2,114 matches
-
picior de egalitate cu ei. Îi privesc, gelos, cum umblă ca niște animale sănătoase și nepăsătoare. Nu se tem să respire. Nu se culcă seara cu spaima că nu mai există a doua zi. Se trântesc în pat ca niște nesimțiți sănătoși, îi detest și îi invidiez. Ei de ce au dreptul la asta, iar eu nu? Nu mai am chef să fiu tratat cu menajamente. Se poartă cu mine cum ar umbla cu un pahar de cristal care se poate sparge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
te prefaci că nu le dai importanță, se prefac și ei. Dacă îi scrutezi, te scrutează și ei. Gândesc cu creierul tău, gesticulează cu mâinile tale și văd cu ochii tăi. Nu poți să-i păcălești nici o clipă. Dar, pe nesimțite, jocul nu mai e parcă joc. Amuzamentul s-a transformat în plăcere și chiar în ușoară beție. Toate oglinzile îți repetă „tu”, „tu”, „tu”, și nimeni nu te contrariază în această mulțime. Mai mult: ceilalți depind, în mod evident, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dat fiind că parodiam tot timpul niște metafizici În care el, Într-un fel, credea. De fapt, o făceam din neîncredere, ne lăsam cuprinși Încet-Încet de atitudinea firească de discreție a celui care știe că posedă un secret și, pe nesimțite, Începeam să-l respingem pe Agliè În turma profanilor, noi, care, cu Încetul și surâzând din ce În ce mai puțin, ajungeam să cunoaștem ceea ce inventasem. Pe de altă parte, cum a zis Diotallevi Într-un moment de bună dispoziție, acum, când aveam un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lîngă ea, dezamăgiți. Au ajuns prea tîrziu. Sursele de hrană sînt puține și rare. Vampirii trebuie să străbată adeseori Întregul aeroport În lung și În lat pentru a găsi un loc unde să se hrănească. Wakefield continuă vînătoarea. O lamie nesimțită folosește șase prize pentru tot atîtea aparate. Urmărește un DVD, nepăsătoare față de lumea din jur, sevele străbătîdu-i trupul. Wakefield o blestemă În gînd și trece mai departe. Zărește, În cele din urmă, o priză plasată sub o sculptură fioroasă, reprezentînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
vreau să aud niciodată pistolul de start. Acasă, Wakefield este stăpînul universului său. Departe de casă, este doar un pasager care zboară frecvent, un trepăduș anonim, un...cronic. Ce? Un anunț. Zborul lui a fost amînat, rătăcește prin mulțimea grăbită, nesimțită, exigentă, obraznică și absorbită de propriul buric. Nimeni nu pare că-l vede; toată lumea vorbește la celulare, pășind orbește. Îi trimite Zeldei un e-mail bombastic: „Ai dat greș. SÎnt blocat În mijlocul pustiei.“ CÎnd zborul este, În cele din urmă, anunțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
singura de care-mi pare rău. Pentru că nu am vrut să se întâmple asta. N-am vrut s-o omor. Am vrut doar să-i iau banii. Mai mult de-atâta, stătusem la ea-n gazdă și eu am fost nesimțit, fiindcă femeia m-a ajutat cât am stat la ea în gazdă. Cu toate că-i plăteam chiria, tot m-a ajutat. Și eu n-am vrut decât să-i iau banii, nicidecum să i se întâmple ceva rău. Dar pân’ la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
a fost - alături de Marcel Iancu și Ion Vinea - sufletul revistei Contimporanul, pe care nu a „trădat-o” pentru nici o altă publicație și, asemenea lui Iancu, a susținut-o inclusiv financiar. La început colaborează cu articole politice și economice, virînd, pe nesimțite, către prozopoemul parodic și „fabulistic” ori către acrobațiile ludic-experimentale, printre clișeele capodoperelor clasice, improvizînd în registru minor pe teme „majore”, întorcînd pe dos, cu grație, locurile comune ale literaturii. După dispariția Contimporanului și-a urmat prietenii la Facla și, ocazional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
creînd deasupra granițelor o atmosferă de emulație (...) care va duce la descoperirea finală a căutatului stil al epocei și al planetei unificate”. Accentul se deplasează apoi către un internaționalism intelectual idealist și mesianic: „O internațională intelectuală a luat ființă, pe nesimțite, fără congrese, fără programe, fără fonduri de propagandă, și din frămîntarea acelorași nevoi, sub imperiul aceleiași chemări și-a împlîntat, înainte, limpede, idealul”. Pentru ca în final să asistăm la o afirmare a orgoliului național în materie de avangardism (privit ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prin „risipa de imagini suculente și colorate” care, cu tot „manierismul”, sînt departe de „aiurările lexicale” anarhiste prin „semnificații și sugestii de detaliu”. Poetul ar oscila între două maniere: una - discret melancolică, de „atmosferă sufletească ce se degajează natural, pe nesimțite, în ton sumbru, minor” (avînd ca insuficiențe uniformitatea imaginilor și monotonia tonului; „simți o făptură cu aspect uman într’o arcă de lighioane apocaliptice”, răsuflă Const. I. Emilian, trezit pentru o clipă din coșmarul „extremiștilor”). Cealaltă manieră, mult mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu bovarismul clasicității... De o „încîntătoare neghiobie”, amestec de „idei culte și de naivități”, unele versuri ale pitarului Hristache par, în lectura inversă a lui Călinescu, „fabricate” de Urmuz. Proza „excepțională și revoluționară” a lui D. Anghel părăsește „adesea pe nesimțite” comparația simplă „pentru o asociație plastică, dînd naștere la un univers nou fantastic, creat după legi absurde din simplul plac al ochiului. Acesta e stilul Arghezi și Urmuz. Doctorul, trăsura și caii sînt văzuți într-o compoziție sincretică. Mîinile, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu gura pînă la urechi. — Purtați o conversație privată sau e liber orișicine să vi se alăture? — Tocmai spuneam că Andy e foarte chipeș, spun eu În gura mare. — Știu, confirmă ea din cap. E trăsnet, nu? Deși e cam nesimțit. Trish și cu mine răsuflăm ușurate. — O, Doamne, zic, de fapt, spuneam că nu ne vine să credem că vorbește așa cu tine. — Știu. Din ce cauză a murit ultima lui sclavă? De epuizare? E veche poanta, dar, În contextul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cinci soldați s-au postat în camera unde erau paturile de dormit, li s-a adus de băut și celor doi din turn, precum și celui de pază de la poartă. Când am auzit că încep să sforăie, ne-am strecurat pe nesimțite afară. Nu s-au trezit. Pe de-o parte din pricina vinului cam mult pe care-l băuseră, pe de alta deoarece se simțeau în siguranță. Gundo, în timp ce eu îl țineam de vorbă pe cel de la poartă, spunându-i că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în sculptură, în arhitectură și în pictură. Ei au avut abilitatea de a prelua preferințele longobarzilor fără să-și trădeze propria artă, de a studia produsele lor manuale mai vechi și de a le rafina, de a introduce inovații pe nesimțite. În ceea ce mă privea, eram mândru când auzeam vorbindu-se despre sculptura longobardă, prețuită până și în ținuturile exarhatului și chiar în țările de dincolo de Alpi, știind însă că este vorba dspre bravura siriană. La Pavia l-am găsit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
noi: el era învățătorul, iar eu eram discipolul. M-am conformat cu ușurință, la fel ca alții înaintea mea, cred, tocmai din pricina acelei oribile înfățișări, în spatele căreia se ascundea ceva înălțător. Credeam că voia să mă îndoctrineze, târându-mă pe nesimțite sub cupola bisericii romano-catolice. Nici vorbă de așa ceva! Mi-a arătat pur și simplu niște căi care ar fi trebuit să mă călăuzească spre țintă; nu spre una precisă sau prestabilită, ci spre o țintă numai a mea. Prima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Îngeraș, plină de atenție față de oricine, dar mai ales față de mama ei. Adevărată fericire, neașteptată, de prea scurtă durată, Însă. Brusc, spună Îndelung un claxon strident al unei furgonete - „Da’ uită-te pe unde mergi, tâmpito!“. Femeia nu-i acordă nesimțitului nici măcar o privire. Mergea țâfnoasă, legănându-se pe picioarele lungi, cu părul răvășit În vânt, cu eșarfa de pene portocalii fâlfâind În urma ei, ca un stindard. Șoferul se căi repede de insulta pe care i-o adresase și Întoarse capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Însă i-ar fi plăcut să-l Întrebe dacă Își rezolvase acele probleme, dacă putea să-l ajute cu ceva - era un om de treabă și, fără Îndoială, era cel mai bun dintre cei care roiau În jurul lui, ariviști și nesimțiți. Bea o cafea cu mine, Îi spuse, invitându-l să se așeze. Dintr-o dată simțea nevoia să nu se mai gândească la vocea metalică a Elsei Benelli - Președintele e În ședință -, la lipsa de menționări din ziar, la indiferența misterioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
precum ceva ce tocmai îi trecuse prin gând și nimic mai mult. Nici o clipă nu se gândea la Zogru ca la un stăpân care îi sfărâma viața. Pentru Alecu nu exista nimic altceva decât o toană care-l cuprinsese pe nesimțite. Zogru era la curent cu astfel de manifestări, își cunoștea bine oamenii de când se tot plimba prin ei, dar în momentul acela conta pe sentimentele Zoei, încredințat că ea vede dincolo de aparență. Când a reintrat în Alecu, s-a străduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cocoloșit într-o profesoară, care mergea să-și facă orele, dar care a luat-o ușor pe urmele lui Bobo, apoi l-a depășit ca să se-ntoarcă și să se uite la el și, tot holbându-se, a intrat pe nesimțite în Spitalul de Urgență Floreasca, unde l-a pierdut. I-a trebuit aproape un ceas ca să dea din nou de el. Bobo, pe care, de fapt, îl cheamă Bogdan Ilie, avea cabinetul la parter, chiar la intrare, unde se fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
bucurie și a simțit cum inima îi bate furtunos în piept. De atunci cei trei prieteni au fost nedespărțiți. În fiecare zi răsunau glasurile cristaline de clopoței, iar fericirea și lipsa de griji se citeau chipurile lor. Dar, încet-încet, pe nesimțite, venea primăvara. Dealurile își recăpătau vechea lor culoare, iar ghioceii își scoteau căpșoarele de sub zăpadă. Omul de zăpadă se simțea din ce în ce mai anemic. O boală fără nume îl rodea. Presimțea că nu va mai rezista multă vreme. Copiii i-au ghicit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
stelelor, ne oprirăm și fiecare plecă acasă tot râzând pe drum. Povestii pățania noastră, acasă, mamei și tatei, ca să afle și ei ce consăteni de treabă avem. A doua zi trecu ca prin urechile acului și seara se apropie pe nesimțite. Noi, iarăși am ieșit să ne plimbăm dând ocol satului. De la poarta de unde am plecat, tot acolo ne-am și întors. Ascultam muzică la telefon și jucam cărți. După un timp lângă noi veni un om foarte băut care începu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cum râdeau împreună și cum îl răsfăța. În imaginația lui, frica îl transformase pe Esau într-un demon al răzbunării, roșu ca o vulpe și cu brațe ca niște trunchiuri de copac. Acest unchi îmi bântuia visele și preschimba pe nesimțite călătoria care începuse atât de bine într-un fel de marș forțat care ducea la o moarte sigură. Nu eram singura care mergea înainte cu frică. Dispăruseră cântecele de când tata începuse să povestească despre Esau. Călătoria se purta în deplină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de la intrare. Leșinase probabil, că tocmai își revenea încet, încercând acum să se ridice, și atunci o slăbănoagă roșcată a observat-o și ea, a arătat-o cu degetul, strigând în gura mare, uite-o acolo și pe curva aia nesimțită și grasă, uite-o, și atunci doi s-au năpustit asupra ei, trăgând de ea s-o ridice, iar în fața ei s-a ivit muncitorul de la uzină, ținând în mână furtunul, strâns pe un tambur, unul dintr-alea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
or să se aprindă luminile, pe-ăla o să-l tragă-n țeapă, o să-l spânzure în curtea școlii și, cu propria-i mână, o să-i smulgă inima din piept, pentru c-a sosit vremea ca această gașcă de imbecili și nesimțiți ce suntem să învețe odată pentru totdeauna ce-i aia disciplină, știam că-n timp ce urlă, tovarășul director se plimbă-n sus și-n jos, măturând sala cu spoturile de lumină ale lanterenei lui cu opt baterii, dinadins n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
unde Pierre-Marie de Kersaint și soția sa le făcuseră surpriza să li se alăture. De două ori Într-o lună, chiar dacă Împrejurările dramatice favorizau solidaritatea, era ceva ce putea trezi Într-adevăr uimirea. Castelanii erau cumva pe cale să vireze pe nesimțite spre socialiști? Asimilînd lecția pe care soția lui i-o dăduse mai Înainte, Pierre-Marie mergea de la unul la altul, strîngînd mîinile și adresînd fiecăruia un cuvînt, secondat de Armelle, care Îi șoptea pedigree-ul persoanei În fața căreia ajungea, dacă memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la televizor În fiecare miercuri seară. În mijlocul mizeriei sordide, al permanentului carnagiu care este natura animală, singura urmă de devotament și de altruism era reprezentată de dragostea maternă, sau de un instinct de ocrotire, În fine, de ceva care pe nesimțite și treptat ducea la dragostea maternă. Femela de calmar, o vietate patetică de douăzeci de centimetri lungime, Îl ataca fără ezitare pe scafandrul care se apropia de ouăle ei. Treizeci de ani mai târziu, Michel ajungea din nou la aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]