KorAP: Find »[drukola/base=mărit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 ...94 >

2,342 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

astea lungi!... Toate "fleacurile" astea sunt ale femeii! Ce dracu'! Fii cât mai fermecătoare! Sfințește-ți bărbatul cu dragoste! Cucerește-l în fiecare zi! Și, mai presus de toate, fii aproape lui, bucuriilor și suferințelor poporului său, că doar ești "Mărita și Slăvita Moldovei Doamnă!" Maria tace. Cade pe gânduri. Spune încetișor: Și... și crezi că aș putea să... aș putea... Bineînțeles! Iubirea-i făcută din o mie de lucruri atât de simple, adunate zi de zi, că nici nu-ți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
răi din fire -, pentru că au biruit pe tătari, pe unguri, pe lehi, pe munteni, li s-a urcat la cap și, în obrăznicia lor fără seamăn, se pretind cum că ar fi liberi și neatârnați..." De prea multă inimă rea, Măritul Padișah s-a închis în odăile lui și trei zile și trei nopți n-a mâncat, n-a băut, numai fiere a vărsat și numai gânduri de cruntă răzbunare a clocit. N-a vrut s-o primească nici pe mă-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ei, absurde uneori, zîmbește trist Maria. Mie-mi spui? Nu o dată, m-am ars, mărturisește Țamblac. Intră Bârsan acum un oștean-curtean abia descălecat de la drum lung. Căpitane!! strigă Alexandru repezindu-se la el. Au sosit?!?! Căpitanul Bârsan se înclină adânc: Mărită Doamnă! Principe! Domniță! Galioanele genoveze și trei steaguri de oștire așteaptă porunca Principelui Alexandru și vânt prielnic în pânze pentru a pluti victorioase spre Cetatea Mangopului! Dat-a Domnul! își face cruce Alexandru și o îmbrățișează pe Maria. Azi e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
scuză Ștefan. Ce-a fost, a fost! Săgeata aceea buclucașă ce a avut nerușinarea să i se înfigă taman în prea nobila-i făptură regească i-a cam feștelit teribila-i îngâmfare, spune Tăutu cu ironie. Parcă-l văd pe măritul rege pe năsălie, întins pe burtă, hurducat pe cărări neumblate de munte, măcar să-și salveze prețioasa-i piele, se veselește Mihail. Parcă-l aud înjurând, sictirind de mama focului, pe ungurește, pe latinește precis. Atunci și-a amintit că știe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și o boabă pe românească; când e vorba de înjurătură, nu ne întrece nici dracu'... De n-ar fi fost trădarea vornicului Crasnaș, amintește Șendrea, puțin a lipsit să ne bucurăm de cinstea și onoarea de a-l avea pe Măritul rege "oaspete" în Cetatea Sucevei... Crasnaș a plătit cu capul. Au plătit ei mai mulți... Sunt sigur că-l durea nu atât spinarea, cât rana umilinței, disperarea înfrângerii; n-aș fi vrut să fiu în pielea lui, îl căinează Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fată, ostatică în colivia de aur a Măriei sale. Ai cutezat să ridici ochii vrăjită asupra Domnului și Stăpânului tău!" Până când?! suspină ea. Până când?! Și-apoi?!... Apoi?! Ce va fi apoi?! Ștefan o mângâie pe creștet: Aiasta-i? Adevărul e că "Măritul Domn și Stăpân" e ostatic în mica colivie cu totul și cu totul de aur. Cât despre "vrăjitorie", nu știu, zău, care pe care... Doar popa să mă mai dezlege să nu-mi pierd de tot capul, că nu mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ostatic în mica colivie cu totul și cu totul de aur. Cât despre "vrăjitorie", nu știu, zău, care pe care... Doar popa să mă mai dezlege să nu-mi pierd de tot capul, că nu mai răspund de mine! Da... Măritul Domn și-a plecat ochii asupra mea, păcătoasa... Sunt atât de fericită și... și nefericită totodată! Mai... mai bine să mor! Să mor! și o îneacă plânsul. Voichiță! strigă Ștefan sever. Asemenea gânduri nebune nicicând nu voi să mai aud

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a spus. Ajută-mă Ștefane! se agață de el fata. Te rog! Alungă-mă! Eu... eu n-am putere... n-am... Voichiță! Eu nu vreau să pleci! Nu vreau! Voichița își șterge lacrimile și spune cu violență: Și Doamna?! Buna, Mărita Doamnă?! Doamna Țării!?... Ștefan lovit în plin, tace. Vezi?! Taci! De ce taci?! Vorbește! Spune ceva! Ce-ai putea spune?!... Vezi?! Trebuie să plec! Trebuie! Voichițo, încearcă el moale, cu blândețe. Da, am furat! strigă ea aprig. Am furat ceva... ceva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Mâine, în zori, plec! Plec! Departe! Am cerut slobozenia! M-a alungat chiar! Te-a alungat?! Foarte bine! Asta meriți! Să pleci! Să pleci! Foarte bine! Pleacă! Departe! Cât mai departe! Și să nu te mai întorci! Să fie liniștită Mărita Doamnă... Departe... Și pentru totdeauna... Cer încă o dată iertare Măritei Doamne... Să mă ierte... Să te ierte Dumnezeu! spune Maria cu o mărinimie împărătească. Îi întoarce spatele și iese murmurând: "Fecioară"... "Neprihănită"... Voichița a rămas singură în mijlocul paraclisului. Lacrimi mute

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a alungat chiar! Te-a alungat?! Foarte bine! Asta meriți! Să pleci! Să pleci! Foarte bine! Pleacă! Departe! Cât mai departe! Și să nu te mai întorci! Să fie liniștită Mărita Doamnă... Departe... Și pentru totdeauna... Cer încă o dată iertare Măritei Doamne... Să mă ierte... Să te ierte Dumnezeu! spune Maria cu o mărinimie împărătească. Îi întoarce spatele și iese murmurând: "Fecioară"... "Neprihănită"... Voichița a rămas singură în mijlocul paraclisului. Lacrimi mute, atât timp zăgăzuite, se sparg, se preling... Îmbrățișează cu disperare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
palma peste frunte: Era să uit! spune și face semn lui Chiribuță ce ține pe brațe, solemn, un pachet din care desfășoară un superb val de mătase. Marele Consiliu, în semn de "nemărginită prețuire", spune el ironic, cu solemnitate, dăruiește "Măritului Stephanus Woyevodae Moldoviensis, qui tautum bellum contra infides turco, un val de purpură aurită, să-și croiască Măria sa o hlamidă pe care s-o poarte în măreție, cu sănătate, la marele ospăț al izbânzii, la ceremonii, la balurile de la Curte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
plină de stele... Cunoști o mai măreață catedrală? Cea mai măreață catedrală e sufletul omului, rostește Țamblac ridicând fruntea. Dacă o spune "Marele Învățat", să-l credem... Dar să ne întoarcem la oile noastre... Boier Stanciule, ai poposit la Cracovia. Măritul Jagelon-Crai, tot cu țâfna scorocită-i? O ține morțiș: "Închinare și iar închinare". E foc și pară că Măria ta nu respecți "Omagiul închinării personale"... "Să fie clar! amenință el. Să fie clar: până nu pune un genunchi în pământ, ca să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
scos din minți; și doar Vodă-i geambaș de muieri. Semn de bătrânețe când ți se aprind călcâiele după prospătură. Te pomeni că-i dragoste cu năbădăi, chicotește Negrilă. L-o pus jos, munteanca. O fi ajuns tărășenia la urechile Măritei? se întreabă Negrilă, ros de curiozitate. S-a grijit Isaia să-i ajungă, zâmbește mucalit Alexa făcând cu ochiul. Să te ferească Sfântu' de gura muierii încornorate: îți face zile fripte de-ți vine să te atârni de grindă. A

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ungurească a lovit Moldova? Noi, mai mulți boieri, am socotit că a sosit clipa să mântuim țara, să doborâm tiranul cu ajutorul regelui Mateiaș. Din nenorocire, Diavolul ne-a răsturnat toate socotelile... Ungurii au mâncat o bătaie soră cu moartea; și Măritul rege Mateiaș a fugit, pe năsâlie, cu o frumușică de săgeată moldovenească înfiptă în spinare. De nu eram noi, vornicul Crasnaș și cu mine, să-l facem scăpat, cădea prins în mâinile Ghiaurului. Măcar... măcar te-a miluit Măritul cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și Măritul rege Mateiaș a fugit, pe năsâlie, cu o frumușică de săgeată moldovenească înfiptă în spinare. De nu eram noi, vornicul Crasnaș și cu mine, să-l facem scăpat, cădea prins în mâinile Ghiaurului. Măcar... măcar te-a miluit Măritul cu niscai gălbiori pentru atare binefacere de viață și moarte? îl trage de limbă Alexa. Da' ce-s eu, vânzător?! protestează Isaia profund jignit. Hai las-o, spune Alexa neîncrezător. Și... și cum de nu te-a făcut Vodă arșice

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
întreabă Alexa înfiorat. Mă-ncumet! răspunde cu hotărâre Isaia umflându-și pieptul. Ești mare! rostește Negrilă cu admirație. Doamne-ajută să-i mâncăm coliva, se închină cu evlavie Alexa. Astăzi chiar, iscoada mi-a adus vestea: la Adrianopole, armia otomană, cu Măritul Mahomed în frunte, e pe picior de plecare către Moldova, dezvăluie Isaia. A dat Domnul! se închină Negrilă cu entuziasm. Să vină! Să vină!! L-au ajuns blestemele noastre. Padișahul aduce cu sine pe Alexandru Aron, stirpe a binecredinciosului răposat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
noastre drepturi: "Pregătiți calea Domnului". Drept pentru care ne poruncește să semănăm vestea în țară, precum: "Turcii nu vin cu atâta tărie împotriva poporului, ci asupra ghiaurului Ștefan, un așa strașnic călău chinuitor al neamului moldovenesc. Să fie lăsat singur. Măritul Padișah vă aduce domn nou, mai bun, mai drept. Însutită va fi răsplata credinței voastre!" Așa scrie. Deci, padișahul a hotărât: Alexandru Aron Voievod! Hotărât! Bucuroși de domnie nouă... Să se sfârșească cu "Mușatinii blăstămați"! rostește Negrilă. Să le piară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Cetește! Tăutu cetește în bătaie de joc: "...Haraciul, pe care tu, Ghiaur afurisit al Moldovei, ai avut obrăznicia, socotindu-te neatârnat -, să nu-l plătești de trei ani! Drept pentru care să-l aduci tu însuți, ca să te pleci înaintea Măritului Sultan, să știm cum stăm cu tine!..." Ștefan înghite în sec, dar nodul din gâtlej nu vrea să coboare. Hmm, mormăie el. Afurisit și obraznic Ghiaurul aista... Haraciul? Hmm... Să zicem, strângem cureaua și plătim gloaba... Primim! Altceva! Ce mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Vom mai plăti încă... Aista-i prețul libertății noastre. A meritat? N-a meritat? Respirăm!... E în joc soarta Țării! De ce alegem acum depinde, poate, veacul, veacurile ce vor veni pentru Moldova. Tăcere. Tăutu rupe tăcerea: Ce răspuns să dăm Măritului Padișah? Răspunsul nostru este scurt: "Nu!". Mahomed trebuie să înțeleagă că nu poate îngenunchea un popor ce nu se lasă și nu se lasă, până la moarte. Avem codri, avem munți... și dinți avem! L-ar durea prea tare capul. Să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mai slăbiți-mă cu moartea! Eu am nevoie de viteji, nu de hoituri fie ele și de eroi! Aveți grijă de voi! Aveți grijă de oameni; fiecare om ne e scump! Aveți grijă!... Tăutule! Peana și calamara! Să izvodim carte măriților crai... și face câțiva pași, căutându-și cuvintele. Scrie! "Prea luminați domni creștini! Mă plec înaintea domniilor voastre și vă doresc..." Șterge! Nu mă mai plec înaintea nimănui! Sari peste ploconeli și temenele. Ești de neîngenuncheat, Ștefane, spune Stanciu cu admirație

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se uită când la Toader, când la Năică și izbucnește într-un hohot de râs nervos: "Prost?!" Haida-de! Știe! Prea bine știe!... E dat dracului Nae-Năică aista! Știe! "Capul"! Și totuși o spune! A cutezat să-l înfrunte pe... pe Măritul Voievod și Domn a toată Țara Moldovei!... Îl înfruntă cu nerușinare, deși știe că-și joacă, da, capul și-l joacă! O spune pentru că el crede că are dreptate!... Nu poate să n-o spună!... Și n-o cere numai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Vin... vin Măria ta... Vin Să trăiești Doamne! dă Toader să-i sărute mâna iar. Să trăiască Ștefan Vodă!! strigă țăranii. Stați-stați, că nu s-a terminat! spune Ștefan încruntându-se. Pentru... pentru obrăznicia de a-l fi înfruntat pe "Măritul Ștefan Vodă", poruncesc... Oamenilor li s-a oprit respirația. ...Poruncesc! Să i se dea numitului Nae-Năică: zece bice la spinare! Un răsuflet de ușurare, trece prin țărănime. Ștefan continuă: Unde-am ajunge, dacă oricine și-ar permite obrăznicia... Ajung și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Să i se dea numitului Nae-Năică: zece bice la spinare! Un răsuflet de ușurare, trece prin țărănime. Ștefan continuă: Unde-am ajunge, dacă oricine și-ar permite obrăznicia... Ajung și cinci! lasă el mai ieftin. Să ia aminte cum vorbește "Măritului Domn", spune apoi cu o nuanță de autoironie. Cu... cu "slobozenia", cum rămâne? întreabă Tăutu. Ștefan pare foarte mirat de întrebare: Păi... am spus doar! Nu! Nu se poate!... Un vuiet ca un mormăit disperat, străbate țărănimea... Ștefan tușește, își

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
perdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor..." Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei C VALEA ALBĂ. ISPĂȘIREA. BUCIUMĂ!!! Un bucium buciumă răgușit. "Fugi!! Fugi Măria ta!! Fugi", aude el răsunându-i ca un ecou, gândul... "Și eu , Măritul Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! Sabia Creștinătății! Athletul lui Hristos! Am fugit! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264

s-a aflat o mare și frumoasă herghelie, care a intrat în IAS Todireni. Producția agricolă era predată în Baza de colectare Todireni, șef de bază fiind Velte iar IonTomniuc, contabil. Chiaburii au suportat cote foarte mari, având un procentaj mărit, mulți din ei au fost nevoiți să cumpere produse, că, în realitate, nu strângeau cantitatea impusă spre ași achita obligația. Fiii chiaburilor au avut de suferit prin recomandarea ce li se dădea, că nu au origine sănătoasă, muncitorească și nu

Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş (2013) [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]