1,499 matches
-
la nimic, astfel că și privațiunile sau negațiile ar trebui să reprezinte fiinduri, așa cum orbirea spunem că ființează în ochi, în calitate de privație. În aceeași situație se găsesc obiectele imaginare: despre „Pegas” putem construi judecăți afirmative adevărate. Aceasta înseamnă că obiectul ontologiei nu poate fi identificat pornind de la judecăți. De aceeași problemă se lovise și Aristotel, atunci când, pentru a face posibilă construcția discursului ontologic, remarca cu prudență că unele rostiri sunt omonime, desemnând lucrurile numai pe bază de asemănare a numelui și
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
lovise și Aristotel, atunci când, pentru a face posibilă construcția discursului ontologic, remarca cu prudență că unele rostiri sunt omonime, desemnând lucrurile numai pe bază de asemănare a numelui și nu pe bază de esență. Nu putem porni spre constituirea unei ontologii având ca reper judecățile, ci trebuie, înainte de toate, să luăm în considerare elementele constitutive ale judecăților, rostirile, adică termenii și conceptele. Aristotel observase că Ființa ca fiind se spune în atâtea feluri câte categorii sunt; dispunem, adică, de un reper
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
oarecare de către intelect”. Ceea ce trebuie să înțelegem aici este sensul de natură inteligibilă. Sintetic, esența înseamnă acel ceva, diferit de fiind, prin care și în care fiindul are ființă sau ființează. Cu aceasta am obținut încă un termen fundamental al ontologiei tomiste: ființarea. Putem acum să înțelegem mai bine sensul incursiunii de până aici: un lucru concret (fiindul, ens) are un mod de a fi, conform esenței sale (essentia) și ființare (faptul de a fi, pur și simplu), dată în și
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
îles", conținând piesele "Le Dard, L'Emissaire" și "La Fin des temps". În 1968 apare volumul "Entretiens Paul Ricoeur - Gabriel Marcel" la Aubier. Publică "Pour une Sagesse tragique et son au-delà" la Plon. Metafizica marceliană se articulează din perspectiva unei ontologii de-a dreptul dramatice. În 1969 îi este decernat Premiul Erasmus, pe care îl împarte cu fizicianul Carl Friedrich von Weizsäcker. În 1971 publică, la Gallimard, opera autobiografică "En chemin, vers quel Eveil ?" și "Coleridge et Schelling" la Aubier-Flammarion. În
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
creație imaginativă este limbajul. Humboldt afirmă că limbajul este activitate (energeia) și nu operă (ergon) . Spiritul humboldtian este pus în lumină de Eugeniu Coșeriu. Conceptele humboldtiene de energeia-dynamis-ergon trebuie înțelese în spirit aristotelic (aceste concepte sunt preluate de Humboldt din ontologia aristotelică) . Ergonul este produsul unei activități, care poate fi creatoare sau necreatoare. Dynamisul este facultatea, posibilitatea de a realiza o activitate. Acest dynamis poate fi învățat prin experiență și studiu, în sensul că poți realiza o anumită activitate pentru că ai
Wilhelm von Humboldt () [Corola-website/Science/303504_a_304833]
-
1929 studiază la "École Normale Supérieure" din Paris, cu accentul pe psihologie, sociologie și filozofie, fiind influențat de opera lui Henri Bergson, "Essai sur les données immédiates de la conscience"; se va adăuga mai apoi interesul fundamental pentru intenționalitatea husserliană și ontologia lui Heidegger. O cunoaște pe cea care-i va fi alături întreaga viață, Simone de Beauvoir; relațiile lor (despărțite dialectic în „necesare și contingente”) fiind caracterizate de o libertate reciprocă a implicării, pe care amândoi o asumă plenar. Până la izbucnirea
Jean-Paul Sartre () [Corola-website/Science/298016_a_299345]
-
continuator al tradiției lui Husserl în Germania a fost Martin Heidegger. În lucrarea sa ""Sein und Zeit"" ("Ființă și Timp", 1927), consideră filosofia ca o metodă diferită de știință și pune pe primul plan ca disciplină în procesul de cunoaștere Ontologia fenomenologică. Din perspectiva metodologiei transcendentale, "Ființa" este privită ca un corelat al luării ei ca act de conștiință, fără presupuneri sau judecăți asupra existenței sau nonexistenței conținutului conștiinței. În Franța, fenomenologia, prin lucrările lui Merleau-Ponty și Sartre, stă la baza
Fenomenologie () [Corola-website/Science/298026_a_299355]
-
început prin romanul "La Nausée" ("Greața", 1938), apoi prin lucrarea monumentală "L'Être et le Néant" ("Ființa și neantul", 1943). Această carte masivă nu este ușor comprehensibilă, dar cititorii care nu s-au lăsat descurajați vorbesc despre această încercare de ontologie fenomenologică cu entuziasmul pe care altă generație îl manifestase față de ""Les Nourritures terrestres"" a lui André Gide. Dacă Sartre nu este descoperitorul fenomenologiei, el o reînoiește și o îmbogățește trasându-i liniile distinctive, cu precădere datorită metodei pentru a atinge
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
neapărat să fie "public": stările mele de conștiință se manifestă doar mie însumi, ele sunt - chiar prin excelență - materie cu descriere fenomenologică. Fenomenul nu este expresia deformată a unui lucru ascuns, nu mai este "fenomenul" kantian opus "numenului" său. În ontologia existențială a lui Sartre, ființa unui obiect existent nu mai este decât ceea ce apare. Nu mai există "ființă" la modul absolut (precum "esența" la Kant), ci două modalități de ființă, ireductibile una la alta: ființa-în-sine, sau ființa apariției, și ființa-pentru-sine
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
liber", pentru ca în orice circumstanță el să poată alege viața, angajarea, responsabilitatea. Pornind de la Heidegger și de la Kierkegaard, face "filozofie existențială", interesându-se de "esența" trăirii imediate, determinând destinul omului și relevând frica originară ("Angst"), tragica "goliciune" a individului (în "Ontologia umană și cunoașterea"). Este interesat mai mult de "trăire", de asimilare și creștere. Trăirea, în înțelesul înalt al cuvântului, este o funcție a personalității, fugind de scheme și de orice dependență a unui moment atins. Unul din sensurile "existenței" este
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
ul este o orientare fundamentală în filozofie. Ca orientare monistă (spre deosebire de ontologiile dualiste sau pluraliste), ea se opune materialismului prin soluția pe care o dă raportului dintre spirit și materie sub aspectul primordialității. Grupările idealiste ale filozofilor consideră astfel ca fiind primordial sub aspectul cronologic și cauzal, spiritul. Orientarea idealistă consideră materia
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
poate fi întreprins în numele metafizicii.” Cunoscutul „obiect în sine” a fost numit produs al obiceiului filozofic, care caută să introducă un subiect gramatical: deoarece oriunde este cunoaștere, trebuie să fie un "obiect" care este cunoscut și chipurile, acesta trebuie adăugat ontologiei ca existență. De asemenea, atacă idealismul lui Schopenhauer și Descartes cu un argument asemănător cu critica adresată lui Kant "(vezi mai sus)". Idealismul obiectiv susține că realitatea experienței combină și transcede realitățile obiectului experimentat și ale minții observatorului. Printre promotori
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
în timp, iar realitatea se dezvoltă în timp. Dar relația dintre timp și eternitate este în afara timpului, iar aceasta este „structura logică” pe care Hegel crede că o putem cunoaște. Kierkegaard contestă această afirmație, deoarece ea elimină distincția clară între ontologie și epistemologie. Existența și gândirea nu sunt identice și una singură nu poate concepe existența, dar toate formele în existență sunt de neconceput; gândirea depinde de limbă, iar aceasta la rândul său datorează experienței. În plus, deoarece suntem existențe finite
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
franceză - limba și literatura engleză, iar în 1992 a absolvit cursurile Facultății de Litere și Filosofie ale aceleiași universități, la specializarea limba și literatura română. A obținut titlul de doctor la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca cu lucrarea "Ion Heliade Rădulescu. Ontologie și poetică", susținută public la 26 septembrie 2003. a publicat următoarele volume: ■ "Spiritul de finețe. Cincisprezece meditații", Ed. Paideia, București, 2009 Doctrina esoterică", Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2009 A realizat traducerea lucrării "Journal métaphysique" (Paris, Gallimard, 1927) a lui
Dorin Ștefănescu () [Corola-website/Science/312891_a_314220]
-
(n. 30 iulie 1958, Cluj) este un scriitor, ziarist, filozof și politolog român. Este absolvent al Liceului „Mihai Viteazul” din București (1977). Licențiat al Facultății de Istorie-Filosofie de la Universitatea București (1982), cu teza "Ontologie și logică în dialogul „Parmenide” de Platon" (conducător prof. univ. dr. Gh. Vlăduțescu). Obține titlul de doctor în filosofie al Universității București, în 1998, cu teza "Teodicea anselmiană, teodiceea thomistă. O cercetare comparată" (conducător științific prof. univ. dr. Gh. Vlăduțescu
Dan Pavel () [Corola-website/Science/310998_a_312327]
-
-lea Filozoful (sau Înțeleptul) (866 - 912). Fotie a elaborat doctrina Trinității, în cadrul unei dispute privind purcederea Duhului Sfânt, folosindu-se de teoria substanței a lui Aristotel. Fotie era interesat de aristotelism și respingea platonismul. Arethas a scris lucrări de logică, ontologie și psihologie, realizând și importante ediții din Aristotel și Platon. În secolele XI și XII, studiile de filosofie s-au dezvoltat și datorită întemeierii Universității din Constantinopol. Dintre profesorii cunoscuți ai acestei Universități s-au numărat Mihail Psellos, cel mai
Filozofia bizantină () [Corola-website/Science/305598_a_306927]
-
mai ocupat funcțiile de Șef al Departamentului de Filosofie (2000-2002) și Șef al Catedrei de Filosofie Sistematică (1999-2004), din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. În ultima perioadă a ocupat mai multe funcții: conferențiar universitar, din 1992, la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, titularul cursurilor de ontologie, metafizică, filosofie și teologie, profesor universitar din anul 2003 la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, titularul cursurilor de ontologie, metafizică și filosofie și teologie. Printre activitățile sale se pot menționa: Conducător de doctorat (din 2005); Președinte al comisiilor de acordare a gradului
Vasile Frăteanu () [Corola-website/Science/313132_a_314461]
-
1999-2004), din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. În ultima perioadă a ocupat mai multe funcții: conferențiar universitar, din 1992, la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, titularul cursurilor de ontologie, metafizică, filosofie și teologie, profesor universitar din anul 2003 la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, titularul cursurilor de ontologie, metafizică și filosofie și teologie. Printre activitățile sale se pot menționa: Conducător de doctorat (din 2005); Președinte al comisiilor de acordare a gradului didactic I și îndrumător științific al lucrărilor candidaților; Membru al Colegiului de redacție al revistei „Studia Universitatis
Vasile Frăteanu () [Corola-website/Science/313132_a_314461]
-
criteriul de disociere dintre diferitele aspecte ale sale: psihismul, esteticul, eticul, religiosul. Adăugăm faptul că nimic nu este exclus în filosofia lui Lupașcu, nici măcar actul excluderii. Dincolo de toate acestea, este evident faptul că logica sa energetică este de fapt o ontologie sau o "ontologică" atotcuprinzătoare în care se disociază trei dimensiuni ale dinamismului. Iar această construcție teoretică, în ciuda delimitărilor explicite ale autorului, este cât se poate de consistentă și de coerentă din punct de vedere logic, tocmai de aceea poate fi
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
subiecte în discuțiile metafizice se pot enumera: Dumnezeu, Nemurirea, Libertatea, Sufletul, Fiirea/ Existența, Spiritul, Natura. Metafizica adresează gândirii întrebări de tipul, "Care este natura realității?", "Există Dumnezeu?" sau "Care este locul omului în Univers?" O ramură esențială a metafizicii este ontologia, investigarea categoriilor de lucruri care există în lume și a relațiilor dintre acestea. Metafizicianul încearcă să clarifice noțiunile prin care oameni înțeleg lumea, incluzând existența, noțiunea de obiect, proprietatea, spațiul, timpul, cauzalitatea, interconexiunile și posibilitatea. Mult mai recent, termenul metafizică
Metafizică () [Corola-website/Science/298223_a_299552]
-
lui Andronicus din Rhodos, după operele antume (originale sau inițiale) ale marelui gânditor grec, Aristotel. În accepțiunea sa mult mai aproape de noi în timp (să zicem Fred Sommers și Bertrand Russell), metafizica este un domeniu al filozofiei ce conține atât ontologia cât și cosmologia. Ba mai mult, conform lui C. I. Lewis metafizica ar cuprinde ontologia și epistemologia, "ca discipline filozofice ... preocupate de natura realului doar atât cât această problemă este specifică metodei reflexive." În sensul său ontologic (în secolul XX
Metafizică () [Corola-website/Science/298223_a_299552]
-
În accepțiunea sa mult mai aproape de noi în timp (să zicem Fred Sommers și Bertrand Russell), metafizica este un domeniu al filozofiei ce conține atât ontologia cât și cosmologia. Ba mai mult, conform lui C. I. Lewis metafizica ar cuprinde ontologia și epistemologia, "ca discipline filozofice ... preocupate de natura realului doar atât cât această problemă este specifică metodei reflexive." În sensul său ontologic (în secolul XX), conceptul de metafizică semnifică ceea ce este dincolo de fizică, de fizicalitatea lumii înconjurătoare și, deci, dincolo de
Metafizică () [Corola-website/Science/298223_a_299552]
-
în “Pierduta Lume A Facerii I” că în antichitatea orientală în care au trăit și cei care au scris Vechiul Testament, ceva începea să existe nu când dobândea proprietăți fizice (adică de când apărea ca obiect fizic), ci de când căpăta o funcție (ontologie funcțională). Conform lui Walton, interpretările tardive în sensul unei ontologii materialiste (cum e și creația din nimic) sunt simple anacronisme. Unele versiuni de creaționism se află în contradicție cu teoria evoluției. Există variante creaționiste care admit o evoluție de la forma
Creaționism () [Corola-website/Science/297133_a_298462]
-
în care au trăit și cei care au scris Vechiul Testament, ceva începea să existe nu când dobândea proprietăți fizice (adică de când apărea ca obiect fizic), ci de când căpăta o funcție (ontologie funcțională). Conform lui Walton, interpretările tardive în sensul unei ontologii materialiste (cum e și creația din nimic) sunt simple anacronisme. Unele versiuni de creaționism se află în contradicție cu teoria evoluției. Există variante creaționiste care admit o evoluție de la forma în care a fost creată inițial lumea la cea actuală
Creaționism () [Corola-website/Science/297133_a_298462]
-
fosilele sugerau o evoluție graduală. Majoritatea cercetărilor empirice ale lui Gould s-a bazat pe studierea melcilor de uscat, "Poecilozonites" și "Cerion". Gould și-a adus contribuții de asemenea la , primind multe aprecieri de valoare la adresa cărții sale "", în română, "Ontologie și filogenie". În teoria evoluționară, Gould s-a opus selecționismului strict, aplicată la oameni și . El a dus campanie împotriva creaționismului și a propus că știința și religia trebuie să fie considerate ca două domenii diferite, sau „magisteria”, a căror
Stephen Jay Gould () [Corola-website/Science/317758_a_319087]