6,770 matches
-
înjurându-i pe ticăloșii care au pus de dimineață Woman’s Hour. Se întunecase. Spre seară am început să ascult Kiss FM și Walter tot nu apărea. Probabil îi ducea acasă pe soții Hammond de la vreo cină de afaceri. Eram obosită moartă și nu aveam condiția fizică să interoghez pe cineva, așa că am renunțat și m-am întors îmbufnată acasă. Mai bine mă duceam la sală; cel puțin aș fi simțit că am făcut un lucru folositor. Aveam trei mesaje noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
sus. M-am gândit că, deși nu aveam chef de cineva, ar fi nepoliticos să nu-i deschid. Oricum, probabil ar dărâma singur ușa dacă nu i-aș deschide. Aș putea să-i zic să nu stea mult, făcând pe obosita. Pe cine încercam să păcălesc? Deja îi deschisesem. Dacă aș fi așteptat un buchet mare de trandafiri și un sărut tandru pe buze, aș fi fost dezamăgită. Dar din fericire, deși nu îl cunoșteam de mult pe Nat, nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
dar în cazul lui hainele astea lălâi i se potriveau. Arăta ca imaginea unui englez îmbrăcat pentru la țară, gândită de un francez. — Lucrurile stau cam așa, Sam, începu el. Când ai venit duminică să ne vizitezi, Claire era destul de obosită și când e așa o ia gura pe dinainte. Mă uitam la el fix. — Te referi la ce a spus despre Lee? l-am întrebat. —Exact. —Dar Ajay mi-a explicat deja. —Ajay!? Părea extrem de zăpăcit. —Mi-a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
am apăsat soneria. După câteva momente ușa de la intrare s-a deschis și Harriet a apărut în fața mea. —A, bună, Sam, a spus, surprinsă că mă vede. Nu arăta prea bine. Sub ochi avea cearcăne negre și tenul ei părea obosit, avea o nuanță nesănătoasă, pământie. Nu era deloc machiată, iar părul ei, strâns cu un elastic la spate, nu avea pic de strălucire. Era îmbrăcată într-o pereche de jeanși simpli și purta un pulover larg care probabil îi aparținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
domnișoarei Lee Jackson și povestea asta. Nu am răspuns nimic. Nu ne ascultă nimeni, dacă asta te îngrijorează, a spus el arătând oglinda de pe peretele din față. E mijlocul nopții. Și nici nu înregistrez. —Mulțumesc. Brusc, m-am simțit foarte obosită. — Dar nu pot. Adică nu ar avea nici un sens. — Deci mă înșel când presupun că domnul Hammond, - Clifford Hammond vreau să spun - e mai implicat decât pare? Nu am spus nimic. După o vreme a oftat și a scris ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
spre Grosvenor Square și nu am mai văzut-o. Afară era răcoare după încălzirea centralizată din hotel, dar frigul era bine-venit. Am început să merg pe stradă, fără să-mi pese încotro, simțeam nevoia să fiu în mișcare. Eram foarte obosită, nu fizic, ci mental. Și aveam un sentiment ciudat de declin, ca și cum ceva care m-a ținut mult timp ocupată se termina așa, la un pahar, în barul unui hotel, cu o femeie pe care probabil nu o voi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
După o pauză mi-a spus că s-a gândit să călătorească, singur, ca să-și regăsească inspirația. Slăbiciunea lui venea de la viața noastră destrăbălată. Medicamentul cel mai sigur era abstinența. Capacitatea de a picta îi era serios amenințată. Eram la fel de obosită și capacitatea mea de a desena era la fel de amenințată, dar acum pur și simplu nu era vorba despre mine. Nunu îmi spunea mereu că eu puteam rezista la tot pentru că eram mai tânără. Am înțeles imediat că apăruse un secret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și-a adus aminte și de trenciul Ritei, s-a întors să-l pună și pe el la splălat. Rita oftta întotdeauna când deschidea garderobul, spunând mereu că uită să-l spele. Dar în spălătorie Feifel se simți din nou obosit și somnolent. Ca de obicei îl vizită gândul că orice ar face e zadarnic. Dar pentru că trebuia mereu să-i fie pe plac soției se străduia să facă totul perfect. Iubirea pentru Rita creștea parcă în pieptul lui ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lumea actuală. La redacție, colegii l-au lăudat pentru prima oară. Era atât de ciudat. Cu cât se simțea mai neputincios, cu atât mai mult creștea în el o speranță nouă. Dar seara era mereu singur, simțindu-se bătrân și obosit. Casa era făcută pentru a fi locuită de două persoane, chiar mai multe. Rita își dorise un copil. Acum își dădea seama cât de importantă pentru viață era înțelepciunea Kabbalei - prin făptura femeii se realiza chipul bărbatului, comparabil cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fi înțeles nedumerirea lui Feifel. Au mâncat și au mâncat în tăcere, bând puțin vin. Fiecare cu gândurile lui. Deodată, lui Feifel i se păru că aude vocea Ritei: - Te iubesc. Ești inteligent și elegant, ca întotdeauna. Te admir, sunt obosită de mitocani. Era într-adevăr vocea Ritei. Răspunse imediat, cu toate că nu era sigur de vorbele ei: - Știai că Sașa avea o soție? - Sașa a fugit în Polonia cu toți banii! Feifel râse pe sub mustață. - Ți-a lăsat vreo scrisoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
domul. De aceea spera să fie iertat și eliberat de multe păcate care-i îngreunau conștiința. În fiecare dimineață, Beppo urca scările tipografiei, acordând acestui „signore“ un gând pios. În acest fel se întărea în spirit, pentru că se simțea mereu obosit, vrând mai degrabă să se arunce pe sofaua albastră decât să muncească. Nu-l mai țineau puterile. La începutul activității sale avusese cinci angajați. Acum era numai el și fiul său, Benedetto, care încerca să țină toate activitățile în echilibru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fost chiar trimisa destinului. Benedetto avea o nouă lumină în trăsăturile feței. Sigur pe sine, le spuse părinților lui: - Anul ăsta nu mai e nici un Ocean Indian, Maria Giudita și cu mine plecăm în Alpi chiar mâine. Tinerii păreau foarte obosiți și s-au așezat direct în pat, fără comentarii. Edith a căutat imediat rucsacul lui Benedetto. Era fericită, ca în transă, și nu-și putea ascunde bucuria. Dar Beppo era ca lovit de fulger. După câteva minute a dispărut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
dialect despre un accident în care pieriseră mai ales cei care se aflaseră în apropierea marelui vârtej. Și concluzia că apa nu va reda corpurile niciodată. Nu știu cum am ajuns la hotel, cine mă pusese în pat între pături călduroase. Eram obosită de moarte și îndurerată de dispariția prietenilor și cunoscuților mei. Ziua următoare a suflat foehnul curățind, aerul încât am văzut vârfurile Alpilor clar, cu zăpadă strălucitoare ca apele unui diamant. Soarele ardea nepăsător, topind încet gheața și zăpada. Se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să-l pună pe dușumea. Patul lui îngust era ocupat de cărți vechi și obiecte curioase, nevândute încă. O pisică mare a sărit dintre cărți, scuipând către necunoscuți. - Babel, liniște-te, tăticul e cu prieteni necunoscuți, i-a spus Rudi obosit. Unul dintre bărbați aprinsese menora, venea din flăcări un miros unic, miros de Sabat. - E un miros de om fericit, care are ghetele fericirii în picioare, și oriunde s-ar îndrepta cu ele nimeni nu-l mai poate întrista. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și Preaplin. La bătrânețe, la fel ca în tinerețe, corpurile lor obișnuiau să se îmbrățișeze înainte de a cădea în somn. Într-o seară, pe când se sărutau, Tua își schimbase deodată expresia feței. Natanael o întrebase dacă se simțea rău. - Sunt obosită. E ca și cum aș fi ajuns la capătul ruloului pe care mi s-a înfășurat toată viața. Nici vocea ei nu mai amintea de vocea de altădată. Era o voce care umbla lăsând umbre peste tot: în pat, pe masă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cerului în depărtare. Sufrageria era plină de fum. Un cintezoi începuse să cânte pe balconul nostru și un curent de aer proaspăt venise în apropierea mesei, atingând lumânările care începuseră să fluture. Mirosea a foc și a metal încins. Eram obosită și vinul băut îmi dădea o senzație de irealitate, când l-am văzut pe Sucki. Zburase pe neașteptate, ca o săgeată, direct pe balcon, așezându-se pe maginea lui subțire de fier forjat. Exact așa cum făcuse când veniseră doi oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
voia să moară. Cu o ultimă sforțare-a demnității totuși, el atacă. Vrea răzbunare. Răcnind mai ceva ca un samurai, el decuplează Fiara. Fade to black. PAGINĂ NOUĂ POVESTE CU SFÂRȘIT În ziua aceea Bogdan se sculă mult, mult mai obosit decât era de obicei. Era ca și cum greutatea întregii lumi ar fi apăsat pe umerii lui, dar mai grav era că nu știa de ce. I se părea nedrept ca această povară imensă să-l supere tocmai pe el. Plus că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai văzu nimic, ci simți numai, frapat de precizia cu care înțelegea tot ceea ce i se întâmpla. Solouri abrupte și interminabile ale unor interminabile instrumente cu coarde îi defrișară aproape imediat ultimile licăriri ale lucidității. Mort viu rătăcitor prin sfere, obosit, frânt, Clossettino explodă din nou, diferit însă de această dată, ultima, contopindu-se și revenind în Întreg, locul de unde cândva plecase spre Pământ. Se alătură Întunericului, undeva la marginea lui, fiind trecut în rândul Materiei Moarte, pentru a nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
sau chiar minotauri agitând sulițe deasupra capetelor. Armata norilor din sud sfârșea răpusă sub tridentele și praștiile unor nori cruzi din nord, iar nomazii soseau pentru a desface și cerceta cadavrele pline de aer ale celor căzuți. Marea Aerului striga obosită, parafrazând tablouri celebre pictate tot de ea, chemând la ordine și condamnând haosul ce domnea din pricina năbădăioșilor nori. Prin contrast, Lacul dulce al Universului era absolut liniștit, la fel Muntele Zăpezii, format din cei mai vechi nori, crăpați și vârstați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pe care nu știu dacă s-o percep ca fiind aievea ori nu... să mulțumesc ființelor celeste, zi de zi, necontenit, ridicându-le osanale pentru puterea de a-mi mântui sufletul pe care mi-au insuflat-o, apoi să dispar, obosit, tânjind după odihna vieții veșnice, hotărât să mă dedic singurei munci pe care o poate înțelege mintea umană. Față în față cu nimic altceva decât propria-mi pieire, să rămân neclintit în așteptarea morții până la marginea timpului, până când moartea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
umblat pe bulevarde, după un șir întreg de neșanse (care se multiplicau pe măsură ce eram refuzat și-mi pierdeam viclenia aceea plină de ardoare cu care pornisem, devenind tot mai grosolan cu fiecare nouă femeie întâlnită), după trei ore de căutare, obosit, extenuat de atâta mers, cu ghetele albite de praf, cu gura uscată de obidă, nu numai că nu mai aveam nici o dorință trupească, dar mă simțeam pradă unei încăpățânări amare și durerii fierbinți a celui care a fost refuzat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și, ceea ce este mai important, cât a plătit pentru fiecare dintre aceste bilete. Aranjând toate obiectele astfel ca puterea impresiei pe care mi-o fac să crească treptat și ghidându-se în sortarea lor doar după mărimea prețurilor, Stein clipea, obosit parcă de datoria plicticoasă de a mă pune la curent cu toate, și-și începea relatarea. Nu pomenea nici un cuvânt despre jocul actorilor, despre valoarea piesei, despre calitatea orchestrei sau a solistului. În general, nu spunea nimic cu privire la impresia sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
unui om brusc bolnav, vădit nerăbdătoare, își lăsă coatele pe masă, apoi se ridică, fără a-și lua ochii de la Hirghe, de parcă făcea calculul cum e mai bine să-l atace: aplecată sau stând în picioare? Hirghe își șterse fruntea obosit și, mișcându-și limba și buzele în silă, spuse: - Astăzi, gramul costă șapte ruble și cincizeci de copeici, deci atâta aveți de dat fiecare. Ultimele cuvinte îmi erau adresate mie și, văzând că Zander îmi face semn din ochi, plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe Ileana și Pop își văzu pentru prima oară nepotul. Dar oprește-te odată, măi omule! își apostrofase Maria bărbatul. Stai blând că ai să deochi băiatul! Lasă-mă dragă, tu nu vezi ce mândrețe de bărbat a făcut Ileana? Obosită și slăbită după naștere, fiică-sa zâmbea tăcută, ținând în brațe copilul care dormea dus, indiferent la agitația celor maturi. Să n-ai teamă! își liniștise Pop ginerele. Nevastă-mea știe să dea de deochi. Pop era un bărbat masiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spuse ea. Mai întâi la marginea patului și apoi chiar să faceți câțiva pași prin salon. Îi schimbă perfuzia, aranjă puțin cuvertura cu care era învelit și ieși grăbită din cameră. După câteva minute, apăru și medicul. Avea o figură obosită, cu cearcăne adânci în jurul ochilor, iar Cristi se întrebă cum de nu avea stetoscopul atârnat în jurul gâtului. Ce ne-ați făcut, domnule inspector? îl întrebă el, după ce se apropie de pat și îi luase încheietura dreaptă în mână, verificân du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]