legate în pâslă. Și mecenații premiilor literare aveau în mod vizibil în atenție reîntoarcerea Transilvaniei în literatura ungară: în fiecare an se găsea câte un literat transilvan premiat "Baumgarten" sau, măcar, cu o mențiune literară. În a doua jumătate a anilor treizeci, erau deja recunoscute și premiate lucrările unui Kós Károly, Jékely Zoltán și Bözödy György. În 1940 capul de linie al scriitorilor premiați a fost
Transilvania reîntoarsă: 1940-1944 by Ablonczy Balázs () [Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
și să fi început să se dărîme această parte din Soarele Consolator. Dar numai ca o dreaptă încercare a închinătorilor Feței înșelătoare. Cei vrednici de harul inalienabil al poeziei vor învia în și mai înalte lumi". Avem și astăzi destui literați care clamează moartea poeziei, cu totul spre paguba lor. Neîncrezător în statutul liric al diverselor curente ce bîntuiau epoca, futurism, dadaism etc., se delimitează: "Poezia e contrariul stării permanente de revoluție, cum o definea mai deunăzi unul dintre acești esteți
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
istoriei". Context în care Virgil Nemoianu își afirmă regretul, unul în apropierea resentimentului, că autorul lui Așa grăit-a Zarathustra a fost adoptat drept călăuză socio-istorică și nu autorul Esenței filosofiei, asigurîndu-se astfel cale liberă antiformalismului. Sînt numeroși filosofi și literați care cred cu tărie în nevoia de frumos. În argumentația etalată în favoarea formalismului estetic apelează la unul dintre cei mai importanți filosofi politici conservatori, Michael Oakeshott, bun observator al ideologiei comuniste, care urmărea simplificarea, la maximum a tuturor activităților: "Ostilitatea
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]