2,473 matches
-
al zilei, în orbirea toridă a furnicarului. Atras, intimidat. O dorință de abandon și o imensă spaimă, în același timp. Moartea, da, probabil, asta era frumoasa, nesățioasa. Gingașă, flămândă, ospitalieră, învăluindu-te în dor și leșin și panică: Moartea. Masca nepăsării și a bucuriei, strălucirea vorace, frenezia, intensitatea extremă. Nu era o abstracție. Avea nume, adresă, telefon, putea fi găsită. Dar Tolea n-avea curaj, încerca să uite vârtejul și să evadeze în rumoarea străzii. Primăvara isterizase captivii. Inima furnicilor devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
știi, doctorașule, atâta. — Nu-i nici o înlocuitoare! Am revăzut-o recent. A venit la mine, la spital și... — Deci, pacientă. Totuși, pacientă. — Nici vorbă. Ea este leac, nu boală. — Moartea, domn’ doctor, asta-i! Marea Târfă din Apocalipsă... Bucuria senină, nepăsarea fericită, vitalitatea superbă a Morții. — Lasă metaforele, copile. A venit la spital pentru un pacient. — A, o fi chiar fostul combatant. Un pacient de gală, da da! L-au ruinat, doctore. Tovarășii săi exemplari i-au plasat moartea alături, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spunem așa. Doar știi... lumea nu mai putea fi ce a fost. Nici nu e. Domnul Vancea privea drept în ochii doamnei Venera, care privea drept în ochii detectivului. — Versiunea despre momentul acela... cine mai știe. Ar trebui mai multă nepăsare. Nepăsarea, vezi, asta vă lipsește. Este o forță, zău. Forța care stă în spatele nepăsării. Tavi a înțeles asta, sunt sigură. Încă de atunci. Privirea gazdei își pierdea, parcă, limpezimea, iar glasul devenea tot mai grăbit. — Momentul pe care îl cercetezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
așa. Doar știi... lumea nu mai putea fi ce a fost. Nici nu e. Domnul Vancea privea drept în ochii doamnei Venera, care privea drept în ochii detectivului. — Versiunea despre momentul acela... cine mai știe. Ar trebui mai multă nepăsare. Nepăsarea, vezi, asta vă lipsește. Este o forță, zău. Forța care stă în spatele nepăsării. Tavi a înțeles asta, sunt sigură. Încă de atunci. Privirea gazdei își pierdea, parcă, limpezimea, iar glasul devenea tot mai grăbit. — Momentul pe care îl cercetezi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
e. Domnul Vancea privea drept în ochii doamnei Venera, care privea drept în ochii detectivului. — Versiunea despre momentul acela... cine mai știe. Ar trebui mai multă nepăsare. Nepăsarea, vezi, asta vă lipsește. Este o forță, zău. Forța care stă în spatele nepăsării. Tavi a înțeles asta, sunt sigură. Încă de atunci. Privirea gazdei își pierdea, parcă, limpezimea, iar glasul devenea tot mai grăbit. — Momentul pe care îl cercetezi, cu atâta îndârjire, după patruzeci de ani... Cine știe, cine știe... Să privim mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
deși pari atent la toate. Nu ești, de fapt. Nici nu poți fi, nu ești destul de nepăsător. Nu ești nepăsător, nu poți fi atent. Lumea vă crede foarte deștepți, domnule Vancea. De aici, poate, și frustrările, ura. Dar vă lipsește nepăsarea. Nu e semn de mare deșteptăciune, crede-mă. Nu e mare brânză să tot alergi cu limba scoasă după iubire. După toate câte vi s-au întâmplat, tot cu limba scoasă... după iubire. Nu-i semn de deșteptăciune. Nu apucase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
după iubire. După toate câte vi s-au întâmplat, tot cu limba scoasă... după iubire. Nu-i semn de deșteptăciune. Nu apucase să se mire, să răspundă, să dea din mâini și din picioare, să scoată limba, să-i dovedească nepăsarea. Doamna avea de comunicat chestiuni urgente, se pare, și nu avea timp de pierdut. Nu, nu vreau să mă înțelegi greșit. Sunt destui care v-ar putea iubi... Dida Voinov, rusoaica, a comis o mezalianță fericită, admit. Chiar și amicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de poporul ales? Ce victimă, păpușico, care victimă, care crematorii, micuțo? Care agresiune, babușca? O simplă distracție, atât. Plictiseala ucigașă, doar plictiseala, ce să facem, meine Liebe. Plictiseala, asta-i. Nimic altceva, credeți-mă. Tocmai vorbeam ieri ambasadorului japonez despre nepăsare. Eram vecini la ruletă, la Monte Carlo, când i-am repetat... Ehe, va ceda, Madona Venerica va ceda, nu va rezista avalanșei. Va voi să scape, să nu mai audă, va ceda, va da totul afară. Va renunța la tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
amănunte, gata de pornire. — Păi cum... păi cum. N-am nici pe dracu’, musiu. Numai cât să merg la întâlnire. D-aia i-am chemat pe clienții lui Bombonel. De fapt, nici că-mi pasă. Ăsta e secretul meu, nesimțirea. Nepăsarea, asta avem nevoie. Nesimțirea mă apără, asta am tot învățat. Nu avea grija mea, ăsta-i secretul, nesimțirea. Tolea părea dezgustat de ceea ce spunea, scuipa cuvintele, bucuros că sunt doar câteva, că nu are de spus mai mult. A rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
atenție, cineva foșgăia, undeva, aproape. — Ce vezi? Unde te uiți? La ce te holbezi, tinere? năvăli vocea groasă, din stânga, din dreapta, de pestetot. Nu clintise. Încă nu clintise. Nu se va mișca, nu va ceda. Răbdare, răbdare și curiozitate și concentrare. Nepăsare, doar astfel... Atenție, multă atenție, simțire, maximă simțire. Așa vine somnul, visul, așa, ca un leșin, somnul. Nepăsare, nesimțire... — Cu ce te ocupi? Cu ce? Reveni, autoritară, vocea de bas. — Păi... se auzi răspunsul. — Bine, bine, am înțeles. Eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din stânga, din dreapta, de pestetot. Nu clintise. Încă nu clintise. Nu se va mișca, nu va ceda. Răbdare, răbdare și curiozitate și concentrare. Nepăsare, doar astfel... Atenție, multă atenție, simțire, maximă simțire. Așa vine somnul, visul, așa, ca un leșin, somnul. Nepăsare, nesimțire... — Cu ce te ocupi? Cu ce? Reveni, autoritară, vocea de bas. — Păi... se auzi răspunsul. — Bine, bine, am înțeles. Eu sunt Tizian, continuă vocea, stânga dreapta oriunde. Totul se tulbură, se limpezi: nimic. Nu era nimic, nimic, doar nepoftitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
înseamnă și... — Nici un nume în alegorie. Dar latina, dar motoul? EX PRAETERITO... PRAESENS PRUDENTUR AGIT... NI FUTURA ACTIONE DETURPET. V-amintiți? Din experiența trecutului, din trecut, adică, acționează prezentul. Acționează cu prudență. Cu pru-den-ță, așa ați scris. Cu prudență, cu nepăsare. Prudență, nu nepăsare. Prezentul acționează cu prudență, să nu prejudicieze viitorul. V-amintiți? Alegoria prudenței, ăsta e tabloul... Poate într-o primăvară ca asta, făcut... Erați un prudent, maestre? — Ce-i cu scrisoarea, de ce o ascunzi? continuă maestrul. Ți-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nume în alegorie. Dar latina, dar motoul? EX PRAETERITO... PRAESENS PRUDENTUR AGIT... NI FUTURA ACTIONE DETURPET. V-amintiți? Din experiența trecutului, din trecut, adică, acționează prezentul. Acționează cu prudență. Cu pru-den-ță, așa ați scris. Cu prudență, cu nepăsare. Prudență, nu nepăsare. Prezentul acționează cu prudență, să nu prejudicieze viitorul. V-amintiți? Alegoria prudenței, ăsta e tabloul... Poate într-o primăvară ca asta, făcut... Erați un prudent, maestre? — Ce-i cu scrisoarea, de ce o ascunzi? continuă maestrul. Ți-o fi scriind scârboșele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Colecția domnului Francisc Howard. Vândut apoi lui Legatt. Deci, un bătrân privind spre stânga. Apoi, în centru, un bărbat la maturitate, văzut din față. Apoi, profilul imberb, din dreapta. Tinerețe, maturitate, senectute. Viitor, prezent și trecut. Mai ales, Prudența. Prudență, nu nepăsare. — La portrete nu am egal, să știi. Încă din timpul nesfârșitei mele vieți, eram maestrul câtorva generații. Acum, ce mai contează... Am 99 de ani, ți-am spus. Am să mor, m-am molipsit. Nimeni n-o să mă regrete. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
negre? Fețele buhăite ale celor ale celor care de doi ani mănâncă numai cartofi, care zilnic coboară În adăposturi? Vezi cum se Înviorează fețele noastre, aruncate de-a valma, unele peste altele, vezi În ochii noștri licărul de fanatism, de nepăsare, de ură, auzi zvâcnetul sângelui În palmele noastre uscate, pregătite să se lovească unele de altele cu un zgomot asurzitor? Simți trepidația aerului, a asfaltului, auzi uruitul asurzitor al motocicletelor, vezi ochii noștri alunecând lacomi pe luciul căștilor, pe țeava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
dar cineva, poate chelnerul, poate vărul Victor, mi-a dus-o cu amabilitate la garderobă, de unde am și recuperat-o curând, pentru că fusese deschis geamul, ca să se aerisească sala. Se fumase Îngrozitor de mult, așa cum se fumează acolo, cu o totală nepăsare față de nefumători. Poate să fi răcit din cauza ferestrei deschise sau să se fi declanșat obișnuita mea rinită alergică din cauza fumului. Cred că pe drum, de la restaurant la hotel, am scos batista din buzunar, ca să-mi șterg nasul, altă explicație n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și de îndemânarea, siguranța și eleganța pe care i le descoperise în timpul partidei de vânătoare. Acum înțelegea de ce Nicolae o numea când Vânătorița, când Diana. ― Draga mea, cum de ai învățat limba noastră? Mariam zâmbea. Marioritza sesiză că, sub aparența nepăsării, ochii ei cercetau totul foarte atent. ― Oh! Hm! Cred că am moștenit ușurința de a învăța tot felul de limbi de la tatăl meu. El mi-a vorbit de multe ori despre asemănarea dintre hayeren sau limba armeană și cea dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
erau dovezi ale unui imens consum interior. Prințul era cu totul singur între interesele mai multor imperii, într-o lume în care înțelegerile de pace ajungeau repede să motiveze acțiuni de război, într-o Europă din care Napoleon hăcuia cu nepăsarea ultimului măcelar, în vecinătatea unei Rusii șirete care știa să tragă foloase din orice, călcând peste orice, și a unui Imperiu Otoman slăbit, consumat de lupte și intrigi interioare, vulnerabil, supus influențelor, temător și prost informat; o lume care îndura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
sigur moartă. A început să se umfle... — Să trag în porcul ăsta? Mohamed Kader tăgădui. Caporalul îi era superior în grad, dar se vedea clar că, dintre ei doi, el era mai inteligent, în afară de faptul că sângele rece, calmul și nepăsarea sa erau renumite în tot regimentul: Ar fi mai bine să-l prindem viu. Ne-ar putea spune ce s-a întâmplat cu Abdul-el Kebir... Comandantului i-ar plăcea... — Poate ne înaintează în grad. — Poate, încuviință fără chef grăsanul, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cel mai mic indiciu care s-o incrimineze, dar, desigur, având În vedere că era vorba despre Fliss, nu exista nici o geantă. Avea doar un portofel mai mare, atașat ca un marsupiu de corpul ei. Ce dobitoci, spuse ea cu nepăsare când reveni. Scoase un mic pieptene din buzunarul pantalonilor și-și rearanjă părul, care era deja dat atent cu briantină. Părea să fi fost un reflex automat, deprins de prin filmele anilor ’50. Mă gândisem că va fi vreu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
adepți sunt puzderie, până În inima Bagdadului și până și aici, la Samarkand. Nu uita niciodată ce Înseamnă orașele noastre, ale Islamului, Mecca, Medina, Isfahan, Bagdad, Damasc, Buhara, Merv, Cairo, Samarkand: nimic altceva decât niște oaze pe care o clipă de nepăsare le-ar transforma din nou În deșert. Mereu la cheremul unei furtuni de nisip! Printr-o fereastră situată la stânga sa, cadiul a cântărit cu o privire expertă poziția soarelui. S-a ridicat. — E vremea să mergem În Întâmpinarea suveranului nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îi poartă Khayyam pică, ci cadiului. Regretă că l-a lăsat să vorbească și se Întreabă dacă frazele acestuia nu i-au tulburat pentru totdeauna privirea pe care o Îndreaptă asupra iubitei sale. Trăiau, până atunci, În candoare și În nepăsare, cu dorința comună de a nu invoca niciodată ceea ce ar fi putut să-i despartă. „Cadiul mi-a deschis oare ochii asupra adevărului sau doar mi-a răpit fericirea?”, gândește Khayyam. — Te-ai schimbat, Omar; n-aș putea spune În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
din Nishapur, din Isfahan sau din Samarkand. Păsările rănite se-ascund ca să moară. Cuvinte de ciudă, de consolare, monolog sfâșietor al unui poet Înfrânt și grandios. Pace omului În Întunecata tăcere de dincolo. Dar și cuvinte de bucurie, de sublimă nepăsare: Vin! Să fie la fel de trandafiriu ca obrajii tăi, Iar regretele mele, la fel de blânde ca buclele tale. După ce am recitat catrenele până la ultimul și am admirat Îndelung fiecare miniatură, ne-am Întors la Începutul cărții pentru a parcurge cronicile de pe margini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Întregime cu mozaicuri migăloase, cu arabescuri cu luciri de aur, de ametist, de turcoaz. Și cu Înscrisuri laborioase. Totul e Încă maiestuos, numai că turnurile sunt Înclinate, cupolele sunt sparte, fațadele scorjite, roase de timp, de vânt, de secole de nepăsare; nici o privire nu se ridică spre acele monumente, coloși semeți, superbi, ignorați, un decar grandios pentru o piesă derizorie. M-am retras de-a-ndăratelea; m-am izbit de un picior, m-am Întors să-mi cer scuze, m-am găsit față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
în curtea primăriei. Fiindcă Grigore Iuga era ocupat cu pregătirile de înmormîntare, a socotit potrivit să nu-l încurce cu prezența lui. Auzind împușcăturile din fundul grădinii, întrebă încet pe Baloleanu, care, spre a-și arăta energia, răspunse cu o nepăsare firească: ― Nimic... A fost împușcat ucigașul doamnei Iuga... Matei Dulmanu mărturisindu-și vina, procurorul Grecescu îl declară arestat pentru a fi trimis în judecată tribunalului. Maiorul însă protestă: ― Pardon, domnule procuror! Până la judecată, bătaia e mai sfîntă!... Caporal, numără-i
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]