KorAP: Find »[drukola/base=lup & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 ...412 >

10,288 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226

Duminică, la ceasul când lumea se pregătea să intre în biserică, Vânătorul de lupi albi, proțăpit în ușă, și-a ținut propria predică. „Nu e vreme de pierdut!” le-a zis celor adunați. „Primejdia e mare: o zi, două, și lupii vor da buzna! Vânătorii - cam puțini - împreună cu cei patru jandarmi să se aleagă doi câte doi și, necontenit, să vegheze la hotarul de miazănoapte! Acolo, mereu, să ardă focuri! Cei în putere să țină la îndemână furci și topoare; copiii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
se aleagă doi câte doi și, necontenit, să vegheze la hotarul de miazănoapte! Acolo, mereu, să ardă focuri! Cei în putere să țină la îndemână furci și topoare; copiii să nu treacă poarta și nici femeile, dacă nu sunt însoțite. Lupii vor veni sigur și dacă asta nu se va întâmpla în cel mult patru zile, să fiu alungat din târg pentru totdeauna.” Îl priveau în tăcere. „Mă socotiți nebun?” le-a zis. „Dacă mi se va da crezare, în scurtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
în cel mult patru zile, să fiu alungat din târg pentru totdeauna.” Îl priveau în tăcere. „Mă socotiți nebun?” le-a zis. „Dacă mi se va da crezare, în scurtă vreme, zeci de bărbați vor purta căciuli din blană de lup alb! Renunț la jumătate din dreptul meu asupra pieilor! Va fi vânat destul, e o haită mare, poate două la un loc! Aveți prilejul să faceți fapte deosebite!” i-a zgândărit nițel. „Ce-aveți de pierdut? Câteva zile! Mult mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
să umble în grupuri pe străzi, pentru a nu lăsa loc să se strecoare nici unei fiare. Cei cu puști trebuia să alerge înspre hotar, să-l ajute pe Vânător. Copiii s-au speriat, văzând atâta forfotă; noaptea, unii au visat lupi albi, haite întregi, tot năvăleau. Nici adulții nu au avut somn liniștit; bătrânii mai mult au moțăit. Un învățător a scris un poem, Vremea lupului alb, vroia să citească versurile a doua zi iubitei; nici ea nu a dormit, s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-l ajute pe Vânător. Copiii s-au speriat, văzând atâta forfotă; noaptea, unii au visat lupi albi, haite întregi, tot năvăleau. Nici adulții nu au avut somn liniștit; bătrânii mai mult au moțăit. Un învățător a scris un poem, Vremea lupului alb, vroia să citească versurile a doua zi iubitei; nici ea nu a dormit, s-a gândit la Vânător. Ar fi vrut să plece cu el. De când primise ultima scrisoare de la Tim, Donna Iulia nu prea mai fusese văzută prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
s-a gândit la Vânător. Ar fi vrut să plece cu el. De când primise ultima scrisoare de la Tim, Donna Iulia nu prea mai fusese văzută prin târg. Dintr-un jilț așezat lângă fereastră, privea trecătorii. Aștepta să treacă Vânătorul de lupi albi. În dimineața aceea nu îl zărise, mai era puțin și venea amiaza. S-a înfășurat într-un cojoc și a ieșit pe stradă. Spre capătul târgului se zărea lume. A pornit într-acolo. Erau numai bărbați, unii purtau furci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
când în când, privea prin lunetă; o dădea și altora. Era răgușit, Donna Iulia se apropiase, îl auzea bine. „Dintr-acolo vor coborî!” a zis acesta, apoi s-a întors spre ea, salutând-o. Donna Iulia i-a spus că lupii vor veni sigur. Pentru că îi chema el. Bărbatul a râs. „Primejdia s-ar putea să trezească de-a binelea târgul ăsta adormit!...” Donnei Iulia nu i-au plăcut spusele lui, altceva ar fi dorit să audă. „Nu orice trezire aduce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
a pornit spre casă. Luni, spre asfințit, în târg au sosit două sănii, din care, înghețați, au coborât câțiva inși. Negustori plecați după mărfuri cu peste o săptămână în urmă. Au povestit că într-un cătun apropiat cineva împușcase un lup alb. Un animal neobișnuit de mare, îl văzuseră; lat în ceafă și în spate, cu labe puternice. Părea un câine uriaș, de stână. Dar nu, era un lup alb! Câinii ciobănești erau lățoși, cu boturile mai groase și, mai toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
în urmă. Au povestit că într-un cătun apropiat cineva împușcase un lup alb. Un animal neobișnuit de mare, îl văzuseră; lat în ceafă și în spate, cu labe puternice. Părea un câine uriaș, de stână. Dar nu, era un lup alb! Câinii ciobănești erau lățoși, cu boturile mai groase și, mai toți, cu cozile retezate. Era, poate, un animal răzleț. Perechea lupoaicei răpuse de Vânător. Înainte să se crape de ziuă, de undeva, din depărtare, s-a auzit un urlet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
ninsese cu fulgi mari, deși. Pe urmă, cerul se limpezise ca șters cu mâna. Se pornise vânt subțire, ger. Târgul era numai glasuri și hămăit de câini. Un dulău enorm, alb, a fost străpuns cu furca: făptașul crezuse că e lup. Un alt câine, tot alb, a fost împușcat, la hotar, de către o strajă. Era al unuia dintre paznici, venise adulmecând urma stăpânului. Confuziile au născut un gând periculos: lupii albi puteau fi luați drept câini. Ar fi pătruns în târg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
enorm, alb, a fost străpuns cu furca: făptașul crezuse că e lup. Un alt câine, tot alb, a fost împușcat, la hotar, de către o strajă. Era al unuia dintre paznici, venise adulmecând urma stăpânului. Confuziile au născut un gând periculos: lupii albi puteau fi luați drept câini. Ar fi pătruns în târg nestingheriți! În așezare mai erau cel puțin zece câini albi. Târgoveții au socotit îndelung. Cineva a zis că animalele ar trebui ucise. Stăpânii s-au împotrivit: au hotărât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Cineva a zis că animalele ar trebui ucise. Stăpânii s-au împotrivit: au hotărât să țină câinii închiși în magazii, în beciuri, chiar și în casă, nu cumva vreun bezmetic, de spaimă - ori chiar într-adins - să-i ia drept lupi și să repete istoria. Erau câini de soi, prăsiți din aceeași stirpe: venise, cu mulți ani în urmă, un muntean cu vreo trei, patru: săreau și la urs. S-ar fi năpustit și asupra lupilor, sigur, dar confuzia, atunci, ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
adins - să-i ia drept lupi și să repete istoria. Erau câini de soi, prăsiți din aceeași stirpe: venise, cu mulți ani în urmă, un muntean cu vreo trei, patru: săreau și la urs. S-ar fi năpustit și asupra lupilor, sigur, dar confuzia, atunci, ar fi fost și mai mare. Pe care să-l omoare omul și pe care să-l ferească? Sau - cum a zis învățătorul-poet: „Se vor linge, fiind neamuri, și vor sări și unii, și alții la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
învățătorul-poet: „Se vor linge, fiind neamuri, și vor sări și unii, și alții la lume!”. Un deștept. Poate așa era în poemul lui. Donna Iulia privea vânzoleala ce cuprinsese târgul, gândindu-se că pricina nu era atât haita nevăzută a lupilor albi, cât Vânătorul. Omul ăsta i-a zăpăcit pe toți! A dat deșteptarea! Și-a amintit vorbele lui. Să creadă el! Urbea doarme: are un vis urât. Marele salvator! Dorea, de fapt, să vină sute de lupi, mii. Vânătorul să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
haita nevăzută a lupilor albi, cât Vânătorul. Omul ăsta i-a zăpăcit pe toți! A dat deșteptarea! Și-a amintit vorbele lui. Să creadă el! Urbea doarme: are un vis urât. Marele salvator! Dorea, de fapt, să vină sute de lupi, mii. Vânătorul să doboare cât mai mulți, să fie purtat pe umeri. Urcat în balconul Primăriei. Și-ar fi făcut, trimfătoare, o căciulă din blana unui lup vânat de el. Lupii nu au venit nici a treia zi. Oamenii murmurau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
are un vis urât. Marele salvator! Dorea, de fapt, să vină sute de lupi, mii. Vânătorul să doboare cât mai mulți, să fie purtat pe umeri. Urcat în balconul Primăriei. Și-ar fi făcut, trimfătoare, o căciulă din blana unui lup vânat de el. Lupii nu au venit nici a treia zi. Oamenii murmurau. Străjile erau obosite și înfrigurate. Jandarmii râdeau de neghiobia tuturor; femeile, rămase cu greul casei - bărbații umblând creanga prin târg -, ocărau în gura mare. „Vânător! Să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Marele salvator! Dorea, de fapt, să vină sute de lupi, mii. Vânătorul să doboare cât mai mulți, să fie purtat pe umeri. Urcat în balconul Primăriei. Și-ar fi făcut, trimfătoare, o căciulă din blana unui lup vânat de el. Lupii nu au venit nici a treia zi. Oamenii murmurau. Străjile erau obosite și înfrigurate. Jandarmii râdeau de neghiobia tuturor; femeile, rămase cu greul casei - bărbații umblând creanga prin târg -, ocărau în gura mare. „Vânător! Să-l ia dracu’!” „Un scârbavnic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
picaseră în căcat. „Ne-a împins un vântură-lume!” „Un nemernic! Ce, a fost la vreun război? Poate la vreo încăierare, o fi omorât pe cineva...” „Așa ne trebuie! Ne-a găsit pe noi idioți!” „A belit-o dacă nu vin lupii!” Nu se mai temeau de haite. Vroiau să năvălească sute de lupi; sau douăzeci; șapte-opt; numai să nu rămână prostiți. I-ar fi zis Vânătorului, pe urmă, că au avut încredere în el. A patra zi, străinul a vegheat singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
fost la vreun război? Poate la vreo încăierare, o fi omorât pe cineva...” „Așa ne trebuie! Ne-a găsit pe noi idioți!” „A belit-o dacă nu vin lupii!” Nu se mai temeau de haite. Vroiau să năvălească sute de lupi; sau douăzeci; șapte-opt; numai să nu rămână prostiți. I-ar fi zis Vânătorului, pe urmă, că au avut încredere în el. A patra zi, străinul a vegheat singur. Nu mai era Vânătorul de lupi albi decât pentru poet și pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
haite. Vroiau să năvălească sute de lupi; sau douăzeci; șapte-opt; numai să nu rămână prostiți. I-ar fi zis Vânătorului, pe urmă, că au avut încredere în el. A patra zi, străinul a vegheat singur. Nu mai era Vânătorul de lupi albi decât pentru poet și pentru iubita acestuia. Oarecum pentru Donna Iulia: din dosul perdelei îl aștepta să treacă. Nu știa cum îl cheamă, ar fi putut să afle. De la un timp, Vânătorul mergea la poștă în fiecare zi. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
îl cheamă, ar fi putut să afle. De la un timp, Vânătorul mergea la poștă în fiecare zi. După jurnale; Donna Iulia era convinsă că pentru ea. Spre seară, Vânătorul a primit ordonanță de la Primărie: în zori trebuia să părăsească târgul! Lupii nu au venit nici peste noapte, toată zarva fusese degeaba. Oamenilor le trecuse supărarea, nu aveau simțăminte prea statornice. Vânătorul se așteptase să fie gonit cu pietre. A doua zi a străbătut târgul de-a lungul. Unii, mai în râs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
fluierături; câțiva i-au întins mâna. Donna Iulia era de un ceas la fereastră. I s-a părut grăbit. A vrut să iasă și să-l strige, să-i spună să o aștepte, să plece amândoi. El să uite de lupi. De ocară; de lumea ce i-ar fi privit buimacă. Oamenii și-ar fi adus aminte multă vreme de Donna Iulia cea smintită și de Vânătorul cel mincinos. Ce-ar mai fi fost! Când Vânătorul nu s-a mai zărit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
fi putut să îl ajungă. Îi vedea puștile, amândouă pe umărul stâng, pe cel drept purta un sac albastru. Pășea întins; nu răspundea nimănui; privea uneori în sus. Apăruseră câțiva vulturi hoinari. Roteau în cercuri largi. Însoțeau, totdeauna, haitele: în urma lupilor albi rămâneau multe stârvuri: omorau peste trebuință; poate în joacă, nici Vânătorul nu era sigur: uneori i se păreau furioși la culme. Păsările cercetau locul. Câinii stăteau nemișcați, adulmecând spre miazănoapte; pufneau, din când în când. Se arăta, vag, soarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
omorau peste trebuință; poate în joacă, nici Vânătorul nu era sigur: uneori i se păreau furioși la culme. Păsările cercetau locul. Câinii stăteau nemișcați, adulmecând spre miazănoapte; pufneau, din când în când. Se arăta, vag, soarele. Era liniște. Vânătorul de lupi albi a ieșit din târg fără să privească înapoi. Îl însoțise, de la distanță, un sergent; străinul nu îl observase ori numai se prefăcuse. Donna Iulia se gândea la cel plecat. Să nu-l încolțească lupii albi! Și-a zis, ușurată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
soarele. Era liniște. Vânătorul de lupi albi a ieșit din târg fără să privească înapoi. Îl însoțise, de la distanță, un sergent; străinul nu îl observase ori numai se prefăcuse. Donna Iulia se gândea la cel plecat. Să nu-l încolțească lupii albi! Și-a zis, ușurată, că Vânătorul pornise spre miazăzi. Puteau să-i iasă-n cale mistreți sau urși; urșii dormeau sugându-și laba, și-a amintit. Mai erau și tâlhari: aceștia ar fi tras de la distanță, văzând că au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]