5,396 matches
-
mai ales senine la gândul că, dacă trecusem de pragul orei douășpe noaptea, lăsasem în urmă ziua rea. Pe patul din camera de lucru, perna-pui, desfățată parcă, rămâne cu o adâncitură și când nu stă acolo capul Zinei, cu ochii micșorați de efortul de a citi în contra-lumină. Recitesc obsedat de estetism (semn inconfundabil de îmbătrânire) a cinsprezecea-șaisprezecea oară pasaje din jurnalul de acum zece ani, despre o florăreasă superbă la kilometrul zero, neagră și creață ca o pădure în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
desfăcute, și-aruncă și haina de piele pe scaun lângă bărbatu-său, ăla se ridică și începe să dănțuiască, pocnindu-și sonor picioarele în jurul ei. Băieții cu muzica se pun să bată din palme, Viner râde și el cu ochii micșorați în fața lui cărnoasă, ea se învârte pe vârfurile degetelor în șosete, fără să mai simtă răceala cimentului, îi înfige bărbatului capul cu păr aspru în coșul pieptului. În drum s-a adunat toată mahalaua, bătrâna care servește în crâșmă, patronul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
bătaie când și când. Își spune să aibă răbdare, să-și perfecționeze talentele. E conștiență de schimbările trupului ei. Conștientă că acesta înflorește. Vede în oglindă că ochii îi devin mai strălucitori, că i se pârguiește silueta. Talia i se micșorează, în timp ce sânii îi înmuguresc. E convinsă că șansa ei e aproape. Noaptea, visează că lumina reflectoarelor o urmărește pe ea, doar pe ea. Îmi urmez bunicul și ne îndreptăm spre casă. Nu renunț la actorie. Nu mi s-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
spre ușa lui Mao - mi-a refuzat invitația de a-și petrece noaptea de Anul Nou cu mine. Sunt sigură că asta are legătură cu succesul înregistrat de filmele mele cu balet și operă - e convins că popularitatea mea a micșorat importanța numelui său. Se simte păgubit. Ce-o să se întâmple? Nu trebuie să privesc prea departe - acesta a fost motivul pentru care l-a înlăturat pe Liu. Mă simt la fel de singură ca întotdeauna, dar cu toate astea nu mă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Înghițituri, Își pune centura la loc, Își rotește gâtul Înțepenit și tace. Un timp tace și Christa: iar a căzut În butoiul cu amintiri sau este derutată că el nu a contraatacat. Când reîncepe să vorbească, vocea i s-a micșorat. — ...Până și corespondența tot În grija mea cădea! Eram singura care continua să Îi scrie tatei, deși de zece luni nu mai venise de la el nici o scrisoare. Firește, nu-i scriam tot ce aș fi vrut. Chiar tata, când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Brătianu, strada Sabinelor, biserica Mihai-Vodă, spitalul Colțea și alte asemenea repere, demolate și pierite Într-un nor de fum, sub ochii noștri plini de Înțelepciune. De mai multe ori Buni și-ar fi Întrerupt explicația și, clipind din genele rare, micșorându-și ochii aburiți de mândrie și prejudecată, le-ar fi mărturisit că ea nu poate purta decât pantofi moi, care să n-o deranjeze la monturi. Și, cu fireasca ei amabilitate, notă de subsol: amabilitate - cuvântul preferat care o caracteriza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mirele, dar se repede să i-o ia Înainte și așa va face mereu. Iar ceilalți, peste câțiva ani, au să uite că ea a fost cea mai bună din câteva serii de studenți, pentru că singură a ales să se micșoreze. Pentru că Își dorește să fie o femeie obișnuită și până la urmă chiar așa va ajunge. Speranța ei pătimașă că, dacă Își va nega inteligența, o să poată trăi mult visata viață de femeie obișnuită Îi va face pe toți să uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
nimic altceva. Presupun că n-ați mai încăput niciodată pe mâinile unui pictor. Scuzați-mă! N-ați mai călcat niciodată într-un salon de pictură, am vrut să spun. ― Cam așa ceva... se strădui Toinette să continue, dar vocabularul ei se micșorase considerabil din cauza emoției puternice. Sunt... Sunt... ― Fermecător de uluită și atrăgător de neajutorată, șopti el și ironia din unicul său ochi o învălui într-un fel care i se păru Toinettei extrem de incitant. În cazul acesta, poate că doamna contesă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Nu-i prea venea să zâmbească. Încerca doar să epuizeze momentul jenant al primului contact. Cursese prea mult timp, se petrecuseră o groază de evenimente de când nu se mai văzuseră. Împăratul se schimbase. Gâtul i se îngroșase. Capul i se micșorase. Părul rărit și tuns scurt păstra doar o mică șuviță rebelă pe frunte. Numai hotărârea din priviri rămăsese la fel de îndârjită. ― Ai vești despre băiatul meu? L-ai văzut? Dragă marchize, mergeți să vă culcați! Ați trăncănit destul! Plecăm într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
plecat, când a reintrat ea, definitiv, În mama ei, pe când Își desprindea mâna de o mână a mea, cu cealaltă mână Îmi punea În cealaltă mână a mea mâna fiului meu, Filip. După treisprezece ani de agonie, mamei i se micșorase trupul, obrazul Îi scăzuse, involuase, căpătând trăsăturile unui nou-născut. Treisprezece luni mai târziu Îmi venise Filip, ca toți nou-născuții, cu obraz de babă - dar nu al oricăreia, ci al mamei, la ducere. Așadar, de mână, din, În, spre calidorul casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
aici, privesc din calidor. Îmi spun că aș vrea și eu să-mi pot spune: «Uite: aici m-am născut» - și să arăt ceva aflat Încă În picioare: un ciot de zid, un ciob de horn, dezafumat de timp și micșorat - și nu doar pământul: neted, șters bine-bine. Nu doar pământul, cu un gest rotunjit de nehotărâre și care ar voi să zică: «Pe-aici, pe undeva...» Dacă acum, după jumătate de veac, nu va mai fi existând nici casa-școală cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
arătându-mă - că nu trebuie s-aud. - Dacă mătale crez’ că băietu’ nu știe ce-i aceea..., Încearcă Moș Iacob, Însă mama: - Moș Iacob!! E băiatul meu, eu știu ce trebuie să știe și ce nu! Bătrânii, amândoi, s-au micșorat, ai zice că s-au băgat sub masă. Devușca nu Înțelege, dar tare-ar mai vrea să Înțeleagă... Mama i se adresează ei: - Uite, devușca, iei și asta... Și asta... Uite, asta-i pentru la iarnă, când o fi frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dispoziție. Bărbatul n-a spus nimic. N-a făcut decât să-și strângă buzele într-un gest care sugera, cel puțin în mintea lui Alison, c-ar face bine să se pună pe treabă înainte ca testiculele să i se micșoreze până la dimensiunile unor gămălii de ace. —Ai spus că ești în pauza de masă. Cu ce te ocupi? a întrebat-o el leneș, ridicând ochii la trapa din tavanul ascensorului. — Sunt asistenta personală a unui director, a spus Alison, fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
fălea că se pricepe la oameni și știe, după expresia feței lor, când spun adevărul și când mint. Dar cu tuaregii această posibilitate nu exista, căci abia lăsau o fantă pentru ochii pe care și-i întredeschideau și și-i micșorau dinadins când vorbeau. Și vocea îi suna distorsionată, așa că se văzu obligat să ia drept bun răspunsul, căci, într-adevăr, îl văzuse sosind dinspre nord și nu avea motiv să bănuiască că Gacel făcuse un ocol ca să fie văzut venind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
e lung. — Câte zile o să dureze tortura asta? Răspunse cu convingere: — Nu știu. îți dau cuvântul meu că nu știu. Să ne rugăm ca Alah să-l facă scurt, cât de scurt posibil, dar nici măcar El n-are puterea să micșoreze deșertul. Așa cred, și așa va fi întotdeauna. Sergentul major Malik-el-Haideri refuză hotărât încă o dată. — Nimeni n-o să scoată apă din puțul ăsta și din nici un alt puț pe o distanță de cinci sute de kilometri în jur, până nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
defect, acela Îi aparținea. Fuseseră consultați astrologi, vindecători și vrăjitori, i se prescrisese să Înghită, de fiecare lună plină, prepuțul unui băiețel proaspăt circumcis. Fără rezultat. Și trebuise să se resemneze. Dar, pentru a evita ca această infirmitate să-i micșoreze prestigiul În rândul celor apropiați, Își construise o solidă reputație de amant nesățios, târând În urma lui, pentru cea mai scurtă deplasare, un harem exagerat de bogat. Performanțele sale reprezentau un subiect obligatoriu În anturaj, nu arareori ofițerii săi, și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
vorbind în șoaptă. Am știut că discută lucruri interzise. Aici, visul s-a oprit. La noi, lucrurile interzise erau acelea care nu ni se arătau niciodată la Telejurnal. Când venea vorba de ele, adulții dădeau radioul mai tare ori își micșorau vocile. Ce-și spuneau ei atunci avea legătură cu faptul că în magazinele noastre existau doar două-trei feluri de conserve, întinse pe nenumărați metri de raft. Sau că alte popoare, de exemplu, elvețienii, aveau mult mai mult decât noi. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
pregătit cel mai bun mers al meu. Dacă voiam să nu-mi observe nimeni problema cu mușchii, făceam în felul următor: încercam să aduc un picior înaintea celuilalt în cea mai corectă poziție și, în același timp, încordam șoldul. Asta micșora șchiopătatul. Când șchiopătezi și lumea se leagănă cu tine în vreme ce mergi, ai mereu în fața ochilor o imagine ușor înclinată. M-am apropiat. Vocii i s-a adăugat o față, feței i s-au adăugat riduri și o cunună de fire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
că și-ar fi scos calculatorul din buzunar și am fi pierdut avionul. După ce mi-am luat rămas-bun de la fiecare, mie nu mi-a fost somn. Mergeam spre avion printr-un gang lung. Cu cât ne depărtam, cu atât se micșora familia Flumian în spatele nostru. De câte ori întorceam capul, unul din ei ridica brațul și-mi făcea semn. Tata m-a luat de mână și mi-a promis: „Mai puțin de zece ani. Mult mai puțin. Poți începe chiar de acum numărătoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
semn asemănător celui cu care trimite scrisorile, dar invers, adică, semnul nu spune du-te Încolo, spune vino Încoace. Printr-un oarecare fenomen optic straniu, real sau virtual, moartea părea acum mult mai mică, ca și cum osatura i s-ar fi micșorat, sau poate că a fost mereu așa și doar ochii noștri, măriți de spaimă, fac din ea un gigant. Sărmana moarte. Ne vine să ne ducem să-i punem o mână pe umărul ei dur, să-i spunem la ureche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Îi urmărește. Astfel ne putem face o idee asupra efortului herculean pe care moartea a fost obligată să-l facă În rarele ocazii În care, dintr-un motiv sau altul, de-a lungul istoriei noastre comune, a trebuit să-și micșoreze capacitatea sa de percepție la nivelul ființelor umane, adică, să vadă fiecare lucru la rândul său, să se afle În fiecare moment Într-un singur loc. În cazul concret care ne ocupă atenția acum nu există altă explicație pentru faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Moartea nu doarme niciodată. Cu rochia ei nouă cumpărată ieri Într-un magazin din centru, moartea asistă la concert. E așezată, singură, În loja de categoria Întâi, și, așa cum făcuse În timpul repetiției, Îl privește pe violoncelist. Înainte să se fi micșorat lumina În sală, În timp ce orchestra aștepta intrarea dirijorului, el o observă pe acea femeie. N-a fost singurul dintre muzicieni care i-a observat prezența. În primul rând pentru că ea ocupa singură loja, ceea ce, deși nu se Întâmplă rar, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Și ea spune, sigur că da, a trecut aproape o săptămână. De ce aveți voi două nevoie de mine, zice el țuguindu-și buzele, v-ar fi mult mai bine fără mine, iar ea face un pas înapoi, ochii i se micșorează și eu mă dau jos din pat, draga mea, glumește, du-te și te îmbracă. Cu degetele tremurând de furie, ridic obloanele, camera este inundată într-o clipă de o lumină galbenă, puternică, de parcă un generator ceresc ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mi-e foame, mă ridic greu din pat ca să-i fac un sendviș, dar refuză să mănânce, voi mânca doar atunci când tata se va însănătoși. În fața școlii împrejmuite asemenea unei închisori, mă despart de ea, de buclele ei care se micșoraseră de foame, încadrându-i fără vlagă fața, în ochii strălucind ca două flăcări ardeau încăpățânarea și slăbiciunea, o văd pășind singură, prin fața ei trec grupuri-grupuri de copii, împărtășind hohote de râs și secrete, nici unul dintre ei nu se oprește lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în casă și până la urmă se face atât de mare și puternic încât ai impresia că acea casă nu îți mai aparține ție, ci lui. Capitolul șasetc "Capitolul șase" Deja l-am lăsat în urmă, spitalul, se îndepărtează și se micșorează în timp ce urcăm muntele, prin noi curge fericirea și teama, suntem asemenea unor copii care chiulesc de la școală, respirăm cu dificultate de emoția momentului, deși știm că nu se va sfârși bine. Udi șade lângă mine, ținând între degetele sale inflexibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]