2,931 matches
-
așteaptă Ulița Bărboiului?!... Scurtul drum până la mănăstirea Bărboiului îl străbatem purtând fiecare povara gândurilor sale. Bătrânul pășește înainte, iar eu calc la un pas de el, furându-l din când în când cu coada ochiului. Merge ușor plecat înainte, târșindu-și papucii prin colbul uliții. Parcă nu vede și nu aude nimic. Trecătorii, ca de obicei, își ridică cușma și plecându-se ușor zic un „Săru’mâna, părinte” fără alt ceremonial și trec înainte. Nu-l aud pe călugăr spunând ceva. Doar
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
au umbra violetă Aici copacii au umbra violetă și vibrează sub atingerea mâinilor mele striate și reci. Murmurul lor straniu e încărcat de miresmele sentimentelor sfărâmate sub talpa vremilor trecute. Glasul iubirii se stinge în serenade care-și poartă mătasea papucilor prin liniștea albă a nopții și a pădurilor astrale.Tu încă stai de strajă trandafirului albastru pe care ți l-am tatuat cu grijă pe sub cămașa mereu proaspătă.Muzica zilei se prelinge din urechea mea înfășurându-se împrejurul gurii tale
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
mâna spre colega mea, cerându-i să facă cunoștință. Ea fuge și strigă la mine supărată. E liniște în viață și în moarte... Sutele de gură-cască se adună ca la o paradă în jurul mortului, parcă pășind, unul după altul, cu papuci de mătase în sufletul lui, mulțumindu-se că nu au fost ei pe aripa întronatei. Deasupra lor, sufletul meu se golește într-un dans al liniștii și epuizării... Mi-e atât de aproape ziua aceea, încât dacă aș întinde mâna
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
trece decât pasăre-n zbor. Alt picior de om nu calcă în acest colț de Rai. Dacă-i așa, m-am liniștit, părinte. Până nu ne uităm vorba, să purecedem spre grădină. Aceste vorbe le spunea pe când își târșâia deja papucii moi pe poteca dintre sălcii... L-am urmat în tăcere. Ajunși la grădina din poiană, am intrat cu nenumărate întrebări în minte: „Ce poate să aibă de mâncare aici? Ori dacă vrea să pregătească ceva, cum s-o facă, pentru că
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
că veverițele s-au cuibărit deja în scorburile lor, obosite de atâta zbenguială... Moș Martin neastâmpăratul nu și-a mai arătat botul în vânt adulmecând om străin intrat în moșia lui... Bătrânul mergea înaintea mea, pipăind parcă pământul cărării cu papucii... Aproape de casă mi-a aruncat peste umăr: Câtă vreme te-i hârjoni cu apa pârâiașului, eu am să-ți aduc ceva de mâncare. În seara asta, după vecernie, am să întârzii pe la stareț. Tu să-ți vezi de ale tale
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
răspunzi. Cu aceste vorbe, a pornit spre poartă. Am luat desaga cu cărți și am pășit în urma lui. După ce a închis-o, a luat-o la pas, în felul lui: cu mâinile la spate, ușor aplecat înainte, târșâindu-și ritmic papucii... A tăcut tot drumul. A aruncat doar câteva vorbe către veverițele ieșite în întâmpinarea noastră. Abia când am ajuns în chilie s-a întors către mine și, privindumă lung, a catadixit a vorbi: Îmi cer iertare, dragule, dar... Uite-te
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
conașule. Da’ le gâcesc bine. Asta se vede. Și acum încotro? Apoi merg și eu până la târg. Da’ să nu te aștepți că oi putea ține pasul cu matale, conașule... Matale ai mers de soldat, iar eu abia îmi târâi papucii... Spunând acestea, învârtea în mâini buchetul de tufănele. Măi, da’ proastă mai sunt! Am luat floricele aiestea cu gând să ți le dau matale, boierule, dar m-am fâsticit de tot când te-am văzut și am uitat. Poftim. Ia
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
ridicat în picioare și s-a îndreptat către ușă. Nu pleca. Oprindu-se numai atât cât să-mi mai arunce câteva remarci răutăcioase, Luke a plecat trântind ușa. Am fost distrusă. Nu era prima oară când un bărbat îmi dădea papucii fără nici un motiv aparent, dar nu mă așteptasem la așa ceva din partea lui Luke Costello. Eram împreună de mai bine de șase luni. începusem chiar să cred că era o relație frumoasă. Mă străduiam din răsputeri să deviez undele de șoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
măsura mea, îmi era imposibil să-mi găsesc niște pantofi frumoși, care să-mi și vină bine. Cu toate că eram în New York, unde oamenii sunt obișnuiți cu ciudații. Dar în sezonul ăla aveam noroc. Era vară, iar încălțările la modă erau papucii cu botul ascuțit. Ai mei erau de un verde ca lămâia, cu un toc nu prea înalt. Așa că nu conta că erau cu două numere mai mici. Degetele mi se înfigeau în bot, iar călcâiele îmi atârnau pe-afară. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să-mi distragă atenția și asta foarte rapid. Trebuia să fi sosit ora masajului și a gimnasticii. Era imposibil să nu fie așa. Nu mai puteam sta liniștită, bând ceai și întorcând pe toate părțile gândul că Luke îmi dăduse papucii. Pur și simplu, nu mai eram în stare! Nervozitatea a urcat din stomac până în gât amenințând să mă sufoce. Picături mari de sudoare mi se prelingeau pe pielea capului și dintr-odată am simțit nevoia să fac ceva pozitiv. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
calmasem. Dar în secunda în care am terminat ultimul biscuit, durerea aceea înfiorătoare a revenit la fel de intensă. Eram uluită de cruzimea de care dăduse dovadă Luke. Mă frigea ca o palmă peste pielea arsă de soare. Mai întâi îmi dăduse papucii, după care mă băgase în rahat până-n gât. De ce? Și, concentrându-mă asupra primului șoc pe care-l suferisem, am realizat că Luke nu era singura problemă cu care mă confruntam. Mai era și faptul că Cloisters nu era hotelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ciudat. M-am simțit acasă, ca și cum locul meu ar fi fost acolo. N-am să știu niciodată cum de am dat dovadă de atâta temeritate încât să mă simt aproape în regulă. Situația nu era prea roz: Luke îmi dăduse papucii și mă înjunghiase pe la spate, iar chestionarul ăla terifiant încă nu fusese citit. Dar, la fel ca oamenii care reușesc să ducă vieți împlinite și fericite, deși locuiesc lângă un vulcan, și eu izbuteam ca din când în când să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
las să-mi scape din plasă. Astă-seară e perfect, am răspuns cu dulceață în glas. — A, și scuze că ieri seară n-am venit la masă, la tine și la Brigit, a mai adăugat el. Iubitul Anyei i-a dat papucii și încercam s-o înveselesc. Simțeam că plesnesc de fericire. 44tc "44" A fost o întâlnire. Una adevărată. Luke îmi spusese că o să vină să mă ia la opt și jumătate și c-o să mă ducă la un restaurant franțuzesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de atent și de romantic. NU încerca să-mi spui că nu ești îndrăgostită. — Dar... am încercat eu să protestez. — Ești prea capsomană, s-a plâns ea. Dacă Luke te-ar fi tratat ca naiba și ți-ar fi dat papucii, atunci ai fi hotărât că ești nebună după el. Am urmărit-o pe Brigit în timp ce-și rodea unghiile și patrula prin cameră încercând să-și dea seama ce simt eu pentru Luke. Nu puteam să neg faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nopții, într-o zi de luni. Mi s-a strâns stomacul. Randall chiar se aștepta să cred că se întorcea pentru o nouă tură la birou? Nu zău! După cinci ani de celibat în New York, știam când mi se dau papucii. Randall ar fi putut măcar să aibă decența să formuleze o minciună ceva mai credibilă, să zică, de pildă, că trebuie să-și evacueze urgent sertarul cu ciorapi sau să-și plimbe peștele. Nici o problemă, i-am răspuns relaxată, rugându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
documentul la loc, în dosar, și-atunci am văzut-o - o fotografie Polaroid mică, prinsă de fundul dosarului. Mi-a căzut falca. Era o fotografie cu Stanley - îmbrăcat într-un body de damă, din dantelă roz, cu o pereche de papuci de casă cu toc înalt și un ruj de un roșu aprins. Ruj și o față cu o barbă de trei zile - asta nu era niciodată o combinație de succes. Așa cum de succes nu era nici părul de pe pieptul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să-l angajeze pe ticălos, zise Flint. Ar fi trebuit să dea afară bruta. — Să-l dea afară? De la Tehnic? Doar știți că nu pot să dea afară profesorii. Trebuie să faci ceva cu adevărat radical înainte să-ți dea papucii. Cum ar fi să omori pe cineva, bănuiesc. Ei bine, în ceea ce mă privește, pot să și-l ia înapoi pe nemernicul ăsta mic! — Vreți să spuneți că se ține încă tare? — Se ține tare? Acum contraatacă! Mi-a tocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
o sală lungă. Cuști mari, pe două rânduri. Câini... avu timp să vadă un seter ghemuit, melancolic, cu bărbia învelită într-o eczemă roșie, purulentă. Se roti spre ușă. Dădu de femeia de serviciu. O grăsană în halat alb și papuci, cu miinile in sold. — Veniți la un pacient? Ciudată formulare... și nu părea ironică, nici ostilă. O femeie în vârstă. Mari ochi negri, păr alb, ondulat. Nu... eu... doar ca să... Irina încercă să zâmbească, retrăgându-se cu un pas. — Doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la marginea patului. Dormise gol, dezvelit. Își amintea că noaptea ieșise, parcă, pe pragul casei, să se aerisească. Noapte tulbure, încărcată de vise bizare, gonite, odată cu bezna. Se simțea obosit, greoi. Abia după vreo oră recunoscu masa vraiște, fereastra deschisă, papucii. Intrase, până la urmă, în baie, apoi zăcu, epuizat, pe fotoliu, apoi se bălăbănise printre scaune. Mintea pornea greu, se oprea, amâna. Pe masă, plicul lunguieț, cu ștampile și timbre. Îl văzu, îl recunoscu, începu, parcă, să se zorească. Se grăbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pufului de păpădie, rotind vârtejuri suave de neant în fața ușii deschizându-se brusc, printr-un oftat neauzit al zidurilor isterizate. Mișcările cuplului Gafton în baie, dimineața? Nu însemna neapărat că Dominic chiar auzise căzând o agrafă pe lavoar sau xilofonul papucilor cu toc, ciocănind mozaicul. Vreun sunet care să aparțină distinct imaterialei făpturi? Nicidecum! Doar pașii sfioși ai lunganului pensionar, foșnetul prosoapelor pe care le schimba, bombănelile, peria și pieptănul și pensonul de bărbierit și clinchetul lamei căzând pe oglindă. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nimic, saturat peste poate, până când însuși tiribomba Tolea a uitat cu totul serialul. Dar nu, când nimeni nu se mai așteaptă, fleoșc!,docentul Vancea ține să ofere o încheiere. Într-o dimineață, când colectivul era acaparat de fericita temă nouă: papucii bulgărești. Tot orașul stătuse la coadă ore întregi, cu gândul la iarna viitoare. Gina apucase să ia cinci perechi, pentru soră și mamă și cumnat și nepoțel. Foarte buni, îmblăniți, călduroși, vor prinde de minune în genocidul iernii viitoare. Nicidecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
atent la academica polemică, dar nu se știa dacă la asta se referea, când interveni, continuându-și parcă un gând mai vechi, brusc renăscut. „Improvizația funcționează ca o salvare, cum am spus. Mai mult decât o diversiune, o salvare. Hm, papuci, da... Improvizația... Argentinienii. Uniforme, galoane, circ. Cum spuneam, sunt impulsivi și ageri. Fragili, palavragii. Mândria prostească... solemnitatea, demagogia, dar și cumetria șmecheroasă. Football-ul dumitale, improvizația, nea Gică, tocmai bun să descarce încărcătura asta...“ Nea Gică nu reacționă, asistența tăcea, surprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Am obținut postul ăsta nenorocit datorită lui Gafton și datorită doctorului, amicul meu, doctoral Marga. Oameni de formație veche, solidă, poate v-a vorbit Tavi despre ei. Venera tăcea, mângâind cu palma mică spatele lucios al lui Tavi, lungit lângă papucii ei mov, cu pompon de catifea. Câinele nu tresări auzind numele său și al stăpânului absent, urmărea confesiunile palavragiului cu perfect scepticism. — Da, frumos câinele ăsta... Nu știu dacă o cunoașteți pe Veta. Veta Apostolescu, savantul de la clinica de câini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
hotărî dacă prefera varianta nouă sau pe cea veche. Pe vremuri, avea părul bogat și lung, revărsat; era fardată, purta bijuterii masive, câte un inel pe fiecare deget, și se îmbrăca flamboaiant, inventiv și neortodox: cizme de piele verde și papuci chinezești, jachete de motociclist și fuste de mătase, mănuși de dantelă și eșarfe țipătoare, un stil pe jumătate punk, pe jumătate elegant care părea să exprime spiritul ei tineresc și sfidător. Acum, prin comparație, arăta de-a dreptul îngrijit. Părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
demisia, a replicat patronul de la Cosmic Diner. E localul meu și n-o să-mi spună mie nimeni ce să fac în localul meu. Fără clienți nu exist. Așa că tunde-o de-aici și spune-i Marinei că i-am dat papucii. Să n-o mai prind pe-aici. Iar tu... dacă mai intri vreodată în restaurantul meu, chem poliția. A urmat o oarecare îmbrânceală, dar, oricât ar fi fost Gonzalez de puternic și de musculos, Dimitrios era mai masiv decât el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]