2,450 matches
-
un bărbat tânăr se oprește, privește uimit norul care s-a spart exact deasupra capului său, nu are nici măcar o geacă pe el, doar un pulover cu dungi colorate, ca acela al lui Udi, privește cum cade ploaia, ochii lui mirați pătrund albul sclipitor al goliciunii mele, pâlpâind ca o lumânare de Hanuka, la fereastra ultimului etaj al acelei clădiri, îngheț sub privirile lui, ca și cum aș fi fost electrocutată, o figurină din carton în vizorul diabolic al întâmplării, are o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
începe să o alăpteze stând în picioare, ținând-o strâns în brațele ei slabe. Gâtul fetiței eliberează un gângurit zgomotos plin de plăcere, iar eu sunt uimită, cum de iese atât de mult lapte din pieptul acesta plat, o privesc mirată și suspicioasă, oare va putea să ne salveze? Pare că ea însăși are nevoie de salvare mai presus decât orice, arată exact la fel ca fetele care vin la noi la cămin, tânără și pierdută, cărând un coș mult prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și atotputernică lucrarea compasiunii, îi binecuvântează pe toți aceia care sunt parte din ea, pe toți aceia care o trezesc, pe toți aceia cu ajutorul cărora a căpătat viață, pe toți oamenii care o caută. O privesc din nou suspicioasă și mirată, șade dreaptă în fața noastră, cu bărbia ridicată, pentru că noi amândoi stăm în picioare, una dintre mâinile ei mângâie spinarea fetiței, părul îi flutură ușor pe capul copilului, în adierea vântului cald de după-amiază, ce vine de pe terasă, vocea îi înflorește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
l-am lăsat în pace. Licuriciul părea cam adormit, dar cu toate acestea făcea parcă eforturi disperate să se cațere pe pereții alunecoși ai borcanului și cădea mereu înapoi. L-am găsit în curte. — În curtea căminului? am întrebat eu, mirat. — Bineînțeles. Știi hotelul de a-al-alături? Acolo se practică lansarea licuricilor pentru oaspeți. Acesta, bietul de el, s-a rătăcit pe la noi, zise Cavaleristul în timp ce-și îndesa haine și caiete în sacoșa lui neagră, marca Boston. Trecuser\ deja câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
aș fi întâlnit-o, ar fi trebuit să îmi amintesc. În plus, nu erau mulți cei din facultate care mă cunoșteau după nume. — Te deranjează dacă mă așez puțin sau aștepți pe cineva? a întrebat ea. Am dat din cap, mirat, și i-am spus: — Nu aștept pe nimeni. Ia loc, te rog. Și-a târât cu zgomot un scaun și s-a așezat în fața mea, privindu-mă prin ochelarii de soare și coborându-și apoi privirile în farfurie. — Pare grozavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
unde-ai umblat? — De la Kanazawa, am străbătut toată peninsula Noto și am ajuns până la Niigata. — Singur? — Da, am răspuns. Pe ici, pe colo am mai găsit și ceva companie. — Companie romantică? Ai făcut cunoștință cu fete? — Romantică? am întrebat eu, mirat. M-am convins că nu mă înțelegi. Cum să-și permită un individ cu barba țepoasă și cu rucsacul în spinare să agațe fete? — Întotdeauna călătorești singur? — Da. — Îți place singurătatea? mă întrebă ea, rezemându-și bărbia în palmă. Călătorești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
e singură și a intrat în vorbă cu mine. Am pus cartea deoparte. — Scuzați-mă, vă rog, nu știți unde s-ar mai putea bea la ora aceasta, undeva prin apropiere? — La ora cinci dimineața? am întrebat-o eu extrem de mirat. — Da... — La ora cinci și douăzeci dimineața, lumea se duce de obicei acasă pentru a se drege cu un pui de somn. — Da, știu, a răspuns ea jenată, dar prietena mea vrea neapărat să bea ceva. Are niște probleme. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mănânc și porția ei, de care abia se atinsese. Eu o priveam, curios, cum mesteca o bucat\ de pâine. Naoko este pacienta dumneavoastră? am întrebat eu. — Pacienta mea? Ce te faci să crezi că sunt doctoriță? a întrebat ea, extrem de mirată. — Mi s-a spus să o caut pe Ishida sensei.1 — A, da. Eu predau muzică aici, la sanatoriu. De aceea îmi spune lumea sensei. Mă rog, fac pe profesoara de muzică. De fapt, și eu sunt pacientă. Sunt aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
era un lucru cât se poate de firesc. Dacă voia să se joace cu sânii sau cu vaginul, nu mă deranja deloc, iar dacă voia să ejaculeze, îl ajutam cu cea mai mare nonșalanță. Cred că am fi fost amândoi mirați sau ne-am fi înfuriat dacă ne-ar fi reproșat cineva că nu e bine ceea ce facem, pentru că noi consideram că e bine. Făceam exact ceea ce gândeam noi că trebuie făcut. Ne cunoșteam trupurile reciproc, până în cele mai ascunse colțișoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în dragoste. — Peace, am zis eu. — Peace, zise și Midori. Totuși, spune-mi și mie încotro ne îndreptăm. — Spre spital, spuse ea. Tata e internat și astăzi e rândul meu să am grijă de el. — Tatăl tău? am întrebat eu, mirat. Parcă spuneai că-i în Uruguay. — Te-am mințit, spuse Midori, senină. Și-a tot dorit să ajungă în Uruguay, dar n-a reușit niciodată. El n-a apucat să plece nici din Tokyo. — Cum se simte? — Ca să fiu cinstită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de amnezie. —Bine, hai să încercăm și altfel, spune. Mă gândesc că cei de la AA te-ar putea ajuta. Cred că formele de dependență sunt diverse, dar simptomele sunt aceleași pentru toți. Vrei să vii cu mine mâine? Îl privesc mirată. Îmi displace apropierea între suferința mea amoroasă, de altfel naturală și foarte de înțeles, și problemele unor bețivi triști care se lamentează în fața unor sticle goale. — Ai putea s-o faci măcar pentru mine? încearcă Davey să mă convingă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
întrebat dacă vrea o cafea, se plânge Vijay. A dracului ispravă! — O să-i treacă, îl asigură Davey. Totdeauna i-a trecut. —Mie nu-mi pasă, îi anunț. Nu mă afectează. Știu că par insensibilă. Davey se uită la mine foarte mirat, dar nu-mi poate surprinde privirea, deoarece mă prefac preocupată de conținutul farfuriei. —Biroul tău e în partea cealaltă a încăperii, zice Vijay cu invidie. Vă desparte și masa de biliard. Eu stau lângă el și mă simt de parcă l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
însă trebuie să-i iau apărarea lui Daisy, pentru că este prietena mea. — Mă îndoiesc că o aventură de o noapte se compară cu opt ani de..., începe iar Charlotte. Dar nu despre asta-i vorba, izbucnește Jennifer. O privim iar mirați. E roșie ca o pătlăgică și nu pare că ar vrea să se dea bătută. Nu suntem aici ca să vedem cine suferă mai mult sau mai puțin. Până la urmă, tot despre suferință este vorba. Informațiile procurate de Daisy despre cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
a revenit cu picioarele pe pământ. Deschide portiera lui și coboară. În timp ce mă chinui cu încuietoarea, el dă ocol mașinii și-mi deschide galant portiera de pe partea mea. — Uitasem că ești un cavaler! Mulțumesc! —Te simți bine? Poftim? îl întreb mirată. Îmi închipui că nu e prea plăcut să iei cina în restaurantul în care veneai cu fostul prieten. Îți trezește tot felul de amintiri dureroase. Ai dreptate, îl aprob cu calm, dar mă pregătisem deja pentru partea asta. Am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
bă, la o parte, să văd și eu sclava, să-i arăt un mascul teroare, râgâie Baronul. Da, mă, e sclavă de sclavă! Hei, blonda, ce buci, ăăă, ce blugi trăsnet ai! Crezi că ne încap pe amândoi? Blonda privește mirată spre gaura din care se zgâiesc la ea hălcile de carne transpirată. Nu se sperie. Vine mai aproape și-l privește pe Baronul între ochi: ce spui tu, păsărel? Auzi, păsărel! chicotește sala. Spun că ai niște bulane cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
o fată așa frumoasă ca tine. — Facem schimb. Ți-o dau eu pe Teofana și tu mi-l dai pe lonuț, glumește Paulina. — Vrei să fii fata mea? o întreabă Agripina. Teofana se uită la Agripina cu niște ochi mari, mirată. — Spune! Vrei? Teofana face semn cu capul că nu și vrea să se coboare din brațele Agripinei. — Nu te ia tușa, dacă nu vrei, o pupă pe amândoi obrajii. Hai să vezi găinile, curcile, gâștele, rațele. Îndreptându-se spre cotețul
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
multe sate, până au ajuns la marginea orașului, unde-și aveau șatra. Copiii i-au întâmpinat bucuroși, la fel și mama Brândușa, țiganca cea bătrână. În strigătele copiilor, Teofana s-a trezit și a scos capul din căruța cu coviltir mirată că nu știa unde este și ce se întâmplă. —O trăzni-m-ar! Cei cu puradela asta? se miră Brândușa. Rusalda o ia în brațe pe Teofana și le-o prezintă spunându-i povestea ei. Dă-o-ncoace, ea-i norocul nostru
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
ne îmbrăcăm. — Bogdaproste!cucoană. I-au pus și în trăistuță ce-a avut Zina la îndemână. Când au fost gata, au coborât, au urcat în mașina domnului Eusebiu și s-au îndreptat spre șatră. Ajungând acolo, toți s-au adunat mirați și când au văzut-o pe Prințesa coborând cu cei doi au fost foarte îngrijorați. — Auleu! Doamne păzește-mă!ce s-a întâmplat boierule?era mirată Rusalda. — Prințăso, ai făcut ceva rău?a întrebat-o Ismail. — Prințesa este o fată
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
pentru Teofana. Se vede că te-a dat gata. Uite cum ți-ai aruncat paltonul. Așează-l în cuier. Cezar ridicând paltonul de unde îl aruncase, amândoi observă că a căzut ceva. — Ce-i acolo, întreabă Dan. — O cuite, o ridică mirat Cezar. Un ceas de mână, spune el și mai mirat când o deschide. — E mișto! Uite și un bilețel, este surprins și Dan. Citind bilețelul amândoi își dau seama că ceasul este cadoul oferit de Teofana. — Vezi, Cezar, ea ți-
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
cum ți-ai aruncat paltonul. Așează-l în cuier. Cezar ridicând paltonul de unde îl aruncase, amândoi observă că a căzut ceva. — Ce-i acolo, întreabă Dan. — O cuite, o ridică mirat Cezar. Un ceas de mână, spune el și mai mirat când o deschide. — E mișto! Uite și un bilețel, este surprins și Dan. Citind bilețelul amândoi își dau seama că ceasul este cadoul oferit de Teofana. — Vezi, Cezar, ea ți-a făcut tacit, dar cel mai frumos dar. Înseamnă că
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
lui Belmonte le culege și le oferă Constanței, adică Prințesei. Cei din șatră s-au sculat în picioare și au început să strige: — Bravo Prințăsa noastră! Să trăiești, Prințăsa noastră! Sântăm aici cu tine, draga noastră! Toți și-au întors mirați capetele spre cei din șatră cărora nu le păsa sărind în sus, bătând din palme și făcând semne Prințesei. Fiind stupefiată de prezența lor, Prințesa a sărutat cu lacrimi în ochi câteva flori din cele adunate și le-a aruncat
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
uimirea tuturor. Ei le-au prins cu ceva efort, dar cu deprinderea pe care o aveau din șatră de a nu le scăpa nimic, le-au sărutat la rândul lor, fluturându-le bucuroși că Prințesa i-a recunoscut. Cel mai mirat din publicul care se întreba ce se întâmplă era însă Cezar care venise la spectacol împreună cu Dan și cu prietena acestuia, Doina. Ce legătură are Teofana cu țiganii ăștia?îl întrebau pe Cezar. — Nu știu absolut nimic, ridica Cezar din
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
vremuri, ca la ei în șatră când erau împreună, chiar dacă nu erau în fața cortului la foc, ci într-un local elegant, Ismail a comandat: — Domnu’, adă o băutură, d-a mai bună dă care aveți voi. Ospătarul s-a uitat mirat, dar le-a adus-o turnându-le în pahare. — Așa mâncate-aș. Cât face la mata, își caută în chimir banii Ismail. — Teteo Ismail, eu v-am invitat, eu plătesc. Treceți în nota de plată, domnule, vă rog, i-a
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
încoace! Titu Herdelea tocmai se despărțise de Grigore Iuga după masa de la Predeleanu. Era, firește, în costumul cel bun, pimpant și elegant ca un mire. Doamna Alexandrescu îl introduse în camera ei, unde aștepta o doamnă micuță, foarte blondă și mirată, drăgălașă și simpatică. ― Uite! făcu doamna Alexandrescu, arătînd-o triumfătoare. Tânărul îi sărută mâna ceremonios, zicînd: ― Sunt fermecat, doamnă Mimi! ― Cum ai cunoscut-o așa dintr-o dată? se minună doamna Alexandrescu. ― După frumusețe și încă după ceva! răspunse Titu. Mimi râse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ne-ar trebui! răspunse căprarul cu lăcomie. Pe aici se tot aude că poate s-or îndura boierii și... ― Auzi, domnule Herdelea? strigă Mișu bațjocoritor. Îți place? La boieri e nădejdea lor! Să se îndure boierii! Petre Petre se uită mirat, neînțelegînd de ce batjocorește Mișu. Și zise liniștit, simplu: ― D-apoi de la cine să tragem nădejdea, dacă nu de la boieri?... De la cine n-are? Cine n-are ușor dă, că nu pierde nimic... ― Atunci o să mai așteptați mult și bine! făcu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]