1,712 matches
-
Pe teren românesc, noul curent italian - numit îndeobște „viitorism” - este prizat ca ultimă modă artistică în cîteva cercuri intelectuale foarte restrînse, cu inerenta doză de snobism și de entuziasm novator. Primele zboruri aviatice, apariția cinematografelor și a automobilelor, a unor oaze de modernizare accelerată, creaseră deja, ici-colo, aprehensiunea unui nou stil de viață, modern și dinamic. Speranța unor schimbări revoluționare într-o societate patriarhală, preponderent rurală și profund marcată de inerții conservatoare, era dublată de sentimentul - apăsător - al unui „sfîrșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
solemnizate de statui masive, departe de muzeele pustii, dormitoare melancolice ale trecutului. Și această viață nouă în Bosfor își va găsi poeții ei (...) artiști minunați vor privi, în titanica sforțare europeană de a clădi o cetate de beton și fier, oazele verzi ale cimitirelor cruțate și conurile minaretelor subțiri”. Prima menționare semnificativă a lui Marinetti în România îi aparține lui Ovid Densusianu și datează din 1905, cînd poetul italian nu era încă futurist (Adrian Marino, op. cit...). Liderul Vieții noi va comenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se resemneze." Deci precum în 1937, așa și în zilele noastre, vorba poetului de la Ipotești, „Toate-s vechi și nouă toate” iar perioada socialistă în care simțul civic a existat la modul plenar, nu este decât o mică și strălucitoare oază de lumină într-o mare de întuneric... Lecție pentru bolovanii studioși Vă rog, să luați loc în bănci și după ce vă voi controla batistuțele și unghiuțele, vom trece la lecția de azi. Azi vom vorbi despre criza economică și vom
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
urnele funerare ascunse în tumulul de la marginea sufletului bătrânul Orfeu împletește o coroană de lauri pentru prințesa care mângâie lyra aproape pictorul Delaunay decupează melancolia și o așează pe ultima sa pânză prieteni eu doar pășesc prin deșert spre Marea Oază pe care cei mai puțin înțelepți o numesc moarte vă zic mâine o să plouă peste uitări Fata Morgana soarele își răsfiră degetele peste deșertul roșu beduinii dansează pe câmpul semănat cu ariditate și tigve de toreadori uciși acum șapte veacuri
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în demență a treia n-avem decât s-o parcurgem la capăt moartea singura noapte fără stele în care timpul nu suferă de insomnie de atâtea febre tremurăm dezhidratați vorbele fântâni goale în sahare de idei ce își înghit singure oazele doar morgane clipesc lasciv din gene prelungi precum cadânele deasupra iașmacului istoviri de neputință ne-au înlănțuit în carcera a ceea ce încă nu s-a gândit și voi o știți doar s-o presimți și te cuprinde o teamă năucă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
era destinsă și cât se poate de agreabilă, grație faptului că acolo, la facultatea de matematică, nu era ca la filologie sau ca la științe sociale. Scutit de goarnele propagandistice ale regimului, acel colț de universitate era un fel de oază a gândirii matematice, libere și neîngrădite. Desigur că facultatea nu putea fi complet ferită, dar, cel puțin, politrucii de serviciu care foiau prin universitate nu prea găsiseră mijloace eficiente ca să paraziteze un curs de trigonometrie sau un seminar de geometrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Ghica” Comănești - Bacău profesor coordonator Vărăreanu Teofana-Lavinia Violet Violet: O culoare simplă, O culoare limpede, O culoare veșnică. Violet: Un colt de paradis, Un colt de iad, Sau ce mai vrei. Violet: O picătură pe-o pagină De suflet, O oază de gând. Prietenie adevărată Prietena cea adevărată, Spre calea cea bună Ea te îndrumă, De fiecare dată. Nu exista o zi fără Să stăm împreună. Chiar de ninge sau plouă, Ele ne adună. Nu e banal: Noi suntem ca surori
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
alerga desculță prin roua dimineților, adormea legănată de vânturi călduțe și de vise plăsmuite în umbra pleoapelor. Când ploaia răpăia în drâmbe dese, culegea picuri în căușul palmelor și-si răcorea tâmplele cu apa prelinsă printre degețelele roz și reci. Oaze de verdeață și flori vopsite în pensule muiate în curcubeu îi erau culcuș știut numai de ea. Când umbra rece a pădurii cobora odată cu amurguri roșii, pași cuprinși de-nfiorare o alungau spre casă. Fructe dulci-amărui o desfătau în zile cu
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
tău, în familia ta, în viața ta actuală, nu ți-ai mai pierde vremea aici. Sau, în sfârșit, cum vrei să-i spui, dacă ți-ar conveni prezentul, ai trăi întru totul în el. Mult înainte de-a descoperi această oază, am fost o vreme împreună. E un fapt pe care nu putem să-l negăm oricât de mult am vrea; pentru că eu eram în timpul tău și tu erai în timpul meu. Ne puteam relaxa și respira împreună în voie, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Animus Copiii și Îngerul morții Copiii. Parcul La poalele parcului se deschide o vale întinsă și încăpătoare ca o mare, la capătul căreia se îngrămădesc lanțuri de munți mici și ondulați, acoperiți cu pășune. Clima caldă și uscată permite rareori oaze de verde printre tonuri de galben, ocru și arămiu. Liziera parcului se întrerupe într-o terasă de lemn ce privește în această vale. Terasa e acoperită și înțesată cu bănci lungi așezate paralel, ca la cinematografele de țară. Dinspre vale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ecranează complet pe scăldător de restul lumii. Prin acest stufăriș întunecos, soarele și-a clădit un tunel luminos, prin care asistăm la un duș ritualic de cristale, apă și lumină. Dincolo de binecuvântarea răcoroasă a apei ce ți-o dă această oază într-un ținut arid și uscat ca cel al Goianei, vei beneficia aici poate de cel mai subtil spațiu energizant: fluide sau râuri de curenți îți străbat întregul trup, ce se opresc ca o stază la capătul degetelor ce levitează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mașină, orice urmă de viață, când, deodată, de afară se auziră strigăte. Copii îmbrăcați în burnusuri, învârtindu-se ca sfârlezele, țopăind și bătând din palme, alergau în jurul mașinii, care înainta acum pe o stradă lungă, cu case scunde. Intrau în oază. Vântul sufla și aici, dar zidurile opreau firișoarele de nisip, care nu mai întunecau lumina. Cerul rămânea însă acoperit. În mijlocul țipetelor, autobuzul se opri, cu un scrâșnet puternic de frâne, în fața arcadelor de lut ale unui hotel cu geamuri murdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
frâne, în fața arcadelor de lut ale unui hotel cu geamuri murdare. Janine coborî, dar când se văzu în stradă simți cum i se taie picioarele. Zărea deasupra caselor un minaret galben și subțire. La stânga se profilau cei dintâi palmieri ai oazei și ar fi vrut să meargă către ei. Deși nu mai era mult până la amiază, frigul era puternic; Janine se înfioră în bătaia vântului. Se întoarse spre Marcel, dar privirile îi căzură pe soldat, care se îndrepta către ea. Așteptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de pământ bătătorit, nu se mai termina. Pe măsură ce urcau, perspectiva se lărgea, iar ei se înălțau într-o lumină tot mai vastă, mai uscată, mai rece, prin care străbăteau, cu o limpezime desăvârșită, până și cele mai slabe zgomote ale oazei. Aerul incandescent părea că vibrează în jurul lor, cu o vibrație tot mai lungă, pe măsură ce înaintau, ca și cum trecerea lor, izbind în cristalul luminii, ar fi dat naștere unei unde sonore cu cercuri din ce în ce mai largi. Și în clipa când, ajunși pe terasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ziduri de argilă, în pătrate inegale, foșnea în bătaia unui vânt care nu mai ajungea până la ea. Și mai departe încă, până la marginea zării, începea, galbenă și cenușie, împărăția pietrei, în care totul părea mort. Numai la oarecare depărtare de oază, lângă uedul care, la apus, curgea de-a lungul pădurii de palmieri, se zăreau niște corturi mari, negre. În jurul lor o turmă de cămile nemișcate, minuscule la acea depărtare, scriau pe pământul cenușiu semnele întunecate ale unui alfabet straniu, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
niciodată izbăviți. Trează de-a binelea, se ridică și ascultă nemișcată o chemare ce i se părea că vine de undeva de foarte aproape. Dar de la hotarele nopții nu ajunse până la ea decât lătratul istovit și neîntrerupt al câinilor din oază. Se pornise un vânt slab și apele lui ușoare se auzeau curgând printre ramurile palmierilor. Venea de la miazăzi, din acele ținuturi unde deșertul și noaptea se împreunau acum sub cerul încremenit, unde viața se oprise în loc, unde nimeni nu îmbătrânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
unde au socializat cu ceilalți creatori de frumos și unde s au distrat până în zori dansând sau organizând un carnaval ad-hoc. Prin efortul conjugat al celor peste 3000 membri Esențe și a conducerii acestei rețele literare s-a creat o oază de lumină, unde invităm pe toți cititori noștri să-și potolească setea de frumos. Nicolae Stancu LILIANA ALBU Sunt un trecător prin viață, ce spune mereu te iubesc ... Zâmbet de primăvară Plesnea în mine mugur zâmbind a primăvară Când prin
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
aripi înghețate îmi adăpostesc privirea orbită de scânteile altei ierni când nu înghețau cuvinte pe buze și-n inimi nu viscoleau despărțiri... escaladez dune albe scormonind după culori optimiste ce le aș fi vrut ascunse în ochii tainu găsesc decât oaze de verde-melancoliefată morgana a gândurilor mele atârnate de cer ... împart cerul în anotimpuriprin înserări ascunse-n tăcere iubesc ninsorile anotimpului de-acum... Poveste ... O lacrimă își curge drumul săpat de nopți pe același făgaș pe același obrazprin ceața ei ochii
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
și frunze și roșii trandafiri. De ce nu mă culegi, din starea mea de chin? Nu vezi că astăzi plec și mâine iarăși vin? Nu îmi găsesc un loc unde să nu mai știu Că sunt sau că nu sunt, o oază-ntr-un pustiu! Mă doare umbra asta ce-mi stă mereu în spate, Desprinde-o de durere și-aruncă-mă departe! Printre tăcute chipuri ascunse-n come-adânci Să plângă macii roșii, rătăcitori prin lunci. Să strig că sunt copilul uitat de Dumnezeu
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
acuzi de tot ce-nsemn, la acest subjug de clipe moarte și-n bătaia focului când gem, să mă ngenunchezi, străinătate! Poți să-mi spânzuri tălpile uscate de păcatul nevăzutei lumi, până la apusuri blestemate, unde nici un gând nu mai sugrumi. Printre oaze sparte de-ntunerici, să mă cauți și să nu mă știi, ca un val de umbre-ntre biserici, să gonești prin scrum de stări pustii. Poți să mă condamni la Adevăr și să-ți duci minciuna mai departe. Că din tot
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
fi pusă la Îndoială. După ce ai publicat un asemenea anunț, unul care privește doar un „Revelion cu vânzare” avea să fie primit fără o ridicare măcar din sprânceană. Ceea ce se și Întâmplă, la momentul potrivit. Înainte de a părăsi această mică oază de „postmodernism românesc”, capsula hilară a unei rachete căzută aiurea și nu În regiunea calculată cu precizie de cei de la NASA, Petru mai aruncă o privire manechinului de la Mica publicitate În speranța că stridența până la macabru a anunțului cu vânzarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Salvării sau la Balul Scepticilor Revoltați, Își zise Iolanda, tot mai aproape de ideea unei dezertări discrete, nedemnă de ea, dar izbăvitoare. Înota și ea ca toată lumea Într-un deșert moale de in În care tablourile erau promisiunea Înșelătoare a unor oaze de neatins. Căuta drumul cel mai scurt spre debaraua În care Își lăsase cizmele și ceea ce ea numea un military trench coat pentru a se face nevăzută Înainte ca Revelionul cu vânzare să se transforme În Revelion cu regrete când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și ambiții neroade. „Crezi că întâmplător s-au pornit cu tot felul de scorniri scârboase împotriva Laurei?” m-a întrebat. Avea chiar o teorie despre forța subversivă a dragostei care, zicea el, se cuibărește în adevărul ei ca într-o oază; de aceea orice flagel tinde în mod natural s-o înăbușe ori măcar s-o murdărească. L-am ascultat, dar am rămas opac la argumentele lui. Știam una și bună. Că Laura reprezenta pentru mine un risc. Putea să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gândindu-se la mine. Îmi mai trecuse furia atunci și am acceptat că, poate, eu și Laura fusesem amândoi de vină. Firește, nimic de zis, era frumoasă teoria lui Dinu că, într-o lume care murdărește, dragostea e ca o oază de puritate. Dar un corectiv trebuia adus la teoria lui. Uneori cei care locuiesc în aceste oaze aduc murdăria pe picioare, pe mâini și, treptat, murdăria îi îmbolnăvește fără să-și dea seama cum s-a întâmplat. Pe cine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fusesem amândoi de vină. Firește, nimic de zis, era frumoasă teoria lui Dinu că, într-o lume care murdărește, dragostea e ca o oază de puritate. Dar un corectiv trebuia adus la teoria lui. Uneori cei care locuiesc în aceste oaze aduc murdăria pe picioare, pe mâini și, treptat, murdăria îi îmbolnăvește fără să-și dea seama cum s-a întâmplat. Pe cine să învinuiască atunci? Moașa simțise bine că n-avea nevoie să-mi interzică s-o văd pe Laura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]