1,582 matches
-
melodii, Întotdeauna, o atenție deosebită. 18. Stăteam În fotoliu. Imposibil să mă culc, să mă Întind pe canapeaua de alături; nu mi se Închideau ochii. Domnul Pavel, În schimb, adormise de mult; În somnul lui nu era nici o tulburare, dimpotrivă, lunecau pe fluviu mici ambarcațiuni sau vase, Împodobite festiv pentru nu se știe ce sărbătoare națională, poate era ziua marinei, ori o altă petrecere, căci el era vesel, foarte vesel, se afla la bordul uneia dintre acestea, rîdea, vorbea tare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pe o plajă larg desfăcută la soare. Și nimeni nu observă, În afara Anei care trăia o anume neliniște aureolată ce-o simțea dinspre plaja Însorită pe care o visam, fără să-mi surprindă, cum ar fi vrut, privirea ce-mi luneca În răstimpuri imprevizibil pe ochii, pe umerii ei descoperiți. Dar În timp ce doamna Pavel vorbea despre reveriile Orientului, despre minunea portului răsăritean, Ana, fără a lăsa impresia că nu e atentă, se Întreba ce gîndesc alături de prezența ei, dar mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
răspunsul, pentru că era prea tîrziu. Deodată Însă - atunci?, În altă zi? - o sanie, trasă de doi cai purtînd deasupra grumajilor o arcuire sonoră de zurgălăi, ca-n secolul trecut pînă spre sfîrșitul deceniului cinci din vremea noastră, - o sanie, spun, lunecă pe drumul de comună al marii cîmpii (unde o fi găsit sania asta?), amîndoi Încotoșmănați În șube, Lung cu gulerul dat peste umeri, aproape descheiat la gît, veneam ca din basme, el rîdea cu bucurie de copil, avea acum cincizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
spune la ce oră, oricum Înainte de miezul nopții, poarta se auzi scîrțîind, apoi Închizîndu-se și Îndată pașii mărunți ai doamnei Pavel Înaintînd În semiobscuritatea curții. Marga Popescu gîndea: - Te iubesc, auzii Încă o dată. Nu mult după aceea, sau foarte mult, lunecarăm pe celălalt versant al nopții. Mijlocul lunii mai... 11. În sfîrșit, o scrisoare de la domnul Davidsohn - e acum În iulie - de lungi și căinătoare regrete la numele domnului Pavel despre a cărui moarte aflase dintr-o scrisoare cu dată apropiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
marea! În copilărie, Mureșul a înecat satul, să nu mai fie! Poimâine se va schimba vremea, spun vecinii în fiecare zi! Nu ne vom mai trezi, ne-am smintit de atâta nadir și zenit. A rămas doar o lumânare îngenuncheată, lunecând peste zare. Sfârșitul ne smulge din ochi ultimele priviri! Ceasul aduce prea multe știri. Cine mai știe cât din vreme o să mai fie? Rugăciune Vin mereu aici la Azuga, arborii trec tot călări sub fereastră, coboară din pădurile de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
se iveau și imagini acute, metafore cu adresă directă, metatext fără text, apropouri, bancuri iambice, numai că Într-o lume aflată-n vertiginos picaj invers spre culmi cu mistreți dezvelindu-și sub buza de sus colții poleiți, totul era aluzie, lunecînd spre iluzie pînă la vertij. Proces ce nu putea stîrni decît un casnic fior poetic supraveghetorilor, și ei o aluzie, un miraj, despre a căror existență am aflat abia zilele trecute, vorbind despre acest preambul cu Mircea Martin pe vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
asta. Și niciodată n-am fost altceva decât asta: Adrian, poetul pe care-l aștepta el însuși, Adrian de care s-a îndrăgostit prea curând, oh! prea curând, îngerul lui păzitor, îngerul Morții. Leana continua să zâmbească, lăsîndu-și lacrimile să lunece, mari, fără grabă, la întîmplare. - Pentru păcatele mele, șopti, așa mi-a fost ursit. Am știut asta înainte de a ști altceva. Am știut că n-ai să fii fericit. Am știut că singurul om pe care-l voi iubi, îl
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ești gata, i-am spus lui Johnson. Și-a pus centura și hamurile și a lansat undița mare, cu o mulinetă Hardy și șase sute de metri de gută de treișase. M-am uitat În spate și am văzut că momeala luneca bine, săltînd ușor pe valuri; muștele se scufundau și apoi apăreau din nou la suprafață. Aproape atinseserăm viteza care ne trebuia și am Îndreptat vasul spre curent. — Pune undița În lăcașul de pe scaun, și n-o să mai fie atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
belea din cauza asta. Nu m-auzea. A trebuit să țip la el. — Eu poltică deșteaptă, mi-a spus. Apoi a lăsat vasul la apă. I-am făcut cu mîna În timp ce arunca frînghia de la proră pe punte, apoi vasul a ieșit lunecînd și am intrat pe canal. Un vas comercial englez ieșea și el, așa c-am mers un timp pe lîngă el și pe urmă l-am depășit. Am ieșit din port și am trecut de Morro, după care am Îndreptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
treizeci de fălci de vie și vreo sută zece pogoane. Dintre acestea, numai Gheorghe Duca voievod - după cum am mai spus - a cumpărat vreo douăzeci și una de fălci de vie! Și câte o mai fi având înainte... Acum, vere, aș vrea să lunec spre mănăstirea Hlincii sau a Zotei, cum s-a mai numit... Și cine te oprește, dragule? Tu! Tu îmi pui bețe-n roate. Uite că asta n-o prea înțeleg. De unde până unde îți stau eu în cale? Păi când
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
a mutat la această mănăstire. Avea nevastă tânără și frumoasă doar... Trebuie să admiți, dragule, că monahii sunt și ei oameni... Dar să nu ne luăm cu vorba și să facem pași spre ținta drumției noastre de astăzi. Atunci să lunecăm ușor pe ulița Pantelimonului. Nu înainte de a arunca o privire Sinagogii Mari, care a fost edificată între anii 1657-1682 pe un teren al mănăstirii Aroneanu, unde exista și un cimitir. Privind anul edificării sinagogii, sunt mai multe păreri pe care
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
a hotărât moș Dumitru. Totul mergea bine. Ducând boii de lanț și felinarul în mână, moș Dumitru cerceta drumul cu mare atenție și grăia către cei din spatele carului: Aveți grijă aici, că râpa îi la două palme de drum... Dacă lunecă carul...Nu mi-i de car, dar mor bieții bouleni, că hăul îi adânc nu șagă... Ajunși în cealaltă margine a pădurii, au răsuflat ușurați... Mă temeam să nu fie mai rău - a grăit Ion Cotman. Gândește-te, omule, că
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
sănii rupea deja omătul înalt și neatins.. După sfatul lui Hliboceanu, din timp în timp sania din față rămânea la coada șirului... Așa mai merge, Hlibocene. Altfel nu era chip - a remarcat moș Dumitru. Ba eu spun că așa mai...lunecă - a făcut Pâcu precizarea. Pe măsură ce se apropiau de târg, ninsoarea parcă se întețea tot mai mult. Dacă ne ajută Dumnezeu să ajungem în târg cu bine și scăpăm de încărcătură, înapoi ne-a fi mai ușor. Niciodată n-au avut
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
gândești pozitiv. Așa se spune despre un gând ca ăsta al meu, că l-ai gândit pozitiv, când nu te superi de nimic ci întorci tot ce ți se întâmplă spre ceva bun. Ei lucrează și eu mă duc să lunec puțin printre culori. O, dacă ați putea simți și voi parfumul și magia culorilor, cred că m- ați înțelege mai bine de ce sunt atât de fericit și de ce gândesc pozitiv! Dar nu cred că puteți veni aici, acum. Așa că va
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
atenția? ― Printre altele, remarca că acel corn al taurului a trecut printre intestine fără să le perforeze. Asta s-a datorat tocmai faptului că acelui corn nu i-a fost retezat vârful - cum se obișnuiește. Astfel, vârful fiind rotunjit, a lunecat printre intestine ca pe gheață - dacă pot spune așa. ― Mă bucur că ai prins această remarcă a mea din timpul intervenției. Și acum, cred că e cazul să plecăm acasă, pentru a fi buni de treabă după amiază. Să dai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Înțeles Întrebarea. ― O repet, dar mai la obiect: Ești pe postul de informator al securistului Zdup?!... O directă de dreapta În bărbie poate nu l-ar fi zdruncinat atât de mult. A clipit des, cu respirația tăiată. Privirea i-a lunecat undeva În gol... Profesorul, care Învățase de la dirigintele lui din liceu - om al Matematicii - și apoi de la mentorul său În arta chirurgiei - profesorul Zenit - cum să descifreze enigmele psihicului uman, și-a dat seama că individul din fața lui este dezarmat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ruptul capului? ― Dochița, săraca! S-o hodinească Dumnezău În pace. Ea m-o scos din groapă... Da, da. Ea m-o scos din groapă de-adevăratelea. ― Cum adică? ― Chiar așa. M-o scos din șanțul de la poarta ei, unde am lunecat... Era o noapte cum erau și cele din care am petrecut noi În spatele inamicului. Ploua, da’ mai mult curgea lapoviță. Și eu mă Întorceam de la Prispă crâșmarul... Aista nu te dădea afară din crâșmă oricât ar fi arătat ceasul.. Numai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
până unul din ei Își spune părerea... ― Și cum și-o spune!... - a accentuat Gruia. Înserarea se Întindea ca o părere peste toată firea. Cei doi pășeau la braț, pradă frumuseții din jur... O lună cu obraz roșcat și dolofan luneca pe bolta senină... ― Îți mai aduci aminte, scumpule, de nopțile de sfârșit de vară, cu lună plină, sau de cele cu ploaie de stele petrecute de noi la Pomârla? ― Și când, Într-o seară, una din stele și-a slobozit
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
femeie. Totuși, pictorul din el întrezărise la nymphette. Femeia-copil cu sîni deja formați și botic senzual. Într-o acuarelă, razele soarelui îmi înfășurau, ca niște șerpi subțiri și prietenoși, talia îngustă. În alta, un șarpe (sau o prelungire de liană) luneca tandru spre genunchiul julit. Apa, lipită de obraz, avea culoare hipnotică: verdele hipnotic al ochiului de șarpe. Fata întinsă pe iarbă (albastră?) și ridicată de iarba-iarbastră crescînd spre cer eram eu. Rusalin îmi vindecase frica. Erau multe reptile (ce cuvînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
funcție". Personajul Magdei U. își poartă nedreptatea în ochii tuturor, n-o ascunde. Romanul e o egobiografie (în terminologia lui Marcel Moreau), cu rol de katharsis. Lia se zbate într-o luptă, nu cu îngerul, ci cu dracul gol. Mistrie lunecase pe-un sîmbure de cireașă, căzuse-n noadă și se sprijinea într-o cîrjă. În mitologie, diavolul, uneori, e șchiop; piciorul infirm e totdeauna stîngul. Da, Miron ar fi putut juca rolul nebunului pe tabla de șah a institutului. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
umflat așa de la plăcintele cercetătoarei unu? Subnutritul cu pantaloni boțiți, de belfer și ciorapi cu urechi și-a luat un aer academic extenuat, de mare cărturar, rector de școală înaltă, particulară. Nu se mai ocupă de poetaci și de prozatorași lunecați în uitare. Îi predă pe clasici, are "opinii și atitudini literare", lanț de aur la gît, ca de bicicletă și costum Armani. Cum e și director și rector, glumăreții îi spun "domnul directori". Odată în scaun (vorbă de cronicar, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
căci căldura ne provoca durere. Până a doua zi, se uita toate scârba. Era mai greu pâna se adunau copiii, odată adunați, începeau alte jocuri mai interesante. Cineva s-a gândit să facem trenulețul cu săniile. Este o sanie care lunecă bine pe zăpada bătută și lunecoasă care formează un strat de cristal. Celelalte sănii se pun una după alta, dar toate sunt aninate între el. Și porneam la vale. Uneori, se mergea foarte greu și toți își luau săniuțele și
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
a rezistat. Am Împins-o tot mai tare, până când Întreaga mea greutate s-a concentrat asupra ei, iar fața aproape că mi s-a lipit de ușă, și abia atunci s-a urnit. Când a Început să se miște, a lunecat mai Întâi ușurel, ceea ce m-a făcut s-o Împing cu Îndoită putere. Dar de cum a prins ceva viteză, enorma ușă de sticlă a țâșnit pur și simplu din loc, s-a Învârtit brusc În jurul axei, m-a izbit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
că aveam să apăs pe buton, dar pe mine uluirea mă Încremenise prea tare ca să mă pot mișca. Am Întins Încet, temător mâna, am apăsat pe cifra șaptesprezece și am așteptat instinctiv să explodeze ceva. Dar am Început imediat să lunecăm În sus și nu eram prea sigură că ea observase că nu ne mișcasem până atunci. Cinci, șase, șapte... Aveam avut senzația că liftului Îi trebuie câte zece minute Întregi ca să treacă de fiecare etaj, iar tăcerea Începuse să‑mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de răbdare și inept din punct de vedere social să urce cel puțin trei niveluri deasupra mea În ierarhia corporației. Am văzut clienți care se dădeau pur și simplu Înapoi când se ducea să dea mâna cu ei și totuși lunecase În sus pe scară de parcă ar fi fost unsă cu același tip de gel pe care-l folosea ca să-și imobilizeze cele câteva șuvițe de păr care-i mai rămăseseră. Nu voiam decât să dispară, dar am făcut o greșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]