1,647 matches
-
duală: când, de exemplu, este trează conștiința ce ține de sistemul cerebral, omul are toate șansele să se prezinte ca o ființă rațională și responsabilă; când dominatoare devine conștiința sistemului ganglionar, omul e mai intuitiv, dar și mai senzual, mai pasional. Μ Pe măsură ce omul adâncește și lărgește aria contrariilor (de tipul: bine - rău; frumos - urât, adevărat - fals etc.), el Își dezvoltă și capacitatea liberului arbitru, care-l face să opteze În cunoștință de cauză (și nu doar pe bază de intuiție
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cu altul; ambiții personale care propun moduri de a fi ce depășesc propria putere de realizare; dezamăgiri date de o convingere prea mare În puterea adevărului În lupta cu minciuna și ipocrizia; eșecul cultivării unei atitudini predominant contemplative, În detrimentul uneia pasionale, acționale; conștientizarea limitelor iubirii de a nu putea fi dincolo de bine și de rău; iluzia liberului arbitru În determinismul existențial, În producerea realului obiectiv, și nu a unuia fictiv, inventat etc.). Μ Extremismul a pătruns până și În educație. Sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Ana Blandiana debutează cu o retorică a lirismului, descinzând din patosul etic al lui Nicolae Labiș, în care elanurile temperamentale se structurează în ritmuri ample. Frenezia proliferantă a imaginii sugerând o consubstanțialitate senzorială cu lumea corespunde stării de perpetuă exaltare pasională, care caracterizează primul volum Persoana I plural (1964)"112. În completare, Dicționarul general al literaturii române subliniază, preluând cuvintele criticului Nicolae Manolescu, "jubilația intensă a descoperirii lumii"113, care patronează primul volum, în care "structura discursivă încorpora senzațiile cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
terorii și ale morții. Sângele se preschimbă în cerneală, pământul ca element fertil, în noroi vânăt, câmpiile sunt albastre (în asonanță cu cerneala), mările, pustii, iar buzele, învinețite (de cuvinte). Iubirea diafană a romantismului devine, astfel, în neomodernismul Anei Blandiana, pasională, aproape distrugătoare: Dacă ne-am ucide unul pe altul/ Privindu-ne în ochi,/ În ochii noștri în jurul cărora/ Genele stau ca o coroană de spini/ Care-ncunună definitive/ Orice privire,/ Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit/ Cu dragoste
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
renunțarea) Octav, trebuie să iei lucrurile așa cum sînt. Nu se poate face nimic. Octav:...Nimic... nicăieri... niciodată... atribute perfecte ale morții... Și-atunci?! Costache:...Și-atunci, mie nu-mi rămîne decît să... mă culc între aceste atribute... și... Octav: (tandru, pasional) Dar eu vreau să fii viu, tata... Te rog să fii viu! (dinspre gard, vine groparul; ca de obicei, vorbește singur) Groparul: Domnule, greu mai acceptăm moartea! Greu de tot! (îi observă pe cei doi, dar continuă să vorbească singur
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
sau de importanța lor. De selectarea și de interpretarea acestora se va ocupa mai târziu o a treia instanță, de obicei plasată în afara relației duale supraveghetor/supravegheat. Relație care, așa cum am mai spus, nu face decât să simuleze reciprocitatea legăturilor pasionale și care nu reprezintă, în fond, decât versiunea lor deteriorată. „Aici nu ești niciodată singur” - supravegherea se exercită tocmai pentru a anula siguranța oricărui refugiu, protecția oferită de intimitate! Sub apăsarea acestei permanente tensiuni, singurătatea - pe care ființa socială o
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
între control și supraveghere. Teatrul cultivă raportul cu supravegherea ca pe o experiență căreia spectatorul îi observă desfășurarea și îi percepe efectele. Suprainformat, acesta se vede confruntat cu strategiile umane și cu vicleșugurile politice, cu trădările personale și cu subterfugiile pasionale. În versiunea ei teatrală, profană, supravegherea nu este nici consecința unei priviri divine ce domină lumea, nici rezultatul unui control exercitat de tehnologii futuriste. Supravegherea este o realitate a prezentului și atât. Ea presupune întotdeauna un „parteneriat”, de unde și nevoia
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
munții se clatină sub povara sunetului). Treptat, își pierde farmecul din privire și lumea începe să fie contemplată nostalgic; lucidă, ne mărturisește: "Mi-e frig și urât". De aceea mai încearcă senzația de ardere în contact cu universul la temperaturi pasionale: Totul este eu însămi/ Dați-mi o frunză care să-mi semene". Fără să fie expresionistă în realizarea tehnicii imagistice, este sedusă de stările-limită: răul și binele, frumosul și urâtul, râsul și plânsul, purul și impurul: "Caut începutul răului/ cum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
bogomilice, ne trimite și la Arghezi, nu numai la Blaga. Căutările noastre în drumul spre Meka nu se pot finaliza fără să plătim vamă pustiei. C. Stănescu vede în Ioan Alexandru un "misionar de luptător în care se sacrifică ființa pasională pentru una ideală"1. Nu mi se pare însă, cum spune criticul citat, că pustia ar fi zona "unei perfecțiuni" morale, ci zona infernului, a cumplitei supuneri și a încleștării cu materia și oamenii cărora le plătim vamă pentru fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Subliniem Însă faptul că aceasta este o experiență sufletească și morală pur interioară, care se derulează În planul conștiinței subiectului. Ea este unică și individuală. În plus, o regăsim destul de frecvent În cursul unor stări psihopatologice, cum ar fi delirurile pasionale, stările delirant-halucinatorii, stările de transă isterică, epilepsie, intoxicațiile cu droguri halucinogene (mescalină, psylocibină, LSD-25Ă. Fericirea Dacă plăcerea este localizată predominant somatic, iar bucuria este o experiență sufletească complexă, starea de fericire este, În primul rând, un sentiment, o experiență morală
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
completare reciprocă a doi parteneri. Iubirea dintre părinți și copii se bazează pe atracția parentală, pe identificarea proiectivă a fiecăruia În celălalt. Este relația de continuitate a părinților În și prin copii, precum și apartenența copiilor la părinți. Iubirea este atracție pasională, spre deosebire de prietenie, care este o atracție simpatetică. Iubirea Încălzește inima și alimentează imaginația. Ea este o intimitate care se consumă fizic și sufletește Între doi parteneri. Din acest motiv, spre deosebire de prietenie, În cazul iubirii, corpul persoanei are o participare directă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Timpul este proba prieteniei. Iubirea, dominant emoțională la Începutul ei, se va transforma treptat În prietenie, prin pulsiunile inițiale devenind sentimente morale. Ca și prietenia, iubirea este capabilă de sacrificii. Dar sacrificiul În iubire este dat de Însoțire. Toate cuplurile pasionale au un sfârșit tragic: Abéloise, Tristan și Isolda, Francesca da Rimini și Paolo Malatesta, Romeo și Julieta, Othelo și Desdemona, Phedra și Hypolit etc. Sunt și cupluri ideale În care iubirea este salvatoare. Este cazul lui Dante și Beatrice și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
II. Tipurile active Grupa acestor tipuri psihomorale se raportează la funcțiile inconștientului, proiectându-se către viitor. Ele privesc realizarea, satisfacerea pulsiunilor primare ale individului, precum și descărcarea tendințelor agresive ale acestuia. În cadrul tipurilor umane active se disting următoarele forme: 1. Tipul pasional Acesta este tipul aventurierului care sondează necunoscutul. Neliniștit și instabil, el este Într-o permanentă mișcare, e mobil, agitat, dornic de a pleca, de a căuta, incapabil de a se putea fixa Într-un loc anumit. Acest tip psihomoral este
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
tuturor, pacea universală, bunăstarea generală etc. Ca și tipul aventurierului, tipul revoluționarului se situează În centrul acțiunilor pe care le Întreprinde. Ei impun schimbarea. O schimbare care să corespundă Însă dorințelor proprii, și nu intereselor colective. Sunt tipuri egoiste și pasionale, care ilustrează pulsiunile nconștientului, refuzând prezentul și proiectându-se În viitor. Aceste aspecte sunt reprezentate sintetic În schema ce urmează: Tipul educatorului (conservator, orientat către trecut, este sub influența supraeuluiă Tipul eroic (Împlinește valorile ideale ale supraeuluiă EUL Tipul aventurier
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
a menține starea de ordine și de echilibru este caracteristică tipului altruist al educatorului și psihoterapeutului; că nevoia de a se elibera, de a fugi, de a sonda și de a descoperi necunoscutul, depășind realitatea imediată, actuală este caracteristică tipului pasional al aventurierului care e Într-o căutare permanentă, mânată de curiozitatea necunoscutului; dă nevoia de schimbare, de răsturnare a ordinii, mergând până la conflicte sau confruntări violente care neagă orice valoare și orice fel de sistem formal ce se opune tendințelor
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
morală Plecând de la caracteristicile comune, atât din punct de vedere psihologic, cât și moral, am preferat să delimităm patru tipuri umane În sfera psihologiei morale, și anume: tipul altruist (educatorul și psihoterapeutulă, tipul egoist (revoluționarul nihilist și bovaricul visătoră, tipul pasional (aventurierul și descoperitorulă, tipul idealist (eroul și sfântulă. Întrucât se disting mai multe tipuri umane În psihologia morală, elementele care le definesc și totodată le caracterizează trebuie menționate explicit Înainte de a trece la descrierea lor. Acest lucru este deosebit de important
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de a se elibera, de a fugi, de a evada, dorința de căutare sunt proprii acțiunilor idealiste; dă nevoia de a domina, de a fi ascultat de ceilalți, de a influența și de a-și impune voința celorlalți este specifică pasionalului. Din combinarea acestor pulsiuni ale supraeului cu elementele constructive ale persoanei și vieții acesteia, se pot deduce natura tipurilor psihomorale umane. În sensul acesta, am distins patru grupe de tipuri umane, fiecăruia corespunzându-i câte două tipuri psihomorale, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
al lumii, bovaricul Își proiectează visele sale utopice asupra propriei vieți și asupra celorlalți, totul fiind Însă circumscris În câmpul imaginației. Ambele tipuri sunt incapabile de a evalua corect realitatea, lumea, oamenii, pe care nu le pot Înțelege. 3. Tipul pasional include tipurile psihomorale al aventurierului și pe cel al descoperitorului. Aceste tipuri sunt caracterizate de dorința de libertate, nevoia de schimbare, prin căutare, dorința de a evada din realitate În necunoscut, dorința de a experimenta activități noi. Aventurierul este orientat
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
primul rând ordinea și disciplina, spre deosebire de tipurile grec și latin care aspiră către libertate. Tipul slav Tipul slav are o complexitate particulară, se apropie de tipul german, dar este opus acestuia ca sistem de valori. Acest tip uman este tenebros, pasional, sfâșiat de patimi, cultivând suferința ca pe o condiție și nevoie a mântuirii. Spre deosebire de tipul german care cultivă valorile morale și aspirațiile supraeului, așa cum le vedem la Zarathustra lui Nietzsche, tipul slav cultivă pasiunile abisale ale inconștientului, asemenea lui Raskolnikov
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
caracteriale ale oamenilor, având prin acest rol de caricaturizare o funcție de catharsis social. Însuși Nebunul, ca personaj comic are aspectul unei caricaturi umane care distrează asistența dar strecurând Însă În acest context și elemente critice morale. că Nebunul ca personaj pasional este creația epocii romantice. Personalitatea lui Îl Împinge la acte de imoralitate, la suicid sau la crimă. Toate cele trei tipuri prezentate mai sus sunt stigmatizate fizic, pentru a se sublinia amoralitatea lor. Acestea sunt personaje „la vedere”, care circulă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
suburbiile orașului Beijing, violența domestică se datorează în principal „consumului excesiv de alcool, frecventării bordelurilor și a jocurilor de noroc”. În ceea ce privește tipul de personalitate, bărbații violenți, potrivit cercetătorului chinez, se împart în cinci categorii: suspicios, violent, tiranic, dependent și pasiv, respectiv pasional și impetuos (tabelul 2). Studiul a mai arătat că, atât în oraș, cât și în suburbii, categoria cel mai des întâlnită a fost cea a bărbaților cu un comportament tiranic. Cât despre soții dependenți și pasivi, aceștia sunt „slabi și
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
12 4 3 2 2 2 1 2 1 1 Suburbii 1 2 5 2 8 1 5 1 1 4 Tabelul 2. Tipuri de personalități proprii soților violenți (apud W. Xingjuan, 1999, 1503) Suspicios Violent Tiran Dependent și pasiv Pasional și impetuos Oraș 9 11 6 2 2 Suburbii 3 8 15 3 1 Marianne R. Yoshioka et al. (2001, p. 900) au studiat atitudinea femeilor abuzate de soții lor pe un eșantion de adulți asiatici din SUA. Din eșantionul
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
Ce dulce chin e în acest cuvînt”, decît „Dragoste? O, ce amară fericire” etc. „Amor” și „iubire” au, la Bacovia, 12 și, respectiv, 16 ocurențe. Dar peste jumătate din fiecare evocă fie un „amor defunct”, fie o „iubire” devenită „trecut pasional”. „Amorul” de mai multe ori moare decît renaște, iar „iubirea” e de mai multe ori învinsă decît învingătoare. Deși inevitabilă, concluzia că la autorul Scînteilor galbene dragostea e un sentiment epuizat devreme necesită cîteva precizări. Bacovia a iubit și a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
somn. Ironia părintească dezvoltase în el o amărăciune, evoluând cu vremea în necaz. Niciodată nu i-a iertat Caragiale că mama lui nu fusese cel puțin o baroneasă, ci doar o fată frumoasă, de modestă origine”. Delirul erotoman, sau delirul pasional. Mai este cunoscut și sub denumirea de „erotomanie” sau „monomania erotică” (Esquirel). Specifică acestui tip de delir este iluzia delirantă de „a fi iubit” de către cineva. Altfel spus, ceea ce apare ca factor dominant în structura delirului erotoman este componenta imaginativă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
făcută, încât el poate atrage în sistemul său de convingeri personale din jur, ajungându-se astfel la situația de a se trăi „delirul în doi”, sau în grup, adică delirul indus. Delirul de gelozie. Și acest delir este un delir pasional, care are ca mecanism principal imaginarea unor fapte / situații și realizarea unor interpretări prin care este pusă la îndoială fidelitatea partenerului. În sfera „normalității” psihice, gelozia are diferite motivații: ex. sentimentul de teamă, de nesiguranță, de frustrare afectivă; egoismul / invidia
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]