1,607 matches
-
Doamne, ce l-au mai bătut pe bietul băiat! Epilog Odihnește-te... În amintirea lui Mihai Rădulescu Ochii mei au ostenit să lucească, buzele mele să surâdă, gura mea să rostească: „Cred în Fericire ca într-unul Dumnezeu...“ Inima a ostenit să spere, Mâinile să clădească, sufletul să zboare mereu către o Fericire care logic, practic, biologic nu poate fi! Optimismul de paradă a îmbătrânit de tot și scheletul său, ros de viermele nimicniciei, se fărâmițează în pulbere și neant: moare
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Am citit înfiorat aceste pagini cuprinzătoare de adevăr frumos, căci, înainte de toate, adevărurile rânduite în ele au fost rostite cumpătat, așezat, românește și, ca atare, frumos, nespus de frumos. Nu mai puțin frumos decât alte gânduri ale celui ce a ostenit asupra lor, gânduri păstrate cu evlavie de cei ce i-au dăruit viața...“ „...Nu, Mihai! Sufletul tău nu a fost «o vioară cu strune destinse și rupte». E drept, te-a durut «tăcerea mocnită», te-a durut «cântecul» tău, dar
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
tot dinadinsul să-l împărtășesc. Când ești copil, vrei să aparții de cei din casă și din sat. Fiindcă depinzi de ceva orânduit o dată pentrutotdeauna. Tânjeam după asta și m-am sleit făcând-o. Constatam însă totodată că mai fiecare ostenea tot luptând cu sine însuși și muncind din greu să țină în frâu lucrurile despre care nu poți vorbi. Pentru ca astfel să se conformeze atât vigilenței unor ștabi de partid veniți de aiurea, cât și îndatoririi de a-l reprezenta
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
1978) „În fiecare an, la 26 ianuarie, poporul român omagiază, cu dragoste și respect, ziua de naștere a președintelui Nicolae Ceaușescu, a celui care, alături de soția sa, acad. dr. ing. Elena Ceaușescu, distins om politic și om de știință, nu ostenește să-i dăruie poporului, din rândurile căruia s-a născut, întreaga sa energie creatoare.“ („Președintele Nicolae Ceaușescu. Vocația păcii și a construcției pașnice“, Tribuna României, 15 ianuarie 1987) GHEORGHE Ion „[Ă] A slăvit garoafa roșie și steagul roșu Beniuc! A
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
vechii generali din groapă-i cheamă! Degeaba nopți și zile-ți pierzi, zelos, Vrând să ne prelucrezi cum se cuvine: Nu ne înșeli cu glasul tău mieros; Am învățat să te cunoaștem bine! O, wallstreet, e-n zadar! Nu te-osteni! Știm rânjetu-ți și ghiara-ți de hienă; Știm cât de meșter ești în coțcării; Nu ne-amăgești cu glasu-ți de sirenă! L-am auzit destul, când ne furau Baronii tăi, petrolul, altădată; Iar noi jucam așa cum ne cântau. Cântarea ta azi
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
pentru viitorul de aur crescut din ele.“ („Letopiseț de țară nouă“, Flacăra, 19 iulie 1985) „Arhitectul acestei mărețe opere constructive, la fel de monumentale în panoramele-i largi ca și-n detaliu, este omul care, lansând ideea ce schimbă impetuos fața țării, ostenește, ca nimeni altul, pe șantierul ideii, la transpunerea ei în marmura veșniciei. Este primul constructor al României, este cel ce a făcut din construcție, din marea construcție, însăși emblema de astăzi a țării simbolizând-o cu numele său: Nicolae Ceaușescu
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
publicat în "Adevĕrul" din 24 Ianuarie 1936.) Ce mult s-a îndepărtat de noi, ce mult s-a adâncit în trecut figura lui blândă și amicală! Și doar nu sunt mai mult de 17 ani, din ziua în care "iremediabil ostenit de viață" el a făcut gestul suprem. Uitat? Nu, desigur... (Vorbesc mai ales de prieteni.) Dar oricum departe, pierdut în ceața cenușie a lucrurilor peste care au trecut ani lungi și grei... Cred că iluzia aceasta, de distanță și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
a conservat amintirea mea ar fi o veche, tulburătoare lectură. Dar câte reziduuri de vis, de impresiuni și emoțiuni artistice nu se filtrează în amintirile noastre, diformându-le, alterându-le! Oricum, moartea lui Rodion a rămas pentru mine o dureroasă enigmă. "Ostenit de viață" era, desigur. Dezamăgirile lui, intensificate în nevroza generală a războiului, îl împiedecau de a-și mai face mari iluzii despre viitor. Dar dezolarea lui nu s-a trădat niciodată prin semne vizibile și clare; ea a fost, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cuvinte ne omoară. Prefer să stau cu ochii deschiși În soarele care-mi strivește pleoapele. Căci știu, de asemenea, că toate trădările s-au plătit pînă la urmă prin singurătate și frică. Scepticismul profesat Îmi amintește acel club al Hedoniștilor Osteniți de care pomenea Oscar Wilde, purtînd roze fanate la butonieră și avînd cultul lui Domițian, În care niciodată nu m-aș fi Înscris. Sau, Olimpul e o născocire a privirii Întoarse Înapoi, Înainte de a-i invidia pe zei am dorit
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a-i cerceta pe toți, unul câte unul, numai pe el trecură cu vederea. În Veneția, trăi din pomeni și dormi în piața San Marco. Nu voi cu nici un chip să meargă în palatul trimisului împăratului și nici nu se osteni prea mult să caute un mijloc pentru a trece marea. Avea în suflet siguranța că Dumnezeu îi va oferi o cale de a ajunge la Ierusalim și aceasta îl întărea atât de mult încât nici fricile care îi erau strecurate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
-le numele fiecărui apostol, gândindu-se: „Când stăpânul îmi va da o poruncă, mă voi gândi că mi-o dă Cristos; iar când un altul îmi va da o alta, mă voi gândi că mi-o dă Sfântul Petru”. Se osteni mult să-și găsească un stăpân: vorbi cu licențiatul Castro, cu un călugăr certozin care cunoștea mulți profesori și cu altă lume, dar nu fu chip să i se găsească un stăpân. 76. În cele din urmă, neaflând o cale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
a fi izolați de restul lumii, așa zisă apărare a copiilor abandonați. Aici nu găsesc posibilitatea de a fi iubiți cât și-ar dori. Sunt lesne de încuiat aceste ființe umane în colivie ca apoi nimeni să nu se mai ostenească în a le mai arunca vreo privire sau vreo jucărie. Apoi vor dori să creadă că într-o bună zi vor putea zbura destul de sus neștiind că aripile le sunt atât de frânte. Cu câtă ardoare vor asculta și vor
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
precupețea nici un efort [...] un mare savant român care, în tot ce a făcut și întotdeauna sub cea mai aleasă modestie, s-a gândit la înălțarea țării sale prin știință și cultură pe care, cu adevărată vocație de dascăl n-a ostenit să o răspândească între elevi și studenți. Prin faptele și activitatea să, Profesorul Petre Pogângeanu „nu mai poate muri”. Într-o evocare din anul 1995, sub titlul Petru Pogângeanu - precursor al semioticii în Alma Matter Napocensis, autorul, Iosif Purcher, scria
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
minoritare sau marginale, fie ele etnice, religioase, sociale sau de altă natură. Membrii acestor comunități se autoidentificau sau erau identificați de ceilalți cu evreii. În 1523, Martin Luther Însuși cerea „iubiților mei papiști” să-l „trateze de evreu” atunci când vor osteni să-l „trateze de eretic” <endnote id="(455, I, p. 202)"/>. Când, În secolul al XVI- lea, calviniștii francezi au fost prigoniți și oprimați de catolici, ei au fost - la rândul lor - asimilați cu evreii <endnote id="(121, p. 87
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
fu necurmată ; Mă obosește, moartea-mi doresc. Veacuri ca zile trec și iertare Nici pân’ acuma n-am câștigat, Ca și pedeapsa, vina-mi fu mare, Căci fără milă m-am arătat. Mântuitorul dus la osândă, Purtându-și crucea se osteni, Și cu-o cătare tristă și blândă, La a mea cășcioară el se opri. Ici pe o piatră, spre răsuflare, Nevinovatul s-a arătat, Dar cu cruzime, Întru turbare Și fără milă l-am depărtat. Zicându-i „Fugi de la lăcașu-mi
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
exclusivitate, omul interesului, care se iubește numai pe sine și pe nevasta-sa , pe care a mulat-o pe propriu-i caracter, de fapt lipsă de caracter. Regret că am fost cu el prea bun și prea tolerant. Nu te osteni să scrii despre cartea lui fiindcă nici un elogiu nu-l poate mulțumi. Este de mirare cum am suportat pînă acum infidelitățile și hipertrofiile eului unui asemenea îngîmfat ridicol. Aici multă lume este, pe drept, pornită împotriva lui. Tu ești prea
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
părți a articolului meu. Îți mulțămesc din inimă pentru această bucurie, dar între timp noi ne-am abonat la Ateneu pe adresa noastră din Roman și am primit deja acolo acest număr, prin urmare nu mai este nevoie să te ostenești în viitor cu trimiterea. Tot trag nădejde să ne întîlnim la Udești pentru a face rîvnitele primblări de care îmi vorbești. Nu de mult am străbătut Constantinopolul (sau poate mai bine - polea, compară acropolea (deci o femeie!) din aceeași rădăcină
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
propusese, de asemenea, și „...ședințe săptămânale cu secțiile” care, după cum se știe, nici măcar nu fuseseră activate. Tot la secțiunea „gogoși umflate cu pompa” fusese și ambiția scrisă de a organiza „...ședințe cu membrii de Partid” care, neserioșii, nici măcar nu se osteneau să renunțe preț de câteva ore la gheșefturile lor ca să vină la ele. Ce profit putea să-i aducă comerciantului Ițic apa de ploaie cu care era Îndemnat să se Îmbete la lungile și plictisitoarele adunări de partid comunist unde
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
permițându-mi chiar "variațiuni" personale, primite cu atenție de studenți. Ca să-i țin la "cald", din când în când le mai dădeam câte o lucrare scrisă, pe o temă din cele predate la curs. Odată, observând că nu se prea osteneau să ia notițe la cursuri, la o lucrare scrisă le-am permis să stea cu caietele de notițe pe bănci pentru "inspirație", propunere primită cu aplauze întrucât majoritatea nu aveau "ce pune pe masă". Printre studenți erau și câteva odrasle
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
nu ni se rătăcească bagajele și aveam pentru fiecare vești, corespondență și câte un pachețel de "acasă". În cadrul pregătirii de la Direcția Personal mă interesasem de fiecare în parte ce știa, ce studii avea, ce calificative obținuse în anii anteriori. Fiind ostenit de pe drum, nu aveam acuitatea vizuală necesară pentru a le distinge culoarea reală sau ipotetică a ochilor, căprui, negri, verzi sau "albaștri", dar bănuiam, având în vedere o ambasadă socialistă dintr-o țară cu dictatură militară, că predominanți trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
rândul împotriva hunilor, tătarilor și turcilor, împiedicând sau întârziind avansarea acestora către centrul și vestul Europei. E ceva adevăr aici! Când la noi apăreau primele formațiuni feudale, Alfonso IX ctitorea la 1218 Universitatea din Salamanca, iar când Ștefan cel Mare "ostenea" cu osmanlâii, apărea la 1499 Universitatea Complutense, de la Alcala de Henares. Prima universitatea românească , cea de la Iași, pe băncile căreia am poposit și eu, avea să apară la 1860, la peste 6 secole după Salamanca! Pe unde am trecut m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
întâlnire pentru prezentarea "colectivului" format, în afara șefului misiunii, dintr-un consilier economic și un administrator-șofer cu soția, secretară-contabilă. După acest moment protocolar, a urmat un altul, "amical", fiind invitat cu soția la un dejun de către ambasador și consoarta sa. Eram osteniți după un drum atât de lung, așa că doream ca meniul să nu fie prea bogat, pentru a ne putea retrage. De a doua zi, întrucât ambasadorul își începuse deja "vizitele de rămas bun", l-am însoțit, pentru a mă prezenta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
50 de excavatoare furate în "Cizmă"!). Șeful poliției mi-a spus că s-ar putea să fie turiști, da-s cam ciudați, întrucât la două zile de la sosire nu a ieșit nici unul din hotel! I-am zis că poate sunt osteniți, întrebându-l, la rândul meu, dacă au comis, chiar stând în hotel, vreun delict, primind răspuns negativ. Pentru a putea pleca liniștit în concediu, am luat legătura cu cei de la Swissair, întrebându-i când are "grupul" zborul de întoarcere. Spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
umbrare mai mereu, nu mă mai cere noaptea hăitaș la căprioare. Mă-nvălui ca-ntr-o mantie în toamnă, mi-s umerii ca bronzul adormit, din tot ce-a fost nimic nu mă îndeamnă și goana peste ani m-a ostenit! SEMPER FIDELIS PATRIAE "De ce să repetăm greșelile înaintașilor, când sunt atâtea noi greșeli de făcut?" Bertrand Russel Mereu credincios patriei! Deviza de pe stema Ministerului Afacerilor Externe. Cu aceeași nobilă menire, probabil rostuită în alte formule (una sună frumos: "de strajă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
produs de părăsirea Rusiei era total eclipsat de chinuitorul gând că fără Roșii sau cu Roșii, scrisorile de la Tamara vor continua să sosească, În mod miraculos și inutil, În sudul Crimeii, căutând acolo un destinatar care evadase și vor bate ostenite din aripi ca niște fluturi nedumeriți lăsați În libertate Într-o regiune nefamiliară, la o altitudine nepotrivită, Într-o floră necunoscută. Capitolul 13 1 În 1919, o mulțime de Nabokovi - de fapt trei familii - au fugit din Rusia În Europa
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]