1,553 matches
-
barcă cu care am plecat în mijlocul lacului și din care am sărit în apă, dar în care m-am urcat ceva mai greu înapoi... Și așa, povestind, ajung într-un pat mare, cu miros de sulfină și levănțică și lunec, lunec în somn încă înainte de a pune capul pe pernă. Dimineața, mă trezesc gîdilată de o rază de soare care se strecoară printre crestele Alpilor drept spre nasul meu. Deschid fereastra și amestecul de culori ce se revarsă de pe culmile sure
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
care este salutul vostru? Evident, cel al întregului Orient. Salaam (Pace). Și vremea se scurge, încărcată de pace, în aburii ceaiului... Soarele începe, ușurel, să dispară în spatele cupolelor albastre. Se apropie seara, una din serile acelea calde și blînde, ce lunecă molcom deasupra Asiei Centrale, după o zi călduroasă. Oferim țigările noastre gazdelor atît de îndatoritoare care ne întreabă: E darul vostru? Da. Ne zîmbesc și le acceptă senini și demni, fără false ezitări, căci așa este normal: să împarți ceaiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
galopează alături cu animalul fulgere îngemănate și hei! caii își primesc stăpînii în spate, fără o tresărire, după ce cele șapte trupuri încordate se azvîrliseră asupra lor, din goană, ca niște uriașe feline sălbatice, asupra unei gazele în galop. Hei! Djighiții lunecă sub burta calului, ținîndu-se cu dinții de chingi. Hei! Apar din nou în șa, dar în picioare, într-un echilibru perfect, fără nici un alt punct de sprijin în afara contactului dintre tălpile omului și crupa calului. Hei! Călăreții schimbă caii între
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
-ul frînează brusc între palmierii ce străjuiesc decorativ intrarea hotelului și mă arunc în el cu entuziasmul copilului căruia i se oferă în sfîrșit jucăria mult visată. Pornim la drum pe șoseaua asfaltată, tăiată vîrtos printre cactuși, nisip și chiparoși. Lunecăm în tăcere, ore întregi, în amiaza fierbinte, motorul mîrîie monoton, egal, adormitor. Aproape de o curbă neașteptată, zărim atîrnat de un chiparos... un afiș: desen primitiv, cu aspect de pictură rupestră. Atrage atenția tuturor celor ce trec pe șosea, în universala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
în genunchi, apoi în picioare, am senzația că desfășurarea către vîrful chiparosului nu se mai sfîrșește. Parcă mă aflu într-o barcă, pe o mare în furtună. N-am crezut niciodată că o cămilă poate fi atît de înaltă. Nisipul lunecă undeva, departe, sub ochii mei, în valuri mișcătoare, stranii și calde. Cămila simte om în spinare, simte chemarea deșertului și pornește legănat, alene, fără grabă, cu unitatea de măsură "secol" pentru măsurarea timpului și a spațiului. Mi-e frică: teama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
gătite și gustoase, așa că ne-am simțit foarte bine și ne-am hotărît că e momentul să ne îndreptăm spre casă. Era o zi de toamnă frumoasă, nu ne grăbeam, sătui eram, așa că trăncăneam liniștiți, îndreptîndu-ne spre Lille, în timp ce soarele luneca ușor spre Apus... Tocmai traversam un sătuc microscopic, cînd, la intersecția între două ulițe înguste cît să treacă o mașină sau două biciclete, am văzut, cu uluirea omului abia ieșit de puțină vreme din uriașa pușcărie a lagărului comunist, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
de-a lungul patului, după ce a deschis televizorul. În mână apucă la întâmplare un ziar pe care începe să-l citească dintr- un capăt în celălalt. Nu scoate o vorbă, nu comentează nimic, stă, citește, cântărește, meditează, apoi ochelarii îi luneca încet-încet pe nasul puțin deviat spre stânga și adoarme încet cu “Scânteia” pe piept, îmbrăcat în haine de muncă. Anica îl strigă: - Gheorghe!... Gheorghe!... Școală, Gheorghe, școala să fac patul!.. Gheorghe sforăie ritmic și, pe chipul lui blând și istovit
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
ei totală,fără niciun fel de reținere îi aduse iertarea pe care el credea că nu i-o va mai dă. Gura ei îl săruta lacoma pe întreg corpul, sânii ei îi ațâțau și mai mult dorințele, iar brațele ei lunecau pe spate, pe coapse, atingându-i enigmatic bărbăția. Îi simți degetele lungi care îl masau ușor pe creștetul ei. Era ca un vis prea minunat ca să fie adevărat. Deci ea tot îl mai plăcea, îl preferă tot pe el, îi
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
viața în mod fragmentar, trecînd de la o activitate la alta, în cea mai mare parte din întîmplare, accidental. Nici unul dintre ei nu pare să își facă planuri sau proiecte pe termen lung și toți par să trăiască doar clipa prezentă, lunecînd prin viață ca printr-un vis al nimănui. Pe măsură ce personajele filmului trec dintr-o scenă într-alta, unele noi apar și altele dispar, se conturează un anume spirit "slacker" al comunității în care toți acești tineri pierde-vară se simt legați
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
par o prelungire naturală a corpului fizic și în scena introductivă, ea "își întinde mîinile cu palmele în sus și cu degetele albe ușor răsfirate; cu un zgomot abia perceptibil, zece lame cu două tăișuri, bisturie de patru centimetri lungime lunecară ușor, apărînd de sub unghiile lăcuite grena". Gibson afirmă că romanul său nu este doar despre computere, ci "de fapt el se referă la tehnologie într-un sens mai larg. Personal, bănuiesc că se referă la cultura industrială; la ceea ce facem
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
de fapt, un om blând, generos și chiar ușor sentimental. Asta am înțeles-o mai bine când am avut inspecție... Venise îmbrăcat în cel mai bun costum pe care-l avea; paloarea feței i se accentuase și privirile-i albastre lunecau undeva, peste capetele noastre... Drept material didactic pentru lecția nouă își pregătise, probabil la un meșter tâmplar, niște corpuri geometrice care se descompuneau în figuri regulare din geometria plană pentru a le calcula mai ușor ariile și a găsi formulele
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLET. In: Arc peste timp 40 ani 1972-2012 by Gabriela Muscaliu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1849]
-
și astăzi, cu aceeași intensitate și amărăciune, întrucât mi-au schimbat cursul vieții, suprimându-mi în mod brutal cei mai frumoși ani ai existenței noastre trecătoare. Și-atunci, cum s-o pot înțelege? "...Cu mâna mea în van pe liră lunec; Și timpul crește-n urma mea... mă-ntunec!" (Mihai Eminescu) E necesar să mă întorc la anii aceia, la vârsta de aur, ca s-o-nțeleg? Sunt prea bătrân. Lumânarea mea se stinge... "Astăzi chiar de m-aș întoarce A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
comandau: "Mîncați!" Trebuia să mănînci și să speli gamela cu limba. Cine nu isprăvea la vreme bătaie! La prînz, trebuia să mîncăm, iarăși la comandă și iarăși repede, pîinea. N-aveam salivă, nu puteam înghiți. Luam bătaie. Vrejul de spanac luneca anevoie, din gît spre stomac, iar din gamelă nu se mai termina! Aceste chinuri, ce ni s-au părut fără sfîrșit, au durat totuși numai din ianuarie pînă în mai 1951. După aceea, am fost duși la Canal. În urma noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
rolul major și dominant nu numai În „educarea și iluminarea poporului”, dar și În unificarea forțelor creatoare, de apropiere și de „imitare” a orgoliosului Apus cultural, modelul și farul nostru În ultimele secole. Din filosof, spre regretul meu, Liiceanu a lunecat tot mai mult În rolul unui fel de „popă laic”, al unui ins Îmbibat de etică, de sfaturi „Înțelepte” În tot felul de probleme În care, În fapt, nici nu era nevoie de luminile sale sau de pregătirea sa excelentă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
simțurile și perspicacitatea să luăm, În sfârșit, act de realitatea În care am fost aruncați și, mai ales, să devenim conștienți și cu adevărat emoționați de faldurile, relieful și „promisiunile” de existență care sunt ascunse În această realitate peste care lunecăm cel mai adesea Îmbibați de un fel de torpoare sau semi-conștiență, tocind-o! Și, Într-adevăr ca pe niște copii, ea trebuie să ne „amenințe” cu sfârșitul, cu extincția implacabilă, cu Neantul, pentru a crea În noi acele felurite reacții
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a schizoidiei și schizofreniei, iar la „dreapta”, la extrema dreaptă a celor patru pulsiuni esențiale - melancolic, flegmatic, sangvin și coleric -, percep pulsiunea și boala paranoidiei și a paranoicului. Deci, Îmi spuneam În nesfârșite ceasuri de auto-observare și teamă, dacă voi „luneca”, În accesele mele de furie sau ațâțare, chiar și de entuziasm neînfrânat, nu voi putea „luneca decât” spre „dreapta”: din sangvinitate, trecând iute prin coleră, ca să „poposesc” În paranoidie! Iar, În nu puține stări de veghe, ce țin de un
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
flegmatic, sangvin și coleric -, percep pulsiunea și boala paranoidiei și a paranoicului. Deci, Îmi spuneam În nesfârșite ceasuri de auto-observare și teamă, dacă voi „luneca”, În accesele mele de furie sau ațâțare, chiar și de entuziasm neînfrânat, nu voi putea „luneca decât” spre „dreapta”: din sangvinitate, trecând iute prin coleră, ca să „poposesc” În paranoidie! Iar, În nu puține stări de veghe, ce țin de un fel coșmar al conștientului și al vizibilului, am avut realmente stări și viziuni paranoice: ba am
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
puternică” a psihicului care, ca un sandou elastic, ne aduce Înapoi, În lumea proporțiilor echilibrate și „calme”, normale, În lumea „cunoscută”, unde putem schimba „semnale” cu alții, aflați și ei la „mijlocul diagramei”, și nu dincolo de „marginile” ei. Și, pentru că „lunecasem” nu o dată În stări zise psihotice - deși, e adevărat, minute doar și de o manieră destul de superficială, În fapt având Încă controlul stării mele de spirit, trăind o stare abnormală, dar În același timp bănuind că ea poate fi falsă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cu mustață scurtă, la aproximativ 45-50 de ani, purtând un trenci de toamnă, ochelari, papion și pălărie, zâmbind îngândurat unor percepții lăuntrice. Impresia de autenticitate este atât de puternică, încât arunc priviri angoasate în jurul meu, așteptând să zăresc silueta cunoscută lunecând pe după colț. Nu e nici o îndoială. Sunt chiar acolo și calc pe pietrele de care și-a ros încălțările Pessoa la începutul veacului. De atunci încoace, s-au perindat multe celebrități pe aici. Una dintre ele, foarte recent, a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de noi grupuri de vizitatori antrenați într-o mișcare browniană prin încăperile muzeului, uneori mă întâlneam cu colegi din Tren, cu care schimbam câteva impresii, și mă pierdeam din nou în acel labirint fastuos. Efectul de copleșire nu este instantaneu. Luneci de la tablou la tablou cu o senzație de foame intelectuală, de curiozitate nelimitată. Apoi, începi să ai probleme. Mai întâi, oboseala din picioare. Au trecut ceasuri lungi în care nici măcar nu te-ai sprijinit de un perete, darămite să fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
uși care se deschid automat, cu un sunet specific, la apropierea vreunei persoane, datorită unor senzori de lumină. Fotolii largi și moi, locuri la discreție, nu mai e nimeni în „șarpele” uriaș în afara grupului nostru de scriitori și oficiali germani. Lunecăm în mare viteză fără să simțim nici cea mai mică denivelare a terenului, ca pe o suprafață intens polizată, suntem atât de integrați acestui spațiu mobil și perfect etanș, încât priveliștile de dincolo de geam par niște cadre de film a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Belfast, coechipier al nostru de Tren, cu care nu avusesem până atunci prilejul să stau de vorbă (suntem totuși circa 100 de persoane!). Îl cheamă Glenn Patterson. Înalt, blond, ochi albaștri, foarte guraliv. După câteva fraze convenționale, încălziți de alcool, lunecăm spre developarea opțiunilor. Glenn reprezintă Marea Britanie, e protestant, dar soția lui e catolică. E foarte abătut pe seama nebuniei din Ulster. Un conflict artificial, total anacronic, reluat cu un fel de perfidie, după scurte perioade de acalmie, pentru că există anumite facțiuni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
VITALIE CIOBANU: Ne îmbarcăm în autocar și plecăm să luăm cina în zona Parcului La Villette. Habar nu am unde se află, așa că mă las în seama instinctului meu de explorator (instinct ghidat de mâna nevăzută a gazdelor pariziene). Pe măsură ce lunecăm de-a lungul Senei cu autocarul, descopăr, de fapt recunosc, locurile faimoase ale Parisului, reținute din cărți: L'Ille de la Cité, Notre-Dame de Paris, Luvru, Palais Royal. Traversăm Sena și ajungem în rue d'Opera. Aici, la parterul unei clădiri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
bine. Verner e din Praga și are maniere de orășean umblat, Hule e din Moravia de sud, dintr-o localitate aflată la granița cu Austria. E pescar și iubitor al vinurilor franțuzești, care nu se prea găsesc în zona lui. Lunecăm repede spre subiecte de acasă. Cei doi ne întreabă de ce s-a întors Moldova la neocomunism. Ce s-a întâmplat? Nu puteau înțelege, erau stupefiați. Recunosc că am găsit cu greu explicații. Am vorbit de implicarea KGB-ului, de vina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ulterior spre „țara de la gurile Dunării”. Hotărâm să facem și noi la fel, atrași de afluxul mare de curioși ce și-au ales drept țintă exotica oază. O țintă urmărită din înaltul cerului și de călătorii din teleferic - cabinele galbene lunecă pe cablurile întinse de-a lungul uriașului spațiu expozițional. Pavilionul arab, o adevărată cetate, cu basoreliefuri incrustate pe zidărie, reia modelul celebrului fort Al Jahili, construit la 1898 de șeicul Zayed I. Are încăperi numeroase, în care poți vedea scene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]