1,924 matches
-
și viața culturală și viața publică. Se referea în mod elegant la aceștia, folosind termenul xenocrație. Iorga a considerat întotdeauna că mesajul democratic occidental este demn de respect. Multe din aspectele acestuia puteau fi adaptate, dar nu copiate în maniera "odioșilor" liberali! Deoarece România avea un trecut diferit, evoluția ei nu putea fi decît organică. Soluțiile tuturor problemelor trebuiau să izvorască din tradiția românească. Deși Iorga a adoptat crezul naționalist al lui Eminescu practic fără rezerve -, pesimismul metafizic omniprezent în opera
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Iorga. El vorbea cu dispreț despre toate procesele istorice din România de după 1800, deoarece era convins că influențele străine dăunaseră modelelor și proceselor organice. Iorga a condamnat "Regulamentul Organic" al lui Nicolae Pavlovici țarul Nicolae I -, considerîndu-l o instituție străină odioasă 55. Numai Nicolae Bălcescu și el naționalist romantic a scăpat de blamarea, aproape fără excepție, de către Iorga a liderilor de la 184856. Iorga susținea că Brătienii au stînjenit evoluția organică a României, fiind indiferenți față de țăranul român. El nu era de
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
istoria, datorită documentelor acesteia din urmă. După părerea lui, evoluția organică a României a fost stînjenită de greșelile politice ale liberalilor după independență. Drept urmare, România a adoptat modele culturale străine, otrăvindu-și sufletul. Arta ei s-a umplut de hidre odioase, ale căror numeroase capete hidoase Iorga, înveșmîntat în haine de luptă, a pornit să le distrugă. Vederile lui istorice și estetice formează un tot unitar, iar critica lui literară s-a politizat. Iorga se ridica deasupra altor critici literari români
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
făcînd dificilă crearea unor opere importante. Intelectualii erau nerăbdători. S-a auzit un strigăt: "avem nevoie de un roman românesc!". Iorga era convins că noua literatură trebuia să zugrăvească armonia organică a vieții satului și să evite subiectele referitoare la "odioasele" orașe ale secolului al XX-lea: mahalalele industriale, "mirosul pestilențial" al acestora și "vulgaritatea locuitorilor mahalalelor" cu "accentele lor oribile" nu puteau constitui izvorul de inspirație al unui asemenea roman. El credea că literatura nu trebuie să se concentreze asupra
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
dureros nu putea fi totuși identificat cu o minoritate neasimilată și, în cazul acesta, neasimilabilă. Declanșată în nordul Moldovei, răscoala țărănească s-a răspîndit repede în Valahia și Oltenia, unde abuzurile legate de pămînt erau comise de greci, nu de "odioșii" evrei. Iorga a scris un editorial, Dumnezeu iartă, afirmînd că Dumnezeu îi iartă pe soldații care au tras în țărani în Botoșaniul său natal, dar nu și pe cei care i-au făcut să se revolte 184. Cele mai grave
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
atacat imediat pe Mihalache în "Neamul românesc", numindu-l "Caius Gracchus de la Topoloveni". Dar cel mai important obstacol în calea acestei fuziuni benefice era un motiv personal: ura neîmpăcată a lui Iorga față de Stere. Se referea la acesta, numindu-l "odiosul", "cel mai detestabil dintre oameni"38. Conflictul dintre personalitatea sa și cea a lui Stere, un susținător de multă vreme cunoscut al drepturilor țăranilor, a dus la ignorarea oricăror considerații politice și la dispariția oricărei șanse de alianță politică. Iorga
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
oameni cinstiți și adevărați patrioți, dar erau și piedici. Cultura lui Iorga era mai ales de orientare franceză, bazată pe o temelie latină și greco-bizantină; mediul din care provenea Maniu era german transilvănean, plus că era greco-catolic. Iorga insista asupra "odioasei sale culturi subgermane și maghiare" și asupra mediului său catolic transilvănean chezaro-crăiesc. El considera morala creștină și constituționalismul lui Maniu drept "ipocrizie". Odată, Maniu stătea lîngă Vera, soția fiului său Mircea, de cealaltă parte fiind Mircea. Maniu a luat o
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
o organizație de luptă, Garda de Fier, îndreptată "împotriva comuniștilor evrei". În realitate, aceasta era menită să apere mișcarea de aparatul represiv al regimului. Ce reprezenta mișcarea lui Codreanu? Codreanu sublinia că organizația lui nu era "partid". Partidele politice deveniseră odioase cu promisiunile lor nerespectate, campaniile lor politice și corupția lor. Atunci cînd i s-a cerut să-și prezinte "programul", Codreanu a declarat că organizația sa este o "mișcare" și a respins cu indignare conceptul ca pe ceva sinonim cu
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de triumful său. La 29 decembrie 1933 a fost asasinat de trei legionari. Cei trei au devenit o legendă legionară, Nicadori, nume format din primele silabe ale numelor lor de botez. Iorga a calificat uciderea lui Duca drept "o crimă odioasă"108. A fost din nou instituită legea marțială și a fost declanșată o violentă reprimare a Legiunii. După un guvern liberal trecător, la începutul lui ianuarie 1934 a fost format un guvern neoliberal condus de Gheorghe Tătărescu (fratele lui Ștefan
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
o nuanță semnificativă) că: "Eu sînt alături de Armata spaniolă!" Cu toate acestea, după părerea lui, la baza războiului civil din Spania se aflau în realitate "două popoare, nemții și rușii, care se urăsc cu patimă". Ambele erau reprezentante ale "dictaturii odioase". Ambele dictaturi erau "socialiste". Iorga nu înțelegea de ce oferea Spania teritoriul și armata ei "ca să fie terenul exteriorizării acestor uri turbate". (El uita să comenteze rolul nefast jucat de "sora latină", Italia fascistă, în tragedia spaniolă din timpul războiului civil
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
presupunerile lui Dománovszky privind originea românilor drept "agresiuni științifice, replicile lui devenind sardonice. Epitetele maghiare referitoare la românii ardeleni nu erau nici ele prea măgulitoare. Iorga se referea permanent la cultura maghiară în termenii de "cultura sub-germană maghiară" sau, uneori, "odioasa cultură sub-germană -maghiară". Atunci cînd mișcarea radicală fascistă maghiară, Crucea-Săgeată, a promis să recunoască autonomia culturală a naționalităților maghiare (în cadrul unei Ungarii Mari), Iorga a respins Pax Hungarica a acesteia, întrebînd: În aceasta constă tot ce poate gîndi și realiza
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
intra în discuție, iar radicalismul de dreapta al Legiunii era inadmisibil. Ceea ce pare să fi fost cel mai trist este cît de greu era atunci să se găsească o soluție constructivă pentru problemele României. Iorga nu era nici în favoarea domniei "odioaselor" partide politice, nici a dictaturii. Deși îi acorda sprijinul (și prestigiul său!) regelui Carol, a declarat întotdeauna că este "categoric împotriva oricărei dictaturi", deoarece "toate mișcările revoluționare, fie ele de stînga sau de dreapta, distrug sistematic cultura"56. Dacă el
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
întreba: Cine este autorul acestei crime împotriva naționalismului? Naționalismul imperialist!" Iorga ura ideea de Spațiu vital (Lebensraum), ba chiar și principiul autarhiei: "Nici o națiune nu are destule materii prime. Acesta este un naționalism sălbatic!"98. Ideea nazistă de Lebensraum era odioasă pentru Iorga. "Lebensraum?", întreba el, după care dădea răspunsul: Ne vom apăra granițele și independența împotriva tuturor, chiar și în pofida tuturor sfaturilor!" Apoi relua: "Este oare "spațiul vital" o scuză pentru jaf și cucerire?", dîndu-și singur răspunsul: "Spațiul vital este
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
uit experiența, în felul acela special în care uiți un vis. Oricum, acest lucru face posibilă, poate chiar plauzibilă, concluzia că monstrul marin pe care l-am „văzut“ să nu fi fost decât o halucinație pricinuită de nebuneasca experimentare a odiosului drog. E drept că figura unui monstru încolăcit, ridicându-se din ape, nu prea seamănă cu imaginile care mi s-au arătat atunci, după cum nu seamănă nici cu viermele roșu din mlaștină. Dar senzația de oroare pe care am resimțit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am jelit amarnic și îndelung pe tata. Resimt încă și acum, cu profunzime, pierderea acestui om bun și drag. Și, ca printr-o tacită complicitate, toate au început să-mi meargă pe dos. O părăsisem pe Clement și mă încurcasem odios cu alte femei; iar cariera mea profesională se prăbușise în ceva ce părea să fie o irevocabilă ruină. Moartea mamei mele, la scurt timp după cea a tatei, nu mi-a părut a fi un eveniment de sine stătător, ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
principală. Cât de nebună și de afurisită a devenit spre sfârșit, după ce și-a pierdut frumusețea și începuse s-o lase și mintea. Și ce târfă bătrână și plicticoasă era, povestind mereu aceleași și aceleași întâmplări obscene și scandaloase. Atmosfera odioasă din apartamentul ei, duhoarea de băutură, izul de lacrimi și istericale! Vocea ei groasă, sonoră, de bețivă, mormăind acuzații fără de sfârșit. Am făcut față în mod onorabil? Cred că da. De îndată ce-am aflat că boala ei e incurabilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
timp, povestea mea a constituit un „subiect“ important pentru amândoi. Se complăcea, avea impresia că mă tămăduiește și eu o lăsam să creadă asemenea lucru, dar se înșela. Rana era prea adâncă, și infectată de suferința turbată a geloziei. Această odioasă lepră s-a infiltrat în sufletul meu din momentul în care am citit scrisoarea domnului McDowell, și nu l-a părăsit niciodată de atunci încoace. „Nu te vrea, iubește pe un altul.“ Tot timpul cât am căutat-o m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și nu te mai uita așa la mine, că îmi vine să plâng. Între mine și Lizzie s-a creat într-adevăr o legătură, nu ce gândești tu, dar e ca un fel de dragoste adevărată. Dumnezeule, în lumea asta odioasă nu dai de multe ori peste asemenea noroc, totul se reduce numai la sex, dar dacă fiecare om ar fi în căutarea sufletului celuilalt... — Sufletului? — Să-l vezi pe celălalt și să-l iubești calm și tandru, și să cauți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
surprins, ești curios. Nu te-am mai văzut și nu am mai auzit nimic de tine de vreo doi-trei ani, și chiar atunci cred că ne-am întâlnit la o petrecere. Or, acum, îmi apari dintr-o dată, în felul ăsta odios. Sau ți-ai spus c-o fi nostim? Te aștepți să fiu bucuros de revedere? Tu nu faci parte din viața mea. Șterge-o, dacă n-ai nimic împotrivă. — Fac parte din viața ta, și o știi prea bine. Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să-mi înfrânez o îngrozitoare, mutilantă, irațională mușcătură de gelozie, care mă pândea de după unul din colțurile sufletului meu risipit. Trebuia s-o înlătur prin gândire; iar roadele gândirii mele erau următoarele: Când l-am părăsit pe Ben, după acea odioasă întrevedere, încercasem o întunecată, sălbatică bucurie, pentru că-mi dădusem seama că acum eram liber să-l detest; ba eram liber să fac chiar mai mult, mult mai mult de atât. În linii mari, mă simțeam îndreptățit să mă gândesc la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mi-aș pierde mințile. Rațiunea îmi spunea că dovezile mele nu erau absolut concludente și că ar putea fi interpretate și altminteri. Iar persoana mea „anti-Ben“ nu era, poate, martorul cel mai obiectiv. Oare Ben se arătase chiar atât de odios la ultima noastră întrevedere, ținând seama că însăși purtarea mea fusese absolut exasperantă? De fapt, până la urmă, reușise să se controleze; dar de la bun început, simțisem la el o sălbatică și irațională ostilitate. Și apoi mai era misterul lui Titus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
stăteau și se uitau la televizor în tăcere. Cu puțin înainte respinsesem ideea de a-i spiona pe Hartley și pe Ben, nu din rațiuni morale, ci pentru că gândul mă îmbolnăvea de emoție și teroare. O căsnicie este un lucru odios de privat. Oricine trage perdeaua în mod ilicit, poate fi trăsnit de către o zeitate răzbunătoare, într-un chip cu totul neprevăzut. Asemenea eretic poate fi persecutat de atunci și până la sfârșitul vieții de cine știe ce oribilă și absolut neașteptată revelație, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Acesta era unul dintre gândurile care mă mânase să mă cațăr pe stânci ca un leopard turbat. Strigătul ei de la sfârșit: „Te rog, mă rănești, te rog, te rog!“. Oare de câte ori o fi răsunat strigătul ăsta în toți acești ani odioși? Era de nesuportat. Am sărit de pe scaun, răsturnându-mi ceașca de ceai, vorbind cu glas tare, și am început din nou să alerg prin iarbă. Ce trebuia să fac? Acum se clarificaseră o sumedenie de lucruri, dar pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
gândeam cu intensitate la ea și totuși, iarăși din superstiție, în mod deliberat, mă gândeam la ea într-un fel abstract, reverențios. Îngăduiam amintirilor din trecut să apară și să dispară după bunul lor plac. Dar când era vorba de odiosul prezent și de prăpastia acelor ani de suferințe, imaginația mea devenea capricioasă [i discretă. Refuzam să mă las obsedat de nefericirea ei. Refuzam să-mi irosesc energia în ura față de acel om. Curând, toate astea aveau să devină lipsite de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
băiatul pentru Hartley, după toți acești ani în care ea îi „ținuse partea“ lui Ben, pentru că „așa trebuia să facă“. Unde și în ce fel putea figura iertarea în această scenă? Milă, loialitate, dragoste? Nu mă amestecam oare în ceva odios? Oricum, în ceva imprevizibil. Ceea ce-mi susținea curajul era o vână de optimism pe care o generase nebunește însuși Titus cu imaginea acelui trio trăind fericit în sudul Franței! Dacă el o să mă sprijine, și ea o să vină, atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]