KorAP: Find »[drukola/base=mângâia & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 ...417 >

10,420 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801

și lat de zece, parcă s-a înfrățit cu oamenii locului și le asigură căldură, liniște, apă și aer de cea mai bună calitate și în cantități îndestulătoare. Ba mai mult, minunea asta a naturii încântă privirea și auzul și mângâie sufletul de plugar și de călător deopotrivă. Așezate cu bună știință într-un anume fel la poala pădurii, localitățile de pe acest traseu sunt apărate de vânturile dinspre soare-răsare, de poluarea industriilor marelui oraș ca și de zgomotele gurilor de foc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875

acum, aș putea-o gusta pe cea adevărată, tăcerea și foșnetul unui copac! Singurătatea! Nu, Scipio. Singurătatea mea e plină de scrâșniri de dinți și răsună toată numai de zgomote și de strigăte stinse. Iar alături de femeile pe care le mângâi, după ce m-am depărtat de carnea mea îndestulată, în sfârșit, când peste noi se lasă noaptea și când am impresia că percep câte ceva din mine, ce parcă plutește între viață și moarte, singurătatea nu mi se umple decât cu mirosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
așa de tare Ucuuuuuu!!! încât toți vecinii au ieșit afară, pe casa scării, într-o clipită, ca la un semnal abia așteptat, moment în care civilul lipit de urechea mea a devenit, brusc, mare iubitor de Z, începând să mă mângâie părintește pe creștet. Iar mama lui Ucu, ieșită și ea în prag, a început să strige disperată: "Criminalilor, mi-ați omorât băiatul!" Soldații au intrat cu Ucu în apartament, în vreme ce eu, ca și cum ar fi trebuit să preiau de la Ucu încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
Poate găsiți pe altul, ca să vă ajute, dacă aveți așa mare nevoie. Toți copiii din clasa mea scriu mai frumos decât mine..." El, apropiindu-se: " Ia să vedem ce avem noi aici..." S-a apropiat părintește de mine, m-a mângâiat pe cap și, când a ridicat mâna, de ea s-au lipit și câteva fire de păr... Zice: "Am magnet la mâna asta..." Râde. Așază meticulos părul pe-o bucată de hârtie și-mi trece prin cap c-o să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
dacă numărul locuitorilor din coasta Mării Caraibelor ar depăși suta. Fac scufundări acvatice, mă amuz urmărind cum oamenii de aici cresc broaște țestoase de mare și, bineînțeles, încerc să pictez. Cel mai mult mă reconfortează faptul că pot hrăni și mângâia pisicile de mare. Pe-aici se spune ceea ce zicem noi despre câini: "Cu cât cunosc mai multe pisici de mare, cu atât mai puțin îi iubesc pe oameni"... Când merg la bancă, pentru a-mi arunca ochii prin cont, funcționarii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
Zi-i, bă, care-i treaba cu manifestele?... Credeai că scapi de mine, chiar și-n Ferentari? Și-n gaură de șarpe te găsesc. Burtă Multă își scosese șapca, o așezase pe biroul directorului, ca pe un trofeu, și o mângâia din când în când, de parcă aceasta era un animal de companie. Avea oarece probleme cu scaunul. Directorul școlii era cam pirpiriu și nu prevăzuse că burtosul cu epoleți va pune la încercare obiectul. Pățit, probabil, muntele de grăsime se strâmba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
nebunie: toată lumea taie găini; până și bunica, dacă bunicul este aghesmuit binișor. Marcel e un artist. Când taie o găină, parcă face o onoare necuvântătoarei. O prinde ușor de aripi, o înalță la nivelul ochilor, rostește câteva vorbe duioase, o mângâie, îi smulge prietenos câțiva fulgi de la gât și, fulgerător, îi taie gâtul, dintr-o singură mișcare, cu un fel de brici care nu provoacă dureri mari. La bunicul, găina se zbătea prin curte, de speria tot neamul găinăresc. La Marcel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
mea, a început să-mi dea replica. Abia atunci am văzut că în jurul nostru erau deja mai mulți oameni. Milică nu cânta; se juca pur și simplu cu arcușul pe strune. Aveai impresia că-l aruncă, îl prinde iar, îl mângâie, îl trimite din nou pe un portativ virtual, îl recheamă pentru îmbrățișări, îl povățuiește și-i mulțumește în același timp... Când i-am simțit privirea, ca unui dirijor înnăscut, știam ce va urma... Am intrat pe prima lui pauză și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806

de ciudă că încă mai exista o oarecare ordine. Toți își trăiau viața. Sau cel puțin trăiau. Și ceva trăia din viața ei. Își formase independența pin ceea ce vedea. Un câine schelălăi, primind un picior. Ea se opri și-l mângâie distantă. Avea în buzunar un pachet. Îl scoase și i-l dădu. Pe restul pe care-i întâlni în cale îi ocoli. Nu mai avea. Trecu pe lângă o cârciumă. Era întuneric beznă. Pe acei oameni îi mai lumina doar un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
Îi plăcea orașul, și avea să rămână cu el, iubirea sa, până când nu s-ar mai fi putut. Pe jos fleșcăia murdăria. Veni și prietenul ei. Își puse pardesiul jos, o salută politicos. Închină ea capul, privindu-l cu tandrețe, mângâindu-l cu un zâmbet, un plânset pentru el. Atât de aproape și totuși atât de departe Tantal. Un moment se bucură de pura prezență a unui suflet lângă ea, (în vis cineva care o cunoștea, cineva care respira același aer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
o pană plutind într-o adiere a unei seri de vară cu eleganța fulgilor de nea și mlădiindu-se discret în muzica tăcerii. Îi luă mâinile lui Emil, i le privi impersonal în timp ce respira în altă parte și i le mângâie cu detașare. A doua zi s-a dus la fabrică. Călcând pe cimentul din fața clădirii se gândea că s-a ars la limbă cu ceaiul în acea dimineață. Nu a întârziat, deși nu s-a uitat deloc la ceas. Aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
meu pe care mi-l păstra cu drag, mirosul său îmbietor, toate erau pentru mine. Nu era pic de durere între noi. Totul era sacru, dulceag, intim. El nu mă alungă niciodată, el mă cheamă. El îmi cântă, el mă mângâie.... El nu mă minte, el mă cheamă, el îmi spune, el mă protejează, el, el, el, el.... Ce-ți pasă ție, măi pisoi, că zilele trec toate?!.... Drumul începe în Iași, trecând prin zona sa industrială. Acolo toamna soarele bate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
ar plăcea să mergi în țări străine? mă întrebă și simții că o face pentru a se da bine pe lângă Angi, lucru pentru care mă călcă pe nervi. Cum să nu, numai că Angi, și aici avui grijă să-l mângâi finuț, și privind-o pe Amèlie să fiu sigură că a observat, mă iubește mult și nu am călătorit decât în condiții de maximă securitate. Prudența își are și ea rolul ei, mai ales atunci când vrei ca paza bună să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
apoi luai cartea și o pusei pe noptieră. El rămase cu mâna în poziție ca și cum ar fi ținut cartea și mă țintui cu privirea. Îi luai mâna și i-o sărutai. Apoi i-o pusei în părul meu și îmi mângâiam capul împreună. Îmi dădui ochii peste cap de plăcere și scoasei un geamăt. Atunci el mă trase rapid peste el, fără să mă rănească și-mi atinse ușor buzele de ale lui. Într-o clipă de pauză ne auzirăm răsuflările

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
Coborâi din pat, în toată splendoarea mea, în lumina lunii. Îl trăsei de mână și pe el sus și ne uitarăm unul la altul. Aveam un sentiment familiar, cunoscut, nu ne sfiiam unul de celălalt și ne aparțineam reciproc. Ne mângâiarăm apoi cu privirea, cu mâinile, cu buzele. Și îmi prinsei mâinile în părul său, mă încolăcii în jurul său, îl prinsesem între coapsele mele, el mă roti și ne așezarăm pe pat. Întinsei mâinile în sus și apucai cearceaful în delirul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
începui să plâng. Îmi șterse lacrimile una câte una și puse o sărutare pe fiecare loc stropit de suferință. Pauzei de după aceasta îi urmă un sărut pe care i-l dădui. Și buzele noastre calde se desfăcură doritoare, limbile se mângâiară suav și pasional. Și apoi trupurile noastre, ce simțiră dorința în cele mai fine fibre, dansară pe melodia sufletelor noastre. Și acea melodie era una de iubire sinceră, curată. Mă schimbai tot în hainele în care venisem, Angi se îmbrăcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
noastră patologică ne asortăm trupul și sufletul -de a ne găsi drumul, locul). Și în această îmbrățișare ce durează veșnic, îi transmit toată grija, iubirea, protecția mea, și el știe, și, în acest absurd, doar acest lucru îl susține, îl mângâie. Și pentru mine face același lucru. Și în această îmbrățișare: De vorbă cu o persoană: Nu, nu-nțeleg absolut nimic. Dar dacă simți nevoia să te explici, să știi că te ascult. Pentru cineva care face o mișcare agresivități întinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
deșert și a muri câștigând astfel nemurirea prin secole de iubire adevărată ce nu va dispărea. (Mă uit la Soare. El mă frige, din ce în ce mai tare, dar, în ciuda faptului că mă chinui, îmi place. Lasă-l să ardă, să încălzească, să mângâie ca să treacă tot frigul din lume. Răsare singur, nu are nevoie de mine...încă. Știm că totuși va dispărea. Și toată fierbințeala acestui moment nu valorează nimic în comparație cu cel din urmă frig. Doar iubirea lui și a mea îmi va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
pun capul jos: Voiam să te văd. Iar acum îți pot spune și că nu vreau să mor. Știu, îmi răspunde. Vocea îi este plăcută, netedă, scumpă. Tăcere. El își vede de treabă. Eu încep să plâng. Vine și mă mângâie ușurel. Hei, hei potolește-te. Trece. Nu-i mai țin mite chipul. Și el s-a acoperit iar. Vreau să te văd. Nu, nu se poate. Bine. Mă ia în brațe și mă urcă scările, le coboară, intrăm în mașină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
că accept, iar el îmi mulțumi, cu o voce naturală, atingându-mă fin pe umăr. Nici n-aș fi vrut să-i părăsesc compania, iar contextul era ideal. Într-o tăcere nestânjenitoare, încărcată cu o forță, o atracție ce mă mângâia protector, îmi oferi niște haine de schimb. Când ieșii din baie, înviorată, dar nu întremată, el îmi făcu prin semne, o invitație pe canapea. Îmi oferi un pahar cu apă, mă întrebă ce anume simt, îi spusei. Apartamentul său micuț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
din nou. Fii fără grijă. Vreau să nu te iau prin surprindere, ci să te relaxsezi. Aștept. Și mă lasă în pace. /2 Ești foarte frumoasă. Te vreau. E viol! Nu va fi. Ba da. Ba nu. Mă sărută, mă mângâie, mă iubește. Sunt momente când mă concentrez la ceea ce se întâmplă și e foarte bine. Îmi ia capul în mâini și mă sărută. Ca un iubit, nici prea prea, nici foarte foarte. Tipul se pricepe. Cu o clipă înainte încerc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
colină sunt flori multicolore, fluturi ce se învârt fără a pleca nicăieri, albinuțe și furnicuțe harnice, copacii sunt înfloriți, vântul adie, razele soarelui sunt calde și blânde, și cântă păsărelele lângă izvorul mic, cu pietre. Eu stau pe iarbă și mângâi o pisică neagră. Nu, de aici nimeni nu vrea să plece. Ici și colo zburdă dalmațieni și căprioare sprintene. Doi cerbi se înfruntă. E city-ul mare și frumos, cu blocuri imense, cu civilizația anului 2004: electrocasnice, automobile, imense biblioteci, birouri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
ciudat: eu în tensiune, el amuzându-se. Și când s-a nimerit să fim unul lângă altul, încerc să mă feresc, însă mă ia pe sus și mă trezesc cu fața în jos pe masă. În timp ce mi-o trăgea, mă mângâie ușurel pe șira spinării, chestie care e nu știu cum bine. Ticălosule! îl plesnesc. Ți-a plăcut, îmi zâmbește sfidător. Stai să vezi ce-o să te fut! Chiar te rog, spune pe un ton sincer, intim, și se oferă să mă sărute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
ce noaptea, la lumina de fildeș a lunii, jucându-se grijuliu cu lama cuțitului, taie gâtul pisicii negre. Apoi zâmbește, conștient (așa e și tot farmecul) de ce a făcut. Te privește și zâmbește. Îți zâmbește? Și tipul ce îl vezi mângâind tandru pisica, privind Soarele de primăvară și zâmbindu-i. Apoi îți zâmbește și ție pentru că el e plin de iubire. Însă primul îți oferă inima lui. O inimă neagră, Și totul e bine când se termină cu bine. Și dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
petrece, cântând. · · · · Cupele de șampanie sunt așezate pe vârful muntelui cel mai înalt și stâncos. Abrupt și pe care nu trăiește nimic. Acel munte urcă până dincolo de nori. Coroana cerului îi e largă, el vrea raze de soare să-l mângâie pe crestele-i golașe. Acolo va crește tandrețe. Multă tandrețe și bunătate. Razele își vor găsi culcuș. Cupele stau nemișcate. Orice s-ar întâmpla ele sunt de neclintit. În ele cad picături cristaline de ploaie. Când cerul plânge, de fericire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]