2,372 matches
-
de agresor periodic al socialului, ceea ce conduce la nevoia înfrângerii lui repetate. Precum un „balaur de cetate”, el își ia birul în forma unei vaci grase și a unei fecioare. La fel cu cerbul din colinde ce distruge viile și ogoarele, actul devine o provocare a umanului și un test dacă oamenii se mai ridică la nivelul înaintașilor. Inițierea are aici cote extreme din punct de vedere tensional. Soarta întregii lumi depinde de vitejia lui Iorgovan, singurul care poate afla terifianta
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
paște/ Pe-ntinsa câmpie/ Dalbă, colilie,/ Iarbă unde crește,/ Fir găitănește,/ N șase sempletește” (București). Cerbul își arogă însă și dreptul de a transgresa spațiul specific și, ajungând pe domeniul umanului, intră în clasa animalelor „stricătoare”: „Cerbul stretior,/ Prin verde ogor/ Lângă sătișoare/ N răsărit de soare,/ Prin luncile verzi/ Și prin livezi,/ Prin grâne cu lapte,/ Prin oarze mai coapte” (București). Cel mai adesea, „fiara câmpului” își laudă condiția de animal greu de surprins, asemenea unei epifanii care necesită o
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
poetic este dat de acumularea substantivelor din descriere, coborârea cerbului din munte fiind asemenea unei avalanșe ce înghite succesiv spațiile. Planul vegetal (jefuit periodic de întrupările haosului) ia o formă supremă în descrierea lanului împărătesc din basmul Șperlă Voinicul: „în ogoarele noastre mai crește și pălămidă ori neghină, mai face câteodată grâul tăciune, și nu ca ogorul împărătesc, unde grâul avea paiul de aur și spicul boabe de pietre nestemate, la care cu mare greutate puteai privi!”. Imaginea opusă, a epuizării
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ce înghite succesiv spațiile. Planul vegetal (jefuit periodic de întrupările haosului) ia o formă supremă în descrierea lanului împărătesc din basmul Șperlă Voinicul: „în ogoarele noastre mai crește și pălămidă ori neghină, mai face câteodată grâul tăciune, și nu ca ogorul împărătesc, unde grâul avea paiul de aur și spicul boabe de pietre nestemate, la care cu mare greutate puteai privi!”. Imaginea opusă, a epuizării energiilor fertile, caracterizează în mod surprinzător celălalt tărâm: „Ce să vezi d-ta? Nici un pom nu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
autohton al lui axis mundi, în cele mai multe texte leul se află sub un element vegetal, ceea ce transmite ideea originii duale a lumii: „Subt un spin mândru-nflorit” (Almaș-Săliște-IliaHunedoara), „Sub o tufă de schinduf” (MăcinTulcea), același loc din care este păzit ogorul cu roade împărătești în basmul Șperlă Voinicul. In cadrul acesta, aflat în afara orizontului cunoscut, identificabil cu traseul psihopomp, leul este găsit de flăcău dormind: „Când fu soarele-n de-seară/ Și vremea de târnoseală,/ Trecu pe la cești doi meri,/ Găsi
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
care se vedea tipărit cu litere mari și negre următoarele: „Mergem la Bârlad să distrugem Școala Normală!”. Vai de mine!, gândeam eu, oare cum e posibil? Așa cum mă aflam atunci, am și luat-o la fugă de-a dreptul peste ogoare, în direcția școlii și alergam și alergam, cu șiroaie de sudoare pe mine și continuam să alerg și să alerg! Am trecut prin satele Pogonești și Ivești din apropierea Bârladului, mergeam pe drum pe lângă malul unui pârâu în care se reflectau
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
se petreceau arestările samavolnice și crimele inspirate de străini! Așa cum în 1931, la retragerea temporară din școală munceam la via tatei ca să uit de mine și situația grea în care mă aflam, acum munceam cu aceeași tenacitate și înverșunare pe ogorul școlii, a luminării și modelării copiilor, oameni în devenire. Ce sărăcie și mizerie mai era atunci în acele locuri! Amândoi în școală nu de la prima oră înscrisă în orar, ci de la apariția primului copil la clasă. La apropierea iernii dărâm
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Constantinescu, acel care se oferea să mă adopte ca nepot, dar să nu plec din școală. În perioada 1950, persecutat și îndepărtat din școala din satul meu natal, cu aceeași îndârjire și încrâncenare am pornit și am defrișat și desțelenit „ogorul școlii din Căuești” redând școlii și slujitorilor ei încrederea în forța muncii educative, în șlefuirea caracterelor umane! Adrian, un tânăr de pe strada mea, mă salută respectuos și se oprește rugându-mă să-i spun „cum era lumea în care am
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
pe care viața mi le-a pus în cale! Atâția ani am muncit și am visat cu aripi larg deschise către viitor, spre libertatea care părea să nu mai vină. Aici am muncit cu drag, cu pasiune și dăruire pe ogorul școlii. Aici mi-am desăvârșit pregătirea pedagogico-profesională și tot aici voi rămâne definitiv în pacea eternă ce va urma... Rândurile de față le consider ca o spovedanie, ca o mărturie a trecerii mele prin vălmășagul vieții și al vremii!...
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
cele care au gustat cât de cât din turtele ofer ite lor, vor fi sănătoase și puternice pentru înmulțire. Nu dădeai turtă la vacă și oi, nu aveai laptele trebuitor. Nu aveai din ce te înfrupta, când te întorceai de la ogor sau de la mină, de oriunde. Și lucrul aces ta nu era de loc bine. Nu prea aveai pe ce pune mâna, ca să-ți ostoiești foamea. Să poți dormi noaptea. Să ai putere de muncă a doua zi. Restul turtelor pregătite
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
noi, zicându-ne „Hristos a înviat” - „Adevărat a înviat”. Cojile de la ouă fiind sfințite la biserică de către părintele nu le aruncam - ar fi păcat - ci le adunam grămăjoară cu grămăjoară, le mărunțeam după ce se zvântau, și le aruncam în brazda ogorului, ca să crească roadă bogată iar parte era amestecată în hrana animalelor și a păsărilor, ca să dea frupt și ouă, după cum o vrea Dumnezeu, adică să fie binecuvântate. La vreme potrivită, noi copiii, ne luam trăistuța și bățul, să ne apărăm
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
departe, realmente sau aluziv : realmente, prin mersul la fântână, plecarea fetelor la școală, a băiatului la poștă (una dintre rarele ocazii în care această gospodărie, împreună cu membrii ei, este integrată într-o viață comunitară mai amplă), mersul la cimitir, pe ogor, plimbarea în care se trage cu arcul. Sunt doar două-trei cadre mai generale, care ne lasă să înțelegem că lumea nu se reduce la această casă, această curte și împrejurimile lor imediate. Aluziv întâi de toate, aș zice , prin convorbirea
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
acestei broșuri, intelectuali ai satului, Miron și Nicolae Budac pentru a ne vorbi cu cuvintele lor despre scopul acțiunii și despre personalitatea celui omagiat atunci, în acel moment comemorativ. „Ca o modestă contribuție la ridicarea culturală a fraților noștri de la ogor, din mijlocul cărora am plecat mânați de dorința de a ne face cât mai folositori țării și neamului nostru, dăm azi la lumină, această broșură, care, prin cele ce cuprinde, are de scop să fixeze în inima și mintea tuturor
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
pe care viața mi le-a pus în cale! Atâția ani am muncit și am visat cu aripi larg deschise către viitor, spre libertatea care părea să nu mai vină. Aici am muncit cu drag, cu pasiune și dăruire pe ogorul școlii. Aici mi-am desăvârșit pregătirea pedagogicoprofesională și tot aici voi rămâne definitiv în pacea eternă ce va urma... Rândurile de față le consider ca o spovedanie, ca o mărturie a trecerii mele prin vălmășagul vieții și al vremii !”... Evocări
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
pelângă una dintre ele, închid ochii, cuprinsă de spaima subită că porumbiștea dă un ocol vertical întregului pământ. Uram acel câmp îndărătnic și obtuz, devorând plante și animale sălbatice ca să hrănească cu ele plante și animale crescute de om. Orice ogor era panopticul de o întindere dezmărginită al soiurilor de moarte, un praznic înfloritor. Fiecare ținut exersa moartea. Florile imitau gâturile, nasurile, ochii, buzele, limbile, buricele, sfârcurile oamenilor, nu se mai astâmpărau, împrumutau diferitele părți ale corpului - de un galben ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
al pașilor, așa cum văzusem la oraș, unde mă dusesem de două orila medic. Măcar că până atunci cunoscusem numai țărani, nu mă împăcam cu viața înlăuntrul cercului de voracitate al plantelor, cu reflexiile verdelui de clorofilă pe piele. Vedeam numai că ogorul nu mă hrănește decât pentru că vrea să mă devoreze mai târziu. Pentru mine rămânea de neînțeles cum poate cineva să-și încredințeze viața unui mediu înconjurător ce-ți arată la fiecare pas că ești candidat la panopticul morții. Era o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cuhniile de vară ale satului cu pardoseala lor de lut. Simțeam nevoia unei explicații și m-am oprit la cea mai simplă: când picioarele îți sunt așezate pe o netezime, limba ți-e slobodă sau nevoită să vorbească pe negândite. Ogorul nu-ți îngăduie s-o faci, fiind gloduros și avid de putreziciune. Asfaltului îi opui palavra, în vreme ce ogorului - încetineala greoaie a oaselor: lipsit de apărare, tragi de timp, șipentru că știi bine că pământu-i vorace, lași limba să-ți odihnească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
la cea mai simplă: când picioarele îți sunt așezate pe o netezime, limba ți-e slobodă sau nevoită să vorbească pe negândite. Ogorul nu-ți îngăduie s-o faci, fiind gloduros și avid de putreziciune. Asfaltului îi opui palavra, în vreme ce ogorului - încetineala greoaie a oaselor: lipsit de apărare, tragi de timp, șipentru că știi bine că pământu-i vorace, lași limba să-ți odihnească în gură și pământul s-aștepte. Pe asfalt, însă, te miști mai cu lejeritate - acolo unde sevorbește încontinuu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
se isprăvise. Trebuie să fi existat o forță de seducție căreia nu i se putea împotrivi, căci cu fiecare rând de găurele adăugat tivului de la gât, cămașa de noapte se transforma tot mai mult într-o rețea fină de gheață. Ogor aflat în tihna iernii, pe unde nu calcă picior de vietate, unde topirea și înghețul își țin cumpăna într-o splendoare fragilă. La marginea extremă, acolo unde câmpul se termină, zăpada e cea mai frumoasă. Soarele și luna mușcă din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
umblau cu spaima în oase. Nimeni nu cuteza să vorbească despre asta. Chiar dacă nu pricepeam, fiind încă un copil, substanța fricii, sentimentul fricii mi se încuibase în creier. Toți din familia mea erau vătămați. Bunicii, considerați „exploatatori“, fuseseră desproprietăriți de ogorul lor și de prăvălia de coloniale. Peste noapte, unul dintre oamenii cei mai înstăriți din ținutajunsese să nu mai aibă nici cu ce să plătească frizerul. Fiul lui căzuse în război. Fiica lui, mamamea, fusese deportată cinci ani într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
populație țărănească, fiind prin însăși dispoziția lor naturală îndeajuns de zgârciți la vorbă, țăranii aceștia erau în mod suplimentar reduși la tăcere de ceea ce se numește istorie. Au devenit umili pe din afară, trebăluind ca niște ființe desăvârșit dresate pe ogorul statului, care până nu demult fusese proprietatea lor privată. și pentru a compensa lăuntric, s-au apucat să croșeteze la mitul superiorității lor - departe de orice vocabular ce s-ar fi putut pune de-a curmezișul socialismului. Incorijibili în privința crimelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nespecialiști. Deplângând pierderea timpurie a unui istoric, care a adus atâtea contribuții valoroase la istoria poporului român, îndeosebi cu privire la domnia lui Ștefan cel Mare și a Bisericii Moldovei, ne exprimăm speranța că alte manuscrise, rămase de pe urma acestui harnic truditor pe ogorul lui Clio, vor putea vedea lumina tiparului, grație devotamentului văduvei autorului și entuziasmului editorialistic al domnului Ion Dumitru, ale cărui ultime tipărituri sunt tot atâtea afirmări culturale majore. George Ciorănescu TĂTARII SAU MONGOLII ȘI ȚĂRILE ROMÂNE ÎN SECOLELE XIII-XVIII „In
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
aerul și produs molime. Vreme îndelungată s-au putut vedea oase în piei înnegrite. Prădarea alimentelor și ridicarea vitelor a lăsat populația, care a mai scăpat prin păduri, fără hrană. Numărul micșorat al locuitorilor nu a putut relua munca pe ogoare mult timp, de teama hoardelor care cutreierau țările, și apoi și din lipsa uneltelor agricole, pierdute sau confiscate. Foametea cumplită, care a urmat timp de trei ani de zile, completată de bolile molipsitoare, a mărit numărul victimelor omenești, încât notițele
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
care în Ordinul Carmeliților Desculți și-a luat numele de fratele Natale al lui Isus (di Gesù), s-a născut pe 27 mai 1863, la Lavarone (Brescia). Familia sa se bucura de o bunăstare economică discretă; câștigul provenea din munca ogoarelor și din vinderea lemnului și a animalelor. În familia sa se respira acea evlavie solidă care e patrimoniul strămoșesc al locuitorilor din Val Trompia (Brescia). În fiecare seară, familia se reunea pentru a recita sfântul rozariu. Avea 12 ani când
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Roma, afirma decis: Dacă cineva, dar nu cred, nu s-ar simți să mai rămână și să trăiască după spiritul pur și genuin al Operei, eu am spus-o mereu și am repetat-o, poate să plece, pentru că toată lumea e ogorul lui Dumnezeu și e loc pentru toți să facă binele. Dar Opera să rămână așa cum o vrea Divinul Fondator». Oricum, o a treia scrisoare a Vizitatorului, din 11 decembrie 1943, îi aducea la cunoștință lui don Calabria că redactarea Constituțiilor
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]