2,843 matches
-
ei de culoare aurie; țevile se lăsau mai jos și mai jos, În timp ce testiculele de bronz răsunau ciocnindu-se de genunchi și ciocnindu-se unele de altele, rotindu-se amenințător deasupra coapselor sale Întredeschise Într-o neobișnuit de tandră și melancolică așteptare. În timp ce Extraterestrul se străduia să curețe de pieliță o feliuță de salam rămasă În farfurie, pe Mașa o apucă din nou transpirația. Fusta ei foșni pe lângă scaun, cu intenția aproape vădită de-a fi luată de mijloc și trasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
promițând o zi frumoasă...Hai, grăbește-te...Bea ceaiul și Îmbracăte, e destul de târziu. După cum prea bine știi, eu trebue să mă prezint la programul de lucru având oră fixă. Eu nu sunt ca tine „ cățel” fară stăpân...!” O privi melancolic; avea frisoane și-l durea Îngrozitor de rău capul. Făcea eforturi considerabile să țină ochii deschiși, iar la șantier nici vorbă, nu se putea prezenta și nici n’ avea chef. I se adresă pe un ton Împăciuitor, sperând s’o calmeze
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
și nopți urmau să-și aibă locul la muzee. Pământul un parc memorial, un cimitir În carusel. Mările pisându-ne oasele ca pe cuarț, făcând nisip, măcinându-ne nouă pacea eră de eră. Ei, asta ar fi bine - un bine melancolic. A. Înainte să dea drumul la draperie, când Margotte dispăruse, Înainte să se așeze să-și scoată pantofii, Înainte să se Întoarcă să se spele pe picioare, văzuse, acum că se gândea la asta, luna nu prea Îndepărtată de panoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
epuizare? Poate. Uitați-vă la temperamentul meu, de exemplu. Vă mărturisesc, domnule Sammler (și ce bucuros sunt că ciudățeniile fiicei dumneavoastră ne-au adus Împreună - cred că vom fi prieteni) ... mărturisesc că sunt la bază - la bază, Înțelegeți - un caracter melancolic, depresiv. Când eram copil, nu sufeream să fiu despărțit de mama. Nici, la o adică, de tata, care era, după cum am spus, profesor de franceză și matematici. Nici de casă sau de tovarășii de joacă. Când trebuiau să plece musafirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
musai să am propriile trebuințe, și nu le văd nicăieri. Tot ce văd sunt zece mii pe an, ca și cum ar fi sentința pe viață dată mie de tata. Trebuie să mă scot cât mai trăiește. Când moare, o să devin atât de melancolic că n-o să fiu În stare să ridic nici un deget. — Să mai scoatem puțin din apa asta? spuse Sammler. Să Începem să Întindem pe jos Time-uri? — O, aia poate să mai aștepte. Dă-o dracului. Oricum o să luăm țeapă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
George cu șapte ani în urmă, consiliul școlii îl aclamase ca pe „candidatul-care-va-aduce-o-undă-de-aer-proaspăt“. Toată lumea era înnebunită după el. Avea treizeci și șapte de ani pe atunci - cel mai tânăr director pe care îl angajase vreodată școala - și, spre deosebire de predecesorul său, melancolicul Ralph Simpson, despre el se zicea că ar fi „foarte bun la comunicare“. Ca director adjunct la o școală din Stoke Newington, înființase un departament de teatru și realizase un proiect câștigător de „ecologie a mediului înconjurător“. De atunci, Pabblem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
dispărea de pe față, în afară de faptul că acest fel de disperare pe care îl afișezi tu aici nu are ce căuta la St George. Mă tem că va trebui să te rog să revezi acest material. — Așadar mă cenzurezi. A râs, melancolic. — Hai, Barbara, să nu ne prostim. Îți ofer șansa să-ți îmbunătățești munca. S-a ridicat din scaun și s-a îndreptat spre ușă. — Vine vacanța. Asta îți va da un bun răgaz să te gândești. Dacă poți să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
mai mult, cu atât eu devin mai plângăcioasă. Povestea începuse să creeze în ea o permanentă și apăsătoare stare de introspecție amară, îmi spunea ea. Era copleșită de o senzație de perisabilitate a lucrurilor - parcă era conectată la marile și melancolicele adevăruri ale vieții. Niciodată înainte faptul de a fi îndrăgostită nu-i produsese asemenea senzații solemne. Flirtul ei cu Richard fusese o poveste veselă, lipsită de griji. Cel mai aproape de starea ei prezentă fusese, spunea ea, în ultimul trimestru al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
sonete mohorâte, pe care le scrisese chiar înainte să se sinucidă, ar fi fost oripilată să afle că nepoata ei insista pe finalurile fericite. Însă Alice nu renunța la ele și pace. Personajele ei începeau ca ea - erau ciudate, nesigure, melancolice - iar Alice le salva. Ea le dădea popularitate și le făcea nobile, le oferea dragoste și șansa de a salva lumea. Fericirea era la fel de tangibilă și de finită ca panglica pe care concurenții trebuie s-o depășească la sfârșitul cursei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
era recunoscătoare pentru felul lui copilăros de-a fi. Și-a simțit ca justificat gestul de a-i trage una în fluierul piciorului. Bărbatul a mârâit, s-a împleticit și-a căzut în față. Când a ridicat capul, în ochii melancolici i se citea furia. Shaitan, a șoptit el. Diavolul. Irene și-a retras piciorul și a surâs cu râutate când Naji a luat-o din loc încă nesigur pe picioare. Poate că sunt un diavol, dar dă-mi voie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
analizez, mi-am dat seama că m-au trecut fiori reci În clipa În care m-am așezat pe scaun, ca și cum prin așezare aș fi reușit să Înlătur ceva - ceva care aducea cu umbra unui copac Învăluit În ceață, ceva melancolic, nerezistent, neputincios. Probabil că era EL. Și pentru prima oară, ce-i drept pentru foarte scurt timp, am avut impresia că există În realitate. Se Întorsese acasă... un simplu portret care se ridică supus În picioare pentru a-mi ceda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
că mai degrabă eu eram cel care tremuram. Degetul mare pe care l-am proptit de marginea mesei, Încercînd să mă stăpînesc, se zgîlția precum Încheietura mîinii unui toboșar care Încerca să-și diminueze bătăile pentru a obține un pseudoefect melancolic. De necrezut! Forța de explozie este direct proporțională cu aceea de compresie. Ei bine, chiar o să Încerc să o cuceresc. Și dacă voi părăsi localul, lumea mea va atinge punctul mort chiar Înainte de a ajunge la curbă. Pentru moment, singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
meu (aflat la câteva zeci de kilometri de aici). Legea după care suntem supuși mediului în care ne naștem și potrivit căreia plictisitoarea câmpie pe care o străbăteam născuse, în mica așezare, oameni liniștiți, toți la fel, aproape triști sau melancolici, nu-și mai vădea spre partea așezării de est valabilitatea, căci orașul - capitală a județului -, aflat în monotonia aceleiași câmpii, era, dimpotrivă, locuit de o populație pe cât de eteroclită, pe atât de gălăgioasă, aproape 120.000 de locuitori (foarte mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vârstei, direct din minunile Orientului (tatăl ei ținea la vremea aceea o băcănie, nu departe de port, cu mărfuri indigene dar și de contrabandă, din Levant, acestea din urmă vândute „pe sub mână”)! Poveștile ascultate din copilărie îi țineau ochii deschiși, melancolici, într-o permanentă visare, și acum, deodată, toate s-au întors pe dos. El e pensionar; a fost registrator șef la primărie, e adevărat, dar cel care ocupa un asemenea post la timpul acela era respectat și cunoscut de aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
din cap, apoi șoptit: - Da! Am întors privirea către bolnava din pat, și o întrebai, fără rost, năucit: - Fiica dumneavoastră? - Da, domnule judecător. Plăcerea de a-mi confirma filiația era evidentă, o surdă mândrie îi lumina fața, era o revitalizare melancolică - ea este! mai mult nu putu rosti, deși era vizibil că vroia să mai spună ceva. - Cum o chema? - Ecaterina Perussi, răspunse. - Keti, vreți să spuneți! Inima-mi ieși din loc, vorbisem mai mult decât trebuia. - De unde știți? se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cred că latră vesel, înveselit de vederile din cer, de noua lui viață, căci nu văd de ce, ca ființă a lui Dumnezeu, n-ar avea dreptul și el să se bucure de veșnicie... Învățătorul, adus la conversații despre familie, gândea melancolic la trecerea timpului, la fiicele și nepoata lui. Ana avea acum 39 de ani, sora ei 35, iar fiica 17, era elevă la un liceu cu internat, în București, pentru că în municipiul-capitală a județului, unde mă aflam, nu exista un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
e nimic rău în asta”. Avea dreptate, dar nu era suficient. Era tânără, nu se obișnuise cu timpurile sau trecuse pe lângă ele ușor indiferentă, era una din posibilitățile de nesluțire, de a-ți menține identitatea. Frunzărea revistele pentru așezarea unui melancolic echilibru; erau acolo fotografii înfățișând obiceiurile unei lumi uitate, parcă nu existase, moda unei vremi revolute, domni în fracuri, doamne în strălucitoare rochii de bal: lumea aceea se pierduse. Ana cea mică - fiica Anei - acum în vârstă de 17 ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
un mulatru tânăr; purta un costum albastru cu guler alb, executa un dans amețitor pe ritm de castaniete. De l-ați fi văzut!... Ce-am văzut eu la timpul meu, dumneavoastră n-o să vedeți niciodată. - Da! răspunsei cu o vagă, melancolică convingere. - Mă gândesc la oamenii de-atunci care s-au dus, la ritmul vieții care era altul decât cel de azi. Oamenii aveau timp, zilele se scurgeau lent, curțile grădinii cu frunzare boltite, bănci și mese, taifasuri, altă lume... Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pierdu în frunziș. Boierul tresărise, cu mâna pe pușcă; apoi se liniști, pe când Vasile zicea încet: Ia, o biată dihanie mititică... Așa merseră o vreme, într-o liniște deplină, prin mirosul umed al pădurii. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de departe și se stângeau între frunzișurile neclintite. Într-un târziu, pădurarul se opri. Iaca, pe ici, cucoane Grigoriță, zise el. S-o luăm așa, la dreapta, pe vălcica asta. Să te ferești de crengi, că-i des al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rare, după care urmau alinări, liniști ca din alte lumi. Și căprioara sta singură; și sângele i se scurgea în iarba moale a țărmului. Își plecă o dată botul uscat spre luciu, apoi iar rămase neclintită. Din nesfârșite depărtări răzbăteau vibrările melancolice ale cornului, tot mai strânse; bătaia copoilor amuțise; sara venea, și prin bradul de pe pisc trecu o oftare. În liniște, pe cerul întunecos din fundul apei, începu să tremure lacrima de aur a celei dintâi steluțe. Căprioara avea un muget
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Se vede după căutătură. Eu parcă spun ceva? Ia și eu cu nacazurile și cu gândurile mele. Moșneagul se aplecă asupra cojocului lui și prinse a mormăi pe nas un cântec. Într-un târziu i se deșteptă glasul, trăgănat și melancolic: De friguri zaci și te scoli... De dragoste zaci și mori... — Nu te uita la ce spun eu... zise el cătră flăcău... Aista-i un cântec din tinerețele mele... Amândoi râdeau uitându-se unul la altul; apoi își întoarseră ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Smith John și Brown David, cum mai poți fi sigur în aceste cazuri? Am mers o dată-cu un taximetrist pe care îl chema Supersad Morgan. Sau poate că era Morgan Supersad. În tot cazul, ochii îi erau căprui și foarte melancolici. Ochii lui erau supertriști 1... Misiunea mea? Să-i ofer lui Lorne Guyland noi garanții. După părerea lui Fielding, termenul pentru acordarea acestor noi garanții fusese cu mult depășit. Își dorise de mult timp aceste garanții fără să fi obținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
eu în golul toamnei Chemam în aiurare... - Mai stai de mă alintă Cu mâna ta cea mică, Și spune-mi de ce-i toamnă Și frunza de ce pică... Scântei galbene Vom spune că toamna a venit... foarte trist - La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva, Însă m-a trezit un glas pozitivist... Vântul umed, și frunza zboară, undeva. Am ajuns, acum, pe un câmp cu ape... În luncă, medita un poet cunoscut - Părea că de oameni nu mai încape; De-această-ntîmplare
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
poate concepe trebuie deci să existe. A continuat concepând existența altor Endimiunse posibile altor Endimiunse ce conțin forme de viață accesibile. Gorfii nu erau siguri dacă trebuiau să aclame sau să huiduiască. S-au simțit brusc vulnerabili. Perioada confortabilă - chiar dacă melancolică - de izolare le era întreruptă dintr-odată... Ca să liniștească temerile semenilor săi, gorful nostru a conceptualizat atunci un Obiect. Un Obiect trebuia să existe în orice Endimiunse conceptualiza bilă, și deplasarea între Endimiuns devenea posibilă doar prin contactul cu Obiectele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ochii împietriți ai feței de granit, se simțea și mai stingher acum, că știa înțelesul frazei jucăușe. De-acum în oraș. Crâmpeie de agitație în jurul lor - sporadică, pentru că ora era târzie. O ocheadă furișă la altă fereastră: o bătrână privea melancolică într-un album de fotografii, cufundată în trecut. Iată condiția de bază a exilului - să prinzi rădăcini în amintiri. Vultur-în-Zbor știa că va trebui să afle aceste trecuturi, să și le însușească, astfel încât cei din comunitate să-l poată adopta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]