2,404 matches
-
poeziei narative a cotidianului, practicată în anii ’80 de Mircea Ivănescu și de alții: de la titluri precum Nisipul clepsidrei proiectează lumi, Dumnezeu are un Mercedes Benz, Curiozitatea vinde en-gros marfă de contrabandă la tonalitatea ludic-ironică și la „subiectele” prozaice ori livrești. Trei cărți publicate în 1999 corespund unor etape de creație diferite: Ninsori în Bărăgan se întoarce la tematica spațiului și a timpului originar (câmpia, copilăria), într-o lirică epurată complet de experimentele optzeciste, Sonete cultivă destul de cuminte obscuritatea și polisemantismul
POENARU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288864_a_290193]
-
e ca hingherul la pândă// El Stăpânul e Măcelarul// e Hingherul” (Apocalipsa după Marta). Pe de altă parte, aceeași oroare de cabotinism și truculență, care constituie una din obsesiile acestei poezii, provoacă la o redefinire a raportului dintre visceralitate și livresc. Ca urmare a expunerii unei sincerități denudate (ori, mai degrabă, ca efect al unei revanșe perverse a scriiturii), cele două componente se contopesc până la indistincție. Deși conțin câteva cicluri inedite, antologiile Apocalipsa după Marta (1999) și Falanga (2001) nu modifică
PETREU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
în primul volum de jurnal, Ocheanul întors (1977), unde, deși dă o mare concretețe lumii cu care vine în contact ca profesor stagiar într-un sat transilvănean, se închide de fapt într-un univers de senzații plastice și de trăiri livrești. Cum observă Mihai Dinu Gheorghiu, P. ține realul la o distanță protocolară. Totuși, acesta nu pălește, ci dimpotrivă, văzut de un ochi educat de pictură și captat de un instrument senzorial foarte fin, își păstrează toată consistența. Atâta doar că
PETRESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
influența poeziei italiene (Carlo Porta, Edoardo Sanguineti, Spatola ș.a.). Limbajul își sporește acum coeficientul de plasticitate și de colocvialitate, miturile sunt resemantizate prin poziționarea lor în contexte derizorii („hei Apollo/ sau Phaeton ce-ai căutat cu cvadriga/ pe teren accidentat”), livrescul e domesticit într-o vastă rețea intertextuală, în timp ce procesul scrisului cunoaște o mai largă difuziune tematică: „Pe mal stă un copil răutăcios/ strappando i pesci/ despărțindu-i/ în fâșii fără formă/ e nevoie de foarte multe cuvinte/ pentru a descrie
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
reorientarea poeziei către dimensiunea etică. Autoreferențialitatea revine, dar cu o funcție diametral opusă față de poemele „italiene”, de vreme ce nu mai indică reflexivitatea subiectului liric, ci vidul de substanță al obiectului („cavalerul”), simplă „ființă de hârtie” gonflată prin transfuzii frazeologice. Când masca livrescului cade, descripția aglutinantă relevă autentice disponibilități pamfletare: „Cu picioarele înainte/ duceți cavalerul și arătați-i/ sala macilor roșii candelabrele/ de infuzii stelare ascunse-n/ eprubete de os/ oh purtați-l în căruță/ ca pe-un mare găgăuță/ până când cerul în
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
dominate de o luciditate căutată. Renunțarea voită la lirism duce spre o anume uscăciune a versului, de care N. este însă mândru. Următoarele cărți de poezie din anii ’70-’80 urmăresc constant o linie riscantă a sensibilității intelectualizate, cu implicații livrești. Abia în Ultimele cuvinte (2001) scriitorul își regăsește sensibilitatea refuzată, dar pe temeiul unei nostalgii, e drept, acum senină. Dacă mai înainte își obliga poezia să intre în mit și legendă, aici o lasă liberă, primind-o în propria-i
NISTOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288463_a_289792]
-
deplin integrat universului antic și un străin printre contemporani: „La Tibru m-ai trimis să gem/ Cu lut aprins de o minune”. El caută „aticul fior, sunet divin”, „himerica splendoare” a mitului. Figurația antichizantă sau mitologică, ezoterismul imprimă un aer livresc poemelor. Imagistica sculpturală, cultul formelor fixe, versificația sonoră, impecabilă, trimit la parnasianism, de care O. se distanțează totuși prin accentul liric imprimat versului, expresie a eului „avid de reurcare”, dar și printr-un „danț pe-abise”: „Tu vei danța în negrul
OBEDENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
lucrările științifice ale lui O., transpunând în ficțiune problematica sinuciderii din eseistica lui Camus (Comisionarul) sau reconstituind misterul unor individualități prin colajul baroc al amintirilor și viziunilor trezite de colecția mateină de obiecte stranii (Arhivarul). Ele trădează o anumită ariditate livrescă, dar și ușurința asociativă și familiaritatea cu simbolul, proprii specialistului în mitologie comparată. SCRIERI: Grădina de dincolo. Zoosophia. Comentarii mitologice, Cluj-Napoca, 1980; Motive și semnificații mito-simbolice în cultura tradițională românească, București, 1989; Cutia cu bătrâni, București, 1995; Mythos & Logos. Studii
OISTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288514_a_289843]
-
mediată de ingineria textuării. Pe de altă parte, nouăzeciștii sunt departe de a fi străini de rafinatele cuceriri ale scriiturii textualiste, iar sporul lor de gravitate și realism este dublat uneori de o exacerbare a ludicului, dar nu pe coordonate livrești, ci mai degrabă în registrul unei fronde dezabuzate. În focul unor confruntări polemice, optzeciștii i-au etichetat pe nouăzeciști drept continuatori - ori, mai bine zis, epigoni, imitatori inferiori esteticește - ai lor, în vreme ce nouăzeciștii, în replică, accentuează asupra diferențelor. În același
NOUAZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
asociativa capabilă să surprindă viziuni esențiale în imagini atent stilizate. Vocea poetica este lucida, tonul detașat, ceea ce duce la austeritate emoțională, în versuri ce problematizează discret, dar fără fior. Împătimit de literatură, N. apelează din plin la semnificații de sorginte livresca, la motouri și trimiteri, într-o dicție în care notațiile eliptice cenzurează trăirea lirica. Metaforă plurivalenta, umbră este duhul lucrurilor și al ființelor, „Scoasă-n afară, sângerează, / Ruptă de ele, dizolva, ucide”, sub stăpânirea ei „Trandafirii devin schelete triste, iar
NOVACEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288492_a_289821]
-
populare tradiționale, precum portul popular, O. a pornit de la observații făcute nemijlocit, pe teren, cu prilejul participării sale la echipele Școlii Sociologice de la București, condusă de Dimitrie Gusti, atunci când în Mitologie românească (1944) abordează creația literară recurge exclusiv la surse livrești - lucrările Elenei Niculiță-Voronca, ale lui Tudor Pamfile, S. Fl. Marian și Artur Gorovei. Își propunea să îi îndemne pe creatorii culți să se inspire din miturile autohtone, convins că mitologia românească „e tot așa de încântătoare ca și mitologia scandinavă
OLINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288521_a_289850]
-
scrisori (emise între 1837 și 1855) pagini de critică și istorie literară, polemici pe teme filologice ș.a.m.d. În relatarea spirituală a unor voiajuri, descrierile de natură nu sunt cele mai reușite, peisajul fiind perceput prin prisma unor reminiscențe livrești. Un miniatural cap de operă este Păcală și Tândală sau Morală moldovinească, ingenios compendiu de proverbe și sentințe, debitate cu voluptate paremiologică. Stilul epistolar, asociativ, capricios, câteodată (auto)persiflant, emană și o anume sfătoșenie calmă, bonomă. Între proze se mai
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
Ceea ce o apropie de scrierile lui Mircea Horia Simionescu sau ale lui Radu Petrescu sunt, în primul rând, caracterul ei de proză intelectualistă, caligrafică și caligrafiată, rafinată stilistic și sofisticată narativ, clasicismul temperamental și experimentalismul efectiv, recursul continuu la resursele livrescului și ale autobiograficului. O diferențiază priza mai directă la realitate, inclusiv în ceea ce privește simțul limbii vorbite, precum și un gust al umorului sensibil mai apropiat de cel al lumii lui Caragiale. Biografia scriitorului reprezintă, cu toate distorsiunile inerente oricărei autoficționalizări, solul cel
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
al doilea, din Fals manual de petrecere a călătoriei (1982). Spațiul de referință al cărții este tras din două direcții: prima este aceea a realului, fixând un cadru temporal ușor de recunoscut, anii ’70-’80. Cea de-a doua direcție, livrescă, lipește corpul textului de cel al lui Don Quijote de Cervantes. Subiectul romanului este o iscusită formă care dezvoltă o schemă reductibilă la prelucrarea parodică a unui text de referință (Don Quijote) într-un spațiu al realului autohton. Un șofer, Anghelache Gh.
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
dropiilor. În substanța fluidă a rememorării intră spectacolul unei lumi fascinante: mișcarea surdă a imensității toropite de arșiță, colinda căruțelor cu tămădăieni, vânătorii de dropii (Et in Arcadia ego). Monolog în meandre, debitat nostalgic, împodobit cu digresiuni despre păsări, reverii livrești, anecdote vânătorești. Peregrinarea propriu-zisă, pe tărâmul artei, are ca punct de plecare lucrarea Laokoon a lui Lessing, care i-ar fi sugerat posibilitatea unei scrieri despre reprezentările artistice ale unui subiect. Trei imagini, statuia antică a Dianei, sculptura Diana de
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
modul rostirii, iar acesta este singular în epocă: o scriitură dezinhibată, unde se trece cu eleganță de la registrul grav la badinerie, de la solemnitate la familiaritate, unde, în locul unei severități profesorale, sunt preferate tonul bonom, gluma, persiflarea și autopersiflarea. Valorificând modele livrești și populare în ingenioase alternări lexicale, O. realizează, prin cizelarea relației dintre cuvinte (arhaice, populare, neologice), efecte neașteptate, de un pitoresc aristocratic. Imagist care refuză expresia cenușie, el este deopotrivă un muzician ce frazează armonios, utilizând fie perioada cu arborescența
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
volumul colectiv Pauză de respirație (1991; Premiul Asociației Scriitorilor din Brașov), alături de Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Simona Popescu. A colaborat la „Viața studențească”, „Interval”, „Cuvântul”, „Dilema” ș.a. Poezia lui O. se naște din împletirea tipic optzecistă între prozaism și livresc. Nota distinctivă o constituie însă o anume sensibilitate retro, atmosfera generală de melancolie, precum și atracția pentru unele specii lirice aparent desuete. Dimensiunea relativ redusă a producției poetice este întrucâtva compensată prin spațiul cultural în care se deplasează poetul, lirismul său
OPREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288550_a_289879]
-
de ambiguitate, se situează într-un regim al transparențelor. Notații de tip reflexiv conțin versurile din Psihodrom (1994), unde încă se simte o „cruzime” a rafinamentului. În Femeia și femela. Recurs la erogenia textului (1997), un eseu presărat cu trimiteri livrești de tot felul, textul este văzut ca o anagramă a corpului nostru erotic, glosându-se subtil pe marginea strategiilor lui de seducție. Întrebările care se pun vizează limita dintre erotism și sexualitate, inocență și perversitate, fidelitate și trădare, relația dintre
NICOLAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288437_a_289766]
-
a stârnit, datorită mai cu seamă asumării deschise a opțiunilor homoerotice, Straja dragonilor (1994), gândită ca o primă piesă dintr-un amplu proiect autobiografic. Deformat prin lupa estetismului, destinul autorului apare scăldat acum într-o altă lumină, pigmentată cu asociații livrești, dar și cu introspecții pătrunzătoare, care sintetizează senzualitatea stridentă și confesiunea nudă. Ca o oglindă autoreflexivă, cartea revelează fața „plutonică” a lui N. Personalitatea lui Ion Negoițescu este, de fapt, aceea a unui poet damnat și rămâne în veci inexplicabilă
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
orientate spre problematica socială, expresie și a căutării drumului propriu, sunt tributare influenței bacoviene. Alte poezii în genul lui Geo Bogza sau al lui Ion Caraion își fac loc în mod firesc, datorită unor puncte de tangență. Poetul combină prețiozitatea livrescă, sonuri populare, glosa fastuoasă, mari teme lirice, pe temeiul unor afinități ce ulterior vor suscita definiri bivalente, genuinul fiind circumscris simbolismului universal. În pofida unei retorici de circumstanță, versurile din volumul Enescu. Suită lirică (1958) se înscriu aproximativ între aceleași coordonate
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
poezie), oportunismul - nu periclitează sensul nobil al versului: își găsesc loc și aici vechi simboluri (inima - amforă pentru lumină este unul recurent atunci când sunt invocate cunoașterea și creația). Parabola focului (1967) marchează schimbarea modalității lirice. Emoția expresionistă este suprapusă plăsmuirilor livrești, îmbinând un pitagoreism vag și un lirism cadențat, ordonare și transcriere de imagini-acumulări sintactic simple, care au un vârf în melancolia ratată, căci poetul disimulează tensiunea într-un fel stenic, iar evanescența lumii fenomenale este la el doar o replică
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
literare la „Viața românească”, „Adevărul”, „Vremea”, „Convorbiri literare”, „Cuvântul”, „Societatea de mâine”, „Acțiunea” ș.a. Prima carte, O plimbare pe Olt, îi apare în 1930. Proza lui N. este proiecția unei naturi duale: naturală și artificială, elementară și rafinat erudită și livrescă, solemn lirică și ironico-sarcastică sau umoristică, „normală” și abstrusă. Romanul Lupii (1933) e o narație cu schelet memorialistico-cinegetic. Invitat în Maramureș la o partidă de vânătoare și pescuit, autorul-narator are parte de o primire grosier inospitalieră. Nervul ironic și satiric
NICODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288433_a_289762]
-
insuportabile zădărnicii. O mântuire, în noianul acestor risipiri, ar fi în harul primenitor al cuvântului („iar sufletu-mi rămâne de-a pururi în cuvinte” - Rugăciune către luceafăr). Din pudoare, trăirile mărturisite în acest monolog elegiac sunt prefirate printr-un filtru livresc, prin care se străvăd și plăsmuiri de mitologie sau din literatură, ce colindă reveriile contemplativului: Ulise, Oedip, Prometeu, Icar, Don Juan, Romeo, Don Quijote. Și Hamlet, de bună seamă. Frapantă în rafinatul eseu Hamlet sau Ispita posibilului (1971; cu o versiune
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
teatru atent la modulațiile vocii, la gesturi și fizionomii. În piesele lui O. lirismul generează fie fantasmaticul alegoric (ilustrat prin personaje simbolice lunecând, cu un mister căutat, dinspre tărâmul suprarealului), fie patetismul bine temperat al somației etice, care, asimilând sugestia livrescă - J.B. Priestley, Friedrich Dürrenmatt -, îmbracă veșmântul piesei polițiste, ca în Dubla dispariție a Marthei N... și în Suspiciunea (Plus sau minus viața). Din pulsațiile lui se întrupează eroul predilect al acestei dramaturgii, tânărul dedicat până la uitarea de sine unor idealuri
OPREA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288553_a_289882]
-
naționale i-a adus însă și șapte procese de presă (soldate cu închisoare și amenzi). Unicul volum de poezii al lui P., Flori de toamnă (1882), cuprinde un fel de meditații elegiace, cu tristeți inexplicabile și dor de moarte, dar livrești și superficiale, sufocate de o expresie comună, ca și versurile erotice sau patriotice. Poezia sa a fost aspru criticată de unii contemporani, ca un rău exemplu de imagini, idei și limbă. Înțelegător, autorul renunță la versuri și publică numeroase schițe
PACAŢIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288602_a_289931]