1,712 matches
-
un saeculum, adică o totalitate de condiții configuratoare a vieții omenirii"14. Astfel încât, conform aceluiași Iulian Boldea, "modernismul românesc este, s-ar putea spune, fructul unei sinteze între experiență (tradiție) și experiment (noutate), desigur, în consonanță cu spiritul veacului. Canonul modernist s-ar caracteriza, așadar, prin spirit de noutate, voința de sincronizare cu sensibilitatea și literatura occidentală, cu spiritul timpului, asumarea sintezei ca argument al coerenței și organicității estetice. Canonul postmodernist, în schimb, are un caracter oarecum contradictoriu. Pe de o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Ideile din poezia interzisă a acesteia au o nuditate de statui antice"66. Firescul intervine și în celalte creații ale acesteia. Reinstaurând romantismul 67, care vine ca o gură de aer proaspăt în atâta ariditate conceptuală a ermetismului de tip modernist, Ana Blandiana deconstruiește orice rigiditate canonică a unui curent sau a altuia, aflându-se, mai curând, la limita între curente, sau, mai mult, deasupra lor. Acest lucru se evidențiază, îndeosebi, în proza fantastică, referitor la care autoarea face următoarea afirmație
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
țipând și jucându-se de-a și cu viața, cu cel al morții, în care țipătul reinstaurează, de fapt, tăcerea, el nefiind auzit de nimeni, pentru că se petrece în interior. Și cum infiltrația blagiană se simte pretutindeni, acest mare poet modernist promovând relația inedită care se stabilește între somn și moarte, marea trecere fiind, de fapt, laudă adusă somnului, ne vom referi și la un alt spațiu de refugiu, comun lui Lucian Blaga și Anei Blandiana și anume satul, cu toate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ea însăși de sine;/ Fructe senzuale cu viermi/ În cărnile dulci de rușine..." Îmbinarea erotismului cu tragicul deconstruiește canonul unui romantism diafan, în care iubirea își găsea întotdeauna locul în natură, apropiindu-se mai mult de o estetică a urâtului, modernistă. Totul pare degradat sub influența senzualității, lenea, descompunerea, moartea fiind elementele noii lumi a poetei, influențată sau nu de ideologie, dar care încearcă din răsputeri să își adune ultimele rămășițe pentru a recompune realitatea caldă, interioară, a sufletului. De altfel
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ceva de spus, fiind o prezență, pe cât de puternică în impunerea conceptelor filosofice în poezie, pe atât de discretă, în promovarea lor. Rigoarea textului său are ceva aproape canonic, Ileana Mălăncioiu folosind și ea transferul semantic în deconstrucția canonului paradigmatic modernist. De asemenea, la fel ca în cazul Anei Blandiana, "la această poetă de excepție și excepții, biogafia curată nu este chemată să valorifice superior o operă mai perisabilă, să-i aducă, în conștiința publicului, puncte suplimentare (cazul poeziei lui Vasile
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
bancuri, băieții de pe Calea Victoriei,/ pește oceanic, Cântarea României,/ totul". (Totul) O autentică scriere în stil postmodern, în care biografismul își face loc pretutindeni și în care universul liric se remarcă printr-o încercare de recuperare a puterii limbajului cotidian. Elitismul modernist este înlocuit de populismul postmodern, în care cuvintele desemnează realități obișnuite, care, însă, redate fragmental sau fragmentarist conduc la instituirea de imagini reprezentative pentru spațiul comunist. Poemul poate fi interpretat oricum, atâta timp cât nu se îndepărtează de context: cu iz de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
85 Ibidem, p. 56. 86Ioana Em. Petrescu, op. cit., p. 34, "Mai recent, teoreticienii postmodernismului tind să-l definească prin "esteticismul" său, înțeles ca modalitatea existentă de opoziție, față de dominanta rațiunii, un estetism care nu mai are, însă, nimic din elitismul modernist, și nici din puritatea formală clasică a aceluia, ci e expresia gustului societății de consum, absorbind "atâtea teme ale culturii de masă și valori dominante ale societății de consum". (Cf. F. Jameson, The Ideologies of Theory, Essays, Minneapolis, 1988, cf.
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
1941-2000), București, Editura Mașina de Scris, 2005, 1176 p. 94 Ibidem, p. 397. 95Ibidem, p. 397. 96"Deși face parte dintr-o generație de poeți care a repudiat raționalitatea discursului liric (și aceasta nu numai pentru a satisface exigențele esteticii moderniste, ci și pentru a da o replică sfidătoare pretențiilor formulate de autoritățile culturale ale epocii), Ana Blandiana a reintrodus în poezie reflecția, adevărata reflecție, aceea pe care mari poeți, ca Eminescu sau Blaga, au considerat-o adeseori o diafană materie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
-l vede decît ca pe o reîntoarcere În trecut, tot mi detașată, speră ea. La urma urmei, nu știm dacă a trecut. Discuția de pînă acum a vizat proza. Poezia franceză contemporană nu pare a fi ieșit vreodată din paradigma modernistă, cea a contradicțiilor, cea a contradicției dintre o expresie autentică și o formă liberă care trebuie să o realizeze. Poezia franceză a rămas, În mod clar, un exercițiu de limbaj, marcat de experimentele oulipiene, o deconstrucție a limbajului cartezian. Din
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se explică de ce o minte strălucitoare ca cea a lui Deleuze - mare admirator al lui Sartre și Bergson de altfel - deține poate singura tentativă postmodernă - În măsura În care gîndirea postmodernă este antiplatobiciană - a gîndirii franceze din anii post-war, consumată Însă În registru modernist pentru că anarhistă. Poate fi Închipuită Încercarea de a termina cu modernismul, i.e. metafizica, subiectul, rațiunea voluntară, din interior, dar nu sub forma unui troțkism filozofic. Conștient de nevoia de a denunța ierarhiile culturale În care am trăit și gîndit ca
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sînt Însă cele mai seducătoare. Mai exigente cu cel care se Încumetă să le cartografieze. Circumstanțelor fericite, ale consensului În privința delimitării temporale revolut/actual, trebuie să le fim recunoscători. Acestea au existat În România acum aproape doisprezece ani. Literatura post-“modernistă” a luat loc În canon. S-a consacrat. Are o identitate pregnantă, a pătruns În manuale, se află În topul preferințelor, s-a fixat și ca principalul obiect al snobismului În materie de literatură. „Generația de creație” care a produs
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
poeziei. Autoficțiunea mizează, la fel ca și poezia, pe funcția expresivă a limbajului: paradigma este romantică, dar exercițiul autorelativizării va fi fost Între timp realizat. Aceasta pentru literatura născută din crize - mulți se vor grăbi să acuze aici o concepție modernistă asupra literaturii. Nu credem că poate fi vorba despre așa ceva: deși se scrie astăzi enorm, și se publică foarte mult și, În ciuda observației lui Antoine Compagnon dintr-un număr recent al revistei Lire care se plângea de faptul că sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
aceste locuri. Priveau mult la televizor încă din vremea șahului. Dar, zi după zi, imaginile străine furnizau noi arme rebelilor. În timp ce șahul, care apărea prea frecvent pe ecrane, se vedea lipsit de misterul său de drept divin. Iar imaginea sa modernistă, asociată modernismului vătămător al Occidentului, se degrada în mod supărător. Totul se explică, ne spune Ravault, prin puterea rețelelor de "coer-seducție" făcute din coerciție și seducție. Ele sînt cele care acaparează al doilea mesaj, care devine armă de luptă. Ravault
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
cercului literar" și republicate în volumul "Omul cu compasul", după ce editase "Cartea mareelor" 1964. Critica a remarcat observația subtilă, viziunea plastică, relatarea ca abordare a unei problematici foarte apropiate de realitate în volumul citat. Căzută în desuetudine sub asaltul mișcării moderniste, balada redevine o specie productivă în poezia românească în deceniul al V-lea prin cei mai talentați constituenți ai cercului literar: Radu Stanca, Șt. Aug. Doinaș, Ioanichie Olteanu. Fiecare din aceștia o reactualizează în felul său: Stanca prin procedee specifice
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
afirmați ca atare în timpul războiului și în primii ani postbelici (Geo Dumitrescu, Ion Caraion 6, Constant Tonegaru), reapar pe firmament după ani de eclipsă. Tot așa, Virgil Carianopol 7, avangardist la debut, apoi tradiționalist, Dragoș Vrânceanu 8, tradiționalist cu note moderniste. Constant Tonegaru, Geo Dumitrescu aduc ipostaze interesante în perceperea lumii generând sateliți în contextul perioadei 1960-1975. Geo Dumitrescu publică în 1941 placheta "Aritmetică", situându-se sub semnul inconformismului. În 1946, publicând "Libertatea de-a trage cu pușca", reia zece din
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și al sincerității". Limbajul lui este simplu, direct, dar încărcat cu imagini, nu arareori la modul ludic. Poetul îmbină suavul cu grotescul în două planuri ce se intersectează, ceea ce ne indică zbaterile unui poet trecut prin mai toate curentele literare moderniste în căutarea notei originale (impresionism, expresionism, suprarealism) (vezi "Globul ecvestru"). La Virgil Teodorescu, problematica poeziei militante este cuprinzătoare și vastă; atrocitățile războiului rămân treze în conștiința poetului, precum și indiferența oamenilor, care înseamnă și ea o crimă de neiertat: "oamenii... spălau
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
schiță sau de eseu, într-o asemenea măsură încât le-a ridicat la înălțimea unei științe a stilului. Dar nu s-a putut desprinde de tiparul romantismului, fiind o reprezentantă a acestui curent. A fost desigur la curent cu încercarea modernistă a epocii sale, dar niciodată nu a inovat precum Joyce, Woolf, Beckett, Stein sau Cocteau. Marguerite Yourcenar la ea acasă, în Maine Experimentarea la nivel formal a fost străină spiritului ei estetic clasic și accepțiunii romantice a personalității. A fost
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
povestiri, cu o postfață de Nichita Danilov), Editura Junimea, Iași, 2004; Apocalipsa perpetuă (scenete, cu o prefață de Bogdan Ulmu), Editura Cronica, Iași, 2004. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Ștefan Amariței ar putea fi inclus în familia versificatorilor (neo)moderniști, vizionari, gnomici și ezoterici, cultivatori ai obscurității și ambiguității, ai figurilor de sunet și de construcție care să corporalizeze teme lirice dintre cele mai grave. Dragostea spiritualizată și moartea, obsesia timpului tiranic și a artei care să confere sens unei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
al înfățișării. "Scriitura albă și ternă" mărturisește, nu-i așa?, "o imposibilitate/ asumată cu dispreț și orgoliu", în capcana căreia niciun poet nu ar mai putea cădea benevol. Și cu atât un poet precum Liviu Antonesei, atras deopotrivă de estetica modernistă și cea neomodernistă, altfel spus, de celelalte jocuri ce au marcat poietica secolului XX dacă unele versuri par a pastișa lirica generației sus-citatului Nichita Stănescu ori creația onirică, altele jonglează, în structuri silogistice pe jumătate jucăușe, pe jumătate solemne, cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
verzui/ ale Oceanului Primordial scăldând/ malurile erodate ale arhipelagului/ cu nume exotic": Logosul și erosul. Preeminența Logosului în lirica lui Liviu Antonesei poate fi justificată de varii motive poetice sau trăsături formale. Între ele: componentele poematice de influență și expresie modernistă, topite într-un aliaj semantic în care metalul dominant este moartea cuvântului; obsesiva invocare a "Cuvântului profetic", revelator de lumi semantice; căutarea asiduă și, imediat, refuzul iluminării (rimbaudiene?) prin cuvântul ce dă glas "splendidei străluciri a/ dezastrelor intrapsihice, interpsihice, intens
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
papirus (Editura Junimea, Iași, 2000) și să înțeleagă Geometria deșertului (Editura Junimea, Iași, 2002), învățăcelul i-a urmat sfatul, dar a uitat să își disciplineze impulsurile atitudinale și scripturale datoare, în mod firesc, influențelor (orfice!) ale maeștrilor locului, surselor poeziei moderniste și formației filosofice proprii. Coerența internă a operei sale suferă tocmai din cauza unei pendulări constante între nevoia de simplitate (postulată, undeva, drept principiu fundamental al poesis-ului: "visez și acum scrierea poemului/ în cele mai simple cuvinte/ în cele mai cunoscute
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
volum. Spre deosebire de cărțile anterioare, livrescul nu sufocă totuși niciodată respirația lirică proprie, ci doar îi dictează, când și când, tempourile. Dovedind o cultură poetică solidă, tânărul autor nu se sfiește, e adevărat, nici acum a-și recunoaște trecerea prin arsenalul modernist și neomodernist, decelându-și parte din surse sunt transparente în special replicile cu adresă bacoviană, stănesciană sau soresciană. Șerban Axinte dovedește însă, în volumul de față, că mai ales polifonia stilistică postmodernă nu îi e străină. În această din urmă trăsătură
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
relief relației dintre poezie/ cuvânt și poet/emițător, o relație pe care se bazează o întreagă tradiție artistică. Și aici, prin urmare, Nicolae Panaite își asumă perfect nonșalant riscul operării cu functori lirici imediat recognoscibili, preferând să rămână fidel modelului modernist, recunoscut de altfel în elementele de paratext (a se vedea, spre exemplu, motto-ul extins al cărții, selectat dintr-un cunoscut poem al lui T. S. Eliot). Epigonic, actantul liric își poartă "frunzele de aur ale durerii", până se transformă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
duci să se-mpreune.// Trec peste drum la ghilotină pompadurii/ în largi furgoane pentru morți și vii/ și cad statui la marginea pădurii./ Alon zanfan dela patrii". Substratul poetic este totuși cât se poate de serios în acest gen de descripții moderniste care colorează (sic!) abundent paleta lirică a lui Mircea Popovici. Peste tot, de altfel, poetul este pe deplin conștient de propria apetență pentru acest anacronism tematic, structural și expresiv; își expune, prin urmare, propria panoplie lirică cu o dezinvoltură aproape
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pentru debut al Asociației Scriitorilor din Iași (1995) și Premiul "Mihai Eminescu" (2005). Volumul de debut (Poeme, Editura Cronica, Iași, 1995) indică faptul că Indira Spătaru cultivă o poezie proiectată după paradigma impusă de lirica modernității tari (de altfel, intertextul modernist sau cel suprarealist este o constantă a creației sale). Majoritatea poemelor se vor ego-grafii ale dezabuzării, ale spleen-ului sau ale îndoielii de sine, stări tratate adesea în maniera modelului (recunoscuți direct, prin citare, sunt maeștrii Bacovia, Arghezi și Baudelaire
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]