1,583 matches
-
mititei, expulzați din cub de șocul mecanic. Și depunîndu-se, cu toții, pe planșeul de beton, cu viteze diferite. Când ne așteptam mai puțin, l-am deslușit, apărut din direcție contrară, și pe cel de-al doilea atacator, ciugulind din grosul vedetelor Optzeciste ca dintr-un pumn de grăunțe. Am încremenit. Negriciosul își târâse botul lui, ca de escavator, pe ciment și încărcase cam jumătate din ei. Curând, i-am zărit pe cei mai marcanți scriitori ai tinerei generații malaxați, apărând și dispărând
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de pe aici nu cunosc desfătare mai uriașă decât să ne plimbe pe noi. De dimineață până seara. Pe la femei..." 366 DANIEL BĂNULESCU Nu erau deloc rare cazurile în care îl importunau până și iubitele, crude și vii, de nouăzeciști, de optzeciști, câteva dintre ele date în paștele mă-sii de cât de frumoase puteau fi, fete rafinate, dulci, sclifosite și pline de fumuri albastre în capetele lor alungite, ca de pisici. Prietene ori tovarășe de viață ale unor băieți care încă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
american. Bulevardul tot așa pustiu, cu trecători rari, cu lumină obosită. Mergeam pe trotuarul celălalt, din fața „Tic-Tac“-ului. Pe-acolo l-am întâlnit pe Argeșanu. Așa se recomandase. Specialistul care mă tot chema să discutăm, în decembrie 1989, chipurile despre optzeciști, despre literatura tânără, dichisuri subtile sub care cine știe ce gânduri colcăiau. Avea o listă cu nume și tot mă întreba despre ei. Pe unii îi știam foarte bine. De alții nu auzisem. Vreo câțiva erau stabiliți în străinătate. Abia mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe tine când ai dat mâna cu Manolescu, de parcă ar mai fi mare brânză de capul lui. Nu zic de ce a făcut acu’ douăzeci de ani, chiar se poate trăi frumos din asta, uită-te la Mușina cum Îl publică, optzecist recunoscător. Poate scrii o carte și-i trimiți lui Mușina manuscrisul, În definitiv la el au apărut Vakulovski și Baștovoi, te poți baza c-o să te ia și pe tine În seamă, dacă te-a luat Marineasa mai Înainte. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
valoroși poeți români contemporani. Volumul său de versuri Poftiți, domnule Kafka! - PRINCEPS EDIT, Iași, 2010 - atestă apartenența poetului la postmodernism, în latura autentică a acestuia, însă, prin numeroase trăsături, poemele care-l alcătuiesc sunt mult superioare curentului, evadarea din plutonul optzecist - care se proclamă drept purtătorul de stindard al acestei orientări - fiind sugerată chiar prin cuvintele autorului din însemnările În loc de prefață, în care afirmă că Nici un poet nu iubește și nu aplaudă canoanele, fie ele și postmoderniste. În spațiul cultural românesc
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
scriitor aparte care, în ciuda morții sale premature, așa cum își exprima convingerea criticul literar Mircea Martin, a lăsat o operă care îl exprimă deplin și îi rezervă un loc inconfundabil în poezia românească postbelică. Deși de aceeași vârstă cu mulți dintre optzeciști, Cristian Popescu (1959-1995) a fost asimilat de generația nouăzecistă, odată cu care s-a afirmat, însă, cu toate că optzecismul este (încă) destul de incisiv, iar valurile pe care le-a făcut mai lovesc - ce e drept, mai ales / numai prin Mircea Cărtărescu și
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
capul de pereți, că-s din BCA, În timp ce-mi scriu În gînd miile de cărți. Artiștii trebuie protejați, spunea Orson Welles, din păcate Într-un film prost. Nu l-a luat și nimeni În seamă. Cu excepția cenaclului nouăzeciștilor optzeciști. A cărui existență s-a justificat pe deplin, cei mai mulți au ajuns la liceu, la radio, prin librării, Uniune, televizor, universitate, edituri, reviste, poze. Cu volume integral premiate. Consacrați. Atît de consacrați, Încît nu mai Înțeleg ce-nseamnă asta sau dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Pachetele erau ca podul lui Păcală: o călcătură tare, fermă, alta moale. Lîngă Noica, nu'ș ce filozofard marxistoid; lîngă Preda, vreun prozator narcisiac, frecînd un ness pe-o sută de pagini și oloindu-și orgoliul; lîngă Cezar Ivănescu, vreun jucăuș optzecist, care pierdea programatic tema (impusă, ce-i drept), dar cădea și-n infantilism. N-am vîndut cărți la pachet. Pe cele proaste le recartam, le dădeam la schimb altor librari mai neavertizați. Pe cumpărătorii mei i-am ferit de ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cuvinte neconvenabile, deșucheate, scîrboase, fără perdea/perdele. Într-un cuvînt, că literatura noastră "n-are treabă cu carnalu'". Flaubert descrie pădurea toamna. Atît. Și cititorii știu că Emma Bovary făcea dragoste cu Rodolphe. Nu-i nevoie să spună, ca un optzecist teribil: Atunci am înțeles ce înseamnă o pizdă adevărată". Eu, una, am repulsie față de erotomani/erotomane. Nu-l plac pe Georges Simenon, care se lăuda cu 3-4 relații sexuale zilnic (și, pe măsură, cu 3-4 romane pe an). Nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
dintâi carte, Fleacuri criminale, îi apare în 1993. Colaborează cu poezie, eseistică, publicistică și traduceri la „Caiete critice”, „Contrapunct”, „România literară”, „Literatorul”, „Contemporanul - Ideea europeană” ș.a. Cu Fleacuri criminale P. se exprimă, stilistic și tematic, pe coordonatele caracteristice pentru poezia optzecistă. Universul său mobilizează inventarul și anecdotica măruntă a vieții casnice. Nu în exclusivitate, căci li se adaugă câteva traiectorii și contexte sociale marginale, provizorii, nespectaculoase - navetismul, viața măruntă a gărilor obscure și a traseelor de autobuz lăturalnice, apostolatul didactic rural
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]
-
de angajare social-politică total refractară față de orice conformism ori „nonconformism conformist”, în fond o angajare mai mult filosofică și morală decât una propriu-zis politică. Poetul contemplă și valorizează - ori deplânge, revoltat în cheie majoră, fără emfază zgomotoasă - cu mijloace extrem-moderniste, optzeciste, stări și tendințe de profunzime, degradări ale omenescului, determinate de experiența istorică a contemporaneității. Toate acestea, sub aparențele cultivării unui bric-à-brac pitoresc și abstrus. SCRIERI: Prier (volum colectiv), București, 1988; Fleacuri criminale, București, 1993. Repere bibliografice: Eugen Simion, Magdalina și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]
-
vărsarea Dunării în mare. Metacomentariul lipsește aproape cu totul, deși ficțiunea nu este lipsită de o dimensiune autoreflectantă. Specularitatea cantonează însă în limitele exprimării cu mijloace simbolice, fără a se etala enunțiativ în materia epică, așa cum se întâmplă la ceilalți optzeciști (chiar la Ștefan Agopian). În spațiul romanelor lui S. - o lume de pescari, negustori, circari, toți cu experiență ambulatorie - personajele sunt cuprinse de o adevărată frenezie de a vedea, a asculta și, mai ales, de a spune: „Toate lucrurile se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289523_a_290852]
-
senzorialul, corporalitatea, copilăria), precum și prin aflarea unor punți stabile de contact între suprarealism și postmodernism. În primul său articol cu caracter programatic (Sensul poeziei, astăzi, 1987), P. își definește propria formulă poetică. Măcar în teorie, aceasta este consonantă cu postmodernismul optzecist (dialogism și plurivocitate, eterogenie și simultaneitate, mimesis și autenticitate), deși nu fără unele corecții cu privire la conținutul și funcția „poeziei realului”. De altfel, diferența față de optzecism rezidă mai ales în instrumentarea tehnicilor textuale: nicăieri livrescul nu va fi utilizat ca scop
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
lectură, „Monitorul” (Iași), 1998, 66, 72, 78; Svetlana Cârstean, Simoniada, „Dilema”, 1998, 307; Mihai Dragolea, Din interes pentru viață, VTRA, 1998, 4; Iulian Băicuș, Corpuri și litere, RL, 1998, 27; Codrin Liviu Cuțitaru, Femeia textuală, „Timpul”, 1999, 2-4; Bucur, Poeți optzeciști, 186-193, 230-232; Grigurcu, Poezie, II, 303-312; C. Rogozanu, Critică și suprarealism, RL, 2001, 14; Carmen Mușat, Gellu Naum, Simona Popescu și jocul de învăluiri-dezvăluiri al poeziei, „22”, 2001, 587; Manolescu, Lista, I, 420-423; Caius Dobrescu, Inamicul impersonal, Pitești, 2001, 28-32
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
cu șarje bine dozate în punctele esențiale), chestionarea conștiinței și, din când în când, a inconștientului - toate acestea sunt note comune paradigmei literare din care face parte autorul. Totuși, nu de puține ori scrierile sale relevă surprinzătoare convergențe cu proza optzecistă, prin experimentele inter- și metatextuale, prin utilizarea pe scară largă a kitschului și prin construcția unor distopii terifiante. Nota particulară a cărților lui P. în raport cu aceste orientări e dată de configurația personajului, care constituie ținta predilectă a testărilor narative. Dincolo de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]
-
adesea aforistice textualismul lucid al colegilor de generație din Cenaclul de Luni. Texte autoreferențiale, vorbind despre cum se face poemul, se întâlnesc și în cele 46 de caligrame ajutătoare din antologia Nouă poeți (1984). Deși se înscriu legitim în tentativa optzeciștilor de a destructura limbajul poetic tradițional, versurile lui G. își păstrează timbrul propriu, căci, fără să se lase furat de diversitatea cotidianului și fără să recurgă la arma, atât de des utilizată în epocă, a ironiei, poetul contemplă cu nealterată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287276_a_288605]
-
generație biologică, ci, mai degrabă, o generație estetică"9, care a avut ocazia să se afirme la începutul anilor 60, cert este că acest grup ideologic reușește să își traseze anumite principii solide și datorită criticilor, pentru că, să nu uităm, "optzeciștii nu au mari critici literari. Noi, șaizeciștii, am avut vreo șapte și îi enumăr, încă o dată, aici: Ion Negoițescu, Lucian Raicu, Matei Călinescu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Mircea Martin și au mai fost. Iată explicația generației noastre și a productelor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
somnul,/ Această ultimă dovadă a ființei". (Dar spre ce?) Acceptând parțialul, în locul absolutului, poeta se cufundă în somn, acesta devenind sinonim cu moartea sau cu o simplă stare de trecere într-o altă lume realizată prin vis, anticipând, astfel, onirismul optzecist. Există, de asemenea, în opera Anei Blandiana o afinitate, la nivelul poeticii, între cuvântul poeziei și concepția fantasticului. În ambele experiențe creative revine, în mod semnificativ, cuvântul-metaforă umbra. Să citim poezia intitulată Vânătoare, din volumul Ochiul de greier, din 1981
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în lista canonizaților generației numite. Această generație a avut parte de critici veritabili, nu puțini, Ion Negoițescu, Lucian Raicu, Matei Călinescu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Mircea Martin etc., ceea ce a contribuit la afirmarea lor ca o generație estetică omogenă. Dacă optzeciștii sunt reprezentați mai cu seamă prin roman, fiind și foarte buni teoreticieni ai actului literar, șaizeciștii vor fi reprezentați prin poezie. O poezie care atinge sufletul, apropiindu-se, la nivelul sonorității versului, de tradiționalism. Sigur că unii autori se vor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a obișnuitului (fapt este că poezia obișnuitului pare cît se poate de neobișnuită ca poezie, de aceea autorii ei se consideră autori de literatură pură) - mai umană, etc. Cu toate acestea, aș răspunde eu, cu tot succesul, relativ, al generației optzeciste, nu se citește astăzi mai multă poezie decît Înaintea apariției și mai ales a consacrării ei. Va veni apoi replica tinerilor furioși din Fracturi, a undergrounzilor, care vor replica violent: poezia autentică este antisocială, nu asocială (o altă distincție esențială
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o tradiție a discursurilor culturale specifică fiecăreia dintre marile arii culturale occidentale. La noi a fost evident doar că miza postmodernismului e una de putere - culturală - care, odată rezolvată, epuizează interesul teoretic În domeniu. Asta au făcut, trebuie să recunoaștem, optzeciștii, volumul lui Mircea Cărtărescu Postmodernismul românesc fiind exemplar În acest sens la nivelul istoriei literare și culturale a României contemporane: postmodernismul românesc este deci, sugerează titlul lui Cărtărescu, o afacere strict locală, În nici un caz una de discurs cultural - adică
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
instrument de analiză a unui roman ca acesta. Cu atît mai mult trebuie să realizăm la ce distanță se află literatura română de cea occidentală În materie de concepție și practică estetică. E bine să observăm, de-acum, că proiectul optzecist nu poate fi perpetuat aidoma, că literatura mondială a ieșit din epoca utopiei literaturii În care a fost conceput și născut postmodernismul românesc. Odată cu neo-umanitatea (OK, Houellebecq merge pe urmele lui Zaratustra, de altfel naratorul lui scrie undeva că este
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Întrebuințează termenul, ca și neîncrederea nominalistă cu care este Întîmpinata noțiunea, dă seamă mai Întîi de perspectiva strict literară din care este ea interpretată. Atunci cînd concede autoficțiunii dreptul la existență, criticul român o instrumentează ca gen literar. Astfel, autobiografismul optzecist ar fi, de pildă, autoficțiune, iar Simona Popescu ar fi o autoficționară. Or, aici, ca și la Cezar Paul Bădescu, de pildă, avem de-a face cu exuvii, cu bildung. Nici Radu Cosașu nu scrie autoficțiune, pentru că nici literatura lui
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de Îngurgitat În vremuri de gripă. Texte etc. Abordarea mea, Însă, se vrea ceva mai circumstanțializată. Ea se concentrează pe un segment de literatură franceză contemporană Încadrabilă cu resturi Într-o ideologie estetică În evoluție: de la Noul roman la promoția optzecistă a școlii de la Minuit, minimalistă (cu prelungiri Înspre literatura enunțiativă, autobiografismul precipitat al celei mai noi promoții de la Minuit, cea din anii 1990, de la Eric Laurrent la Laurent Mauvignier și la Tanguy Viel. Evoluția este simptomatică. Pornesc, așadar, de după devastatorul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nu se prezintă Într-un asemenea hal de precaritate Încît să fie nevoie de acțiune - acest sartrian substantiv - pentru redresarea ei. Obiectele sînt atît de vii, la Deville (personificarea lor este poate un pod Între scriitura flegmatică franceză și cea optzecistă românească, congenere), Încît ele, printr-un procedeu invers celui romantic, Însuflețesc ființele: palmierul din Havana, În Femeia perfectă, un hamburger, În Le Feu d’artifice. Apoi, protagonistul - un dezrădăcinat - părăsit apoi de Margot, nevasta de care-și amintește cu duioșii
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]