3,370 matches
-
lipsite de amalgamul vocilor de copii, al bârfelor și al conversațiilor febrile pe tema testelor sau a petrecerii de aseară. Un pas. Încă un pas. Iar un pas. Se apropiau. Și cu cât se apropiau mai mult, cu atât mai nerăbdători deveneam. Cu atât sângele ne fugea mai repede în vene! Cu atât mintea noastră vedea mai clar cum vom reacționa fiecare când va veni momentul! Eu îl vedeam deja pe Govar cum stătea într-un colț, chircit după ușă, întrebându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
această privință. E responsabilitatea sa. Ești gata?" "Gata... cine ești?" "Eu sunt părintele Feodin, copil al lui Dumnezeu, și acum dă-te la o parte!" zise preotul cu vocea cea mai înțelegătoare. Corvium se retrase în interiorul minții sale și stătu nerăbdător acolo. Îl văzuse pe Feodin cum îi preluase corpul, cum îi chemă și pe ceilalți preoți existenți în mintea sa, cum îi aranjase pe toți și cum îi cuprinse sufletul și îl ancoră de lumea asta. Părintele luă în mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să pună că nu era problema lui. Voi face tot ce pot... Va trebui să fiți precaut, pentru că, de câțiva ani, a Început să sufere cu inima. Nu mai suntem tineri. Nici Maigret. În seara aceea se simțea bătrân. Era nerăbdător să se Întoarcă la soția lui, la zarva molcomă a plimbărilor lor zilnice prin Vichy și la micile scaune galbene din parc. Coborâră Împreună. — Vă duc cu mașina, șefule? — Prefer să merg pe jos. Pavajul lucea. Mașina neagră se depărtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
ușă îi face pe toți trei să tresară. — Cine e? întrebă Parthenicus, la un semn al principelui. — Prietenii tăi așteaptă să intre, răspunde o voce groasă. Împărăteasa îl recunoaște pe secretarul imperial Polybius și își stăpânește cu greu un gest nerăbdător. Primul grup de curteni pupincuriști, murmură destul de tare ca să fie auzită. Figura ofensată a soțului îi dă ghes să continue: — Distribuția puterii corespunde distribuției accesului la șe ful statului. De aceea se îngrămădesc cu toții la ușa ta dis-de dimineață. Nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
adâncă. Începe să bănuiască ce vrea împăratul. Un ministru de finanțe, peste capul prefecților annonei, al vigililor și al flotei. Chiar mai presus decât cavalerii din Consiliul Imperial. Își răzuie gânditor obrazul cu unghia. Citește în ochii principelui că e nerăbdător să-i audă părerea, dar nu se poate hotărî. Îi e frică să se pronunțe. O schimbare prea neașteptată! Importantă evident, necesară fără îndoială, cerută de exigențele unei administrații din ce în ce mai dezvoltate și mai complexe. Iar pentru el, o mare ușurare
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu îngăduință. — Cel de care vorbești tu exista cel mult sub formă de misive de dragoste când vinul ăsta a fost pus la învechit și strecurat prin pânză de sac. Puțin mai liniștit, Ianuarius îndrăznește: — Omul nostru are ogoare întinse... Nerăbdător, Augustus pune jos cupa și bate ușurel cu talpa piciorului în podea. — Asigură Casei Imperiale proviziile de vin, ulei și băuturi care se obține din alac, se grăbește Ianuarius să adauge. — Bine, și ce-i cu asta? suspină nefericit principele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
într-a ei. — Ce se întâmplă? întreabă. — Fulgere brăzdează cerul, i se răspunde. Uite altul! se înalță o voce speriată. — Să ne grăbim atunci, zice oarba încercând să se liniștească. Se apleacă spre fetiță. — Regia..., începe, când copila o întrerupe nerăbdătoare: Acolo mergem, nu? — Da, e chiar în fața ta. O lasă un timp să admire clădirea și statuile ei monumentale. În timp ce se apropie, îi murmură confidențial: — E fostul palat regal construit de regele Numa. Ridică tonul ca să le îndemne pe celelalte
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Nu prea cred. — Nici eu, consimte Asinius Gallus. Mai degrabă vrea să im plice statul... — Dar n-am făcut nici o crimă! se jeluie Scribonius. Bombăne furios. — N-am dat foc nimănui, deși poate ar fi trebuit. Lasă astea, îl întrerupe nerăbdător celălalt. Se scarpină în creștet. — O să avem probabil de-a face cu o anchetă... — Condusă de Nato? — Da, în calitate de pretor urban. Pufnește disprețuitor pe nări. — Va pretinde că ține de competența lui. — De ce? — Pentru că delictul de otrăvire este considerat o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
periferia acestei construcții uriașe și vechi. Parcă suflă din corn, șoptește Pusio lângă el. Să fi venit deja timpul pentru probarea armelor? Tare aș vrea să văd și eu cum se face, rostește rugător. Rufus nu e atent la el. Nerăbdător, tânărul îl împinge cu umărul și se ridică pe vâr furi să vadă ce se petrece afară. — Au ieșit din arenă cei cu trompetele? vrea să știe Rufus. Că nu-i mai aud. Un vuiet prelung îl contrazice. Germanul își
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
își rotește gâtul în toate direcțiile. — O să mă rătăcesc în văgăuna asta ca un labirint, îl im ploră, fără să coboare însă. Instructorul se înmoaie. — Bine, bine, face posac. Îl amuză într un fel curiozitatea copilărească a germanului. Un pic nerăbdător este și el să afle ce vrea să-i transmită din partea principelui. Dacă o fi adevărat. — Hai totuși mai repede, că am treabă, îl zorește. Tonul sună însă neconvingător, așa că Pusio nu-l bagă în seamă, atent la ce se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
unde a rătăcit Ulise, în loc să-l faci pe el să nu mai rătăcească? i o întoarce morocănos tatăl. Nu catadicsește să bage în seamă figura deziluzionată și jignită a grecului. Strigă după copii: — Nero! Livilla! Drusus! Iute la altar! Bate nerăbdător din picior: — Acum! Își ia fiul cel mare pe după umăr și-l duce spre ușă. Dar să-l tratezi pe Homer de orb și șarlatan nu ți-a trecut prin minte? îl întreabă în batjocură. — De...e ce? bâiguie adolescentul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Al șaptelea este sus pe capră. De jur împrejur, un gard viu de pretorieni s-a pus pavăză în calea mulțimii. — Noi cu ce mergem? se înviorează Paullus Maximus, privind neliniștit în jur. Acum, că a pierdut partida, pare chiar nerăbdător să ajungă mai repede acasă. Îi adresează soției un zâmbet firav: — Am venit cu un scaun purtat, unde e? Aceasta, la rândul ei, îl privește pentru o clipă cu tandrețe. Prinși în mrejele monotoniei zilnice, a certurilor cu copiii și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
slăbi, aș fi frumoasă. În timp ce se uită în oglindă, își spune ferm că azi este începutul restului vieții ei. Azi începe noul ei regim. Și ce se întâmplă mai departe, Jemima? Cum te simți tu plină de virtute, optimistă și nerăbdătoare la gândul noii tale vieți, pleci din apartament pe la 9.25 și iei un autobuz spre muncă. Aștepți în stație cu aceeași oameni pe care îi vezi în fiecare zi și nu le spui un cuvânt, și nici ei ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
instrucțiuni de la AT&T. Citesc instrucțiunile, după care mă așez pe pat și ridic receptorul. 1 800 225 5288. ― Bună ziua și bine ați venit la AT&T. Pentru a începe o convorbire telefonică, apăsați tasta 1. Urmez instrucțiunile și aștept nerăbdătoare, în timp ce telefonul începe să sune. ― Alo? Vocea e pe jumătate adormită. ― Geraldine? ― O, Doamne, tu ești! Stai așa, să mă trezesc. ― Ce oră e acolo? ― Două jumate dimineața. ― O, îmi pare foarte rău, nu mi-am dat seama. Uite ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Puteți să-mi rezervați un loc la zborul de diseară? Îi spun numărul zborului și-mi țin respirația. ― Mă tem că avionul este deja plin, doamnă. Puteți aștepta pe fir cât verific eu pe computer? Aștept, și picioarele mele bat nerăbdătoare în podea în timp ce aștept până când revine la telefon. Parcă au trecut ore întregi: ― Îmi pare rău, e plin, dar avem un loc pentru zborul de mâine. ― Slavă Domnului. Răsuflu ușurată. ― Dar știți că va trebui să plătiți tot biletul. ― Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
dar i-a văzut zâmbetul: e un zâmbet care după o simplă privire aruncată aseară nu-i poate ieși din minte. Grăbește-te, grăbește-te, haide, haide, se gândește el, cât timp casiera e ocupată în spatele tejghelei. Ben o privește nerăbdător, după care se uită înapoi la blondă, care s-a oprit chiar la ușă, să se uite la o carte din vitrină. Soarta trebuie să fie de vină, se gândește el. Dintre toate librărie din Los Angeles, să fie tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
am sentimentul că plutim pe ape de câteva luni. Viața pe corabie nu e cu mult diferită de cea pe care am dus-o atunci când am venit în Orient acum treisprezece ani, dar inima mea e neliniștită poate pentru că sunt nerăbdător să-mi îndeplinesc planul cât mai repede cu putință. În seara aceasta, după de mi-am isprăvit rugăciunea pe puntea liniștită, m-am gândit profund, ca de obicei, dar de la depărtare, de parcă aș fi privit în mod ciudat sufletul altcuiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
japonezi. Ceva le spunea că nu erau bineveniți în acele locuri. Cei trei rămaseră pe plajă un răstimp îndelungat. Alți doi marinari se urcară într-o barcă și plecară să vadă ce se petrecea. Soarele ardea nemilos puntea, așa că japonezii nerăbdători coborâră din nou în cală. După aproape trei ore, veni vestea că numai marinarii spanioli aveau voie să pășească pe mal. Comandantul fortăreței Acapulco nu era împuternicit să îngăduie unui vas japonez ivit pe neașteptate să acosteze, dar trimisese un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lor pompos, iar bărbații veneau să dea mâna cu mine atât cât să nu le fie atinsă onoarea. Eram o rudă de-a lor care se întorsese acasă dintr-o țară orientală necunoscută pentru ei, așa că m-au înconjurat cu toții nerăbdători să asculte peripețiile mele. În camera de oaspeți, ca și la masă, îmi sorbeau cuvintele de parcă ar fi ascultat istorisirile înaintașilor noștri conchistadori despre supunerea unor ținuturi și insule neștiute. După ce am isprăvit cu cina și cu discuțiile despre lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
După cum îi era obiceiul, samuraiul clipea din ochi. Îi era greu și îi era frică să se gândească prea mult la moartea lui Tanaka. Acesta murise încercând să-și apere onoarea în fața familiei sale. Când se gândea cum îl aștepta nerăbdător lângă vatră unchiul său cu obrajii lui descărnați, samuraiul voia și el să moară. Îl invidia pe Tanaka pentru că-și luase viața. Dar el nu putea să moară. Trebuia să povestească în Sfatul Bătrânilor de-a fir a păr despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sută e o distanță rezonabilă. Poți să-l nimerești oriunde de la distanța asta. Uite-o pe memsahib. — Bună dimineața, spuse ea. Mergem după leul ăla? — De-ndată ce-ți termini micul dejun, spuse Wilson. Cum te simți? — Minunat. Sunt foarte nerăbdătoare. — Mă duc să văd dacă-i totul pregătit. Când Wilson se Îndepărta, răgetul se auzi din nou. — Bandit gălăgios, zise Wilson. O să avem noi grijă de tine. — Ce-i cu tine, Francis? Îl Întrebă soția sa. — Nimic. — Ba da, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
dădu seama că-i tremură mâna. Se căută prin buzunare după alte cartușe și le pipăi pe cele prinse pe pieptul tunicii. Se-ntoarse spre Wilson, care stătea În spatele mașinii fără portiere, ca o cutie, alături de soția sa. Rânjeau amândoi nerăbdători și Wilson se aplecă În față și Îi șopti: — Uite păsările alea-n picaj. Înseamnă că bătrânul și-a părăsit prada. Uitându-se pe celălalt mal al râului, Macomber zări deasupra copacilor vulturii care se roteau și se repezeau spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ceilalți doi. Când și-a ridicat privirile s-a trezit că bivolul era-n picioare și-l fixa. Băiatul a rupt-o la fugă și bivolul a fugit și el În tufișuri. — Hai, nu mergem acum după el? spuse Macomber nerăbdător. Wilson se uită lung la el. „Al dracu’ tip ciudat, Își spuse. Ieri făcea pe el În pantaloni și acum parcă-l țin pe jăratic.“ — Încă nu, hai să-l mai lăsăm puțin. Haideți la umbră, vă rog, spuse Margot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mult Îmi plăcea când ajungeau la start. Mai ales la San Siro, unde era terenul mare și verde, cu munții profilați departe-n zare, cu macaronarul gras care dădea startul cu un bici lung și cu jocheii care se agitau nerăbdători de colo-colo; apoi bariera zvâcnea Într-o parte și porneau toți la grămadă și apoi Începeau să se Înșire. Știți cum e să vezi o grămadă care se pune-n mișcare. Dacă ești sus În tribună, cu un binoclu, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
va recita o poezie frumoasă, spune Sorina adresându-se <<spectatorilor>>. Dar unde-i Angela?” întreabă fetița, văzând că „recitatoarea” nu-i pe scenă. Aoleu! zice Sorin. Angela e în baie. Du-te repede și adu-o aici! Spectatorii sunt tare nerăbdători s-o audă pe Angela, dar, pentru că sunt bine crescuți, stau foarte cuminți și așteaptă. Rățușca a sosit, Sorin o ia în brațe și intră cu ea în scenă. -”Fiecare copil visează ce-i țara În felul său, curat și
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]