2,453 matches
-
vorbă sau complotează. Boiangiu se încruntă. Vasăzică nu se astâmpără deloc țopîr-lanii? Totuși, prudent, hotărî să-i lase în pace. Dacă nu fac tărăboi, de ce să-i stîrnească? Peste mai puțin de jumătate de ceas un jandarm, care stătea prin ogradă, năvăli în biroul șefului, raportând cu sufletul pe buze: ― Dom' plutonier, foc!... Arde conacul! Șeful ieși speriat afară. Da, în direcția conacului lui Cosma Buruiană bolboceau nori groși de fum. Nu mai putea rămâne nepăsător. Ar risca să fie trimis
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Ar fi vrut să vadă cine sunt, dar îi era frică să se uite înapoi. Strigătele continuau. După câteva clipe de goană zări la dreapta o poartă deschisă larg. Recunoscu casa lui Marin Stan. Dădu buzna pe poartă, trecu prin ogradă spre grădină. Un câine încercă zadarnic să-i ație calea hămăind cu mare furie. De-abia între pomii din dosul casei își încetini fuga și întoarse capul. După dânsul veneau cu aceeași iuțeală desperată cei patru jandarmi, la intervale care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
altul al satului, împrăștiind o bucurie, parcă tuturor li s-ar fi ridicat o piatră de pe inimă. Băiețelul cel mai mic al Smarandei, care se nimerise prin preajma cârciumii și văzuse bătaia, goni într-un suflet până acasă și începu din ogradă: ― Nea Petrică! Mamă! I-au alungat... pe jandarmi... oamenii... și i-au bătut... și... Petre venise de la Lespezi mai demult și nici nu mai ieșise din casă. Era bosumflat și tăcut, ca și când ar fi băut numai fiere. De-abia a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lăsat dracului, că prea erau speriați. În casă rămăsese numai o toantă de slujnică să păzească averea ce și-o încherbălise Bîrzotescu de când a fost mutat aici goluț și sărmănuț de-ți era mai mare mila... Ignat Cercel intră în ogradă și merse glonț la cotețul în care grohăiau și guițau trei porci. Slujnica încă nu le dăduse de mâncare. El îi scoase binișor afară, îi cântări, își alese pe cel mai grăsun, îi înnodă ștreangul de piciorul dinapoi și-l
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
adăugând apoi cu râvnă și scuturând strachina. Țug, țug, țug, țugui, țugui! Ajunse cu bine acasă. Numai ștreangul s-a pierdut pe drum, căci l-a uitat la piciorul porcului de s-a târât până s-a dezlegat. Intrând în ogradă cu porcii, făcu falnic către nevastă-sa, trecîndu-i strachina: ― Porumb ai, porci ți-am adus, dar să nu mai cârtești acuma, că să știi că mă pun cu parul pe spinarea ta, fire-ai să fii a dracului de muiere
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mărturisească nici în străfundul său de ce l-a amărât într-atîta moartea cucoanei. Dar își zicea necontenit că el nu e vinovat și, fiindcă s-a întîmplat omor fără voia lui, el se dă deoparte. Nici n-a mai ieșit din ogradă și nici nu mai voia să iasă, orice s-ar întîmpla și chiar de-ar rămânea, din pricina asta, fără pământ, numai el, din tot satul... Azi-noapte a și visat pe cucoana. Parcă o ținea în brațe și ea nu mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Își zicea că ar trebui să iasă, să-i întîmpine, dar amâna mereu, parcă fiece minut de întîrziere ar fi fost un câștig pentru dânsul. Afară, zgomotul de pași și de glasuri se întețea. Mulțimea se revărsase din uliță în ograda și în parcul conacului ca un râu care și-a schimbat brusc albia. Pe aleea prunduită și curățită de curând, țăranii se îmbulzeau și se fereau să nu calce pe marginile cu firicele de iarbă de-abia încolțită. Ici-colo cîte-un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în cerdac stinse subit toate glasurile. Câteva căciuli și pălării se ridicară instinctiv. În marginea cerdacului, la nivelul oamenilor, Iuga se opri. Dintr-o singură ochire observă că țăranii au cuprins toată împrejurimea conacului până la castelul lui Grigoriță și toată ograda argaților. Soarele coborâse spre asfințit în spatele caselor, adumbrind cerdacul și însîngerînd sutele de capete cu privirile strâmbate de puterea luminii. ― Văd că într-adevăr ați venit tot satul, cu cățel, cu purcel! zise Miron calm, cercetând fețele, parc-ar fi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai puternic pe loc, răspunzând în același timp mai dârz și încruntat: ― Uite că nu ies, cucoane! Nu vreau să ies!... Că nici nu mai e curtea dumitale și nici n-am poftă să ies, uite-așa! ― Nu ieși?... Din ograda mea?... Să mă înfrunți tu pe mine?... Ei, stai atunci că te învăț eu pe tine omenie, tîlharule! Vocea bătrânului Iuga se schimbase și se înmuiase. Intră repede în casă. La fiece pas își zicea că trebuie să se calmeze
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
odihnă, treceau peste trupul lui, îl călcau în picioare, apăsîndu-i și frămîntîndu-l cu pământul în care își înfipsese din viață toate rădăcinile. 5 ― Petrică, sai că oamenii au omorât pe boierul cel bătrîn! strigă în gura mare Marioara, năvălind în ogradă. Vino, Petrică, degrabă, să nu se apuce de vreo poznă și mai mare! Petre Petre isprăvise poarta și ciocănea în fundul bătăturii, la grajd, numai ca să aibă de lucru și să nu fie mânat a se mai amesteca în nimica. A
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
gălăgie. Petre își iuți mai mult mersul. Era fără suman, ca la muncă, și avea în mână barda cu care cioplise și pe care a luat-o fără să-și dea seama, ca un băț când pleci la drum. În ograda cea mare a conacului, oamenii alergau de ici-colo năuciți, cu fețele aprinse, vociferând și neștiind ce să facă. Unii se hărțuiau cu argații, alții se certau între dânșii din senin, gata să se ia de piept. La fântână câțiva îngrijeau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tresărind de câte ori auzea o nouă salvă. ―... stai!... ochi!... foc! urla maiorul Tănăsescu în clipele când prefectul Baloleanu se zbuciuma la marginea satului. Ceata fugarilor scăzuse la mai puțin de o treime. În afară de cei prăbușiți de gloanțe, mulți se refugiau prin ogrăzi ca să scape de urmărire, mai cu seamă când ajungeau la casele lor. Chiar și Nicolae Dragoș, dîndu-și seama că nu mai e chip să răzbească până la Petre și că ar fi de prisos să mai încerce vreo împotrivire, când își
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
rămase în picioare din castelul cel nou se profilau mai negre pe cerul albastru-vînăt al înserării. Grigore privea cu băgare de seamă, ca un cercetător străin, întorcînd capul când încoace, când încolo, fără a zăbovi însă lângă ruine. Deodată din ograda argaților apăru logofătul Leonte Bumbu, speriat, parcă nu și-ar fi crezut ochilor, iar din conacul vechi bucătăreasa Profira, care începu să bocească cu un glas răgușit ca de bărbat, repezindu-se să sărute mâna și umplîndu-i-o de lacrimi. Tânărul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
indiferent și mut al boilor, ale căror cozi lungi se legănau ritmic, alungând muște imaginare. Grigore Iuga stătea lângă loitra carului cu coșciugul tatălui său, având alături pe Titu Herdelea ca un aghiotant credincios. În partea cealaltă, până la gardul dinspre ograda conacului, din care numai câțiva stâlpi se mai aflau în picioare, se îngrămădeau toți oamenii curții, cu Isbășescu în frunte și cu argații la urmă. Nevasta logofătului și bucătăreasa Profira plângeau cu sughițuri multe, dar fără bocete gălăgioase, rușinate parcă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai mare a tatălui. Intrăm în curte prin spatele casei și cum câinii ne cunoșteau, nu ne-au lătrat. Ajungem la poartă ca să ieșim în drum. Spre norocul nostru nu trecea nimeni pe drum. Fugim cât putem de repede spre ograda noastră, care nu era departe, intrăm întrun suflet și mama, care trebăluia ceva prin fața chilerului, când ne-a văzut, a început a râde, întrebându-ne ce ni s-a întâmplat. Îi povestim că nu ne-am mai găsit pantolanașii în
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
cu supărare. Bătrâna a rămas mirată pentru un moment. - Ce vrei să întrebi? Dacă știu, am să răspund!... - Mătușă Maghiță, ai lângă cimitir o bucată de imaș. Nu vrei să mi-l vinzi? Eu l-aș cumpăra!... - Dapoi, poftim în ogradă să stăm de vorbă, să vedem cei de făcut! Străinul a pășit în curte, în timp ce câinele a început să latre. - Taci, Lupule! Intră în cotețul tău! A strigat bătrâna la câine. Apoi l-a poftit să ia loc pe prispa
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
întâlnit-o. Când m-a văzut, nu m-a recunoscut și m-a luat ca pe o stafie. I-am spus că sunt Ion al ei în carne și oase, că n-am murit în război. M-a poftit în ogradă. Din casă a ieșit bărbatul cu care trăiește urmat de copii. Ea început să plângă. Apoi i-a spus bărbatului cine sunt, căci el nu e din satul nostru și n-avea cum să mă cunoască. Am stat de vorbă
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
să-l povestești atunci pe moșul meu din Maramureș, cum să descrii într-un mod comprehensiv toate aceste fapte și fenomene înscrise, direct sau indirect, în contextele vaste ale mondializării dacă rămîi cu un ochi pe Coșbuc și unul pe ograda omului - care, eventual, este plecat în Spania sau Japonia ? Probabil că trebuie să învățăm să privim altminteri pentru a reuși să vedem ceea ce deocamdată pare să ne scape... Ajungem astfel la partea a doua a concluziei de mai sus, la
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
soția și cu un vecin, care venise să ceară împrumut un topor. Către trei, după ce a plecat vecinul, fără să-mi schimb ritmul cu care începusem să mă obișnuiesc, mi-am zis să ard niște uscături care se adunaseră prin ogradă, așa, încet, de plăcere - „lent”, vorba dumneavoastră. Dar a început ploaia, așa că a trebuit să renunț. Și m-am hotărît să fac un downshifting în pat : ce poate fi mai plăcut decît un somn de după-masă pe ploaie ? și am
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
am fost absorbit Într-un coșmar. După cîteva minute de orbecăială, disting niște lumini și mă Îndrept spre ele, cu picioarele ude și Înghețate. Stelele zvîcnesc deasupra prin spărturi de nori, ca Într-o halucinație. Măcar de-ar ninge! Deveselu ograda oltenească Locotenent-colonelul ăsta arată ca o mătură: e slab și la capătul de sus părul roșcovan Îi face explozie, e ca un burete de sîrmă ținut cu greu În frîu de un chipiu care mi se pare ridicol de mic
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
-a, șoferul tace și eu mă uit la arhitectura standard, clădiri posace, nereușite, aspre, toate militare. Dar, dincolo de aparența comună, e ceva specific locului. Bărăganul Începe să-mi pară un fel de Academie militară. Aici totul are un aer de ogradă oltenească, e ceva neglijent În tot ce se află În jur și te aștepți ca În orice clipă un cîrd de gîște să străbată peisajul, țîșnind din gardul viu aproape uscat, printre picioarele soldaților care se deplasează În coloană. Ai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
făcut o spărtură în acoperișul de stuf, ca să putem vedea ce se petrece în curte și în jur. Ceilalți ne-am așezat în jurul gurii podului, că cine știe? Bănuiala noastră nu a fost fără temei. Câțiva nemți au intrat în ogradă și apoi în casă. Restul au plecat mai departe. După ce au cercetat casa, doi dintre nemți au venit să vadă grajdul. Au intrat, au privit cu fereală în dreapta și în stânga, apoi spre gura podului. Noi nici nu respiram, dar cartușul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
din fața casei... Uite ce repede am ajuns acasă! - a remarcat Toaibă bucuros. Apoi dacă tu ai povestit atâtea, timpul o trecut, iar calul știind parcă că te duce pe tine, s-o silit ca niciodată. După ce s-au văzut în ogradă, Toaibă a rugat-o pe Maranda să-l ajute să coboare din căruță și pe urmă să-l omenească pe cal după cuviință. Intrat în casă, s-a așezat pe laiță, cu o răsuflare de ușurare. Nu după multă vreme
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
bine. Pe când se îngâna ziua cu noaptea, Toaibă încerca deja cârja ieșită din mâinile lui. Maranda se uita la el cu tristețe. Trebuie s-o scurtez doar de vreo două degete. Încolo îi bună - a constatat „meșterul” - după ce a înconjurat ograda de câteva ori. Când totul a fost pe gustul lui, Toaibă s-a aciuat pe cuptor, la picioarele Marandei. Apoi o asemenea treabă trebuie cinstită cu un rachiuaș. Ei? Ce zici, fata moșului? Ai dreptate, Toadere, dar la asta trebuia
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
leșin. Ai înviat, fata tatii? Da’ ce s-o întâmplat de sunt pe laiță și nu pe cuptor, unde m-am culcat? Ai leșinat. Ai ieșit să vezi ce-i cu lumina de afară și te-am găsit leșinată în mijlocul ogrăzii. Amețită încă, Maranda a început să-și aducă aminte ce s-a întâmplat... După primul cântat al cocoșilor, două umbre ca doi strigoi coborau spre gârla Șărpăriei, care încă mai fumega. Când au ajuns în marginea gârlei, s-au oprit
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]