9,277 matches
-
se visară unul pe celălalt. Când se treziră, văzură cu uimire cum pe trupuri purtau pelicula când delicată, când violent colorată al visului lor. IX. Stepa de lavandă Grațian ceru centralistei pentru prima dată În viață numărul acela de telefon nesfârșit de lung. A răspuns chiar ea. Nu se aștepta. Și-au urat „La mulți ani” și multe alte lucruri. Părea Încordată. N-a rezistat mult și a Întrebat: El ce face? El? Nu știa cum să-i spună. El e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ieșit la suprafață tușind, icnind după aer, după ideea de aer. O vagă amintire fizică a realității podelei supraviețuise, dar acum mă legănam, pluteam și încercam să pășesc pe apa din ideea unei podele, din conceptul unui lichid omogen, din nesfârșitele lui valuri reci de asociere și istorie. Totul era întunecat și negru, cu excepția verdelui slab al Stelei Polare. Nu mai exista nici un contur, nici o siluetă a bibliotecii și-a spatelui televizorului răsturnat, doar eu călcând apa, singur în mijlocul acelei vaste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
grea pentru a-ți însuși la perfecție particularitățile, gesturile și atitudinile unei alte persoane, dar asta îți va permite să te miști prin lume fără să generezi o singură undă recognoscibilă. Dacă e nevoie, ludovicianul îți va da târcoale la nesfârșit. Tot ce-i trebuie, tot ce așteaptă e ca tu să agiți apele într-un fel familiar - un fel recognoscibil - ca să-și încrucișeze drumul cu al tău la un grad sau două de izolare. Exersează exersează exersează. Deghizarea s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și, într-un sfârșit, să dispar fericit. Râul acela monstruos putea să mă ia pe apele sale, să mă deznoade și să mă întindă cum voia și cum îi plăcea, pentru că, sincer, la urma urmei, mă simțeam prea obosit după nesfârșitele ore în care mă străduisem din răsputeri să țin laolaltă părțile componente care făceau din mine o ființă umană. Voiam să mă depun și să alunec precum nămolul, să mă-nfășor în jurul trunchiurilor de copaci, un nimic rătăcit de aluviuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să iau loc. Am ochii sensibili. Doctorul mi-a spus să nu lucrez la calculator vreme de două săptămâni și mi-a dat un munte de pastile de luat, dar... — Rapoarte? am zis, așezămându-mă. Nimeni se instală în fața mea. — Rapoarte nesfârșite, zâmbi el. Computerele. Binecuvântarea și blestemul secolului XXI. Apoi, uitându-se la mine și observând starea în care mă aflam adăugă: — Dumnezeule, vă simțiți bine? — Sunt bine. Cred că mă paște o gripă. În orice caz, credeam că telefonul mobil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
date înlănțuită a eului cu zeci de corpuri nodale permanent conectate, care o protejau împotriva defectării sistemului și a atacurilor din exterior. Mintea în sine era acum un gigantic-lucru-omniprezent, prea mare pentru a încăpea într-un singur craniu, coordonându-și nesfârșita înlănțuire de corpuri cu ajutorul download-urilor standardizatoare și-a upload-urilor colectoare de informații. Unul dintre miile de proiecte de cercetare ale ființei-Ward dezvoltă software-uri capabile să depisteze indivizi apți și să impună „aranjamentul“ pe calea internetului. În urmă cu patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mai băut un pahar din whisky-ul doctorului, am luat cușca lui Ian din mijlocul camerei și am rămas în picioare, cântărind-o în mână. — Pis pis pis pis. Rătăceam pe coridor, cu cușca în mână. Pereții de cărți erau nesfârșiți. Eu eram nedumerit, nehotărât, năpădit de sentimente. — Pis pis pis pis. Cabinetele lui Fidorous treceau pe lângă mine. Nu m-am sinchisit să mă opresc și să cercetez vreunul dintre ele. Nu se zărea nici urmă de Ian. Am ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
insulele grecești: Ghid turistic. Tremurând, am deschis cartea... ... și-n ea am găsit un univers. O galaxie întreagă de stele făcute cu pixul, de orbite trasate cu creionul și de centuri astrale în cerneală, în jurul muzeelor și bărcilor și taberelor, nesfârșite grupuri stelare de bifări, cruciulițe, semne de exclamație și întrebare, toate înăuntru, deasupra sau în jurul listelor de taverne și pensiuni și baruri și orașe și trasee și plaje. — O, Doamne. Nici o forță în spatele cuvintelor, doar ele ieșind, scurgându-se afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ocupăm de ambarcațiune. Mi-am ridicat gulerul hainei. Acum, că eram singur, aerul părea rece, încărcat de gânduri și îmbâcsit. Încăperea goală mirosea vag a covoare ridicate și-a fabrici abandonate. Era liniște, pașii mei scoțând bufnituri surde pe metrii nesfârșiți ai podelei de ciment. Numai că nu eram tocmai singur, nu-i așa? Ei bine, mă bucur că nimic din toate astea nu-ți afectează prea mult rutina. De deasupra cutiei sale de carton, una dintre urechile lui Ian se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
la suprafață; acum nu era decât apă, toată rece, sărată și adâncă. M-am scufundată și am tresăltat pe altă crească, am auzit țipătul și uguitul pescărușilor, am simțit gustul și mirosul înțepător al valurilor. Soarele strălucea orbitor pe un nesfârșit cer albastru. În fața mea, oceanul fremăta kilometri după kilometri după kilometri, până la o îndepărtată linie a orizontului, unde albastrul se întâlnea cu albastrul. Haina și bocancii mei îmbibați de apă erau grei și încercau să mă tragă la fund. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cred c-o să rezist să nu clachez. Mai rău, ceea ce mă îmbolnăvește este faptul că: nici unul dintre lucrurile pe care cred că mi le amintesc despre ea nu este întru totul adevărat sau complet. O pierd deja în schimbul generalizărilor, în nesfârșitele șoapte ca niște picături chinezești ale memoriei. Cât am fost plecați, am ținut un jurnal și, chiar și când l-am citit pentru prima dată, mi-am dat seama cât de multe goluri avea. N-am fost niciodată, nici unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
toți) în imposibilitatea financiară de-a oferi prietenilor cîte un exemplar. Biet cetitoriu, dar și biet auctoriu! N-avea dreptate G. Călinescu să-și dorească salariul unui portar de la un hotel de lux? Tano grifonează ușa, presat de nevoi urgente: Nesfîrșita mea iubită și scriitoreasă, au nu știi tu oare că-n țara asta bogații sînt proști și săracii deștepți? Hau, auuu! Nu fac parte (nici n-am cum) dintre cei care regretă sistemul editorial apus. Nu sînteți eficienți politic, tovarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Te voiai înduioșător de plăpîndă. Nu l-ai sprijinit. Trebuia să te duci și să-i aprinzi tu lumînarea, să vadă. N-a văzut să moară. I-auzi cum doinește Poetul pe care-l răscitezi: "ca să-l săruți apoi la nesfîrșit sărută-mi sufletul pe gură". E adevărul lui Cezar Ivănescu. Mă tem că ăsta-i Adevărul, Iordana". Ba nu. Eram extrem de vulnerabilă atunci. Ca paralizată de frica morții. Ascultam în neștire Sonata toamnei la pick-up-ul uzat, într-o mireasmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
în acompaniament înseamnă generozitate. 1930 îl adusese la Iași, în orchestra " G. Enescu", care se zbătea din lipsă grozavă de fonduri. Banii de la Minister erau mereu insuficienți. Acordul final s-a auzit după numai un an. Se mai derulau și nesfîrșite certuri între dirijorul Ciolan și instrumentiști. Tata a recunoscut că i-a luat mult timp să devină imun la neînțelegeri, la intrigi, la bîrfe. A urmat curba de sacrificiu a lui Iorga, din nefastul '31. Criza de concerte. Dar avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
capsele bluzelor de la Adolescentul. Erau strîmți și pantalonii de catifea, refuzați la export, cu blazer matlasat. Sărisem de la 41 la 45, cum mă tot lua Iordan în derîdere, după ce mă îndopa ca pe-o gîscă. Repulsia, întîi discretă față de mesele nesfîrșite, mi-o manifestam deschis: Nu vreau nici tuslama, nici fondue, nici cocque au vin, Iordan. Vinul e amar, nu simți?" În drum spre bucătărie sper să fi rămas un rest de cafea în filtru îl calc pe Tano pe labă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
să-mi ridice "potaia". Îl doare-n pingele pi primar, crede pensionarul din '90. Pariez că dacă țîni cîne, cînele lui e hrănit mai bini ca mini. Ce mănîncă dulăii îmbuibaților cari ni conduc nu mîncăm noi. După un timp nesfîrșit de lung, Milucă amenință să revină cu poliția. O să ne convingem de eficiența structurilor polițienești declară el, mai solemn decît distincția pe care tocmai a primit-o de la Academie. Uf, Tano, ai facut-o de oaie. Lupul meu a facut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de orice i se ivea în cale, ca și cum l-ar fi descoperit întâia oară, și fiecare zâmbet al ei închidea o adâncă și imposibilă suferință. Era însoțită de două fete mai tinere, pe care le-a cunoscut întâmplător, cutreierând aceleași nesfârșite drumuri. Eugenia s-a alăturat benefic naturii melancolice și pesimiste a fetei ce a fost până în Ouro Prietro să-l întâlnească pe vraciul făcător de minuni. I s-au dat numai trei luni de trăit, dar, precum în fabula rabinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
arătare într-adevăr înspăimântătoare, îngrozitor de slab, cu pielea translucidă, cu ochii foarte mari și gelatinoși, privirea sclipitoare, fața poroasă ca o coajă de ou, complet fără pomeți. El se prezintă ca spiritul neliniștit al unui tânăr ce-și caută la nesfârșit prietenul, căruia i-a înșelat cândva așteptările. Povestea lui mi-a relatat-o într-o noapte caldă cu lună plină, când ne plimbam împreună pe ulițele rezervației. În zadar își caută și azi prietenul, ca să-i poată explica de ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Nu prea înțelegeam nici eu cum ar fi fost posibil așa un lucru, dar eram pentru prima dată îndrăgostit și nimic altceva nu conta. Eram gata să rămân să locuiesc în lună de-acum înainte, s-o pot privi la nesfârșit. Drept răspuns, fata a început să plângă cu gemete. Următoarele zile au decurs la fel; cum îi puneam întrebarea, fata din lună izbucnea în plâns și-și scufunda capul între palme, încât nu mai puteam nici măcar sa-i zăresc chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
permanentă neliniște, de aceea cu frica trebuie să te lupți, să te miști în jurul ei, s-o ataci din toate părțile, ca pe-o fiară rănită, numai așa o poți învinge. Nu duce la nimic bun să-ți contempli la nesfârșit propriile temeri. Iartă-mă că îți vorbesc atât de deschis, dar puținul lucru care a rămas între noi este sinceritatea, și aș vrea să mă bucur de privilegiul ei în continuare. Au rămas multe lucruri bune între noi, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
puțin primitoare pentru a asculta cele mai uimitoare dintre povești. Stăteam de obicei pe prispă, sub cerul liber, mână în mână sau mâna mea se odihnea pe genunchiul ei delicat și ascuțit, de copil. Ne priveam adesea în ochi, clipe nesfârșite, și poveștile își urmau cursul lor, nepăsătoare la privirile noastre. Aș fi vrut să-mi pot ucide memoria, ca s-o pot cunoaște în fiecare zi, să retrăiesc zilnic clipa primei mele zile în rezervație, când se îndrepta spre poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în negru și roșu, pe care-și odihnea capul în fiecare vacanță. Mai cu seamă somnul de prânz era patronat de prezența falnică a păuniței, pe care o privea lateral, cu capul rezemat pe marginea pernei, și citea mecanic, la nesfârșit, versurile fără noimă, ca pe-o incantație ce avea să-i aducă somnul. Și mirosul îi penetra tot mai adânc întreaga ființă, dintr-odată și-a amintit până și tabloul de la capul patului, unde era străbunicul tânăr, înalt, bățos, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
prin aerul crispat al amiezii și oceanul de colb roșu. O flotă infinită de frunze mișcătoare purtau sub ele, abia perceptibil, complicate mecanisme nervoase și negre, ce-și croiau frenetic drum printre pietrele roșii și firele argintii de iarbă. Șirul nesfârșit de vele cobora neobosit cu drumul, într-un ritm infernal, ordonat, disciplinat, și-n paralel cu el, un alt șir de furnici luau drumul invers, către izvorul de hrană, pentru următorul transport. Mă uitam uimit la furnicăreala ce pava poteca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
a desfășurat cu mai mare ușurință. Fenomenul maimuței vorbitoare s-a transmis mai departe la nivelul populației culte, negre și albe din împrejurimile rezervației. Maimuța se arăta mai mult în anotimpul uscat, când dormea spânzurată prin copacii înfrunziți ai pădurii nesfârșite din inima rezervației, în timp ce în anotimpul ploios își făcea somnul într-o colibă de stuf, papură și nuiele, ce probabil fusese clădită cu cele patru membre egale ale sale. Era o mare amatoare a poziției bipede, membrele inferioare și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ei repetată nu avea niciun efect, clanța nu putea fi mișcată din loc, iar ușa nu se deschidea. A privit prin geamlâcul rotund de sticlă colorată înspre holul ce dădea către celelalte camere și nu a zărit decât un zid nesfârșit lipit de geamul ușii. Ca și cum casa ei s-ar fi terminat aici, în spatele acestei uși. Atunci a înaintat rapid către fereastră, căci mersul ei era foarte ușor, ca și cum ar fi călcat pe nori, mai mult ca o alunecare. A privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]