3,617 matches
-
vreo zbatere de inimă pentru nimeni, neavând poftă decât să-l ia de bărbat pe bătrânul Împărat al Germaniei, și asta doar pentru că era Împărat. Curtată de regele Angliei (Carol al II-lea, pe atunci În Franța), ei nu-i păsa câtuși de puțin de asta. Privea liniștită cum se prăbușesc În jur, ca niște cărți de joc, toate castelele Închipuind căsătorii ce Încercau să se Înalțe În preajma ei, interesată de spectacol doar pentru că era o fiică a Franței! Dacă a
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
ani). De altfel, există În vanitatea prea ațâțată o inflamare ce seamănă diavolește de mult cu iubirea. Diavolește e cuvântul potrivit! Trebuie citit În Memoriile Marii Domnișoare despre aceste vicleșuguri ale respectului și tandreței, demne și nerăbdătoare. Prințesa, căreia Îi păsa de felul În care scrie, notează lucruri fermecătoare, așa cum nu fac decât scriitorii de geniu. E minunată această grație Învăluită și această pasiune ipocrit arătată, o pasiune care vrea să fie văzută, dar care nu dorește să se facă văzută
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
dar nu am spus ceea ce trebuie ținut mereu minte. Socialismul a fost o utopie pentru că s-a situat împotriva sau în afara naturii umane 1212. Socialismul crede, în mod eronat, că atunci când sunt parte a unei acțiuni economice, oamenilor le-ar păsa, din generozitatea, de ceilalți oameni. Ne aflăm într-o concurență și într-o lume cu resurse rare, care nu satisfac și nu vor satisface niciodată dimensiunile dorințelor umane. Este de neimaginat o lume care să poată dispune de resurse ce
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
își vor perfecționa civilizația, plecând de la dimensiunea lor individuală, egoistă. Cu noi înșine trăim tot timpul, totul se desfășoară prin raportare la noi înșine. De aceea dimensiunea individuală, egoismul ființei noastre, ne va împiedica de la recunoașterea posibilității de a ne păsa de ceilalți, mai mult decât ne pasă de noi înșine. Un alt mit, o altă utopie, este aceea că oamenii au capacitatea de a deține lucruri în comun 1213. Freud arată cum "comuniștii cred că au descoperit calea eliberării de
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
Paris... Câțiva ani mai târziu, aveam să aflăm adevărata cronologie a acelei vizite auguste: Nicolae și Alexandra veniseră nu în primăvara lui 1910, după potop, ci în octombrie 1896, adică mult înainte de renașterea Atlantidei noastre franceze. Însă prea puțin ne păsa de logica aceasta reală. Pentru noi conta doar cronologia lungilor istorisiri ale bunicii: într-o zi, în vremurile lor legendare, Parisul se ivea din apă, soarele strălucea și, în același moment, auzeam strigătul încă îndepărtat al trenului imperial. Acea ordine
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu clădiri mari în stil stalinist, întruchipa puterea imperiului. O gigantică hidrocentrală în aval, un metrou în construcție, un enorm port fluvial acreditau în ochii tuturor imaginea compatriotului nostru - învingând forțele naturii, trăind în numele unui viitor luminos, fără să-i pese deloc, în efortul lui dinamic, de ridicolele vestigii ale trecutului. În plus, orașul nostru, din cauza uzinelor lui, era interzis străinilor... Da, era un oraș în care se simțea foarte puternic pulsul imperiului. Ritmul lui, de îndată ce ne reîntorceam, începea să ne
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
informații când din cufărul siberian, când din amintirile ei din copilărie. Multe dintre istorisirile ei evocau o perioadă mai veche, fiind povestite de unchiul ei sau de Albertine, care, la rândul lor, le moșteniseră de la părinți. Dar nouă puțin ne păsa de cronologia exactă! Timpul Atlantidei nu cunoștea decât minunata simultaneitate a prezentului. Baritonul vibrant din Faust umplea sala: „Lasă-mă, lasă-mă să-ți admir chipul...”, lustra cădea, leoaicele se năpusteau asupra nefericitului Delmonico, cometa brăzda cerul nocturn, parașutistul își
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
exista în mine cineva care - cu groază, cu repulsie, cu rușine - se extazia în fața puterii bărbatului cu pince-nez. Toate femeile erau ale lui! Se plimba prin imensa Moscovă ca în mijlocul unui harem. Nu avea nevoie să fie iubit, nu-i păsa de ceea ce puteau să simtă față de el alesele lui. Selecta o femeie, o dorea, o poseda chiar în ziua aceea. Apoi o uita. Și toate strigătele, tânguielile, lacrimile, gemetele, rugămințile, injuriile pe care se întâmpla să le audă nu erau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
femeilor răpite în inima Moscovei, cititorul ar fi fost lăsat să-și revină de-a lungul mai multor pagini. Ar fi putut să se pregătească pentru apariția unui erou ce avea să-l doboare pe tiran. Dar vieții nu-i păsa de coerența subiectului. Ea își revărsa conținutul în dezordine, de-a valma. Prin stângăcia ei, altera puritatea compasiunii noastre și compromitea justa noastră mânie. Viața era, de fapt, o ciornă interminabilă, unde evenimentele, prost aranjate, dădeau unele peste altele, unde
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pământului sub trupul meu - eram în culmea fericirii. Căci, în sfârșit, reveneam la viață. I-am găsit un sens. Să trăiesc în fericita simplitate a acestor gesturi ordonate: să trag, să merg în rând, să mănânc din gaméle de aluminuiu păsat de mei. Să mă las purtat de o mișcare colectivă dirijată de alții. De cei care cunoșteau obiectivul suprem. Cei care, cu generozitate, ne debarasau de toată povara responsabilității, făcându-ne ușori, transparenți, clari. Obiectivul acela era și el simplu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
spumoasă a vieții lor. Într-o beție asemănătoare îmi trăiam eu ultimele săptămâni de așteptare. Mi-am părăsit cămăruța, am închiriat un apartament, pe care știam că nu-l puteam plăti decât timp de patru sau cinci luni. Puțin îmi păsa. Din încăperea în care urma să trăiască Charlotte se vedea întindererea gri-albăstruie a acoperișurilor care reflectau cerul de aprilie... M-am împrumutat cât am putut, am cumpărat mobilă, perdele, covor și toate mărunșurile menajere de care mă lipsisem întotdeauna în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
un parc. Acum vedeam că istorisirea Charlottei nu ne privea. Ea transcria, cu scrisul ei fin și precis, viața unei femei. Neatent, probabil că am sărit peste locul în care bunica îmi explica unde se cunoscuseră. De altfel, puțin îmi păsa de asta. Căci viața povestită de ea nu era decât un destin tragic de femeie în plus, unul dintre destinele tragice de pe vremea lui Stalin, care ne răscoleau când eram tineri și a căror durere se tocise de atunci. Femeia
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
meu era mut și sterp și turbăciunea cruntă rânjea din fundul gândirilor mele. Solomoane, împărat al iudeilor! Tu, înțelept, muiai degetele tale molatece în sunetele sfinte a arfei lui Dumnezeu și coardele sale [de] aur lăudau pre Domnul... Ge-ți păsa ție de femei când în inima ta domnea împăratul împăraților, îmbrăcat cu hlamidă de lumină albă, coronat cu coroană de sori!... Eu... în inima mea o femeie a intrat atuncea când credeam că nu mai pot iubi... o femeie... o
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nu mai e viu. Eu nu mai am voință, eu nu mai pot avea... {EminescuOpVIII 165} Eu am numai dorința pustie și mișea Ca să-mi petrec. Ce-mi pasă pe conta cui! Ei bine, Eu voi petrece-n lume făr-a-mi păsa de nime. SCENA 4 ȘT[EFAN], MAIO M[AIO] M[ăria] Ta! [ȘTEFAN] A! Maio... poetul meu!... Ce faci? M[AIO] Esti trist, M[ăria] Ta! ȘT[EFAN] Trist? Mint ochii, minte fața... nu crede! Eu trist?... Eu care-mi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
glonțului trăia cîte-o moarte, fiecare moarte trăia cât un țipăt de om - ui * Doamne -; când se lumină de ziuă peste câmp vedeai mii de oameni cari se culcase în iarbă să viseze că n-au fost de când lumea. Ce-i păsa lui că mă-sa, cu ochii îngropați în cap și cu fața ca unsă cu ceară, se bocea ca cucuveicile dasupra lui - capul nu mai simțea că-i moale poala mamei. Ochii, ca moi boabe de struguri bătute de brumă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
fie măcar țărani. Oare cum i-o fi mergând lui Felice, oare i-o fi ieșit bine la căpătîi? Eu zău nu l-aș fi povățuit neciodată de-a-și cerca norocul în țară străină! Bietul băiat! Cât de mult îi păsa inimei lui... dar nu-i minune... după atâta amar de ani! SCENA III (în timpul monologului FELICE intră CU mantaua, pălăria și sacul de voiagiu) FELICE (în sine ) Doamne sfinte! El mă crede departe, și-o fi zidind castele în Spania
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
el se pune în preajma obiectului său, vrea să-l pătrunză pe acesta și să-l ridice la cunoștință. El pornește aicea de la presupunerea cu totului dreaptă că numai spiritul poate să producă un întreg și că lui trebuie să-i pese de-un întreg, iar nu de momente risipite pe ici, pe colea. Întreg 1ucrul său (țintește) iese așadar principalminte din impulsul de-a crea o operă de artă în antiteză (Gegensatz) c-o opera a naturei numai. Artistul pe treapta
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
faimă, a știut să se apere necontenit contra urei ce-ar fi putut-o excita în popor inovațiunile sale. Fiul său Antonin a avut asemenea excelente calități, drept care era admirat de popor, iar de soldați era iubit pentru că nu-i păsa de osteneli și desprețuia bucatele gustoase și alte voluptăți, ceea ce-i câștigă afecțiunea oștirilor. Dar sălbătăcia și cruzimea sa erau atât de neauzite încît în mai multe ocazii a ucis o parte mare a poporului din Roma și pe toți
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
manifestată”, stă scris în Coran (XXVII, 15-16). De aici s-a născut tradiția sufi medievală referitoare la regele Solomon - cunoscător al „limbii lui Dumnezeu” și care poate comunica cu păsările. Vezi celebra lucrare a lui Farid-ud-din Attar (cca 1120-1220), Conferința păsă rilor (Manteq at-tair) (23, pp. 164-165). Oricare a fost - conform diver selor tradiții - personajul biblic inițial cu care s-a deschis șirul celor care au intrat în pose sia Cărții lui Dumnezeu, la capătul celălalt al șirului s-a aflat
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
imaginează un poet în mizerie, înfrigurat și înfometat. Sărmanul Dionis se visează șoarece ca să-și poată mânca propriile cărți. Paginile cu poemele lui Homer i se vor părea cele mai gustoase : „Mi-aș mânca cărțile mele - nici că mi-ar păsa de ger.../ Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer” (Cugetările sărmanului Dionis, 1872). în una dintre celebrele „pagini bizare” semnate de Urmuz (Algazy & Grummer, cca 1922), Algazy „observă în stomacul lui Grummer că tot ce rămăsese bun în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
noastre. Pacea națională cată să precedeze pacea economică. Când poporul românesc va avea în monarhie drepturi egale cu cele ce le au croații, polonii, cehii, Austro-Ungaria va înceta de-a fi un stat străin pentru noi și puțin ne va păsa daca produsele Ardealului românesc ar inunda piețele noastre ori viceversa. Poporul românesc, politicește despărțit sub doi monarhi, ar forma două zone deosebite de producțiune și de schimb și nu ne îndoim că român cu român s-ar înțelege și că
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
în public. Acolo - în maturul Corp - onorabilul stâlpnic nu a contestat doar adevărul denunțărilor d-lui Moldoveanu, nu, le-a confirmat, ridicând un colțuleț al vălului de pe scabroasa afacere, voind însă a arunca vina pe altul. Senatului puțin i-a păsat că vină există, a lăsat pe unul numai s-o descarce pe umerele altuia, a luat drept bani buni declararea unui om în contra căruia cercetarea era viciată din capul locului și a trecut la ordinea zilei. Aci ne aducem aminte
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
numai cu multă greutate să observe dispozițiunile legei (! ) privitoare la apărarea libertăței personale". Un alt prefect de poliție de mai nainte mărturisește că, "deși însuși este legist, totuși în cele din urmă s-a deprins de a nu-i mai păsa de legalitate". Poliția prefecturei e suverană, împiedecînd și mersul justiției chiar în cazuri importante criminale. Astfel s-a întîmplat că scandaluri publice ce preocupau tot orașul, n-au ajuns înaintea tribunalului. Nici chiar prefecții cunoscuți ca republicani n-au permis
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
a XV românii au fost unul din cele întîi popoare militare și războinice. Două state puteau să-i întreacă: Spania și Turcia. ["D-LOR NE-NTREABĂ... "] 2264 D-lor ne-ntreabă ce ne pasă nouă. Dar cum să nu ne pese când tot românul veritabil e ardelean de origine. Vorbeam aci de cei veritabili (nu de Cariagdi, Pherekydes, C. A. Rosetti). ["NE PARE RĂU... "] 2257 Ne pare rău că interesul de-a apăra țara noastră de bănuială* ne silește a spune
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
pe care Ariam, un doctor și cei doi quinți se chinuiau s-o aducă în simțiri. Vorbeau cu toții. Țipau unii la alții și strigau și la el, dar nu le putea înțelege cuvintele și simți deodată că nici nu-i păsa de ceea ce ar fi putut să-i spună. Era ușor, de parcă lepădase într-o singură secundă poverile adunate în decursul unei vieți întregi. Cu coada ochiului prinse reflexia unei lumini puternice. Se îndreptă spre ea, convins fiind că moare și
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]