1,745 matches
-
suicid altruist, eroic. 5) Procesul ludic: este cel în care suicidul ca o formă de factură sublimată a jocului cu moartea (sporturile extreme, cascadoria etc.). 6) Instinctul morții: explică actele de suicid ca pe o anumită înclinație sau dispoziție psihologică morbidă contrarie instinctului de conservare, care se opune vieții. Așa cum se poate vedea din cele de mai sus, „pulsiunile suicidare” se înscriu din punct de vedere psihanalitic în seria de manifestări ale „pulsiunii de moarte” (Thanatos) care se opun „pulsiunii de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unor situații de impas, care „închid orice posibilități pentru individ”. J. Starobinski distinge două modele de suicid: sinuciderea morală, din considerente de onoare și demnitate, de conștiință (sinuciderea lui Cato din Utica, Seneca, Petronius); sinuciderea patologică, legată de o cauză morbidă, de regulă pasională (suicidul Ofeliei). Să urmărim în continuare aspectele psihopatologice ale suicidului. Cercetările efectuate de noi ne-au permis să delimităm, două grupe de suicid (C. Enăchescu și A. Retezeanu): 1) Suicidul reactiv exogen, legat de factori și evenimente
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
conștient, să o adopte în viață și activitatea sa psihică inconștientă care îi este opusă (Pichon). d) Schizopatia reprezintă totalitatea tendințelor constituționale ale unui subiect suscitând reacții de acest tip destul de pronunțate, fără ca totuși să se constituie într-un proces morbid în ceea ce privește evoluția sa clinică (E. Bleuler). e) Schizofazia este o formă particulară de disociație a limbajului, caracteristică bolnavilor de schizofrenie (E. Kraepelin). f) Schizofrenia este psihoza schizofrenică propriu-zisă, așa cum a fost ea descrisă și sistematizată de E. Bleuler. Aspecte psihopatologice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și energiei psihice, - îngustarea sferei intereselor, - sărăcire afectivă, autism și bizarerii. 7) Formele pseudonevrotice ale schizofreniei, cuprind în tabloul lor clinic următoarele tulburări psihopatologice: - elemente astenice, - elemente din seria manifestărilor isterice, - preocupări obsesive, - tulburări afective, - bizarerii și tendință la izolare morbidă. 8) Schizofrenia tardivă, care apare după 40-45 de ani, este un aspect clinico-nosologic discutabil, care este contestat de unii specialiști. 9) Schizofrenia grefată este acel tablou clinic de alură schizofreniformă care se dezvoltă pe fondul mintal al unei oligofrenii, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
netă, după niște criterii precise, între eroare și delir, formele de tranziție dintre acestea fiind foarte imprecise sau chiar destul de greu de surprins. Se admite, cu toate acestea, că atributele delirului sunt următoarele: contradicție internă, ireductibilitate funciară, desocializare a gândirii morbide, natură autistică, tematică și verbalism specifice. După K. Jaspers, delirul este considerat drept caracteristica de bază a bolilor psihice și una din temele majore ale psihopatologiei. El este o idee greșită, cu un caracter ferm, implantată la bolnav și care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
temele majore ale psihopatologiei. El este o idee greșită, cu un caracter ferm, implantată la bolnav și care nu poate fi corectat cu nici un fel de contraargument. Rezultă din cele de mai sus faptul că definirea delirului, ca fenomen psihic morbid, este destul de dificil de făcut. Vom încerca, în continuare, să-i delimităm cadrul psihopatologic. Delirul se prezintă ca o tulburare intelectuală, ca o formă particulară de dezordine a gândirii. În spatele acestei dezordini intelectuale există aproape întotdeauna o alterare profundă a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în continuare, să-i delimităm cadrul psihopatologic. Delirul se prezintă ca o tulburare intelectuală, ca o formă particulară de dezordine a gândirii. În spatele acestei dezordini intelectuale există aproape întotdeauna o alterare profundă a psihismului și a personalității, o veritabilă stare morbidă generală care este starea delirantă. Ea poate fi acută sau cronică, trecătoare sau durabilă. Din punct de vedere psihopatologic delirul prezintă două aspecte: ideile și temele delirante, stările delirante. Y. Pélicier definește delirul în felul următor: „delirul este adesea un
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vedere metodologic delirul poate fi considerat sub mai multe aspecte: din punct de vedere fenomenologic, ca pe o experiență, din punctul de vedere al performanțelor psihologice, ca pe o tulburare de gândire, în sens psihopatologic, ca pe o creație mintală morbidă, în raport cu psihobiografia bolnavului, ca pe un accident ontologic, sau ca o stare de regresiune. J. Suter a arătat că un delir nu apare niciodată în mod spontan, ci el este precedat în evoluția sa de o stare pre-delirantă, în cursul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
submineze pentru a impune altele noi, manifestând totodată tendința de a poza în martir. 5) Grupa erotomanilor și a geloșilor Aceste tendințe paranoice se pot cristaliza în jurul unor tematici sexuale sau erotice, realizând tabloul psihopatologic al unei erotomanii sau gelozii morbide. În cazul geloziei morbide, subiectul este frământat de falsa convingere că este înșelat de soția sau de logodnica sa. Din punct de vedere psihanalitic, la baza acestui sentiment de gelozie patologică, se află o situație de frustrare anterioară, care a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
altele noi, manifestând totodată tendința de a poza în martir. 5) Grupa erotomanilor și a geloșilor Aceste tendințe paranoice se pot cristaliza în jurul unor tematici sexuale sau erotice, realizând tabloul psihopatologic al unei erotomanii sau gelozii morbide. În cazul geloziei morbide, subiectul este frământat de falsa convingere că este înșelat de soția sau de logodnica sa. Din punct de vedere psihanalitic, la baza acestui sentiment de gelozie patologică, se află o situație de frustrare anterioară, care a dus la formarea unui
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
societate alături de celelalte persoane. Documentul adoptat care recunoaște și stabilește „drepturile handicapaților” este „Declarația de la Salamanca”. Cauzele oligofreniilor În etiologia stărilor de arierație mintală sau a oligofreniilor, sunt incriminați un mare număr de factori, care pot avea o valoare ereditar-genetică morbidă, pot fi legați de viața intrauterină, afectând procesul de organogeneză, cauze intra-natale și postnatale, cauze endocrine, metabolice, psihologice etc. a) Factorii genetici, transmisibili prin ereditate, sunt reprezentați prin următorii: o dispoziție familială pentru boli genetice, degenerativ-abiotrofice, infecții care pot
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
debililor. În raport cu cele de mai sus, se explică și modalitățile de a reacționa ale acestor indivizi - prin panică - la evenimentele vieții cotidiene. În ceea ce privește psihozele debililor, K. Schneider distinge următoarele aspecte: debilitatea, considerată ca o simplă variație a aptitudinilor intelectuale, debilitatea morbidă survenind ca o consecință a proceselor unei boli sau a unor malformații. Se pune problema dacă psihozele debililor pot fi puse în relație cu starea de fapt a debilității mintale și modul în care trebuie considerată aceasta. Sunt semnalate, deosebit de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Bergman afirmă că „în biografia bolnavului, în istoria sa trăită în intimitate, există într-o anumită măsură un teren comun corporal, psihic și spiritual al persoanei umane”. Acesta ne oferă cheia înțelegerii fenomenelor psihice normale, dar și a fenomenelor psihice morbide. Apariția și evoluția bolii este inseparabilă de istoria vieții individului. Boala psihosomatică nu este decât un mod de a fi al persoanei umane. Un tip de „răspuns” al acesteia la evenimentele psihotraumatizante emoțional-afective ale vieții cotidiene. Acest grup de afecțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihosomatice constituie, fără îndoială, un capitol important al psihopatologiei. Ele dovedesc că între somatic și psihic, nu trebuie trasată o limită, ci, dimpotrivă, somaticul și psihicul constituie două părți ale întregului care este persoana umană. În cazul acesta fenomenele psihice morbide ca și fenomenele somatice morbide, sunt inseparabile, întrucât ele se regăsesc într-o formă comună în sfera fenomenelor psihosomatice morbide. Această concluzie este de o importanță deosebită pentru psihopatologie. În sensul acesta fiind considerată problema, sfera antropologiei psihopatologice se lărgește
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
capitol important al psihopatologiei. Ele dovedesc că între somatic și psihic, nu trebuie trasată o limită, ci, dimpotrivă, somaticul și psihicul constituie două părți ale întregului care este persoana umană. În cazul acesta fenomenele psihice morbide ca și fenomenele somatice morbide, sunt inseparabile, întrucât ele se regăsesc într-o formă comună în sfera fenomenelor psihosomatice morbide. Această concluzie este de o importanță deosebită pentru psihopatologie. În sensul acesta fiind considerată problema, sfera antropologiei psihopatologice se lărgește considerabil. Psihopatologia devine astfel o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
limită, ci, dimpotrivă, somaticul și psihicul constituie două părți ale întregului care este persoana umană. În cazul acesta fenomenele psihice morbide ca și fenomenele somatice morbide, sunt inseparabile, întrucât ele se regăsesc într-o formă comună în sfera fenomenelor psihosomatice morbide. Această concluzie este de o importanță deosebită pentru psihopatologie. În sensul acesta fiind considerată problema, sfera antropologiei psihopatologice se lărgește considerabil. Psihopatologia devine astfel o interpretare a fenomenelor patologice ale persoanei în interiorul cărora este inclusă semnificația acesteia, ca structură antropologică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
plus de cunoștințe în domeniul umanului. În medicina somatică sau psihiatrică, suferința este percepută ca simptom clinic. În psihopatologie, tulburările somatice, psihice sau psihosomatice, sunt interpretate ca simboluri ale existenței umane. Ele constituie nu tablouri clinice ale bolii, ci situații morbide ale vieții individului. Antropologia psihopatologică urmărește să descifreze sensurile dramatice ale vieții, în care „suferința” este numai un sector. Pentru a găsi o interpretare unică a semnificației fenomenelor morbide somatice, psihice sau psihosomatice, psihopatologia se adresează existenței umane, psihobiografiei individului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
existenței umane. Ele constituie nu tablouri clinice ale bolii, ci situații morbide ale vieții individului. Antropologia psihopatologică urmărește să descifreze sensurile dramatice ale vieții, în care „suferința” este numai un sector. Pentru a găsi o interpretare unică a semnificației fenomenelor morbide somatice, psihice sau psihosomatice, psihopatologia se adresează existenței umane, psihobiografiei individului, iar răspunsul acesteia este cuprins în natura ființei umane, în echilibrul balanței psihosomatice al acesteia. Semnificația tulburărilor psihosomatice Am precizat caracteristicile și cadrul tulburărilor psihosomatice. Să încercăm să facem
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de senzații sau reprezentări afirmate de bolnav, în aceste cazuri, „imaginea corporală” se constituie ca un „teren” pe care se înscriu aceste transformări funcționale resimțite de bolnav și proiectate asupra unui organ, sau care au un caracter difuz. Orice proces morbid devine, în felul acesta, o sursă de elaborare patoplastică a unor transformări funcționale: simbolurile alteralității, respectiv simptomele bolii. Simptomele fac „inteligibilă” și „comunicabilă” celorlalți suferința bolnavului; în egală măsură însă, dincolo de simptom, mai ales în cazul tulburărilor psihosomatice, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care trebuie să răspundem. Am menționat mai sus faptul, că ne găsim în fața unor fenomene clinice care, lipsite de un substrat biologic, somatic, sunt elaborări ale imaginației indivizilor respectivi. Din acest motiv, această categorie de tulburări, dominată de fenomene psihice morbide, va reprezenta, cum spuneam, o temă de reflecție pentru psihopatologie. Înțelegerea acestor tulburări trebuie pusă în legătură cu atenția exagerată pe care individul o acordă propriului său corp. La aceste „cazuri”, ideea de boală este dominantă, ca o stare de tensiune anxioasă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este de a înțelege suferințele relatate de această categorie de „bolnavi dificili”, ca pe niște „experiențe sufletești personale”, chiar dacă ele se deosebesc sau contravin tipurilor de boli cunoscute sau modificărilor somatice și funcționale. Iatrogeniile sunt fenomene psihice „parazitare” sau net „morbide” de care trebuie să ne ocupăm și care trebuie privite cu multă seriozitate. În sensul acesta distingem câteva configurații specifice (P. Sivadon): Atitudinile agravante reprezentând o accentuare a suferințelor real existente, dar de mică importanță, sub influența altor bolnavi sau
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
procesul de sugestie auto-indusă de însăși persoana bolnavului sau indusă din exterior, așa cum am arătat deja. 34. SUFERINȚELE PSIHO-MORALE Cadrul problemei Spre deosebire de psihiatrie care se ocupă de studiul bolilor psihice, psihopatologia, așa cum am afirmat pe parcursul acestei lucrări, studiază fenomenele psihice morbide, tot ceea ce se abate de la starea de normalitate psihică. În această largă categorie de „tulburări” sunt incluse, în afara bolilor psihice, tulburările psihosomatice, iatrogeniile, dar și suferințele Eului în relațiile acestuia cu conștiința morală. Această din urmă grupă de suferințe psihice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihologică sau exclusiv morală. Ambele situații ale persoanei sunt concomitent sufletești și morale. Starea de normalitate este conformă cu conștiința morală, pe când starea de anormalitate se abate de la Conștiința morală, sau ceea ce este cu mult mai grav, corespunde cu conștiința morbidă sau perversă. Intervine însă un factor particular, extrem de important, și anume educația. Conștiința morală există în om in nuce. Dar ca să se poată dezvolta și acționa ea trebuie educată. Trebuie ca să i se administreze prin educație valorile morale pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reprezentate prin frustrări, conflicte, complexe sau situații castratoare, carențe emoționale sau educaționale. Individul se simte apăsat interior, singur și izolat. Complexele, în special cele de culpabilitate și inferioritate, îl imobilizează, îl determină să se retragă din lume într-o izolare morbidă. 4) Dificultățile de dezvoltare Această categorie de factori capabili de a determina apariția unor suferințe psiho-morale, sunt legate de dezvoltarea și maturizarea psiho-afectivă și psiho-morală a persoanei. Această dezvoltare este legată și de procesul de educație-formare a individului și în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a se putea pune în valoare pe sine. Este concomitent și expresia unor complexe de inferioritate și de culpabilitate. Este modalitatea de a „lupta în mod laș” a persoanelor slabe și instabile, complexate. Tulburări psiho-morale caracterizate prin tendința de compensare morbidă a apetențelor Eului personal, frustrat sau cu carențe emoțional-afective, de educație, lipsa modelelor parentale cu o situație oedipiană deviantă sau chiar absentă. Acestea sunt reprezentate prin următoarele tipuri de manifestări: furtul, colecționarismul adesea absurd, inutil, la întâmplare, lipsit de criterii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]