2,516 matches
-
ADAMS-MUREȘANU, Eugenia (11.X.1913, Defiance-Ohio, SUA), poetă și traducătoare. Născută din părinți români, emigrați în America, al șaptelea copil din cei zece ai Paraschivei și ai lui Nicolae Mărgineanu, viitoarea scriitoare se întoarce împreună cu mama sa, rămasă văduvă, în ținuturile de obârșie de la Ocna Sibiului, profesând ca
ADAMS-MURESANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285181_a_286510]
-
Vasile (24.II.1895, Sângeorz-Băi - 18.III.1960, București), poet, traducător și publicist. Prin el și prin fratele său, Ion Al-George, o modestă familie de agricultori țigani (tatăl - Leon Al-George, mama - Maria) va ieși din anonimat, după cum, la rându-i, poetului A. îi va fi dat să-și lege numele de cel al fiului său, orientalistul Sergiu Al-George. După studiile liceale la Năsăud și Blaj, A. se stabilește, în 1912, la București, unde urmează cursurile Conservatorului de Muzică și Declamație, luându
AL-GEORGE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285210_a_286539]
-
un verbiaj abstract, versurile lui riscă să cadă, nu o dată, în platitudini confortabile, clamate, însă, cu sentimentul descoperirii cine știe cărei adânci filosofii. SCRIERI: Pământ, Cluj, 1922; Traduceri: Jókai Mór, Îngerul vărsării de sânge, București, 1916. Repere bibliografice: Iosif Eugen Naghiu, Un poet grănicer. Vasile Al-George, VTRA, 1935, 3-4; Teodor Tanco, Virtus Romana Rediviva, IV, Bistrița, 1981, 276-278; Dicț. scriit. rom., I, 56-57. T.T.
AL-GEORGE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285210_a_286539]
-
Anda Mareș); Marian Podkowinski, Hitler și clanul lui, București, 1991; Karol Wojtyla [Papa Ioan Paul II], Poeme, pref. Ioan Alexandru, București, 1992; Triptic roman, București, 2003. Repere bibliografice: Velea, Interferențe, 209-211; Stan Velea, Ioan Paul al II-lea - un papă poet, AUI, t. XLI, 1995; Dicț. scriit. rom., III, 79-80; Stan Velea, Literatura polonă în România, București, 2001, 366-371; Iovan Poiană, Poezia-comunicare cu Dumnezeu, „Crai Nou”, 2003, 3474. St.V.
MARES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288012_a_289341]
-
Mihai Beniuc, Cicerone Theodorescu, Virgil Carianopol ș.a.), se afirmă alături de generația lui Gellu Naum, debutant (cu Drumețul incendiar) tot în 1936, și în aceeași colecție „unu”. Odihna neagră apare cu sprijinul lui M. Blecher și al lui Sașa Pană. Medicul poet și animator al grupului de la „unu” îl vizita des la Roman și, cu ocazia acestor întâlniri „lângă patul marelui suferind”, fixându-se cuprinsul plachetei, se vor fi reformulat și unele versuri, ceea ce ar explica vaga amprentă suprarealistă a celor douăzeci și cinci
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
să se audă” ( Liniște grea). Spiritul acestei poezii, care mizează pe simplitatea nu lipsită de o nuanță de frondă a expresiei, continuă în culegerea Întâlnirea cu focul. Tema morții, prezentă și anterior, este contextualizată aici prin experiența războiului. „Mai mult poet decât ostaș” (Cântec la Odesa), cel ce scrie în carnetul său de front practică un lirism sobru, condensat. Poemele se structurează în notații lapidare, consemnând momente și stări de tensiune și spaimă: „Din vâltoarea marelui măcel/ Zvârle moartea grauri de
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
în volum separat în 1975. Ciclurile noi - Soare scufundat și Pământ așteptat - păstrează amprenta autobiografică. Formula de jurnal liric alcătuit din scurte poeme de notație, cântece, madrigale și crochiuri spontane în ton elegiac este continuat în altă arie tematică: ipostaza poetului ostaș din Întâlnirea cu focul este aproape uitată și înlocuită de aceea a „poetului agronom”. M. evoluează, în nota specifică sensibilității sale, ca „poet al unei noi georgice”, „glas original, mai ales în cântecele dedicate pământului și plantelor” (Emil Manu
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
MARIAN, Rodica (1.VI.1944, Beiuș) poeticiană și poetă. Este fiica Anei (n. Abrudan) și a lui Dumitru Marian, funcționar. A absolvit Facultatea de Filologie din Cluj (1967), fiind apoi redactor la Radio Turda, secretar științific la Institutul de Perfecționare a Cadrelor Didactice din Cluj, timp în care semnează
MARIAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288023_a_289352]
-
poeticii și semioticii, publicate în reviste științifice (inclusiv străine) și literare (unele semnate Rodica Popescu), precum și în volume colective, mai ales în Studii de eminescologie, Meridian Blaga ș.a. Colaborează cu poezie la „Tribuna”, „Steaua”, „Familia”, „Orizont”, „Cahiers Bleus” ș.a. Ca poetă, debutează editorial în volumul colectiv Alfa ’87. Conceptul de text poetic integral, introdus de M. și aplicat exegezei poemului Luceafărul de Mihai Eminescu, în volumul Lumile „Luceafărului” (1999), urmărește configurarea procesului poetic luând în considerare textul definitiv și variantele, cu
MARIAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288023_a_289352]
-
funcționat și ca preparator la Institutul de Istorie Literară și Folclor, iar între 1954 și 1958 a fost cadru didactic la Institutul Pedagogic din București. În decembrie 1958, sub motivul că ar fi avut în biblioteca sa o antologie a poeților legionari refugiați în Spania și în Franța, este arestat și închis un an și jumătate. După ieșirea din închisoare a lucrat la Casa Centrală a Creației Populare, în redacțiile revistelor „Gazeta literară” (1963-1967) și „Luceafărul”. Ulterior s-a afirmat ca
MARTIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288043_a_289372]
-
1939 este transferat pe postul de inspector general tehnic la Casa Autonomă a Monopolurilor din București, din cadrul Ministerului de Finanțe, unde rămâne până se pensionează (1946). Se afirmă în viața culturală a Banatului ca epigramist. A întemeiat în 1936, împreună cu poetul Volbură Poiană-Năsturaș, și a condus Asociația Altarul Cărții, ale cărei ședințe le-a patronat mult timp în casa sa. A luat parte la numeroase șezători literare ținute la Cluj, Oradea, Brașov, București. Era cunoscut și apreciat de scriitori și epigramiști
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
teatru se materializează în mai multe adaptări (unele făcute împreună cu Scarlat Froda, Ion Pillat sau Al. O. Teodoreanu); în stagiunea 1926-1927 este angajat ca regizor la Teatrul Național din Craiova. În anii ’30 încredințează tiparului cărțile care îl definesc ca poet: Drumul spre stele (1930), Cartea Țării (1934), Cântece de dragoste și moarte (1935), urmate de o ediție definitivă, Versuri (1938); li se adaugă două volume în care proza fantastică se alătură celei poematice: Jupânul care făcea aur (1930) și Focurile
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
educația estetică a maselor (1968) se adresează celor „care lucrează nemijlocit în sistemul culturii de masă”, deci tot activiștilor. O altă diversiune, „creația” poeților țărani în epoca socialistă, va fi susținută și de M., care dă la iveală „antologiile” 10 poeți țărani (1973), Stare de dor. Poeți și pictori țărani (1983) ș.a. SCRIERI: Stele fără amurg, București, 1959; Brigăzile artistice de agitație, o mișcare de masă, București, 1960; Cântă inimă!, București, 1962; Flori de lumini pe Argeș, București, 1964; O mie
MEIŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288080_a_289409]
-
, Carolina (19.III.1951, Vidra, j. Arad), poetă și traducătoare. Este fiica Valeriei (n. Mager) și a lui Iacob Ilica, țărani. A absolvit Liceul Pedagogic din Arad (1971) și Facultatea de Filosofie a Universității din București (1975). Debutează cu versuri în 1966, în ziarul arădean „Flacăra roșie”, iar
ILICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287514_a_288843]
-
lui Maiorescu, importanța lui Eminescu și a lui Caragiale, dar gratulează literați mărunți, din preajma revistelor pe care le conducea. Rar i se întâmplă să revină cu judecăți mai echilibrate, elogiul poeziei eminesciene, rostit în 1889, fiind o astfel de excepție. Poet el însuși, profesează o artă a durității, susținută de vâna satirică, pamfletară a temperamentului. Preferința pentru „o poezie neagră”, „de granit”, „mișcată de teroare și palpitând de ură” (Viersul), aplecarea spre viziunea grotescă și invectiva nestăpânită, fulminantă (Complotul bubei, Odă
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
INDRIEȘ, Elena (1.II.1951, Geoagiu, j. Hunedoara), poetă și eseistă. Este fiica Aureliei Indrieș (n. Marghita), pianistă, și a lui Iosif Indrieș, avocat. Urmează între 1970 și 1974 Facultatea de Limba și Literatura Română din cadrul Universității din București, înscriindu-se apoi la Facultatea de Filosofie, unde studiază până în
INDRIES-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287549_a_288878]
-
, Virgil (pseudonim al lui Virgil Untaru; 16.VIII.1920, Lădești, j. Vâlcea - 28.IX.2006, Paris), critic literar, poet, eseist, jurnalist și editor. Este fiul Mariei (n. Neagoie) și al lui Dumitru Untaru, țărani. Învață la Liceul „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea și își ia bacalaureatul, în 1939, la Liceul „Spiru Haret” din București. Este licențiat al Facultății de
IERUNCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
IONESCU, Mariana (26.VIII.1947, Amaru, j. Buzău), critic literar, poetă și prozatoare. Este fiica Marianei (n. Ștefănescu) și a lui Ion Ionescu, preot. Își începe învățătura în satul Amaru, urmând apoi Liceul „I.L. Caragiale” din Ploiești (1959-1961) și Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1965-1970). Din
IONESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
văzut de Eminescu, RITL, 1972, 3; Bucur Țincu, Heliade în conștiința Transilvaniei, RITL, 1972, 3; Marin Bucur, Poezia conceptelor la I. Heliade-Rădulescu, RITL, 1972, 3; Al. Bistrițeanu, Preocupare și inspirație folclorică la I. Heliade Rădulescu, LL, 1972, 2; Șerban Cioculescu, „Poeta vates” vizionarul, RL, 1972, 17; Cornea, Originile, 442-443, 547-550, 556-558, 561-563, 576-579; Săndulescu, Lit. epistolară, 77-85, 211-216; Titus Moraru, Fiziologia literară, Cluj, 1972, 113-118, 159-161; Mircea Anghelescu, I. Heliade Rădulescu: un clasic în haine romantice?, în I. Heliade-Rădulescu, Versuri și
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
ISTRATE, Ion (21.IX.1948, Năsăud), istoric literar și poet. Este fiul Victoriei și al lui George Istrate, mici meseriași. După absolvirea Facultății de Litere a Universității din Cluj, secția română-italiană (1971), lucrează în calitate de cercetător științific la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din același oraș. În 1982
ISTRATE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287633_a_288962]
-
ei. În 1893 pe copertă este menționat numele lui V.A. Urechia, președintele de onoare al Societății Literare, societate care a patronat revista. În 1892 și 1893 figurează ca director, alături de Macedonski, și mai mult onorific, principesa Maria D. Ghica, poetă de limba franceză, care susținea materialicește publicația și prin persoana căreia L. primea girul aristocrației, măgulitor pentru orgoliosul ei inițiator. Redactor și administrator al primei serii a fost Th. M. Stoenescu. În 1890 redactori sunt Mircea Demetriade, Al. Obedenaru, Carol
LITERATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
etc. Piesele în versuri, Floarea din Firenze („comedie-idilă”, 1893), Cerșetorul („dramă-idilă”, 1894) și Îngerii lui Rafael („fantezie”, 1894), jucate pe scena Teatrului Național din București, construiesc, fluid și inconsistent, pe o schemă romanțioasă. Cam în aceeași vreme L. traduce din poeți felibri (Aug. Barbieri și Ch. Fuster) ori transpune pentru scena craioveană comedia Le Flibustier de Jean Richepin. În articole și conferințe, în scrierile despre teatru, există și tentația comentariului literar. Dar aprecierile, altfel făcute cu distincție, dintr-o perspectivă culturală
LIVESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287842_a_289171]
-
noastră, Chișinău, 1985; Sărbătoarea memoriei, Chișinău, 1986; Comandantul, Chișinău, 1987; Relație diagonală, Chișinău, 1988; Destin, Chișinău, 1991; Povestirile corăbierului, Chișinău, 1993. Repere bibliografice: Eliza Botezatu, „Meșter și zburător” de M. Garaz, LA, 1981, 1 octombrie; Ion Pop, Mihail Garaz - un poet martir basarabean, TR, 1991, 34; T. Roșca, Fiorul revelației în proza adolescentină, „Columna”, 1992, 3; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 216; Z. Vârlan, O viață sub semnul diagonalei: Mihail Garaz. Biobibliografie, Chișinău, 1998. A.B.
GARAZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287165_a_288494]
-
Revista nouă” ș.a. Versurile lui au avut o circulație deosebită și sunt reproduse în multe publicații ale epocii. Ultima revistă care i-a fost apropiată este „Viața românească”, printre ai cărei proprietari se afla. Soția lui G. era Ana Conta-Kernbach, poetă și ea, soră a filosofului Vasile Conta, iar Cornelia din Moldova este sora sa mai mică. Descinzând din lirica eminesciană, versul lui G., definit în unicul volum antum, Poezii, apărut în 1894, revine frecvent la stări caracteristice: melancolie, resemnare, oboseală
GHEORGHE DIN MOLDOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287230_a_288559]
-
universitar (1974) la aceeași Universitate. Între 1957 și 1963 este redactor al revistei „Tribuna”, unde și debutează (1957), colaborând apoi la „Steaua”, „Romanoslavica”, „Studia Universitatis «Babeș-Bolyai»”, „Russkaia literatura”. Râleev (1966), cea dintâi carte a lui G., este o monografie dedicată poetului rus. Contrazicând un stil emoțional și participativ frecvent în astfel de lucrări, autorul pune accentul pe descrierea amănunțită a mișcării decembriste (și a rolului pe care l-au jucat în acest context scriitorii ruși), lăsând în plan secund analiza operei
GHIJIŢCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287261_a_288590]