2,880 matches
-
întristare. Stări contradictorii din hățișul cărora nu știa încă să iasă. Se vedea uneori desenând prin aer grațioase obeliscuri, ramuri înfrunzite, ghirlande cu flori din fir multicolor, necunoscute fantastice păsări ce zburau cu aripi zăngănitoare. Toate aceste stranii apariții îl obsedau și-l fascinau în același timp. Cu toate că i se păreau imposibil de realizat, ele îl stimulau pe nesimțite pe tânărul meșter artist. Câteodată, cădea pradă îndoielilor: „Fierul este dur, inflexibil, el nu se va lăsa modelat de propria-mi fantezie
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
-i lucrarea, ai impresia că ridici o piatră de pe mormântul unui trecut populat din belșug cu personalități glorioase la vremea lor. Dar și o lume zgomotoasă, cu politicieni aidoma celor de azi, cu poeți și prozatori asemănători celor de azi, obsedați de ideea morții ce va să vină sau fermecați de astrul nopții și inepuizabila iubire, cu preoți mângâietori de suflete, învățători luminători de minți necoapte, scormonitori în tainele științei, apărători ai unor cauze drepte și nedrepte, visători în orânduiri mai
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93042]
-
ajunge la capătul pasiunii sale. Niciodată nu-și va epuiza șansele. Va eșua, dar o va putea lua de la capăt, chiar dacă nu va lăsa în urma lui nici o dâră de dreptate, ci numai una de sânge. Așa a început să mă obsedeze din nou dreptatea, după ce renunțasem de mult la cariera de judecător. Probabil, mi-am zis, toți trăim sub o crustă de sticlă, datorită ei nu auzim și tot datorită ei nu sîntem auziți. Și trebuie să ne hotărâm să spargem
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ca o mașinărie căreia i s-a rupt arcul. Mai țin minte trei lucruri din ea. Mai întîi că a zburat pe lângă mine o lăcustă lăsând în urmă un sunet uscat, ca o dâră, și că sunetul respectiv m-a obsedat multă vreme. Apoi că s-a înnorat și a început să plouă. Era o ploaie meschină, cum nu prea se întîlnește vara. Una din acele ploi care putrezesc în aer și te scot din sărite; care, parcă, nu se mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
am făcut decât s-o ajut, să mi-o pregătesc. Am dorit mereu să ies din coaja mea pe o plajă în fața mării unde să mă pot face una cu nisipul, cu pietrele și cu pescărușii și în același timp, obsedat de mine însumi, am făcut totul ca singurătatea mea să devină perfectă. Și astfel n-am trăit poate decât pentru mine, cu toate că am iubit atâtea lucruri. Ca și cum toate eforturile mele au fost îndreptate spre un singur scop: să-mi ridic
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
îmblînzitor și victimă în același timp. Și cobră și mangustă, în loc să se lupte cu ceea ce trebuia să se lupte, în loc să se lupte cu cobra, așa cum era destinul mangustei, mangusta aceasta s-a lovit mereu de propria ei umbră. A fost obsedată de propria ei umbră. Pe scurt, nu te-ai mulțumit să-ți dărui întreaga afecțiune de care erai capabil. Ți-ai dăruit și întreaga compasiune. Și ca să ai toate motivele pentru asta, să nu-ți faci reproșuri de egoism, ți-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
stăruit mult. Abia așteptam să se termine spectacolul ca să mă întorc acasă. Dacă aș fi fost singur, plecam mai devreme.) Primul lucru pe care l-am făcut intrând în cameră, a fost să mă așez la masa de scris. Mă obseda într-atît criza de timp, încît am economisit chiar secunda de care aveam nevoie pentru a-mi scoate pălăria. Și așa, cu pălăria pe cap, i-am scris Mihaelei, fără să răsuflu, opt pagini. I-aș fi scris și mai mult
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ceară înapof lucrurile rămase la mine. Așa fac de regulă fetele când epuizează toate mijloacele de salvare a despărțirii (deși în fundul inimii ar voi să le lase amanților, drept amintire). Numai Mihaela singură procedă altfel. Tăcerea ei îndărătnică, disprețuitoare, mă obsedă mai mult decât m-aș fi așteptat, sau poate pentru că nu m-așteptasem. Pentru ce tăcea? O apucase din nou semeția de odinioară pe care i-o îndurasem atât de greu? Voia să mă învingă cu această îngrozitoare arma? Dar
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
nu-l cunoști? N-ai afla decât un nume. ― Nu cumva e domnișorul de la Constanța cu care te întrețineai în holul hotelului? am spus într-o doară, mai mult s-o necăjesc. (Ce tot aveam cu tânărul acela? De ce mă obseda necontenit?) Mihaela păli subit. O prinsesem, se trădase... La una ca asta nu mă așteptam deloc. ― Așadar, te-ai mai întîlnit cu el de atunci? Îmi destăinui, fără să insist, tot ce a fost. Da, îl zărise întîm-plător (bineînțeles după ce
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
-i a mea, ci a părinților. ― Nu te mira. Un prieten râvnește la celălalt tocmai ceea ce îi lipsește lui. Mihaela nu îndura sărăcia, după ce trăise în opulență. Dar să lăsăm asta. Răspunde-mi mai bine la o întrebare care mă obsedează de la un timp încoace: de ce nu te-ai măritat până acum? ― Știi de ce? Pentru că nu iubesc pe nimeni și nimeni nu mă iubește pe mine. ― Cum, n-ai avut nici o dragoste, nici un flirt măcar? ― N-aș zice că nu mi-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
feeric nefericite (sic) generații ’80, cea mai hărțuită, ferfenițită, umilită, castrată, racolată și malformată (chit că - paradoxal - și alintată!) serie intelectuală a culturii române în comunism, la tragică paritate doar cu lumea interbelică post ’47? Și cum să nu te obsedeze insomniac destinul care ne-a legat întru eșec secerându-i în plină forță creatoare pe Ion Stratan, la 50 de ani, pe Radu G. Țeposu la 45, pe Mariana Marin la 47, pe Mircea Nedelciu la 49, pe Mircea Scarlat
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
astea kalokagathice, de te râd, mă-nțelegi, și curcile. Adicătălea, cum, coane, kalos în plină misofilie, agathon și agapă în ditamai domnia resentimentului, a dezmățului isteric și-n forfota sadomasochistă a urii generalizate?!? Ni se face constant imputarea, nouă - paseiștilor obsedați de frumusețea Măsurii, bieți reacționari care țin cu dinții de armonia clasică, rânduielile tradiției, cumințenia părinților, valorile familiei, de patriotism, isichia și alte atari „prejudecăți tribale“ -, cum că suntem contraproductivi, melancolici la modul suicidar, niște frâne bolnăvicios de nostalgice, sugrumând
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
toate evoluția lui Van Gogh de la realismul plebeiano-rural către Montmartre, floralitatea niponă și exploziile de la Arles, ori formidabilii ochi roșii de plâns ai călugăriței lui Simon Marmion, Mielul mistic al lui Van Eyck și altele ase menea. Nu. Ce ne obseda era (ca și la Praga) normalitatea. Cuvântul ce revine înnebunitor, ca dureroasă utopie, în toate relatările de călătorie ale românilor. Confortul urban, pragmatismul concesiv, suplețea integratoare a vieții sociale, eficiența administrativă. Civilitatea, amenitatea, core grafia plină de amenitate (chit că
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
o „lume cu țesutul etic compact, nefisurabil“, cum spune Andrei Pleșu, cu „oameni care nu știau să surâdă ironic când auzeau de principii și nu sucombau în semitonuri când se punea problema unei opțiuni“. Tot timpul, urmărind emisiunea, m-a obsedat chinuitor, când nedrept și grotesc, când revoltător, când îndu ioșător, singura mea întâlnire între patru ochi cu Liviu Ciulei. Am fost vecini vreo jumătate de oră la... coadă să plătim lumina, la IDEB-ul de pe Hristo Botev, acum vreo zece
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
în jurul Elenei și ar fi dorit bucuros ca și negrul mat al hainelor ei să fie suprimat, dacă eticheta ar fi îngăduit-o. Marcian era mereu preocupat de sonoritățile auzite la Prundeni. Făcea Elenei lungi dizertări asupra misterelor armonice. Era obsedat de un ritm nou. Scria adesea pe margine de caiete muzicale micile semne cabalistice ale unei "bucolice". Firul melodic agrest trebuia să răzbată prin țesutul complex al unor multiple filoane de ansamblu, după altă concepție însă, ca cea reconstitutivă a
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
pe altele metodic, mereu mai pline, mai sonore . . . Erau fraze aprigi, care întrebau neantul. . . Acordurile se întețeau, goneau unele după altele, cohorte sistematice, dar frământate de însuși mersul lor succesiv, aproape simultan. Se repetau mereu mai frecvente, deși în cadență, obsedau, cuprindeau în spațiul lor auzul ca într-un haos prins între munți. Dure, inexorabile, durerile împietrite în marmora acordurilor vocale urcau în legiuni grele, pline de jale, pe suișul lor neisprăvit spre Eternitate. Părea că pasul lor nu se va
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
află răspuns: cum de evreii care au suferit atâta în îndelungata lor existență, pierzând repetat spațiul biblic, pierzând limba, vestitul templu, etc., etc., și pe care numai religia, Iahve i-a ținut uniți indiferent de spațiul diasporei, sunt atât de obsedați de răzbunare? Nu poate uita nici ifosele și mașinațiile Elenei Wolf-Lupescu, amanta evreică și-n final soție, a lui Carol - ucigașul elitei neamului românesc, și rolul ei părtaș la genocidul legionarilor din noaptea sfântului Bartolomeu carlist, 21- 22 Septembrie 1939
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
și sânge!... “Luați seama la ce auziți: Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura; iar vouă celor ce ascultați, vi se va da și se va prisosi”. (Ev. după Marcu, cap. 4;24) Atâtea neliniști! Și atâtea suspensii... Mă obsedează incredibila asemănare dintre anumite răvășiri ale ființei umane, petrecute în perioade diferite. Semnele de întrebare îmi înțeapă scoarța cerebrală. Cutia toracică prea strâmtă pentru ca inima să- și păstreze ritmul. Respir un aer vâscos, sufocant. Conștiința mea de om și de
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
înclinat să-și viseze viața, în loc s-o trăiască, sentimental cu o sensibilitate bolnăvicioasă, care ajunge ușor jucăria susceptibilităților sale, cam așa arată ce e sub mască. Dar nu sunt sigur nici că mă cunosc, măcar eu, îndeajuns. De ce mă obsedează oare deșerturile? Doar fiindcă singurătatea a făcut parte mereu din destinul meu? Nu cred că explicația e pe de-a întregul valabilă, de vreme ce ― m-am convins de asta de nenumărate ori ― nu-mi sunt suficient mie însumi. Fac parte din
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ci „ne“ trăim, pentru că stilul de viață actual descurajează viața interioară. Ca urmare, ne folosim de obiecte ca simboluri pentru o presupusă personalitate ascunsă, retrasă din realitate și la care de fapt nici nu ne mai gândim. Am o prietenă obsedată de pro pria ei personalitate și care totuși se fardează și se-mbracă mereu după schimbătoarele mode din reviste și se culturalizează după la fel de efemerele trend-uri artistice. O vezi azi cu ochii încer cănați negru, „punk“, mâine lilină și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
primăvara, pământul se umpluse de flori, sus pe cer unduiau șirurile de berze, iar eu trebuia să iau drumul străinătății negre. Voiam să-i scriu iarăși ei, dar nu am putut pune scrisoarea la poștă. Noapte de noapte, mereu mă obseda gândul sinuciderii. Viața devenise pentru mine o bătălie pierdută. Începusem să mă urăsc pentru că nu produsesem nimic, orbecăiam doar în vid, eram sortit neantului, iar singurul lucru pe care-l puteam face era să mor, o victorie macabră. Dar
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
o femeie, să facă dragoste. S-ar fi iubit pe malul mării, ar fi înotat apoi împreună și iarăși ar fi făcut dragoste la nesfârșit. O tristețe incomensurabilă îl cuprindea parcă, aducerile-aminte îl învăluiau, amintirea aceea ce a fost îl obseda în permanență, știind că totul aparținea acum trecutului. Nu știa ce se va întâmpla cu viața lui, dar așa cum stătea culcat acolo pe malul mării se mulțumea cu simplul fapt că există. Părea suspendat în timp, așteptând de undeva, nu
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
pian. Sportul nu m-a atras deloc. La școală nu am avut prieteni. Eram un visător, un copil leneș, singuratic, da, firește, singur. La 15 ani m-am îndrăgostit, dar fata visurilor mele a dispărut curând și asta m-a obsedat mult timp. Era pură, dar nu mare, și foarte drăguță. Lângă ea mă simțeam copil. Părinții ei s-au mutat curând în altă țară și a trebuit să ne despărțim pentru totdeauna. Tonul sec al glasului său mă face să
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
lăsat iarăși singuri. Din depărtare se auzea dangătul clopotelor de la turmă. -Spune-mi că mă iubesti măcar puțin. -Te mai iubesc câtuși de puțin ! Începu ca de obicei să plângă. Eu încercam zadarnic să-mi decontez sentimentele. Mă enerva că era obsedată de orgasmul împărtășit pe care-l considera dragoste, și că se strecura atât de ușor printre obstacole ajungând de fiecare dată unde voia-în pat. Mi-am dat seama acolo, în pat, că o iubeam la fel ca pe Linda. Nu
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
câteva zeci de kilometri din șoseaua imaginară. Orice leziune ar fi suferit Mark Schluter, degetele mari și conexiunile lor îi rămăseseră intacte. Cercetările recente făcute de un coleg al lui Weber sugerau că porțiuni uriașe din cortexul motor al copiilor obsedați de jocurile de consolă erau dedicate degetelor mari de la mână și că multe expemplare din nou-ivita specie Homo ludens ajunseseră să prefere degetul mare în defavoarea indexului. Jucătorul desăvârșise în sfârșit unul dintre cele trei mari salturi din evoluția primatelor. Cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]