2,329 matches
-
aceea, în încîntarea wagneriană, valuri îndepărtate și pline de amurg tălăzuiesc în preajma tâmplelor obosite sau răstoarnă peste vine adormite leacuri de vis și de pieire. Răbufnirile morții împestrițează peisajul gramatical al existenței, așa cum ni-l prezintă excesul de sistem al plictiselii, și-n locul lipsei de surprize ne așază la pândă, cu postul instalat în neliniștea noastră. Din plictiseală, printr-un lung proces, putem ancora în Dumnezeu. În sine, ea nu e decât o lipsă de religie. Gîndindu-ne la stil uităm
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
adormite leacuri de vis și de pieire. Răbufnirile morții împestrițează peisajul gramatical al existenței, așa cum ni-l prezintă excesul de sistem al plictiselii, și-n locul lipsei de surprize ne așază la pândă, cu postul instalat în neliniștea noastră. Din plictiseală, printr-un lung proces, putem ancora în Dumnezeu. În sine, ea nu e decât o lipsă de religie. Gîndindu-ne la stil uităm viața; străduințele spre expresie acoperă greutățile respirației; pasiunea formei înăbușă înflăcărarea negativă a amărăciunii; farmecul cuvântului ne scapă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Teologia n-a mai păstrat pentru Dumnezeu decât respectul majusculei. E atâta noblețe cruntă și atâta artă în a-ți feri suferințele de văzul semenilor, în a juca rolul de cancer hazliu... Când azurul echivoc se topește în stropi de plictiseală și picură o imensitate de albastru și de dezolare, mă apăr de mine și de cer cu Mediteranele spiritului. De nefericire ne purificăm în accesele de ură sărbătorească și vastă, în care, reducând totul la nimic și-n primul rând
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
inima spânzurată între freamăt și îndoială: un sceptic deschis extazului. În după-amiezele de duminică - mai mult decât în celelalte după-amieze ale timpului - rațiunea se dezvăluie ca o absență de cer, și ideile - stele negre pe fondul de vid al veșniciei. - Plictiseala se naște dintr-o împînzire ultimă a simțirii, dezlipită de fire. În cuprinderea cosmică a urâtului - căscat al universului -, pădurile par a se înclina ca să-ți ridice cu triumf de frunze inima pierdută printre vreascuri. Din foșnirea vremii se-nfiripă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
naște dintr-o împînzire ultimă a simțirii, dezlipită de fire. În cuprinderea cosmică a urâtului - căscat al universului -, pădurile par a se înclina ca să-ți ridice cu triumf de frunze inima pierdută printre vreascuri. Din foșnirea vremii se-nfiripă muzica plictiselii - din accentele surde ale stingerii timpului. Inima mea - prin care a trecut cerul - e punctul cel mai îndepărtat de Dumnezeu. Nimic nu mă poate face să uit viața, deși totul mă înstrăinează de ea. La o egală distanță de sfințenie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu mi-a rămas glas decât pentru disperarea frumuseții. Oamenii fug atât de moarte, cât și de gândul ei. De acesta m-am legat pe vecie. Încolo, am fugit în rând cu ceilalți - dacă nu chiar mai repede ca ei. Plictiseala bântuie un suflet erotic ce nu găsește absolutul în dragoste. Pentru a acoperi cu fast drama viețuirii, aruncă prin spirit un foc de artificii; întreține-l din zori în noapte; creează în preajma ta strălucirea efemeră și eternă a inteligenței înnebunite
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vântului ce atinge azurul și zăpada, gândurile să mângâie poleiala lucrurilor ce nu sânt În cugetul tău să se răsfrângă toate crestele de munți pe care n-ai fost om și toate țărmurile de mări pe care ai fost trist. Plictiseala devine muzică pe marginea mării și extaz pe vârf de munte; - "sentimente" nu mai sânt Căci spre cine s-ar îndrepta? De câte ori nu mai ești om, de atâtea ori nu mai "simți" decât tăriile neființei; - nu se mai poate trăi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
absență. Peste valurile de neant ce cuprind în voie firea, numai dorințele adie o briză de existență. În toate religiile, partea privitoare la durere este singura rodnică pentru o reflexie dezinteresată. Restul e pură legislație sau metafizică de ocazie. În plictiseală, timpul înlocuiește sângele. Fără ea n-am ști cum curg clipele și nici că ele sânt - Când se sloboade, nimic n-o mai poate opri. Căci ți-e urât atunci cu tot timpul. Rostul gânditorului e să născocească idei poetice
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sfidează speranțele, pe ale căror ziduri lenevește veșnicia, aducîndu-și aminte de timp, locuri privilegiate de siestă a Divinității, care te silesc să fii tu însuți în mod absolut: în Franța - Mont-Saint-Michel, Aigues-Mortes, Les Baux și Rocamadour. - În Italia, toată Italia. Plictiseala absolută se confundă cu obiectivarea în carne a ideii de timp. Un gând trebuie să fie straniu ca ruina unui zâmbet. Spațiul în care se învîrte cugetul îmi pare îndepărtat și fără de temei ca un Uruguay ceresc. Defectul tuturor oamenilor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fericire ce se întind echivoc pe suspinele noastre, ca zdrențe de azur. Și atunci cauți o cumpănă între sila de a fi și de a nu fi. O ceată de îngeri sau de draci mi-a așezat pe frunte cununa plictiselilor. Dar, împătimit în lume, ele nu-mi pot umbri tăria speranțelor deșarte. Cerul, nu pământul, m-a făcut "pesimist". Neputința de a fi, consecutivă gândului la Dumnezeu... În mistică există suferință, infinită suferință. Dar nu tragedie. Extazul e antipodul ireparabilului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mare fiindcă în el nu triumfă nici o idee: numai viața și moartea. Cine "crede" în ceva n-are simț pentru tragic. De la o vreme nu mai gândești asupra urâtului, ci-l lași să gândească asupra lui însuți. În vagul sufletului, plictiseala tinde spre substanță. Și ea ajunge: substanță de vid. Acel ce-n preajma Absolutului nu poate scăpa de ademenirile vieții - nici o sinucidere nu poate pune capăt dezbinării lui lăuntrice. Nimic nu-l ajută să dezlege drama crudă a cugetului. Irezolvabilul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în marile orașe: parcă în fiece casă se spânzură cineva. ... Și apoi, inima mea - spânzurătoare pe măsura cine știe cărui diavol. Sfințenia e cel mai înalt grad de activitate la care putem ajunge fără mijloacele vitalității. Nihilismul: forma de limită a bunăvoinței. Plictiseala e rând pe rând vulgară și sublimă, după cum ne pare că universul miroase a ceapă sau că emană din inutilitatea unei raze. Nu mă simt "acasă" decât pe țărmurile mării. Căci nu-mi pot construi o patrie decât din spuma
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este maximum de eroare prin care ne putem apăra de urmările lucidității și ale cunoașterii. A nu face deosebire între drama cărnii și a gândului... A fi introdus sângele în logică... Scârba de lume: irupția urii în urât. În vagul plictiselii se introduce astfel calitatea religioasă a negației. Viața-mi pare o mânăstire unde te-ai refugia ca să uiți pe Dumnezeu și ale cărei cruci ar străpunge nimicul cerului. După ce sufletul a filtrat pe Dumnezeu, drojdia ce rămâne devine - ca pedeapsă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Omul e un naufragiat al Absolutului. Nu se poate înălța în acesta. Doar să se înece. Și nimic nu-l îneacă mai adânc în el decât marile oboseli, acele oboseli care deschid spațiul într-un căscat al infinitului și-al plictiselii. Noi n-avem dreptul, ca ființe, să privim dincolo de mărginirea noastră. Am devenit oameni și-am ieșit din raiul ființei. Eram Absolut. Acum știm că sîntem în el. Și astfel, nu mai sîntem nici el și nici noi. Cunoașterea a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aproape pe Dumnezeu, deoarece ne stingem cu toate lipsurile făpturii noastre și aflăm astfel ce nu sîntem sau ceea ce am fi putut să fim. Și cu aceasta, moartea ne-a descărcat pentru ultima oară de sarcina cunoașterii. Acea teamă de plictiseală ce nu poate fi asemuită cu nimic... Un rău ciudat încălzește sângele și prevestește golul surd ce te macină apoi, în ceasuri fără nume. Se apropie Urâtul, fiere a timpului turnată în vine. Și teama ce te învăluie cere fuga
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sânt lipsuri, ci crize de înălțimi. Căci "sănătatea" poate reprezenta un concept pozitiv numai până la apariția spiritului. Lumea s-a urnit din liniștea inițială prin exasperarea identității. Nu putem ști ce a "atins" echilibrul originar, dar este clar că o plictiseală a identității de sine însuși, o îmbolnăvire a infinitului static a pus lumea în mișcare. - Boala e un agent al devenirii. Iată rostul ei metafizic. ...Și de aceea, în orice plictiseală răzbat reflexe ale urâtului inițial, ca și cum în peisajul saturnian
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a "atins" echilibrul originar, dar este clar că o plictiseală a identității de sine însuși, o îmbolnăvire a infinitului static a pus lumea în mișcare. - Boala e un agent al devenirii. Iată rostul ei metafizic. ...Și de aceea, în orice plictiseală răzbat reflexe ale urâtului inițial, ca și cum în peisajul saturnian al sufletului s-ar întinde oaze de pustiu din vremea când lucrurile, încremenite în ele însele, așteptau să fie. Este atâta rațiune și mediocritate în instituția căsătoriei, că ea pare a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
carnal și de tulburare pasională, ce crește din prezența spiritului în carne. În orice viciu este prezentă o tragedie a cărnii, un salt al cărnii din fatalitatea ei, o încercare de sfărâmare a limitelor imanente ce încarcerează elanurile pasionale. O plictiseală organică se ridică până la o deznădejde a nervilor și a cărnii, din care nu se pot salva decât încercînd celelalte forme posibile de voluptăți. Atracția tuturor celorlalte forme decât cele normale picură în senzațiile viciului o neliniște tulburătoare, diversă în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
acei care nu pot iubi. Donjuanismul este avantajul și defectul celor certați cu Eros, dar care au destule rezerve de viață pentru a nu ajunge la o impotență psihică sau erotică. Necesitatea de a varia aspectele lumii, născută dintr-o plictiseală organică, duce în domeniul iubirii la donjuanism. Toți oamenii care au dus viața interioară până la ultimele ei limite, care au disperat de sensul vieții și care se chinuiesc pe culmi, sânt în mod fatal donjuani, întocmai ca și antipodul lor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu s-au afirmat prin cumințenie, prudență sau rezervă. Un grăunte de nebunie este mobilul secret care le mână spre înălțare și distrugere cu atâta pompă. Cum s-ar explica altcum atâtea și atâtea valori, create numai din superstiție și plictiseală, atâtea sacrificii nesemnificative? Deși popoarele râvnesc numai după bunuri pământești, ele împușcă peste țintă în pasiunea lor terestră, de sânt uneori capabile, pentru o idee, să renunțe la satis facțiile imediate ale lumii. Omenirea nu încape într-o formulă. Atâtea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Dacă cruciadele au satisfăcut un gust de infinit, ele și-au atins "scopul". Fără un parfum de inutilitate, istoria ar semăna unui ghișeu de bancă. Moartea eroului este sensul vieții celorlalți. Fără autodistrugerea eroică, specia umană ar fi condamnată la plictiseală și la ratare, la acel pustiu al inimii, care este antipodul sufletului infinit. Dacă omul nu vrea să forțeze prin disperarea unui gest inerția devenirii, nu-i rămâne decât să accepte a fi purtat cu umbrele de soarta lucrurilor trecătoare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Iulius Cesar. Sau, mai aproape de vremea noastră: "Franța a pierdut o bătălie, dar n-a pierdut războiul"; prin apelul său din 18 iunie 1940 de Gaulle a încurajat toți francezii căzuți pradă deznădejdii. Mai trebuie să ținem permanent seama de plictiseala mulțimii și de erodarea cuvintelor care, folosite vreme îndelungată, capătă un fel de patină. Termeni ca libertate, egalitate, fraternitate, cuvintele revoluției sau ale internaționalismului au tot fost folosite pînă la epuizare. Dar în vremuri de restriște, într-un context schimbat
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
nici diviziunea între eu și supraeu, cu presiunea constantă exercitată de cel din urmă asupra celui dintîi. Cu alte cuvinte, strivirea tendințelor erotice de către dorința mimetică, obligația de a dori mereu ceea ce este dorit de ceilalți au ca efect evident plictiseala, care poate conduce la depresiune. Cînd se ajunge la saturație, se încearcă o ieșire, se schițează o răsturnare. Eul, care avea nostalgia unității, caută să se împace cu supraeul. Dacă cele două instanțe se întîlnesc, precum copilul care-și regăsește
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
aceasta, stabilesc anumite perioade ale anului, cum erau Saturnaliile la romani. Tulburări și contestații ce întrec orice măsură, risipirea unor bunuri adunate cu multă grijă, reprezintă prețul plătit pentru pacea fiecăruia. Ele permit apoi să crească toleranța la rutină și plictiseală. Mai pot însă izbucni și manifestări neprevăzute în calendar. Ele sînt trăite în același mod. Este vorba de răscoale, rebeliuni, jafuri. Acestea îmbină, într-un amestec exploziv, elemente festive și elemente agresive, în stare să arunce în aer constrîngerile și
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Europa”... Sau, cum ne spune Într-un articol, semnat Alex. Cernat: „E o eră de inteligență viteză de inteligență cu 60 de etaje ascensor”. De aici, ca o necesară punere de acord cu noua sensibilitate, apelul la „creația abstractă, corsar, plictiseala biciuită pînă la exasperare, cartea-fulger, cartea-miracol, cartea-afiș, cartea-hangar de avioane”. „Ritmul vremii” și ritmul cărții trebuie să comunice, așadar, pînă la identificare, - iar, Întrucît suntem sub zodie constructivistă, ce mai păstrează puternice note de vitalism futurist, expresia acestei relații e
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]