21,114 matches
-
un colț de cer. Pulberile de scântei aurii creau în întunericul nopții un spectacol feeric. Puradeii, care nu cunoșteau oboseala zilei, jucau în fața corturilor tananica. Printre cei mai răsăriți, se afla și Voica, nepoata bulibașei. O drăcoaică în carne și oase prin venele căreia se vedea că nu curge sânge, ci foc viu, strecurat, gata oricând să dea în clocot, însemn de netăgăduit al nației sale. În tabăra copiilor, ea dădea poruncile și dancii le urmau fără crâcnire. De altfel tot
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
comic și insolit, dar care m-a făcut să mă lipesc strâns de fusta mamei, și să strig în gura mare: Iga ursul! Țigani mascați mai văzusem la Vama de sărbători, la Anul Nou, dar un urs în carne și oase era o premieră, mai ales că era și un bun dansator, jucând la porunca garoiului, care-l ținea cu o mână de o frânghie groasă, ce avea rolul de a asigura cât de cât siguranța celor din jur, iar în
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Mi-am privit mâinile, degetele. Aproape albastre, furnicate de așteptare. De așteptarea unei posibile Îmbrățișări. Vulgaritatea gândului ce mă inundă e copleșitoare. Mă lăfăiesc În magma lui cu o dureroasă plăcere. Porii se deschid, nervii cad pradă unei moleșeli rapace, oasele mi se lichefiază. Desenez În aburul memoriei un pantof lăcuit, o gleznă albă, de fildeș. Un nas mic, ușor arcuit spre În sus. Pulpe lucioase, plinuțe, intuite vag În obscuritatea unei rochițe atârnând, În limita decenței, deasupra genunchilor. Rotunzi, mici
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
delicată se datora vântului de primăvară, care adia ușor, mângâindu-i fața cu faldurile vaporoase ale draperiei. Îngenunche la picioarele scaunului și, chircit, vomită din nou, cu sălbăticie, În repetate rânduri, o pastă groasă, vineție, amestecată cu așchii mari de os. Apoi, rămase așa mult timp. Un timp care nu mai era al lui... Azi, după ce medită Îndelung și se pierdu apoi În mrejele unui somn chinuit, hotărî să se studieze atent. Era foarte important să afle mai mult despre stupizenia
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și piruete, mânuind securea ca un adevărat gladiator, ca un mare erou, lăsându mă purtat de iureșul În care mă aflam, de beția apropiatei victorii. Lumina din cameră devenise roșie-gălbuie, scrijelită la intervale scurte de timp de așchiile sărite din oasele zdrobite ale mărețului meu rival, care pierdea teren În mod vizibil, gâfâind din toate articulațiile, mugind crunt cu fiecare lovitură primită În pielea sa lucioasă și Întunecată, În carnea sa tăbăcită. Eram la un pas de victorie! Trebuie să recunosc
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
datorat infirmității mele, autosugestiei, singurătății impuse ori altui fapt. Cert este că o senzație perversă, neștiută, a Început să-mi devoreze, cu fiecare secundă scursă, energia, metamorfozându-mă Într-un individ confuz, lipsit de vlagă, epuizat. Mă subjugase, Îmi lichefiase oasele, transformându-mă Într-un gasteropod uriaș și neputincios. Într-o vietate ce lăsa În urmă un miros de aer putred, care umilește și Îndepărtează. Am aflat de la Lisaveta, femeia de serviciu, că domnul administrator Cantemir se simte nespus de rău
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
atrage dinastia Shang, Întâia dinastie a Imperiului Chinez, Începută, după unii, cu aproape două mii de ani Înainte de Hristos. Civilizația chineză, care atingea atunci un nivel de dezvoltare foarte Înalt, era uimitoare prin faptul că inscripțiile oraculare descoperite se făceau pe oase și, mai ales, pe carapacele de broască țestoasă. Uimitor, nu ?! O dinastie fenomenală, care a numărat vreo treizeci de regi, fiecare Însetat de putere și cu mari tendințe expansioniste. Nu lipsesc din acea vreme nici practicile sacrificiilor umane (care s-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mă joc. Ne ascundeam unii de alții pe după mașini, la ghenă sau la uscătorie ca să nu vedem cum creștem. Până numărătoarea ajungea la zece, eram deja mari și ieșeam din ascunzători. Pe asfaltul pe care desenasem șotronul, ne-au crescut oasele. Eu voiam să le storc bine, ca să încapă iar în hainele de anul trecut, dar mama mi-a cumpărat haine noi. De la etajul unu, doamna Olga îmi spunea să nu mă mai cațăr pe gard. Eu așteptam să plece. Bara
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Cămășile în carouri se revărsau peste ei, căzând de pe umeri, acoperind degetele și unghiile celor doi puști de parcă nici nu le-ar fi avut. Unul era blond, cu fața roșie și cu piercing în nas, celălalt avea obrajii supți și oasele în afară. Cel blond îi aruncase priviri seducătoare Deliei înainte ca trenul să ajungă în stație. Vrând să-i evite, Delia se așeză cât mai departe, acoperindu-și genunchii cu florile. În timp ce lumina de neon se pierdu în lumina din
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
iubești mai mult? Vocea cucoanei răzbătea printre tijele crizantemelor. Copilul plângea în hohote, mâna lui se sufoca în palma ce-l strângea cu putere și se trăgea zadarnic în stânga și-n dreapta. — Pe cine iubești? Pe mama sau pe tata? Oasele lui fragile s-au frânt unul câte unul până când degetele i se umflară în palma ce nu le mai putu cuprinde și le dădu drumul. Mama își trase atunci copilul de pe scaun și se duse la ușa din spate. — Dar
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
spune că, din punct de vedere psihologic, un psihism În complexitatea sa unitară, constituie o persoană. Dar În drept și În morală, nu putem spune despre un om că este o persoană numai pentru că el este făcut din carne și oase, sau pentru că are o conștiință psihologică; În acest caz, chiar și animalele ar trebui să fie concepute, În mod necesar, ca persoane morale și juridice, ceea ce este absurd. Dacă ne considerăm persoane este pentru că ne atribuim drepturi și obligații; ideea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
voia să-i mai dea ascultare. S-ar putea să fie nevoie de niște atele, spuse el scrâșnind din dinți de durere. Din căzătură, el se alesese cu zgârieturi pe față, pe mâni, dar de nesuportat era durerea pricinuită de oasele frânte ale piciorului. Transportat de urgență la spital, primi îngrijirile necesare. Timp de două săptămâni conduse șantierul prin telefon. Maiștrii îl asigurau că totul decurge normal și că nu e cazul să-și facă griji inutile. În săptămâna a treia
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
parcului. Pe placa de beton schâncea, rotindu-se de mama focului, Lolica o cățelușă tare drăgălașă, care se oploșise de mai multă vreme pe aici. Administratorul se apropie de ea, o dezmierdă, prin cuvinte, îi dădu o plăcintă și câteva oase, din friptura de pui pe care o mâncase ceva mai devreme, dar, Lolica, nu a luat nimic în seamă. Se tot rotea, pe betonul care de-acum seîntărise bine, și scâncea mereu. Ce ai, ce ai pățit, tu, cățelușa lui
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
cum ar fi asta, de pildă, n-a mai avut absolut nimic de făcut. S-a dus în Poiana Ursului, să se relaxeze nițel. A găsit o bancă liberă. S-a așezat pe ea. S-a întins, și-a trosnit oasele, apoi a tras un pui de somn, acolo, în mijlocul răsfățat spre lume, al naturii. Când s-a trezit era aproape de înserare. O imagine de nedescris, cum nu mai văzuse niciodată, i-a cuprins întreaga făptură, i a răscolit sufletul, i-
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
văzusem în a treisprezecea zi, după Nouruz. Dacă aș fi găsit locul, dacă aș fi putut să mă așez sub chiparosul acela, cu siguranță că în viața mea s-ar fi înstăpânit liniștea. Pe naiba! doar smârcuri și nisip fierbinte, oase de cai morți și câini adulmecând gunoaiele! Oare într-adevăr O întâlnisem? Niciodată! Am văzut-O numai pe ascuns, printr-un orificiu, printr-o lucarnă nenorocită de la alcovul meu. Eram asemenea unui câine înfometat adulmecând gunoaiele, căruia i se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
haine chinezești, părăsise carnea care îl făcea să sufere și să se refugieze în lumea umbrelor rătăcitoare, antrenând, mi se părea, și propria-mi umbră pe urmele lui. Dar trupul Îi căzuse aici, insensibil și imobil. Mușchii destinși, venele, nervii, oasele se pregăteau să putrezească și să ofere o hrană suculentă viermilor și șobolanilor din măruntaiele pământului. Iar eu, eu trebuia să petrec o noapte lungă, obscură, rece, fără sfârșit în compania unui cadavru, în această cameră asemenea unui mormânt, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
tai cadavrul în bucăți, să pun bucățile în cufăr, în vechiul meu cufăr, s-O duc departe, foarte departe de ochii oamenilor și s-O îngrop. De data asta n-am mai ezitat. Am luat un cuțit cu mâner de os, care se afla în alcov. Mai întâi am tăiat cu infinite precauții veșmântul subțire și negru care, ca o pânză de păianjen, Îi făcuse corpul prizonier, singurul voal ce O acoperea. Părea să fi crescut, talia era mai înaltă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
acum câteva sute sau mii de ani, prietenul meu de suferință? Nu trecuse prin aceleași stări sufletești ca mine? Eu, care mă crezusem până atunci cea mai nefericită ființă, înțelegeam, în sfârșit, că în vremea când printre oamenii ale căror oase se făcuseră de mult praf și pulbere și ale căror celule supraviețuiseră, poate, amestecate cu cele de nuferi albaștri, înțelegeam, în sfârșit, că printre locuitorii caselor de pe colină, construite din cărămizi grele, trăia un mizerabil desenator, un desenator blestemat, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
le duce și le agață în cârligele măcelăriei. Mârțoagele pornesc sforăind, în timp ce măcelarul le pipăie corpurile sângerânde, cu gâtul tăiat, cu ochii sticloși, cu craniul violet din care le ies pleoapele însângerate. În sfârșit, ia un cuțit cu mâner de os, le tranșează cu grijă și, cu surâsul pe buze, le vinde carnea dezosată clienților săi. Cu ce plăcere face treaba asta! Sunt sigur că e chiar un fel de voluptate. Chiar câinele acesta mare și galben care și-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
abia o zăream. N-am apucat să-mi dau seama cum de, brusc, dispăruse. Am rămas acolo, stupefiat, incapabil de cea mai mică mișcare. O văzusem cu ochii mei trecând prin fața mea, risipindu-se. Era o ființă în carne și oase sau o fantomă? Visasem, fusesem treaz? Mă străduii să-mi adun toate amintirile. Degeaba. Un fior neobișnuit îmi trecu prin șira spinării. Toate umbrele citadelei de pe munte păreau că s-au animat pe neașteptate; poate că această fetiță era unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cât ar câștiga dacă ar omorî-o. După ce se termină de făcut curățenie în camera mea, am coborât. Luasem o hotărâre. O hotărâre înspăimântătoare. M-am dus în alcov și am scos din casetă un cuțit mare, cu mâner de os, care îmi aparținea. I-am curățat lama cu pulpana caftanului și l-am strecurat sub pernă. Nu știu ce era în gesturile măcelarului, când tranșa ciozvârtele de oaie și cântărea bucățile... Privirea sa exprima atunci o satisfacție, că eu, împotriva voinței mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
-și mânecile, spunând: „În numele Domnului“ și tranșând ciozvârtele de carne... Imaginea lui nu-mi mai părăsea ochii. În sfârșit, m-am hotărât. Era o decizie teribilă. Am ieșit din pat și, suflecându-mi mânecile, am luat cuțitul cu mâner de os pe care-l ascunsesem sub pernă, apoi, aplecându-mă puțin, mi-am aruncat pe umeri o aba gălbuie și mi-am acoperit fața cu un fular. În aceeași clipă percepeam în mine o personalitate dublă, un complex de măcelar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
terminat rău, eram hotărât să nu-i dau cămașa. N-aveam și eu dreptul să păstrez o cămașă veche de la soția mea? Doica îmi adusese lapte de măgăriță, miere și pâine. Pusese pe platou și un cuțit cu mâner de os. Îmi spusese că îl văzuse printre obiectele negustorului de mărunțișuri și-l cumpărase. Adăugă, încrețindu-și fruntea: „Servește mereu la ceva!“ Am luat cuțitul să mă uit la el. Era al meu! Continuă pe un ton tânguitor: „Da, în dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
vreau, era un râs uscat, înfricoșător, un râs care-ți zbârlea părul pe cap. Nu-mi mai recunoșteam nici măcar sunetul vocii. Copilului i se făcu frică și fugi. Acum înțelegeam plăcerea cu care măcelarul își ștergea cuțitul cu mâner de os de ciozvârtele de oaie, plăcerea de a tranșa carnea macră în care se acumulase sânge mort, sânge închegat, gros ca noroiul și care se scurgea picătură cu picătură din gâtul animalelor și înroșea pământul. Câinele galben care dădea târcoale măcelăriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
forță supraomenească. Fruntea nu-mi mai ardea. M-am ridicat. Îmi aruncai pe umeri abaua gălbuie și mi-am înfășurat fularul de două-trei ori în jurul capului, îndoindu-mi spatele. În sfârșit, m-am dus să iau cuțitul cu mâner de os pe care-l ascunsesem în caseta cea veche; în vârful picioarelor, mă îndreptam spre camera târfei. La ușă am observat că încăperea era scufundată într-un întuneric profund. Ascultând cu atenție și am auzit-o spunând: „Ai venit? Desfă-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]