46,957 matches
-
despre contemporani și atmosfera epocii, nu-și scriu ori se gândesc prea târziu să-și scrie memoriile. Așa s-a întâmplat cu reputatul comparatist Alexandru Ciorănescu (1911-1999), care n-a reușit să publice decât un prim volum din Amintiri fără memorie, apărut în 1995 la Editura Fundației Culturale, al doilea rămânând probabil, fie nescris, fie nedefinitivat. Eruditul profesor și cercetător, de care învățământul universitar românesc n-a avut parte pentru că, după război, a fost silit să se exileze, nu este propriu-zis
Memorialiști români - Alexandru Ciorănescu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/14382_a_15707]
-
rivali" sunt amândoi mari personalități, dar nu putem să nu fim - pentru a câta oară! - dezamăgiți că românii nu excelează prin solidaritate, în cazul de față, intelectuală, fiind vorba de anii de restriște ai pribegiei. Scrise la o vârstă înaintată, memoriile lui Alexandru Ciorănescu din acest volum, cu excepția unor mici paranteze, nu trec mai departe de anul 1934. Activitatea lui pe planuri vaste și pluridirecționate abia începea în ajunul războiului, scurtă vreme în țară, apoi în Franța și Spania, consacrându-se
Memorialiști români - Alexandru Ciorănescu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/14382_a_15707]
-
ulei Pe coala albă de hârtie. Scrisorile întrec numărul celor Care au puterea să le citească, Într-o biserică din Roma Micul Christ a murit sufocat De avalanșa de plicuri rugăminți și lacrimi. Cei slabi scriu celor puternici Petiții, cereri, memorii, Pe care le risipește vântul, Vântul cu gust de uraniu din Kosovo. Lampa de măslin E aprinsă-n deșert Lampa de măslin De veghe pentru pelerinii rătăciți din orașele betonate, De veghe pentru prizonierii Legați cu fibre optice Și circuite
Poezii by Silvia Chițimia () [Corola-journal/Imaginative/14567_a_15892]
-
și 30 decembrie 1947, completate cu capitole de "cronică măruntă". Mă refer la cartea prozatoruluii Ioan Lăcustă (scrisă în calitate de istoric): 41 de luni care au schimbat România (Ed. Viitorul Românesc, 1999). Am consultat-o cu mult folos. La fel Subteranele memoriei de Vasile Igna (Ed. Universal Dalsi, 2001) sau Sub zodia proletcultismului de M. Nițescu (Ed. Humanitas, 1995), aceasta fiind o lucrare de sertar, redactată de autor în 1979, în deplină libertate de conștiință, parcă fără gând să o publice deși
Considerații finale by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/14378_a_15703]
-
și masiv al intelectualității, care ar fi trecut repede, cu arme și bagaje, de partea comuniștilor aduși la putere de ocupanții eliberatori, dacă putem vorbi astfel. Nu s-a întâmplat așa. Un cercetător riguros al epocii, Vasile Igna, în Subteranele memoriei, cartea de care am amintit, preocupată de identificarea formelor de rezistență culturală anticomunistă, face următoarea constatare: "În primii doi ani (1944-1946), marcați profund de speranța renașterii statului democratic, climatul moral al elitei intelectuale a fost de refuz aproape general, reprezentanții
Considerații finale by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/14378_a_15703]
-
a Danemarcei; era, pare-se, o adevărată obsesie a călătorilor danezi din secolul al XIX-lea, dornici să-și afirme țara drept altceva decât o „provincie germană"; o scenă nu mult diferită de cea a lui Nyrop apare inclusiv în memoriile de călătorie ale lui Hans Christian Andersen, Bazarul unui poet: în lungul său drum din 1841 prin Grecia, Turcia și țările dunărene, acesta descoperise, la rândul lui, că un băiat român fusese singura persoană în stare să-i spună, corect
Mozaicuri romanice by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Imaginative/14406_a_15731]
-
viețuite despre cari ne întrebăm dacă n-au fost vis", dar dovada că întîmplarea pe care urmează s-o povestească e adevărată o constituie faptul că de atunci n-au trecut "decît șapte ani". Asta ar fi o garanție că memoria - redeșteptată de o scrisoare cu emblema "Remember" - nu-l poate înșela! Iar paragraful al doilea începe cu precizarea temporală: "Era în 1907." Deci timpul ficțional-textual al scrierii e 1914 - nu 1913, "anul cel mai activ al întregii sale existențe" (cum
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
nu în timpul acțiunii povestite, ci în acela al spunerii/scrierii ei (1914, deci, și nu 1907), constă în arderea acestei probe, într-un gest de subminare intenționată a propriei credibilități; singura probă pe care o mai poate invoca acum e memoria personală, de a cărei failibilitate crescîndă naratorul e nu numai conștient ci și încîntat (în ciuda asigurărilor pe care și le dă și ni le dă: "... da, firește, că n-am să uit"), cu orgoliul filosofic al unui visător impenitent: "...rămîie
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
fost un vis numai sau vreo istorie citită ori auzită undeva, cîndva de mult" (p. 53). Uitarea care transformă totul în vis și iluzie, înainte de a șterge toate urmele, a și început să-și facă opera de subtilă eroziune în memoria cititorului care și-a plimbat ochii peste aceste rînduri; dar textul rămîne, mărturie ambiguă, și ne putem întoarce la el spre a ghici adevărul sau adevărurile - nu neapărat ficționale - pe care le conține. Ne vom întreba: cine este, în definitiv
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
căsătorit, în 1660, cu infanta Spaniei, Maria Teresa, fiica lui Filip al IV-lea) știa mai toată aristocrația de curte franceză, de la Madame de Lafayette și La Rochefoucauld pînă la ducele de Saint-Simon, care o menționează pe Maria Mancini în memoriile sale. Spre a o îndepărta de la curte, Mazarin aranjează o căsatorie cu conetabilul Colonna de la Roma. Pierre Mignard (1612-1695), unul din marii pictori ai curții franceze i-a făcut, înainte de plecarea forțată la Roma, cîteva portrete, între care și cel
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
avem printre noi, mă simțeam ca un urmaș îndepărtat al unor Bonaventura, Duns Scott sau Toma de Aquino, în serile în care le vorbeam pe teme pe care le pregăteam, le structuram în urma unor îndelungate meditații, întemeindu-mă exclusiv pe memorie. Atunci când mulți ani mai târziu mi-a fost dat să predau, timp de patrusprezece ani, ca profesor de literatură comparată în amfiteatrele unor mari universități din Germania și Franța, la Ludwig-Maximilian Universität din München, la François-Rabelais din Tours, să conferențiez
Universitățile mele by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/14087_a_15412]
-
doar pentru faptul că se axa pe o temă a momentului, aceea a literaturii autobiografice. Ultimul deceniu al trecutului veac a fost dominat, la noi, de literatura de această factură, marcat de ieșirea la lumină a multelor jurnale, cărți de memorii, evocări. Nu toate prezintă, prin conținut, un la fel de mare interes, unele nici măcar unul minim, dar se poate spune că împreună formează un corpus și exprimă o tendință. Toate se întâlnesc în aspirația de a promova o tehnică proprie a mărturisirii
Eul care scrie by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/14569_a_15894]
-
clasă plină de elevi. - Care anume?, m-am străduit să cotrobăiesc în amintirea trecutelor ceasuri ale școlii. - Nulla dies sine linea, a înviat maxima latină rostind-o în forță. Lovinescu o repetă în ideea de a mi-o fixa în memorie. - Îți recomand să nu o uiți. Odată întoarsă la București, să scrii în fiecare zi, măcar o linie. Să nu te culci pe lauri. Creația nu este o joacă. Dumneata trebuie să-ți urmezi drumul greu într-o împlinire viitoare
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
încărcat de o înțelegere tandră și îngăduitoare. Am scos din poșetă batista și am fluturat-o spre el, ca pe un imens fluture de lumină, care se pierdu în depărtare. Acum la vîrsta de aproape 93 de ani, din adîncul memoriei mele, care spre mirarea mea a înviat cu o forță de evocare trezită pe neașteptate, a răsărit amintirea acelei călătorii pe care am reconstituit-o verbal și cu ușurință, exact așa cum ea s-a desfășurat înainte cu peste 65 de
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
al doilea front antinazist. în aceste circumstanțe ale hazardului, ajuns, nu fără peripeții, la Stockholm, află că... „misiunea nu mai avea obiect". Și rămîne la Stockholm, pe lîngă însărcinatul cu afaceri al Legației, Gheorghe Duca (și acesta și-a scris memoriile!) ca „singur personal diplomatic" numit de Grigore Niculescu-Buzești. A rămas în acest post („comod, neînsemnat după 23 august 1944") timp de... patru ani - „uitat" de noul ministru de Externe Gheorghe Tătărescu, care - să fim drepți! - „liberal colaboraționist" cum era (preferînd
Un destin în exilul românesc - Neagu Djuvara by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Imaginative/14381_a_15706]
-
Luxembourg, în ore tîrzii de noapte. Cu Emil Cioran avea o „complicitate intelectuală" în urma unui comun „pesimism profund asupra viitorului civilizației noastre" (p. 60). Mai puțin s-a apropiat de... Mircea Eliade („distant" - ceea ce am mai citit și în alte memorii de exil). Pe Eliade, deși dl Djuvara îl cunoscuse la Lisabona, îl considera infatuat. Totuși îl introduce în cercul lui Marcel Brion (cronicar, pe atunci, la Le Monde), tot astfel cum îl conduce pe E. Cioran în salonul unei „prietene
Un destin în exilul românesc - Neagu Djuvara by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Imaginative/14381_a_15706]
-
Pogoneanu, Dinu Hiotti ș.a. (Un indice de nume ar fi fost foarte util cititorilor acestei lucrări.) Fără îndoială, în graba condeiului, am omis și noi alte nume. Dar cît de important ar fi fost să fi avut a citi și memoriile acestor personalități! Cum să nu atragă atenția autorităților occidentale - și oficiale, și „speciale" - o prezență atît de complexă - și „valaho-românească", și franțuzească, și internațional experimentată în diplomație, precum era dl Neagu Djuvara? Poate că anii în care i s-a
Un destin în exilul românesc - Neagu Djuvara by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Imaginative/14381_a_15706]
-
de fapte, de evenimente, de persoane exilate. Dar, bineînțeles, autorul nu face altceva decît să-și descrie propriul itinerariu - al doilea - în Europa. înainte de prăbușirea finală a comunismului... De acum înainte, istoricii au cuvîntul! Cu lucrarea Amintiri din pribegie, alături de memoriile, jurnalele, convorbirile apărute pe piața culturală a României de astăzi - de la Emil Ghilezan (1998) și dl Virgil Ierunca (2000) pînă la d-na Monica Lovinescu (1999, 2002) și de la Theodor Cazaban (2002), „istorisirile" subiective din primul mare exil și-au
Un destin în exilul românesc - Neagu Djuvara by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Imaginative/14381_a_15706]
-
februarie 1991). Cum se vede și din acest fragment, romanul se întoarce spre primul război mondial, urcând apoi spre perioada interbelică. Evenimentele politice sunt văzute din interiorul mediului militar căruia îi aparține Horia Coman, personajul principal al cărții, marcat de memoria zonei argeșene de unde vine. RĂzboiul care avea să cuprindă Europa în numai cîteva zile ca o vîlvătaie, primul război mondial, izbucni la doi pași de România, în Serbia. Era vara, pe la jumătatea lunii iulie. În anturajul regelui și în cercurile
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
Melinescu descrie o melancolică și meditativă plimbare prin cimitirul Norrakyrkogården, cu o oprire la mormîntul lui Strindberg cu crucea lui modestă pe care stă scris O, crux, ave spes unica (O, cruce, singura noastră speranță), și cu o revedere, în memorie, a ultimului "chip al lui René, atît de senin, parcă "odihnindu-se în durerea lui", cum scria Elias Canetti despre masca mortuară a lui Blaise Pascal.[...] M-am gîndit, întorcîndu-mă pe jos acasă, la metamorfozele celor iubiți de mine; cum
O scrisoare deghizată by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14704_a_16029]
-
flăcări în propriul lor corp, ca pînă la urmă să devină ceva mai mult decît un pumn de cenușă." Acest "ceva mai mult" îmi evocă versul lui Mallarmé, "tel qu'en lui-même l'éternité le change", sculptat și rămas în memoria mea din parcă o viață anterioară (anterioară exilului care e și el un fel de moarte), din acea vreme ireală care va deveni și mai ireală, în care jucam împreună cu Nichita Stănescu jocurile secunde ale poeziei. N-a ars și
O scrisoare deghizată by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14704_a_16029]
-
felul cum ne imaginăm pe noi înșine în alții și despre - mereu ipotetic, mereu nesigur - despre felul cum se imaginează alții în noi... Asta e adevărat și despre pura teorie, căci nu spunea Paul Valéry, pe care-l citez din memorie: "Orice teorie e autobiografie"? Iată doar cîteva din gîndurile pe care mi le-a trezit lectura Jurnalului suedez al Gabrielei Melinescu, poetă, de la începuturile sale, a ceremoniilor de iarnă, pe care le continuă și acum, cu aceeași vitalitate în așteptarea
O scrisoare deghizată by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14704_a_16029]
-
stai gata să te-ntuneci Un singur supliciu Atentă la amănunt, la grimasa, vechea ta meserie ochiul ce plânge sau râde, nu ești prea sigură are tăișul de-otel Și în jur da navală închipuirea cu tineri canini și fără memorie mult mai săracă decât viața ta Nu-i știi pe cei dinainte decât după nume, spini reci pe bătrâni trandafiri la zidul iertării sau al dojenii trecut și prezent o singură vale Un singur supliciu, sacul de lacrimi cu grijă
Poezie by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Imaginative/14769_a_16094]
-
nervii se dau în vileag vaz, gust, miros izbitor de mine însămi indecentă totală, muzica dată la maxim nimic nu ne-a rămas de făcut, accept și resping propria mea vul-ne-ra-bi-li-tate gata să mă lingușească pe muzica de fond protectoare, memoria e o fractură, schizofrenie curată, cum să depună mărturie despre mine imaginea cu distorsiuni, chipul fluid strânge între sprâncene ziua promisă, fata Împăratului Roșu, Amazoanca îmi face cu ochiul știe că eu sunt știu că ea este dar trage la
Poezie by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Imaginative/14769_a_16094]
-
de zahăr cubic și fă-le ghem de împletit chestii în trestii. Și mai slăbește-mă, fii poet la tine-n odaia ta, nu umbla orbeț, ca musca prin cetate, nu vicia c-o figură echivocă urbea culturii. Îmbobocește-ți memoria. Descotcodăcește-ți cugetul. A se scuti, urlă demențial îngerul mototolit, a se scuti de smiorcăieli lila, de văicăreli de feleșteoc clăbucărit în balige de pitulice, de bibilice. La baie, la baie! Spulberă-ți sensibilitatea în trei sute șaizeci și cinci de bucățele civile. Ba
Îngerul mototolit (3) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14871_a_16196]