2,275 matches
-
dintre lirica italiană și poezia lui Mallarmé, cfr. Anna Dolfi, Studi șu Ungaretti e poeți coevi, Bulzoni, Romă, 1998, p. 343 sqq. Leopardismul de la începutul secolului XX e transpus în inima ermetismului prin vocea criticilor Luciano Anceschi, "Leopardi e la poetica dell'analogia", Saggi di poetica e poesia, Boni, Bologna, 1942 și Mario Petrucciani, "Leopardi e la poesia dell'ermetismo", La poetica dell'ermetismo italiano, Loescher, Torino, 1955, pp. 115-125, dar și prin studiile lui Giuseppe Ungaretti, "Immagini di Leopardi e
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lui Mallarmé, cfr. Anna Dolfi, Studi șu Ungaretti e poeți coevi, Bulzoni, Romă, 1998, p. 343 sqq. Leopardismul de la începutul secolului XX e transpus în inima ermetismului prin vocea criticilor Luciano Anceschi, "Leopardi e la poetica dell'analogia", Saggi di poetica e poesia, Boni, Bologna, 1942 și Mario Petrucciani, "Leopardi e la poesia dell'ermetismo", La poetica dell'ermetismo italiano, Loescher, Torino, 1955, pp. 115-125, dar și prin studiile lui Giuseppe Ungaretti, "Immagini di Leopardi e nostre", Nuova Antologia, fasc. 1702
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sqq. Leopardismul de la începutul secolului XX e transpus în inima ermetismului prin vocea criticilor Luciano Anceschi, "Leopardi e la poetica dell'analogia", Saggi di poetica e poesia, Boni, Bologna, 1942 și Mario Petrucciani, "Leopardi e la poesia dell'ermetismo", La poetica dell'ermetismo italiano, Loescher, Torino, 1955, pp. 115-125, dar și prin studiile lui Giuseppe Ungaretti, "Immagini di Leopardi e nostre", Nuova Antologia, fasc. 1702, 16 februarie 1943, pp. 221-232, "Secondo discorso șu Leopardi", Paragone-Letteratura, 10, octombrie 1950, pp. 3-35 și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și Alfredo Gargiulo, Saggio introduttivo la volumul Giuseppe Ungaretti, Vită d'un uomo, ÎI, Sentimento del tempo, Mondadori, Verona, 1943. 167 Nume tutelare della nuova poesia italiană, apud Mario Petrucciani, op. cît., p. 115. 168 Una figură così bella, così poetica; tra le părți e gl'istrumenti principalissimo dello stile poetico o anche prosaico ornato e sublime; nelle quali la molteplicità delle idee resta e și sente tutto îl diletto della metaforă; massime s'ell'è ardita cioè se non è
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
fatta nuova dagli anni, / la dolce mano scegliendo dalle roșe / con le più bianche mi cingeva îl capo (Di frescă donna rinversa în mezzo ai fiori). 413 Discursurile se intitulează: Poesia contemporanea (1946), L'uomo e la poesia (1946), Una poetica (1950), Discorso sulla poesia (1953) în Salvatore Quasimodo, 1971, op. cît., pp. 263-281. A credergli, sarebbe Petrarca la prima luce, e Leopardi la normă poetica. Eppure invece già sul finire degli anni Trenta lo seguivano altre ombre, di lirici antichi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
comporre, e o bisogni o giovi assai per divenire insigne scrittore mă che per divenire insigne traduttore convenga prima aver composto ed essere bravo scrittore, Giacomo Leopardi, Epistolario, cît., p. 78. 463 Dobbiamo tener conto poi del lavoro di riflessione poetica, che s'inserisce în quello creativo negli intervalli di silenzio: intendo parlare delle traduzioni dei poeți antichi e moderni. I Lirici greci, Vergilio, Omero, Eschilo, Ovidio, Îl Vangelo secondo Giovanni, Shakespeare sono stați gli incontri poetici di molti anni di
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
e io recare în favor suo. 480 Prin efortul de a reflecta în limba italiană trăirile anticilor Quasimodo se construiește pe șine. Dat fiind că este conștient, după cum precizam și în capitolul anterior, de importanță traducerilor în procesul de maturizare poetica și personală, el alege anumite texte tocmai pentru a se traduce, pentru că este îndemnat că de un imbold tainic să aleagă tocmai acele poezii ce rezonează în sufletul său, subliniază Pietro Fornaro, "Quasimodo traduttore: îl frammento come evento", Levia Gravia
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
șește viziunea conform căreia o pagină ascunde un mozaic de texte, absorbție și transformare a altui text. Locul noțiunii de intersubiectivitate este luat de intertextualitate. Mihail Bahtin nu pomenește de intertextualitate, însă termenul își are germenii în dialogismul cercetătorului rus: Poetica lui Dostoievski (Moscova [1963]), mai târziu, Estetica și teoria romanului (Moscova [1975]). În accepțiunea lui, romanul dispune, structural, de predispoziția integrării, sub formă polifonică, a unei mari diversități de componente lingvistice, stilistice și culturale. Limbaje, conexiuni polifonice, dialogism, unități discursive
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
e constituit de totalitatea textelor care pot fi asociate unui text de către un lector (deci o variabilă în funcție de competența de lectură a acestui lector) și intertextualitatea care se referă la un mecanism interior de funcționare a unui text, participând la poetica operei, la facerea ei" (Vultur: 1992, 11). Totuși, semioticiana pasionată de memoria istoriei și de discursurile acesteia nu va apela în practica demontării și explicării intertextualității la această distincție, ci va opera cu sensul general al termenului: "definim intertextualitatea într-
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de poetul român față de exuberanța frazeologică dictată de optimismul hegelian, atrage discursul critic mai mult decât influența schopenhaueriană exercitată asupra operei eminesciene: "deși creația eminesciană cunoaște unele momente ce se înscriu sub semnul ironiei romantice (parțial Sărmanul Dionis), totuși în poetica eminesciană ironia nu e resimțită ca manifestare a libertății demiurgice a spiritului, ci ca nesubstanțialitate. Din acest punct de vedere, atitudinea eminesciană se apropie mai mult de cea a lui Hegel decât de cea a teoreticienilor romantici ai ironiei" (ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
generative, București: Editura Eminescu. * structura de suprafață; * structura de adâncime MUREȘANU IONESCU Marina (1996) Literatura, un discurs mediat, Iași: Editura Universității "Al. I. Cuza". * teoria lecturii; * psihocritica; * comunicarea literară mediată; * referință și intertextualitate; * pact de lectură. PETRES-CU Lăcrămioara (2000) Poetica personajului în romanul lui Camil Petrescu, Iași: Junimea. * autoreferențialitatea * -generică; * -po(i)etică; * -auctorială. PIÉGAY-GROS Nathalie (1996) Introduction à l'intertextualité, Paris: DUNOD. * protocol de lectură. RABAU Sophie (2002) L'Intertextualité, Paris: Éditions Flammarion, Collection "GF". * critica surselor vs intertext
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de Gabriela ABĂLUȚĂ, București : Editura Cartea Românească, Colecția "Syracuza" (Le roman: initiation aux méthodes et aux techniques modernes d'analyse littéraire, Paris: Éditions Nathan, Collection "128"). * intertextualitatea (pentru scrierea în proză). VULTUR Smaranda (1992) Infinitul mărunt. De la configurația intertextuală la poetica operei, București: Cartea Românească. * intertext vs intertextualitate. WUNENBURGER Jean-Jacques [1981] (2000) Sacrul, traducere de Mihaela CĂLUȚ, Cluj-Napoca: Editura Dacia, Colecția "Homo religiosus" (Le sacré, Presses Universitaires de France). * hierofania; * nivelurile sacrului; * numinosul. Bibliografie Mihai Eminescu Autor Lucrare Indice de noțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Riffaterre "L'intertexte inconnu", Littérature, nr. 41, februarie, 1981, p.4. 53 Smaranda Vultur "Intertextualitatea ca principiu de funcționare a textului literar", în SCL, nr. cit., p.52, preluat integral, sub același titlu, în Infinitul mărunt: de la configurația intertextuală la poetica operei, p.44. 54 Într-un interviu acordat în luna mai 2012, Dominique Maingueneau este de părere că "în mod cert, problematica intertextualității prezintă afinități cu cea a interdiscursului, dar implicațiile lor diferă. Genette inventariază și clasifică relațiile multiforme stabilite
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
datorate nostalgiei sale ireductibile pentru Istanbulul copilăriei!) în Statele Unite, unde a fost, pe rînd, cercetător, profesor de literatură comparată și conferențiar invitat (în celebra serie de prelegeri, de la Universitatea Harvard, "Charles Eliot Norton Lecturer"). Aici s-a familiarizat treptat cu poeticile postmodernității, devenind, în timp, un prozator occidental genuin. Totuși, Pamuk nu s-a separat niciodată integral de rădăcinile culturale turcești. Continuă să scrie în limba maternă, plasîndu-și temele epice, invariabil, în contextul Turciei moderne sau poate chiar mai des al
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
aducea conținutul acelor scrieri, lipsește o retorică specifică, demnă de a face obiectul unui studiu de cercetare textuală. Ceea ce intenționăm să dezvoltăm pe parcursul acestei cercetări este, prin urmare, un studiu interdisciplinar, de foarte mare generalitate, însă, având ca obiectiv central poetica Anei Blandiana, pornind de la încercarea prealabilă de a stabili o legătură între neomodernitate și deconstrucție, având în centru importanța majoră pe care cele două curente o acordă limbajului, precum și capacității acestuia de a construi noi realități, printr-o reconsiderare a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de a fi poet este să fii tu însuți, pentru că, în momentul în care poetul încearcă să fie asemenea celorlalți, să placă altora, să impresioneze, poezia sa își pierde din valoare"49, după cum Joaquín María Aguirre Romero precizează, receptându-i poetica. Desigur, acest mod de receptare nu este singular, în perspectiva criticii. Originalul, născut din profunzimile unei ființe, care preferă să stea sub semnul tăcerii, sau al modestiei intelectuale, transpare și din naturalețea, prin intermediul căreia Ana Blandiana se lasă exprimată, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
prin însuși faptul că există"50, are să sublinieze Alex Ștefănescu. Urmându-l pe Buffon, cu al lui: "Stilul este omul însuși", în căutarea stilului Anei Blandiana, cea aflată într-o permanentă căutare de sine, Joaquin Maria Aguirre Romero îi definește, poetica în termenii: "mai degrabă orientală decât occidentală, o poetică a dizolvării, a restituirii unității pierdute, provocată de ruptura abisală dintre conștiință și abstractizare"51. Natura paradoxală a unui stil, care pendulează, inegal, între intelect și emoție a expresiei, în favoarea celei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
civile intelectuale, îndeosebi, Ana Blandiana se va ocupa, după Revoluția din Decembrie 1989, împreună cu soțul ei, Romulus Rusan, de crearea, la Sighet a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței 81. Toate aceste evenimente, memorabile pentru Ana Blandiana, i-au influențat poetica, "plină de trimiteri sarcastice la adresa dictaturii"82, mai mult sau mai puțin subversive, care i-au atras, totodată, pedeapsa de a i se interzice să mai publice în România. Într-o remarcă sugestivă, cu referire la acest fapt al cenzurii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
contra durerii. Confesiunea lirică devine pentru aceștia nu doar o consecință a victoriei emoției asupra rațiunii, sau a lirismului asupra dogmatismului, ci o victorie a lor înseși, a limbajului poetic, a poeziei, asupra vieții și asupra morții. Subordonată acestei viziuni, poetica Anei Blandiana suferă, însă, o modificare, odată cu volumul Stea de pradă (1985): "pe de o parte, ochiul retrece la esențe, la radiografia realului, la matricialul din urmă, pe de alta, seninătatea visător-somnoroasă a elegiilor din Octombrie, noiembrie, decembrie face locul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
acest studiu este o dimensiune metafizică a neantului, o metafizică esențial-estetică, în ale cărei coordonate ființa poetică este fascinată de neființă"136. Având ca model studiul lui Marin Beșteliu, Arghezi poet religios, autoarea adoptă o grilă de abordare pliată pe poetica blandiană, punând în discuție propriul univers estetic al autoarei, construit teoretic. Extinsă pe mai multe capitole, intitulate sugestiv: Viața și opera, Ana Blandiana și generația '60, Poetica explicită, Poezia, Proza fantastică, Romanul, Eseistica și publicistica, teza de doctorat cuprinde, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Marin Beșteliu, Arghezi poet religios, autoarea adoptă o grilă de abordare pliată pe poetica blandiană, punând în discuție propriul univers estetic al autoarei, construit teoretic. Extinsă pe mai multe capitole, intitulate sugestiv: Viața și opera, Ana Blandiana și generația '60, Poetica explicită, Poezia, Proza fantastică, Romanul, Eseistica și publicistica, teza de doctorat cuprinde, în fapt, două părți majore. Prima parte se ocupă cu cercetarea și cu stabilirea coordonatelor biobibliografice ale acesteia, autoarea acordând o atenție deosebită celor patru poezii care i-
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lumi, literatura poate să devină o piedică: "Urăsc uneori literatura, așa cum un podgorean ar putea urî vinul pentru insolența de a se socoti mesagerul în transcendent al viei, plătind vămile perfecțiunii cu adevărurile, uitate unul câte unul, ale butucilor"147. Poetica nouă pe care o promovează Ana Blandiana este, în consecință, o reiterare a poeticii anterioare stănesciene. Dar puțin altfel. Cuvintele care în modernitate sunt instrument esențial, de neînlocuit, pentru realizarea perfecțiunii lipsesc în neomodernitate, fiind înlocuite cu necuvintele. Menirea acestora
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
suprarealism -, ci ca o reconsiderare a realității, păstrând fundamentul și intervenind doar în câteva elemente de structură. În acest sens, avem în vizor deconstrucția ca reconstrucție sau ca reconsiderare a texului, printr-o analiză mai profundă a acestuia. Și, cum poetica este intim legată de orientările din lingvistică, "atât sub aspect metodologic, cât și sub aspect doctrinar"1, considerăm absolut legitim și necesar să îmbinăm analiza de ordin stilistic,cu cea de ordin lingvistic, având la bază considerentul că aceasta din
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
literare; ramură a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. Din ngr. poiitkós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique"4. Caracterul normativ al acestui concept este studiat și prezentat de domeniul cunoscut sub numele de estetică, unde considerațiilor de ordin teoretic li se alătură cele de ordin istoric, cum ar fi originea aristotelică a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a teoriei literaturii care se ocupă de creația poetică. 4. S. f. Ansamblu de forme și de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; manieră poetică caracteristică unui poet. Din ngr. poiitkós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique"4. Caracterul normativ al acestui concept este studiat și prezentat de domeniul cunoscut sub numele de estetică, unde considerațiilor de ordin teoretic li se alătură cele de ordin istoric, cum ar fi originea aristotelică a acestui termen
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]