12,319 matches
-
bine după asfințit, pentru că smoala se îmbiba de căldură. Când se ridicau să plece, numai ce nu le pleoscăia sub picioare. Stăteam pe trepte așteptând să se însereze și să vină în pod. Aveau voie să urce pe acolo, ca locatarii, pentru că ele stârpeau șobolanii. Pe prima am prins-o mai greu. Mi-au trebuit două zile. Iar de emoție am și uitat să mă concentrez asupra faptului. Simplitatea și concizia episodului m-au nemulțumit profund. Am repetat experimentul de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
prin toată țara ca, la aniversare, totul să fie perfect și emoționant. — Dar ăștia nici nu știu măcar când a murit de fapt - am spus eu. — Ba știu. Sau crezi că se mai îndoiește careva? Crezi că vreunul dintre foștii locatari se va putea apropia de festivitate? Vecinii? Sau medicul? Crezi că medicul nu știe? Dimpotrivă! Păi nu era alături de el când a murit bunicul tău? Sau îți imaginezi că, și dacă eventual ai spune altceva la microfon, din difuzoare nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
aprins o țigară și a ieșit pe coridor, ca fumul să nu mă deranjeze în timp ce mă îngrășam. Înfulecam în fața țării întregi de pe harta care acoperea peretele din fața mea. Cu trei etaje, plus pivnița, sub mine și cu două mii opt sute unsprezece locatari care așteptau arpacașul. În fiecare dimineață, cei de la bucătărie băteau meniul în țeavă. Varza, două lovituri, arpacașul, trei, după numărul de silabe, simplu. Dar uneori bucătarul făcea bancuri cu noi, pentru că așa era el. Ne-a încurcat de-a binelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pe alee. Taxiul a plecat. Am pornit dubița și am trecut cât am putut de încet pe lângă casă. Perdelele erau trase, așa că nu am putut vedea înăuntru. La ușă era o singură sonerie. Doamna și, probabil, domnul Archer erau singurii locatari. Bineînțeles că domnul Archer nu știa de ce doamna Archer a venit târziu de la muncă, căci doamna Archer mi-a specificat să sun numai la birou. Mă întrebam cât anume știa domnul Archer... Când am parcat l-am găsit pe Față-de-Ou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
bine să coexiste laolaltă cu întreaga viață a unui om fără ca acesta să realizeze ce se întâmplă, după cum mă gândeam eu, cum ar fi uruitul unei centrale termice de bloc, de exemplu, devenit cât se poate de propriu naturii auzului locatarilor, insinuându-se în mintea acestora fără știrea ori aprobarea lor. Mi-am dat seama că era foarte posibil ca acest zumzăit să se fi auzit de minute bune, fără ca noi să ne fi dat seama de existența unui astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o alee asfaltată și nici să văd poarta de lemn mereu închisă, care are într-o latură a ei o ușiță din metal ruginit și parcă grea de oboseală. Pe ușiță se intră pășind peste un prag înalt, de care locatarii se poticnesc fără greș și pe care-l privesc cu ură. E iarnă. Între ferestrele lipite cu niște benzi de culoarea untului s-au așternut rulouri de vată în care stau înfipte două recipiente înguste și înalte cu un lichid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
lacrimi somnoroase, acesta clatină mustrător din cap și-și freacă fața atât de tare, de parcă ar vrea să smulgă de pe ea și pielea, și somnul. E sigur că acestei pofte de somn a lui Matei i se datorează faptul că locatarii imobilului au renunțat la serviciile lui. Drept care, în imobilul nostru, de ani buni au fost instalate sonerii pentru fiecare apartament. Când sună telefonul, Matei apasă pe soneria corespunzătoare pentru a face legătura dorită. Eu eram chemat printr-un apel lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
oameni! Strada s-a luminat și e deja dimineață când ajung în curtea noastră. Pe alee fusese presărat nisip galben pe care niște galoși apucaseră să-și lase urma. Grădinița stăpânilor este murdară și neîngrijită. Din cauza zăpezii pe care toți locatarii o aruncaseră acolo, grădinița pare mai înaltă decât curtea, și copacii mai scurți. În această zăpadă stau aruncate în dezordine niște scânduri negre, în care cu un efort de imaginație poți recunoaște spetezele unor bănci. Matei lustruiește cu cretă minerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și fiecare Înaintare a trupelor germane spre Răsărit ori fiecare retragere, toate astea erau transpuse prin prisma lui și În corelație cu viața lui. Undeva este consemnată o casă din strada Palmotičeva, cu tot ce era demn de reținut, cu locatarii care, În subsolul clădirii, vor supraviețui, Împreună cu noi și cu tata, bombardării Belgradului, cum a fost descrisă și casa din strada Stepojevac (numele proprietarului, planul casei), unde tata ne va adăposti În timpul războiului, tot acum sînt date prețul pîinii, cărnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
la două străzi de Plaza Monumental. Tata Îi găsise o cameră Într-o pensiune de pe strada Joaquín Costa unde, mulțumită prieteniei dintre vecina noastră Merceditas și patroană, s-a putut trece peste formalitatea de a completa foaia de informații despre locatar pentru poliție și, astfel, l-am putut menține pe Fermín Romero de Torres departe de nasul inspectorului Fumero și al ciracilor săi. Uneori, Îmi revenea În amintire imaginea cumplitelor cicatrice care Îi acopereau trupul. Mă simțeam tentat să-l Întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
traduceți cărți? — Nu mai. Acum am Început să traduc formulare, contracte și documente de vamă, fiindcă se plătește mult mai bine. Ca să traduci literatură ești plătit mizerabil, deși, la drept vorbind, ceva mai bine decît ca s-o scrii. Asociația locatarilor a Încercat deja să mă alunge În două rînduri. Cel mai puțin grav e că Întîrzii cu plățile la cheltuielile asociației. Închipuiți-vă, vorbesc limbi străine și port pantaloni... Nu puțini mă acuză că țin În apartamentul ăsta o casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
căci frontul nu era departe, chiar dacă de acolo unde eram noi, ni se părea un monstru invizibil, un tărâm ascuns. Lui Destinat i se spunea în mai multe feluri, după locuri și după oameni. În închisoarea din V., cei mai mulți dintre locatari îl porecleau Bea-sânge. Într-o celulă, l-am văzut chiar înfățișat într-un desen crestat cu cuțitul într-o ușă masivă de stejar. Semăna, de altfel, destul de bine. Trebuie spus că artistul avusese tot timpul să-și admire modelul de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pusese să fie aduse aici, la grămadă. Păianjenii țesuseră deasupra nenumărate pânze ce dădeau întregului ansamblu o patină antică, asemeni celei a sarcofagelor și misterelor egiptene. Pentru a împodobi casa după marea lucrare, un decorator venise special de la Bruxelles. Primul locatar sosi de îndată ce se terminară lucrările. Șase luni mai târziu, în locul lui veni un al doilea, care plecă, la rându-i, apoi veniră un al treilea, un al patrulea și așa mai departe. Nu-i mai numără nimeni. Trecură mulți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
un al patrulea și așa mai departe. Nu-i mai numără nimeni. Trecură mulți pe acolo, niciunul nu rămânea mai mult de un an și toți semănau între ei. Oamenii le dădeau tuturor același nume. Spuneau: — Ia te uită, trece Locatarul! Erau băieți mari, încă destul de tineri, care nu făceau zgomot, nu ieșeau niciodată, nu aduceau nici o femeie, aveau consemn. În rest, plecarea la Uzină la ora 7, întoarcerea la 8, după ce luau cina într-o clădire mare căreia pe aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ca întotdeauna, însă ceva făcea ca belgienii să rămână în micul lor regat, în umbra fragilă a monarhului lor de operetă. Procurorului i se aduse la cunoștință, cu destule plecăciuni și cuvinte alese, că nu avea să mai vină nici un locatar. Vara se anunța la fel de fierbinte sub bolțile de verdeață ca și în capetele multor patrioți care fuseseră remontați în masă precum frumoasele mecanisme ale unor orologii. Peste tot, se strângeau pumni și amintiri dureroase. Ca peste tot, și aici rănile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mesele lor. Discuțiile reîncep. Se vorbește. Se vorbește. Și unul, nu știu care, pomenește numele lui Destinat. Iar un altul, iarăși nu mai știu care, zice: „Acolo ar trebui mutată micuța învățătoare, la procuror, în casa din parc, acolo unde era instalat locatarul!“, Toată lumea găsi ideea excelentă, în frunte cu primarul care spuse că se gândise la asta mai înainte. Ceilalți își dădură coate cu subînțeles. Era târziu. Clopotul bisericii se auzi în noapte bătând de douăsprezece ori. Vântul trânti un oblon. Afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu se gândea să-l tragă de mânecă pentru a-l aduce înapoi, dar era jenant, iar când se întorcea la rechizitoriu, toată lumea răsufla ușurată, chiar și cel care era judecat. Procurorul puse să se închidă căsuța din parc. Nici un locatar nu a mai stat vreodată acolo. Iar școala a rămas fără învățător până la sfârșitul războiului. Destinat nu se mai plimbă prin parc. Ieșea din ce în ce mai rar. S-a aflat ceva mai târziu că el a fost cel care a plătit sicriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dacă mă uit pe imaginile cu ei, cu pisica și câinele de atunci. Și uite că-ntr-o zi, m-a invitat Maestrul la masa de prânz. Am intrat în blocul ăla pe care nu-l iubeam deloc, era murdar, locatarii erau aproape toți bătrâni, comuniști înrăiți, aveau o cruzime teribilă a replicii, te întrebau: ce mai faci?, știind că ești rău, că ești la pământ, dar acesta nu te înghite încă, te priveau cu ochi „suficienți”, termenul e al Maestrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
natural, acesta fiind nivelul la care putea analiza expresia ce predomina pe fețele studenților din anii terminali. La ora cinci a simțit nevoia să-și audă propria voce, așa că s-a retras acasă, să vadă dacă mai sosise vreun nou locatar. După ce a urcat scările șubrede, a cercetat resemnat camera, ajungând la concluzia că nu avea rost să Încerce s-o decoreze cu altceva decât cu fanioanele grupei lui de studiu și cu fotografii de tigri. S-a auzit un ciocănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Intră. O față Îngustă, cu ochi cenușii și un zâmbet vesel, a apărut În ușa Întredeschisă. — Ai un ciocan? — Nu, regret. Poate că are unul doamna Doisprezece sau cum s-o fi numind. Străinul a pătruns În cameră. — Ești un locatar al acestui azil? Amory a Încuviințat, mișcându-și bărbia. — Groaznic grajd, la chiria pe care o plătim. Amory s-a văzut obligat să aprobe. M-am gândit să locuiesc pe campus, a spus, dar se zice că-s așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
morții de la Mauthausen. Ca și când n‑ar fi văzut niciodată asemenea lucruri, lumina soarelui ce apune se răsfrânge strident, cu mult mai multă forță decât la răsărit, în ferestrele de pe Kochgasse. Ești nevoit să închizi ochii în fața violenței naturii. Ești orbit. Locatarii din zonă sunt obișnuiți să închidă ochii în fața multor lucruri. Peste drum se află un mic magazin de mercerie. Pe niște mileuri mici sunt expuse ațe și fire de lână colorate, acele ascuțite sunt în magazin. Pătruns de problemele cotidiene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
adolescenți. Nici nu ridici bine un capac oarecare, că se și răspândește imediat un miros neplăcut care‑și face meseria: miroase urât. Nimic nu se aruncă, totul trebuie să rămână aici și să depună mărturie despre murdăria sa și a locatarilor. Îmbrăcăminte îngălbenită, veselă spartă, jucării, aparate de gimnastică, suveniruri din colțuri îndepărtate ale țării, hârtii, lucruri moștenite, diverse aparate pentru diverse activități, și printre toate acestea viața îngălbenită, distrusă a patru persoane, doi adulți și doi adolescenți. Rainer vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să mai aducă doar mileurile, fotografiile de familie, imaginile cu cerbi și mobilierul, din care răzbat câteodată sunetele ciudate ale noii ere, cu condiția să fie vorba despre radioul acela cât dulapul, foarte popular. Mobila se cumpără în rate. Fiecare locatar poate să‑și amenajeze singur propria poezie, de aceea arhitectul a lăsat pe pereți și pe tavan destul loc pentru tablouri și statui; depinde numai de oameni și de gradul lor de maturitate cum vor sa‑și plaseze poezia - sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
afla capul unui alt dinozaur. În rest, pereții Acvariului erau acoperiți cu scene murale în relief care înfățișau tot felul de creaturi preistorice care ar fi putut înghiți chiar și un rechin întreg. Aceste decorațiuni erau, de fapt, preferabile celorlalți locatari ai acvariului, reptilele. Văzând cum omul meu dispare pe ușa din față și dându-mi seama că i-ar fi fost foarte ușor să se facă pierdut în interiorul întunecos al Acvariului, am grăbit pasul. Ajuns înăuntru, am înțeles că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
de Diogene în numeroase pasaje din operele care ne-au rămas de la dânsul, el imaginează viața zeilor realizată pe pământ de către și pentru oameni. Ne amintim doctrina: impasibili, fericiți, scutiți de tulburări, eterni, nemuritori, compuși dintr-o materie subtilă, veseli, locatari ai unor interlumi, zeii sunt un model etic, desigur, dar, de data aceasta - prima, mi se pare - și un model politic. De la secesiunea epicuriană ateniană îEpicur și Grădina sa) la practica comunitară campaniană îPhilodemos și vila lui) sau chiar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]