3,143 matches
-
prin oraș. Străzile erau pustii. Nici țipenie de om. În gară, a început să plouă, ciuruind întunericul ca pe o haină mâncată de molii. Mai exista încă zăpadă, dar iarna se apropia de sfârșit. Un vânt rece și umed mătura peroanele, încolțindu-i pe cei câțiva călători rebegiți de frig și de nesomn. Pe lângă noi a trecut un tren fără să ne avertizeze. Neatentă, o femeie a alunecat și trenul i-a smuls o parte din brațul drept. Nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sub luna de venin/ nori în doliu văduviți de crini,/ Ce tăcere, suflete tăcut/ trenurile toate au trecut!/.../ Ultim șir de roți porniți alene,/ felinare, tremurați din gene/țipă deznădejde în sirene,/ Suspinați, supape-n unison,/ sgardă, scutură-te de peron// Gară colorată și pustie/ trenurile pleacă pe vecie.../... Ieși dintr-un sertar melancolie/ cu panglici, cu bucle de hîrtie/ căci paiața-i fără de scufie!”). În comentariul publicat în Manuscriptum, Henri Béhar consideră că „În ciuda invitației de a-l publica, acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
posibil însă ca, în pofida autopersiflării sarcastice, a metaforelor iconoclaste, antiromantice, a unui imagism aproape „fauve” și a prezenței unor elemente de civilizație modernă (trenul, sirenele), poemul din scrisoare — un lamento postsimbolist, laforguean, cu elemente de Geigenhumor („zgardă, scutură-te de peron”) — să nu fi fost trimis dadaiștilor în vederea traducerii și eventualei „omologări”... El pare a transmite mai degrabă distanța sufletească a autorului față de entuziasmul prietenilor săi de departe, golul metafizic din spatele decorului modern, „colorat” al unei gări de provincie — provincia românească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vedea pe Takamori-san, spuse Gaston. — Ești chiar hotărât să pleci? Deși știa că n-are rost să-l mai întrebe, nu s-a putut abține. Trenul cu destinația Shinano și Tōhoku urma să intre în gară. Unii așteptau deja pe peron, gata să urce în tren. Alții veneau, cu valize și rucsaci în mână, dinspre sala de așteptare sau de pe unde se aflaseră până atunci. Chiar trebuie să pleci, Gaston? Gaston zâmbi și-și lăsă mâna uriașă pe umărul ei, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
despre el până atunci, cuvintele lui ironice merseseră exact la țintă. S-a înroșit, plecându-și ochii. Locomotiva fluieră mohorât. „Personalul de opt și treizeci și cinci în direcția Aomori, via Fukushima, Yonezawa, Yamagata și Akita se pregătește de plecare. Poftiți la peronul numărul doisprezece.“ — Asta e, Gaston, spuse Tomoe atât de încet, încât abia o auzi. La revedere! Gaston îi luă mâna pentru a doua oară și i-o strânse călduros. — La revedere, Tomoe-san. Te iubesc cu adevărat. A luat-o prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
spuse Tomoe atât de încet, încât abia o auzi. La revedere! Gaston îi luă mâna pentru a doua oară și i-o strânse călduros. — La revedere, Tomoe-san. Te iubesc cu adevărat. A luat-o prin mulțimea care se îndrepta spre peron. Tomoe a rămas cu privirile ațintite, incapabilă să-și mai ia ochii de la silueta care se îndepărta. Costumul îi era prea mic, mergea caraghios și se ciocnea de japonezii care-și cărau valizele. „Nu ești în stare să apreciezi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-și cărau valizele. „Nu ești în stare să apreciezi un om adevărat...“ Iar i-au răsunat în urechi cuvintele fratelui. A invadat-o un sentiment de singurătate amestecată cu regret. Suferea. — Stai! Fugi după el printre oameni, până la intrarea pe peron. Stai, Gaston, stai! Oameni se ciocneau de ea cu geamantanele lor, dar ea nu-i băga în seamă. Nu-i păsa nici măcar că se întorc după ea și o privesc ciudat. — Gaston! Dar când l-a ajuns și i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și a mormăit: — Te așteptăm să treci pe la noi la întoarcere. Uitasem să-ți spun. — Mulțumesc. Gaston a dat din cap și a pornit mai departe. Tomoe s-a rezemat de o bară și a rămas cu ochii ațintiți pe peron. Ar fi putut să-l însoțească până la compartimentul lui și să aștepte la geam până pleca trenul, dar n-a vrut să facă așa ceva. Trenul s-a pus în mișcare, mâinile fluturau. Nu putea suferi în clipa aceea melancolia despărțirilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fi putut să-l însoțească până la compartimentul lui și să aștepte la geam până pleca trenul, dar n-a vrut să facă așa ceva. Trenul s-a pus în mișcare, mâinile fluturau. Nu putea suferi în clipa aceea melancolia despărțirilor pe peron. Prefera, în schimb, să stea acolo, fără știrea lui, și să urmărească plecarea trenului de la distanță. „Nu e prost. Nu e prost. Sau dacă e... Ba nu! E un idiot minunat!“ Pentru prima oară în viața ei, Tomoe și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
un idiot minunat, care nu va lăsa niciodată să se stingă lumina ce iradiază în jurul lui.“ Era prima oară când gândea astfel. Gaston nu se mai vedea. Luminițe palide străluceau la toate ferestrele trenului care se pregătea să plece de la peronul doisprezece. Clopoțelul a anunțat plecarea. Oare sub care din lumințele acelea se afla Gaston? — Idiot minunat! Tomoe și-a astupat gura cu mâna pe când rostea aceste cuvinte. Idiot minunat, întoarce-te repede! Clopoțelul a încetat. Locomotiva și-a înălțat șuieratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Trenul a ajuns în sfârșit la Yamagata, după șapte ore. Cerul senin pe care-l lăsaseră în urmă, în gara Ueno, era acum acoperit de nori. Nu și-au dat prea bine seama din tren, dar când au ajuns pe peron, au constatat că era o căldură umedă, înăbușitoare. Ieșind din gară, au observat pe cer nori suri, grei, ce păreau să se apropie tot mai mult. Ploaia și furtuna pluteau în aer. — Unde o să stăm? întrebă Tomoe, cu valiza în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
gropi puturoase pline ochi de căcat am spionat printre crăpături. Sub turnul de la răsărit se aflau clădirile unde fuseserăm aduși; între mine și al doilea turn - mănăstirea care ascundea privirii restul de amănunte. În vreme ce mă întorceam dezamăgit, am observat un peron de lemn în care moțăia un soldat sprijinit în lance. M-am dus până acolo și, după cel puțin douăzeci de pași, am reușit să zăresc două gratii deasupra solului. Glasul veteranului m-a făcut să-ncremenesc: - Unde te duci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Glasul veteranului m-a făcut să-ncremenesc: - Unde te duci? M-am prefăcut mirat și am bolborosit: - Ah, da, pe-acolo trebuia s-o iau. În cantină erau trei soldați. Am socotit într-o clipă. Doi la turnuri, unul sub peron, patru aici și cu alți doi care probabil că dormeau, deoarece asiguraseră garda de noapte. În total, nouă. Am îndrăznit să constat: - Nu sunteți prea mulți pentru a asigura paza puternicului Andras. Veteranul, cu fața ascunsă într-o carafă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Roma merg cu mijloacele publice doar pensionarii, străinii și studenții - cei săraci, adică - iar ea trebuia să se ocupe de situația asta cât mai curând. — Ieri dimineață trebuia să iau metroul din stația Termini, atacă problema un alt călător, pe peroane eram Îngrămădiți ca niște sardele, ceva de speriat, iar atunci când a venit metroul, era atât de plin că nu te puteai urca, iar de la megafon au Început să spună: Pasagerii sunt invitați să se folosească de mijloacele de transport de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
hămesit tomberoanele verzi, le ține o clipă ridicate ca pe niște bucățele de mâncare În fața gurii sale căscate - apoi le devorează conținutul și Îl digeră În pântecele lui uriaș. Semafoare verzi și pancarte galbene, autobuze În manevră, autobuze oprite la peroane. Case de bilete automate, dar care nu funcționează niciodată. ROND CORNELIA. Capăt de linie. Coborâră. Un fluviu de oameni se Îndreptă spre trotuar, cufundându-se apoi În tunelul metroului. Intrară și ei trecând prin fața coșurilor care Îți ofereau Metro, revista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
acasă. Doar Antonio nu mai avea unde să meargă. Nu mai avea casă. Apartamentul din Carlo Alberto semăna mai mult cu o cutie goală și, oricare i-ar fi fost conținutul, acum nu mai era. Trenul pentru aeroport pleca de la peronul 26, dintr-o zonă izolată a gării. Trecură de chioșcurile de ziare, de postul de poliție, de căruciorul cu apă minerală și de grămada de cărucioare pentru valize. Sarah voi să ia unul, dar Antonio nu-i dădu voie. Ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Antonio continua să tragă geamantanul lui Sarah și nu spuse nimic. America. Nu-i trecuse niciodată prin minte că ar putea să meargă În altă parte. Că ar putea să existe un alt oraș pentru el. Văzu trenul la capătul peronului. Albastru cu verde, ca o jucărie pentru copii. — Ai mei locuiesc În Maine, spuse Sarah. La granița cu Canada. Ai mai fost vreodată acolo? — Nu, spuse Antonio. — Mi-e teamă să zbor. Nu-mi plac avioanele. — Îți trece, Îl Încurajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mă părăsi. Și m-a părăsit până la urmă. Așa s-a Întâmplat. Antonio se grăbi spre ieșire. Sarah strigă În urma lui ne vedem În septembrie, când reîncep cursurile, mă voi Întoarce la Roma. Dar el nu se Întoarse. Coborî pe peron. Ușile automate se Închiseră și mecanicul de pe peron ridică mâna, făcând semn celui din locomotivă, pentru a da semnalul de plecare. În capătul peronului, semaforul era roșu. Sarah lovea cu pumnul În geam. Îi spunea ceva, dar Antonio nu reușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Așa s-a Întâmplat. Antonio se grăbi spre ieșire. Sarah strigă În urma lui ne vedem În septembrie, când reîncep cursurile, mă voi Întoarce la Roma. Dar el nu se Întoarse. Coborî pe peron. Ușile automate se Închiseră și mecanicul de pe peron ridică mâna, făcând semn celui din locomotivă, pentru a da semnalul de plecare. În capătul peronului, semaforul era roșu. Sarah lovea cu pumnul În geam. Îi spunea ceva, dar Antonio nu reușea s-o audă. Gura ei se mișca. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
septembrie, când reîncep cursurile, mă voi Întoarce la Roma. Dar el nu se Întoarse. Coborî pe peron. Ușile automate se Închiseră și mecanicul de pe peron ridică mâna, făcând semn celui din locomotivă, pentru a da semnalul de plecare. În capătul peronului, semaforul era roșu. Sarah lovea cu pumnul În geam. Îi spunea ceva, dar Antonio nu reușea s-o audă. Gura ei se mișca. Îi părea că stă să plângă. Îi fu milă de ea. Își lipi mâna de fereastră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
milă de ea. Își lipi mâna de fereastră și fata - pe partea cealaltă - o lipi pe a ei peste a lui. Semaforul se făcu verde. Rămaseră astfel - cu palmele lipite, dar despărțite de geamul prăfuit. Apoi trenul se desprinse de lângă peron. Mâna lui lăsase pe sticlă un halo lucios, ca o răsuflare. Pentru câteva clipe, Antonio alergă după tren, după fată, după avion, după pădurile din Maine, și după granița Canadei, după miile de pistrui de pe pielea ei. Apoi trenul acceleră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
lucios, ca o răsuflare. Pentru câteva clipe, Antonio alergă după tren, după fată, după avion, după pădurile din Maine, și după granița Canadei, după miile de pistrui de pe pielea ei. Apoi trenul acceleră și Antonio rămase pe ultima fâșie de peron. Sute de șine treceau paralele peste câmpia Întinsă a gării - printre vagoane de marfă abandonate, semafoare, ruine, clădiri albe și turnuri despre care nimeni n-ar fi știut să spună la ce foloseau. Și În aceeași clipă În care trenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
un alt fel, Într-o altă viață. — Valentina nu e, Îi spuse mama Emmei. — Unde e? urlă Antonio În celular pentru a acoperi zgomotul unui tren. Străbătea mulțimea, privind fără să vadă tabelele electronice ale plecărilor și sosirilor din capătul peronului. — Astăzi are meci, țipă bătrâna. — Ce meci? Ar trebui să-ți fie rușine că nu știi nimic despre fata ta, răbufni Olimpia. Antonio trase un șut unei sticle, trimițând-o Între șine. Vrăjitoarea aceea merita o moarte cruntă, dureroasă, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Apoi adăugă orgolioasă: — Valentina e deosebită, nu a luat nimic de la voi, e o campioană. Unde e? țipă din nou Antonio. Olimpia tăcu. Poate că se Întreba dacă să-i spună adevărul sau să-i Închidă telefonul În nas. Pe peronul alăturat, Eurostarul se desprindea de tampoane, Încet ca Într-un vis. Trenul pentru aeroport trebuia deja să fi ieșit din Roma. a optsprezecea oră Sasha o recunoscu imediat. O eșarfă imposibilă din pene de struț, poșeta de catifea violetă, părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
picură uneori de-a lungul pereților. Aerul continuă să se miște, Împins de ventilator, să circule prin galerii. Sunt șoareci și șobolani care se aventurează să ciugulească printre liniile de metrou, adunând resturile pe care călătorii le aruncă neatenți de pe peroane: gume de mestecat, bucăți de pâine, hârtii de la Înghețată lipicioase de zahăr, pahare de carton. Și pe lângă ei suntem noi - care coborâm și pătrundem În tunel pe unde e mai puțin apărat. Mărșăluind prin Întuneric spre depozitele unde dorm vagoanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]