KorAP: Find »[drukola/base=pipăi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 ...124 >

3,087 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477

Paris, când am ajuns în Gare du Nord, am înțepenit. Erau prea multe culori și prea multe lumini! Nu era cenușiul și întunericul de acasă, cu care ochii mei se obișnuiseră. Așa am început eu să aprehendez Occidentul: SENZORIAL. Văzând, pipăind, mirosind, gustând, atingând. Nihil est in intelectum... știi tu povestea. Mi s-a făcut brusc frică și a trebuit să mă duc să fac pipi, ca animalele care, când sunt cuprinse de nesiguranță, încep să-și marcheze teritoriul. Două ore

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
și tremurând tot. Spre seară s-a arătat iar. Nimeni nu știa că numai gluga și întunericul îi ascundeau chipul îmbătrânit brusc și degetele ca de mort. S-a apropiat de Iisus, privindu-se în ochi. Doi oameni care-și pipăiau destinul. «Ești gata, Învățătorule», I-a șoptit Iuda (posteritatea, revizuind istoria, a reprimat, mai târziu, această mențiune din textele oficiale, dar o găsești în evangheliile apocrife). Iisus s-a uitat încă o dată la el cu iubire nesfârșită, știind că memoria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
funcționa după ceea ce logicienii numesc „principiile fundamentale ale gândirii”, am fi și acum în epoca de piatră! Euristicile prin care noi ne procurăm cunoștințele și adevărurile (ca și cele prin care ne procurăm mâncarea, prietenii, iubitele) sunt alunecoase, arareori corecte. Pipăim, culegem, amestecăm, gustăm, construim, demolăm, aruncăm, păstrăm, așa crește cunoașterea. Așa funcționează și gândirea: ca și cum ți-ai căuta iubita pe-ntuneric. Ce-are asta cu logica? Aa, zici, logica nu se ocupă cu gândirea reală ci cu cea normativă! Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

în camera viitorului meu tată (poate fâstâciri ale vârstei), apoi ai plecat închizând ușa, încurcată. Știi ce-a urmat? Îți spun acum: el a rămas din nou singur, și fiindcă nu era nimeni, s-a privit în oglindă, și-a pipăit obrazul de a cărui tinerețe se fălea în sine (erai pe atunci elevă), și ca pentru un vesel final, începu să cânte părând nepăsător, „La donna è mobile”, la modă atunci. Era fericit că fusese ținta atenției tale de adolescentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

zise el după aceea; îl cunoaște cineva? Nu-l cunoaște nimeni! răspunse Neculai. —Ce-i de făcut? Tocmai atunci intră și baba Catinca, uscată și adusă de șele, dar voinică încă. Sărăcuțul de el! vorbi ea, cu glas moale, după ce pipăi pe bolnav și se uită la el cu luare-aminte; necuratul, dragul mătușii, necuratul, el i-a luat mânile, și picioarele, și glasul! Alt chip nu-i: să-i cetească părintele... Am adus cartea, părinte! strigă Petrache uluit, răzbătând printre oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
rătăcirile mele, mă îngrijea ca pe ochii din cap, dăduse porunci de cu sară, și calul era gata la scară. Când mă simți, prin întuneric, necheză ușurel, dulce, și-mi atinse cu botul umed mâna întinsă. Grăjdarul strânse chinga. Îmi pipăii torba, cercai oțelele puștii și mă avântai în șa. Noaptea era caldă. Pete mari de nouri acopereau stelele. Bărăganul tăcea, desfășurându-se ca o mare împietrită în necunoscutul depărtării. Nici glas de om, nici trâmbițare de cucoș, nimic; umbra din fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îndată se înțeleg, răspunse Ion Băieșu, celălalt gospodar, un român îndesat și vârtos, cu mustața ca pana corbului, cu ochii verzi, iuți la privire. Dumitrache Hazu își cercetă în car sumanul și traista, după aceea se îndreptă, nalt, și-și pipăi în chimir punga plină de parale: două hârtii de câte douăzeci și celelalte carboave. —Apoi de-acu mergem, zise el. Ion Băieșu, vorbind cu boii lui, chemându-i pe nume: Duman și Joian, îi puse la jug; după aceea îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se mângâia gândindu-se că vor veni pentru ea zile de fericire și de noroc. De ani se mângâia nădăjduind. Iar acuma deodată intrase în împărăția visului. Ascultase cu sufletul plin, în tăcerea căsuței ei, vorbele încet strecurate, care-i pipăiau parcă urechile și intrau în mintea ei ca ademenitori, vorbele care-i pipăiau și urechile și gura, și-i învăluiau mintea. Mult n-avem să așteptăm... zicea Bucșan, privind-o stăruitor cu ochii lui mari. Mi-a făgăduit domnul grefier

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de noroc. De ani se mângâia nădăjduind. Iar acuma deodată intrase în împărăția visului. Ascultase cu sufletul plin, în tăcerea căsuței ei, vorbele încet strecurate, care-i pipăiau parcă urechile și intrau în mintea ei ca ademenitori, vorbele care-i pipăiau și urechile și gura, și-i învăluiau mintea. Mult n-avem să așteptăm... zicea Bucșan, privind-o stăruitor cu ochii lui mari. Mi-a făgăduit domnul grefier că are să vorbească cu judecătorul... Are să-l roage, are să-i spuie... Grefierul ține

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
duci?... unde mă duci?... Și el se opri într-un timp și ea îi simți iar apropierea; și-l privea ca printr-un abur; și deodată îi cuprinse tâmplele cu palmele, și se ridică în vârful degetelor spre dânsul. Și pipăindu-l, urmărindu-l aproape, pierdută și fericită, gâfâia: — Unde mă duci?... spune-mi unde mă duci?... Vtc "V" Pentru Haia lui Sanis, viața care se mișca în jurul ei nu mai avea nici o însemnătate. Puțin îi păsa de privirile întunecate ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dor de dânsa; și deschise deodată iar spre stele ochii fierbinți. Privi în juru-i și ascultă. Vitele stăteau tihnite în staul și rumegau. Bordeiele și curtea se liniștiră deplin. Se ridică în picioare și-și strânse mai bine cătărămile chimirului. Pipăi în glugă, la stânga, buzduganul de alamă, își luă între umeri cojocul și porni spre coșere. - La o singură perdea, unde erau bordeienii cei bătrâni, mai ardea focul; ocoli cătră perdea. Când se apropie, auzi lămurit glasul hârâit al lui Faliboga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
la bordei pe Alba lui; și auzi prin noaptea viforoasă mugetele vitelor, cutremurul șopronului și urletul străpungător. Se abătu repede din drum și strigă cu glasu-i răgușit: — Măi Lepădatu, măi! unde ești? ce este? Descălecă și se năpusti prin viscol. Pipăi cu mânile și cu picioarele - căci vârtejurile de omăt îl orbeau. Apoi se opri: auzise geamătul adânc al celui căzut. Întăi stătu în cumpănă; voia să alerge la bordeie, să dea de veste. Apoi se hotărî. Și prin întuneric începu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și-l cetește. Trage și al doilea chibrit. Abia ceasul șapte. Închide ochii; îi deschide: e orb. Se mișcă doi pași înainte: cel puțin nu e închis într-o stâncă. S-a poticnit spre dreapta: acolo poate să fie râpă. Pipăie în juru-i până ce dă de scoarța unui brad și se cinchește. Ar putea strânge, poate, câteva crengi uscate, să aprindă o zare de foc. Deodată devine atent. Inima i s-a zbătut și-l împunge: e nodul lui de ghimpi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe cărare, spre Braniște. Astfel, între el și stăpân rămânea pace; nu lăsa răgaz nourilor de vreme rea să se spargă. Am adăpat vaca! precum și junincile! strigă el din capătul poienii. Am pus arma și biciul! Culi umbla prin jurul săniei, pipăind. Ce spune nebunul ăla? Nana Floarea voia să-i dea lămuriri. El nu le mai așteptă. —Ei, v-ați așezat? ori mai aveți mult? —Vai, băiete, cum grăiești tu așa de răstit! — Grăiesc cum trebuie; nu mai avem de ce aștepta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
rezistă, clipind pripit; apoi se supuse și se așeză. — Ha-ha! a strigat Ieronim Dragu, cine spune că-i bolnav Culi? De ce poate să fie bolnav Culi? Am fost greu bolnav, domnule doctor, a răspuns cu voce ostenită Ursake. Micu îi pipăia fruntea, îi lua pulsul. Ionaș Popa se lipise cu umărul de sobă și-l privea lung. Culi era, într-adevăr, un sărman tovarăș de breaslă exilat la marginea lumii. Nana Floarea nu avusese vremea să dezvălească, din durerea ei, printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Pescarul „hăl bătrân“, cum îi spusese Gâdea, avea o voce care nu se armoniza deloc cu înfățișarea-i naltă. Pe lângă asta, vocea aceea nu părea a scoate dinlăuntrul acelui trup toate alcătuirile pe care le rostea, ci pe unele le pipăia și le căuta, șovăind, în ființile și lucrurile din preajmă. I-am umplut din nou paharul cel verde, lăsându-l să spuie și observându-l. S-a întors la locul lui, la vâlvătăile vetrei, stăpânind lângă inimă vinul. —Săracă breaslă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Știi că-mi ești drag și că vechii slujitori ai împărăției te prețuiesc ca pe o piatră rară. — Atunci s-așteptăm să se facă vreme bună, a răspuns coconul împărătesc. Deocamdată îmi priește mai bine la Amasia. Rustem și-a pipăit grumazul. — Deși partea aceasta a ființii mele e în primejdie, a râs el, voi duce stăpânului nostru răspunsul măriei tale. VIItc "VII" Când s-a aflat rezultatul soliei marelui vizir, doamna Roxelana s-a bucurat fățiș. A cuprins râzând puțintel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

Fără medicamente, a zis Păr Portocaliu. Ne-am hotărât că n-o să recurgem la medicamente! Vrem o minunată experiență naturală. — Poți să păstrezi tu minunata experiență naturală, eu vreau medicamente. Am găsit aceeași infirmieră ca data trecută; i-a mai pipăit o dată cervixul lui Jacqui. Tot nu e dilatată îndeajuns. — Aiurea. Sunt dilatată îndeajuns. E doar din cauză că nu vrei să-l trezești pe anestezist. Îți place de el, nu-i așa? Hai, recunoaște. Infirmiera a roșit și Jacqui a strigat: —Ha

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Te iubesc. — Dispari de lângă mine, a zbierat Jacqui. Cu chestia ta cu tot! S-a întors infirmiera. — Ce se întâmplă acum? —Vă rog, oh, vă rog, preafrumoasă infirmieră, puteți să-mi faceți anestezia acum? a implorat-o Jacqui. Infirmiera a pipăit-o rapid și a clătinat din cap. —E prea târziu. —Cum? Cum e posibil? Data trecută era prea devreme, acum e prea târziu! Nici n-aveați de gând să mi-o faceți. Faceți-i blestemata de anestezie, a zis Joey

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

fiul lui o porniră tiptil, dar repejor, pe coastă la vale. Bandiții se apropiară. Văzând că aveau de-a face cu un singur bărbat care trebuia să ocrotească două femei și doi copii, și simțindu-se astfel încrezători, începură să pipăie cu mâini experte încărcătura catârilor. Primul trofeu a fost o casetă încrustată cu sidef în care Salma își rânduise imprudentă toate podoabele. Începură apoi să scoată una după alta superbe rochii din mătase și un așternut de noapte brodat, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

Grăbește-te. Rănitul se mișcă și gemu. — Moare? — Luminează aici. Valerius îndepărtă cu grijă veșmintele rănitului. Celălalt bărbat aprinse un opaiț și-i lumină chipul chinuit și slăbit, acoperit de o barbă neîngrijită. Valerius se aplecă deasupra tânărului și îl pipăi din cap până-n picioare. Observă repede rănile. Văzu cicatricele de pe piept, de pe șolduri și de pe coapse. Se aplecă din nou deasupra lui și îi ascultă bătăile inimii. Îi apucă încheieturile puternice, căutând pulsația venelor. Urmări ritmul respirației. — Nu moare. Privi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
care spală doar verdețuri, cel care mărunțește numai piper, cel care jumulește fazani, dar nu și găini, adăugă, privind nemulțumit în jur. — Știți că fiecare banchet costă cel puțin patru sute de mii de sesterți? șopti primul ajutor al bucătarului-șef, pipăind un țipar ca să vadă dacă e proaspăt. Un soldat câștigă șase sute de sesterți pe an, adăugă, punând țiparul pe masă. Pește proaspăt, dădu el verdictul. — Toate astea costă mult mai mult... Ați mai văzut vreodată atâția țipari și atâția pești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Proculus! Errius Sartorius sări în picioare și veni în întâmpinarea maestrului. — Proculus... Moare, zise, arătând spre Antonius. Uită-te la el... Moare... — De ce crezi că am venit tocmai de la Pietas Iulia? Proculus se aplecă deasupra lui Antonius. — Da... Da... Îi pipăi mâinile și încheieturile, îi descheie haina și-i puse o mână pe piept. — Da..., zise din nou. Cu multă îndemânare, desfăcu bandajul, în timp ce servitorul deschidea sacul. Proculus examină multă vreme rana, apoi se întoarse spre Errius și Titus. — Ieșiți! porunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

în noapte și mototolindu-se. Adunând ceara care se scurgea, moale și uleioasă, în zeci de biluțe de diferite dimensiuni, o tăiase cu diferite instrumente din trusa de geometrie, studiase sfera de lumină mișcătoare aruncată din burta unei sticle goale, pipăise lemnul scrijelit al mesei. Reținuse doar cuvinte ciudate, culese de ici de colo de pe paginile din fața lui. Bucăți de propoziții. Gândul la un râu întunecat străbătând o țară palidă. „O“-ul răcoritor din Columbia, peste care limba trecea la fel de ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
curaj că să se încumete afară. Bietul băiat, spunea familia sa, douăsprezece femei și trei bărbați, plescăind din limbi sub camera lui, privind în sus spre locul unde, dincolo de tavanul de deasupra lor Hungry Hop stătea la ferestră și-și pipăia urechea ceas de ceas. Chiar că l-a speriat. Ce fată nebună, spuneau. E mai bine să stea în casă și să se mai odihnească puțin. N-a fost niciodată un băiat prea puternic. Zilele trecuseră una după alta. Gândul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]