2,125 matches
-
și amenințau c-o să cheme poliția spaniolă. Așa că pe ei a căzut măgăreața. Tant pis(##notă - Din păcate, din nefericire (În limba franceză În original).##). — Și cine-a pus efectiv focul la conac? Nu Crawford? — Nu - el juca tenis cu mașinăria la Clubul Nautico. Nu știa nimic din detaliile planului. Cred că nu știa nici măcar că Hollingerii erau ținta. Atunci, cine-a făcut-o? Cine-a proiectat incendiul? Paula Își lăsă capul În jos, Încercînd să-și ascundă obrajii În spatele șuvițelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pînă la mine În timp ce parcam pe aleea vilei. Ascultam șuieratul și gîfÎitul mecanismului de Încărcare, urmat de scîrțîitul slab cu care Își ajusta unghiul și traiectoria. Pe drum dinspre Clubul Nautico, mă tot gîndisem la nesfîrșitul schimb de mingi cu mașinăria, prin care Crawford se pregătea pentru plecarea din acea seară și pentru sarcinile ce-l așteptau În Calahonda. Avea să plece, avînd cu sine nimic altceva decît Porsche-ul său ponosit și colecția de rachete de tenis, să scoată din amorțeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
vopsită În verde din dreptul fileului. Suprafața terenului era presărată cu mingi și fiecare nou-venită făcea caramboluri cu celelalte ca bila albă pe o masă de snooker aglomerată. — Bobby...? am strigat. Hai, că abia avem timp pentru un set scurt... Mașinăria Își schimbă traiectoria, țintind mai sus și mai la dreapta. Mingea țîșni peste fileu, lovi ceva pe linia de fund și ricoșă În sus aproape vertical, avîntîndu-se peste Împrejmuirea de sîrmă Împletită. Am parcurs În fugă cei cîțiva pași pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ar fi primit nume individuale, ar fi putut arde În flăcările iadului. Ar fi absurd să neg realizările extraordinare ale victorienilor În domeniile științifice mai raționale, și nu mă avânt aici În nici un fel de fantezie ludită, dorindu-mi ca mașinăria inventată de ei să fi fost altfel sau chiar să nu fi fost deloc. Însă ne pricepem mult mai bine să vedem avantajele imediate ale unor asemenea progrese În cunoașterea lumii exterioare decât să evaluăm costul lor. Costul specific al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
orori, dar aici, la periferia acestei localități distruse parcă venise pacea. Așezat pe o canapea ponosită și descleiată, Marius își privește soldații cu durere. Odată cu reînceperea luptelor chipurile multora dintre ei vor dispare, dar deocamdată acești oameni obișnuiți, obligați de mașinăria infernală a războiului să ucidă alți oameni, reiau bucuroși activități de mult uitate. Râd, glumesc, își spală efectele, citesc sau scriu acasă. Câțiva încropesc din niște cârpe ceva ce închipuie o minge și pornesc cu chiote și strigăte vesele o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
toacă întreg perimetrul. Se aud strigătele și vaietele celor loviți. Unii dintre cei rămași în viață aleargă bezmetici, alții se târăsc greoi, pete întunecate perfect vizibile pe albul zăpezii. Cu toții ajung să cadă sub gloanțe sau striviți sub tonele uriașelor mașinării blindate. Iovuț dispare spulberat într-un nor uriaș de flăcări și fum. Din trapele deschise, comandanții râd mulțumiți. Nimeni nu pare să mai fie în viață. Peste tot, doar cadavre. Motoarele Maybach urlă asurzitor în timp ce șenilele sfarmă ziduri, strivesc mormane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ai puterii nu erau pe măsura ideii, fiind prea Înaltă, dovedindu-se În practică a nu fi, ca sistem social, decît expresia unei aberații pe care n-o poate susține decît silnicia unei dictaturi, atît cît poate rezista. O imensă mașinărie a disoluției. Asta e, domnule Învățător. Dar noi cei mulți, cei adevărați vreau să spun, nu vom muri toți, unii din noi tot vom mai trăi la ceasul Învierii care vrînd-nevrînd va veni. Amîndoi Însă, și dumneata și eu, avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Înșelarea pentru cei din afară, pe negarea individului care, Încarcerat, nu se poate rosti niciodată; inițiativa lui e strivită Înainte de a se naște. - Nimeni n-a bănuit atunci. - Pentru că totul fusese perfect gîndit dinainte; o imensă rea-credință funcționînd ca o mașinărie foarte bine pusă la punct. Exercițiu definitiv pe spinarea și sufletul unui popor cinstit și naiv. GÎndește-te, acum după atîția ani se vede perfect. Disperarea, diversiunea, minciuna și teama sunt pămîntul gras pe care-l nasc și din care Înfloresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
porțiune a cocăi a cedat la impact. Hai să vedem ce-are înăuntru. Porniră către deschizătură. Anne Jorden, neliniștită, studia nava. ― Nu cred că a fost un accident. Pare să facă parte integrantă din cocă, Russ. Cei care au conceput mașinăria asta nu prea agreau unghiurile drepte. ― Gusturile lor sunt ultima mea grijă. Intrăm. O lacrimă stingheră luneca pe obrazul lui Newt Jorden, care se uita de la o vreme prin parbriz. În cele din urmă, își părăsi postul de observație și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
luase niște sedative pentru a atenua efectele coșmarurilor pentru care somnul era o abstracție superfluă. Bishop, comandantul secund, supraveghea cadranele și efectua reglajele. Lunga așteptare se apropia de sfârșit și o sirenă răsună în nava uriașă de transport militar. O mașinărie, până acum adormită și subalimentată pentru a realiza economii de energie, se trezea la viață. La fel ca oamenii din repaos, ale căror chesoane criogenice începură să se deschidă. Fericit să constate că persoanele de care era răspunzător supraviețuiseră acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pahidermului ―, Spunkmeyer transfera niște rachete în navetă, fără cel mai mic efort și cu niște mișcări pline de suplețe. Răzbăteau zgomote metalice dinlăuntrul micului aparat care primea aceste ofrande și le încărca automat. Spunkmeyer dădu înapoi pentru a repeta operația. Mașinăria lui era atât de lovită și murdară de unsoare încât abia se mai putea citi numele Caterpiller gravat pe spate. Alți militari ghidau mototrăgătoarele sau dirijau niște telemanipulatoare. Li se mai întâmpla să se interpeleze, dar în general aceste pregătiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
dirijau niște telemanipulatoare. Li se mai întâmpla să se interpeleze, dar în general aceste pregătiri se efectuau fără discuții și incidente. Mașinile ghidate de ei se atingeau precum colții unui angrenaj deopotrivă mecanic și organic. În ciuda stâmtorii și numărului de mașinării în mișcare, acestea, se evitau de puțin, fără să se cionească niciodată. Hicks superviza operația și bifa articol după articol pe un tabel electronic. În arsenal, Wierzbowski, Drake și Vasquez erau ocupați cu demontarea și remontarea armelor ușoare, iar degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
la ceafă studiind-o. ― Nu știu. Ce știi să faci? Ea se răsuci și arătă cu degetul. ― Să conduc încărcătoarea asta, de exemplu. Am un brevet de aptitudine profesională de docher specializat. Ultima mea meserie. Apone își îndreptă privirile spre mașinăria pe care o arăta ea: încărcătoarea de rezervă a lui Sulaco, ghemuită, în repaos. Oamenii lui știau să facă de toate, dar erau înainte de toate soldați. Infanteriști, nu docheri. O mână de ajutor pentru încărcarea materialului greu n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
apropie de stiva de cutii, o deschise pe cea mai la îndemână. Se duse și Ripley pentru a inventaria conținutul. Ea descoperi o armă automată masivă fixată în alveole de polistiren, precum și accesoriile, o cameră și un detector de mișcări. ― Mașinăria asta pare redutabilă, zise ea. ― Și este, afirmă Hicks, închizând cutia. Fără armele astea, am câștiga timp, tăindu-ne venele imediat. Cu ele, ei bine, șansele noastre de supraviețuire urcă ușor peste zero. Numai că ne-ar trebui vreo sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
închise sacoșa. ― Hicks, contez pe tine pentru a o împiedica să plece. Caporalul clipi, schimonosit de durere, cu ochii înlăcrimați. ― Nu plecăm nicăieri fără tine, afirmă el și arătă spre arma hibridă. O să poți să cari chestia aia? Ea cântări mașinăria. ― Atât cât va fi necesar. Apoi își puse sacoșa pe umăr și merse la sas. Apăsă pe un buton și așteptă cu nerăbdare deschiderea ușii. Vântul și uruitul epuratorului de atmosferă pe punctul de a exploda se năpustiră înăuntru. Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
țeasta oribilă se înclină către Ripley și deschise botul. Fălcile interne țâșniră spre femeie. Aceasta se lăsă în jos iar colții se izbiră de spătarul scaunului într-o explozie de bale vâscoase. Acidul gălbejit se înspuma pe brațele hidraulice ale mașinăriei și începea să se scurgă spre cabina de securitate. Regina smulse niște țevi sub presiuna și un lichid sângeriu izbucni din toate părțile. Fluidul vital al mașinii și cel al creaturii se amestecară. Lipsită de presiunea hidraulică pe o latură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cel al creaturii se amestecară. Lipsită de presiunea hidraulică pe o latură, încărcătoarea se prăbuși. Regina se plasă deasupra, ferindu-se de brațele de metal. Căuta să deschidă cușca de securitate. Ripley lovi unul dintre întrerupătoarele tabloului de bord ale mașinăriei și flama albăstruie a unui aparat de sudură izbucni în fața monstrului care urlă și se dădu înapoi, luând cu el în cădere și încărcătoarea. Când cei doi titani se prăbușiră, întregul buncăr se învârti în ochii disperați ai lui Ripley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
nu prea atrăgătoare din exterior, ținând cont de cele ce se spuseseră acolo: Cred că mă aflu în interiorul unei cutii de metal, care arată cam ca un coșciug. Cutia se află instalată pe o masă solidă din laborator. Și niște mașinării electronice mă țin sub observație cam după metoda aparatelor cu raze x sau cu inițiatori de particule. Oricine ar fi acela care mă supraveghează, nu știe că sunt Gilbert Gosseyn, pentru că vorbele care mă numeau erau impersonale; și deși demonstra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
aparent, exista o explicație la nivel computerizat pentru ceea ce, într-un univers cu milioane de limbi ar fi însemnat, pe scurt, că aceștia erau, într-adevăr, niște oameni deosebiți. Nu mai avu timp să analizeze cum opera o astfel de mașinărie. Pentru că, chiar această realitate mult mai simplă - a existenței unei metode mecanice de a vorbi o altă limbă - intra... Gosseyn văzu Vocea Unu apropiindu-se de el. Omul avea întipărit un zâmbet abia schițat pe fața pătrată. Era acel surâs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
în gură și picioare sau șurubelnițe cărăbănite pe sub scaune. Ne potoleam doar când năvăleau portarii cu lanternele, înjurând de mama focului, sau dacă se punea de-o urmărire de mașini pe ecran. Dar unde erau fetele? Nicăieri și peste tot. Mașinăriile astea de distrus prieteníi, numai zâmbet în sarafanele lor descusute pe coapse, te pândeau în curtea liceului, puse pe fapte mari. Cele mai curajoase apăreau dimineața cu câte-o pereche de dresuri transparente luată pe sub mână de la „Adesgo“ și, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
imperfect în motorul unui avion. Piulițele săreau, tubulaturile cădeau secționate, comenzile o luau razna și inima începea să bată nebunește, în timp ce cursa 261 de la „Alaska Airlines“ se prăbușea cu burta-n sus, de la 8 000 de metri. Ironia era totală. Mașinăriile astea mari și perfecte care ne transportau dintr-un loc în altul mergeau și ele la garaj, unde intrau pe mâna unor neisprăviți. Băgai Boeing-ul în hangar și nu știu ce furtun sau bucată de metal trăda uzură; luai piesa nouă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o predicție, un scenariu pe termen scurt sau lung; eventual, o soluție. Cu asta se-ocupă drăciile mele. Ecranul îmi afișează rezultatele, după ce s-au epuizat toate posibilitățile. Programele se pot combina și-ntre ele, aleatoriu. De la un anumit moment, mașinăriile funcționează autonom. Eu nu mai controlez nimic, rezultatul e nepredictibil, ca și modalitatea de calcul prin care s-a ajuns la el...“ „Algoritmi genetici și evolutivi...“, am remarcat eu, destul de surprins. Îi știam doar din auzite, din cărțile cu roboți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Mariei. „Cred că știu unde vrea s-ajungă căpitanul Picard cu programele lui.“, am zis, scărpinându-mă la ceafă. Acolo iradia centrul plictiselii. „Scanează harta, bagă imaginea și informațiile exacte (densitate, grosime, consistență, culoare, ce-o mai fi) și lasă mașinăria să-și facă treaba. E ca și cum ai avea zece creiere independente, închise într-o cutie de plastic. Toate se screm acum să descopere ce-i în spatele filigranului. De-aia ți-a cerut datele tehnice despre hârtie. Nu știu, în schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe Lepidopteros, înainte să ies. Îmi pregătise un nou fișier, străluceau vreo trei căsuțe pe ecran; probabil lucrase noaptea, amorțit dar viu, ca toate programele astea noi și sofisticate. L-aș fi întrebat niște chestii de suflet, așa, ca între mașinării deștepte, dar nu mai rămăsese timp. 11.01, zăream cifrele, dar minutarul nu stătea pe loc. Maria probabil se îngrijora deja. Am tras pe-o dischetă fișierul, discheta a zburat în rucsac. Pe-asta o să mi-o amintesc întotdeauna: verde-închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
zeci de bănci de date; nu obțineam nici un rezultat. Puteam să mai trag de timp. Am scos harta lui Mihnea din mapă și i-am întins-o Mariei. Era doar un print, rezultatul negocierii dintre mai multe minți, epoci și mașinării; câte priviri se-oglindeau acolo, pe coala impersonală de hârtie, rămânea un mister. „Ce-i asta?“ „Ce-a mai rămas din harta lui Mihnea.“ Poate și din el, am gândit, dar n-am zis-o. „Cum, doar copia asta? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]