3,799 matches
-
timp. Am ajuns în Traiskirchen, unde mi s-au făcut formalitățile de rigoare, documente de identitate și primele demersuri pentru emigrarea în Statele Unite ale Americii. Atitudinea deosebit de politicoasă și calmă a oamenilor, rafturile încărcate ale magazinelor cu tot ceea ce îți poftește inima îmi transformaseră bucuria reușitei într-o adevărată euforie. Astfel cred se explică faptul că ceea ce eu neglijasem avea să observe ochiul vigilent al medicilor. Din cauza vicisitudinilor întâmpinate timp de aproape o lună am slăbit și contractat o afecțiune de
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
frustrare. Oleacă de foc, bineînțeles fără moarte, doar cu o pîrleală, acolo... ar fi fost și mai interesant. "Țiganul" iese în fața zoiosului său chioșc și ne invită cu plecăciuni adînci: Poftim, dom' Pașcu! Ce onoare să vină și dom' primar! Poftiți, am un separeu, al lui dom' Pașcu... Lui acolo îi place... Fața de masă este curată, paharele la fel. Mulți ani, Pașcule! Era să mi-o faci, ai! Ei, dom' primar, sînt necăjit. Nu se bea bere, ci vin din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pușcăria. Pămîntul nostru... Dar n-aveți acte, rostește un funcționar dintr-un fel de prezidiu peste care trona primarul. Polițistul îi scoate afară, în timp ce petiționarii aruncă șuvoaie de înjurături și trivialități. Se așterne liniștea. Puțin obosit, mă adresez doctorului: Dumneavoastră? Poftiți mai aproape și luați loc pe scaun. Bătrînul se așeză pe scaun și simte că din creier s-a șters totul. Vă rog, cum vă numiți și care este problema dumneavoastră? Cum mă numesc? Da, cum vă numiți? Păi... Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și oferit-o. Dați-i și tutun, se grăbesc alți comeseni. Tutunul nu-i tutun, ci petale de flori, frunze aromate și alte buruieni pe care nu le cunosc. Deși iranienii nu beau alcool, pentru noi se afla orice ne poftea inima. O prietenie atît de sinceră, atît de plăcută, oferită de granguri la granguri, nu întîlnești prea des în lume. În vinerea aceea de noiembrie mi-am adus aminte de prietenii din Iran. Și acum îmi încălzeam corpul cînd pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
burghezilor și să colecteze prin confiscare tot ce era "conform cu doctrina partidului și marilor eliberatori". Pentru biblioteca partidului. Restul trebuia distrus, sau pus în depozite mucegăite. Om de cultură pe bune, Cernescu și-a ales, pentru el, tot ce-i poftea inima. Cărți rare, ediții de lux și obiecte de artă de mare valoare. Toate deveneau ale lui. Cu puțin timp înainte de numirea sa în postul de satrap cultural, devenise chiriaș la stat în frumoasa casă (pe atunci) în care locuiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
curios și mai ales ciudos că Dumnezeu l-a răbdat atîta pe pămînt. -Bine, o să vin mîine la ora zece. Singur, da? Singur, sînteți mulțumit? Încă nu pot să știu..., murmură bătrînelul. Stătea pe trotuar, puțin speriat, puțin agitat. Mă poftește în casa năpădită de pustiu. Lacăte, zăvoare ruginite și uși scîrțîitoare. Un bec murdar și chior, toaletă pentru muște, încearcă să se lupte cu întunericul. La întrerupător, de jur împrejur, o pată neagră, murdară. Pereții sînt acoperiți cu tapet, acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
siguranță, viitorul mi le va oferi din belșug și mie. Prefer să nu văd scene pe care viața mi le-a rezervat cu siguranță și mie. Și cine știe dacă nu va fi și mai rău decît ceea ce văd acum. Poftiți, Excelență, ce onoare, ce bucurie pe capul meu. Mulțumesc, sînteți drăguț, domnule avocat. Curtea este neîngrijită. Pietre, scînduri, frunze uscate, lăstăriș, trotuare verzi și crăpate, îndepărtate de fundația casei. Pereții sînt gri-cenușii, urme de gloanțe din al doilea război. Balcoanele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
le, la nouăzeci de grade! Sărută afectat mînuța care i se întinde. O boltă din viță de vie, cu struguri din abundență, te însoțește spre nuc, spre banca înnegrită de timpuri, acolo unde văd scene generate de fantezii și visuri... Poftiți în casă, Excelență, ce onoare... Vă rog, să lăsăm formalismele... Sigur, cum doriți. Dar mă bucur enorm că... Sîntem prieteni vechi, domnule avocat, între noi s-a topit gheața de mult. Da, sigur, dar tot simt nevoia să... cum să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să-l preocupe la fel ca și înainte pe bătrînul pădurar. Din cînd în cînd era vizitat de cîte 2-3 călugări în căutare de ciuperci și de alte bunătăți ascunse prin pădure. Dacă mai era și post, atunci bătrînul îi poftea la masă. Am și de post și de frupt, cum doriți, spunea cu puțin sadism. Noi postim, Doamne ferește, replicau călugării. Atunci să vezi cu ce poftă mînca gazda mîncarea de frupt și cum mai mesteca ostentativ și zgomotos! Eu am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
continuu și mă roagă să-l iau încet. Că altfel.... bongo, bembé, bocú, cocoyé... de mă ia domnul Dracu. Una cena amistosa Ambasadorul Sikorski ne aștepta în fața reședinței sale. Foarte amabil, deschide ușa limuzinei, ne surîde, ne îmbrățișează și ne poftește să intrăm. Are o reședință frumoasă, cu o grădină generoasă și bine îngrijită. Locuința nu este împodobită cu obiecte de artă ca în alte părți, dar amabilitatea acestei familii te face să te simți în largul tău, ca între prieteni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
înalt cît o prăjină și subțire ca o nuia de răchită. Avea însă o dantură perfectă și albul imaculat al dinților contrasta cu fața lui tuciurie. M-ați găsit greu? Nu, pentru șofer totul este simplu. Am întîrziat? O, nu. Poftiți, vă rog, pe aici. Alvarez merge înaintea mea pe un soi de trotuar îngust, mult prea apropiat de peretele căsuței. Mă feresc cu dificultate printre tot felul de lucruri și regret că dieta mea nu prea dă rezultate. Atelierul este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
demonstrat. Banii exercită fascinații care dintr-o femeie serioasă fac o tentație pentru pubertini și pensionari. Prezentatoare TV, campioane olimpice, actrițe, cîntărețe, toate se dezbracă în fața fotografului pentru bani. Jena dispare și chiar apare un soi de mîndrie că este poftită. Este bine? Este rău? Nu știu să răspund, deoarece nu am statutul de om neutru. Un lucru însă mă enervează sigur. Cu cît înaintează în vîrstă, cu atît sînt mai fără jenă și arată ceea ce, de fapt, ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
învăța pe țăranii analfabeți, așa cum, mai tîrziu, nu oricine poate tipări o carte după placul său, lipi un afiș pe pereți, reprezenta o piesă pe scenă, nu poate ajunge la un studio de televiziune sau de radio dacă nu este poftit cum se cuvine de către persoanele în drept. Intrarea de la dreapta: prin stat. Actul de face privată o convingere publică desăvîrșește puterea statului. Asta deoarece, în măsura în care opiniile conducătorilor sînt transmise sau preluate de cei conduși și incorporate prin ei ca fiind
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
schimbările de atitudine sînt primite diferit, în funcție de mediasferele ambiante. O carte poate fi oricînd și oriunde confruntată cu ea însăși pentru că spațiul scuză greșeala mai puțin decît timpul, pot s-o răsfoiesc de la coadă la cap ori de cîte ori poftesc. N-am nevoie de o mașină pentru a o "citi" și a mi-o aduce aminte. MAREA REVENIRE A IMEDIATULUI Cultura noastră trăită (care nu le aparține oamenilor cultivați) pare să fi îndeplinit dorința lui Alphonse Allais. Da, se pot
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
vorbă cu câte unul și-l vedeam cum la un moment dat pierdea firul discuției și începea să mustăcească. Carne, părea să zică. Sau așa credeam eu. Că vrea să-mi șutească alimentația pe săptămâna în curs. Suplimentul caloric. Că poftește, nemernicul. Mirosea a măcelărie la lansarea aia. Și, cum scriitorul român are o alimentație precară, vă dați seama ce impresie puternică producea geanta mea. Cârnații mei. Cuvântul-cheie e „al meu“. Simțeam că or să se năpustească toți pe mine să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de mâncare acasă, la copii. Ai înțeles? Bagă la cap ce ți-am spus. Ești liber! Să trăiți! A plecat nemulțumit, bombănind că fapta lui patriotică nu a fost apreciată la justa ei valoare. Da' las' c-o să vadă el... Poftiți, doamnă, în birou. Mamei i se tăiaseră picioarele și a căzut zdrobită de amărăciune pe scaunul oferit de domnul doctor. Doamnă, vă cer scuze pentru modul grosolan în care ați fost tratată. Îmi pare nespus de rău. După cum cred că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
eu șef peste toată suflarea din regiunea asta, păi, atunci, șef să fiu, nu, să fiu șef și peste pizdele din regiune, n-o să rămân toată viața sclav la pizda lu toarășa Cameniță, să-mi dea ea pe cartelă cât poftește!... De altfel, de cum a revenit de la Moscova, a luat tocmai decizia asta, să nu mai stea toată ziua bună ziua în curu toarășei Cameniță și să se uite toată ziua bună ziua în gura ei, ori e el număru unu, ori ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
însoțit de doi domni, dintre care unul era domnul Șehter, celălalt un tip care, din orice unghi ar fi fost privit, ar fi fost diagnosticat că este comisar de poliție. Secretarul a șoptit ceva profesorului de matematică, după care a poftit pe Șehter să treacă în revistă întreaga clasă. Negustorul ne-a recunoscut îndată, arătându-ne cu degetul: "ei sunt, ăștia, amândoi, sunt sigur". Fără nici o explicație, am fost duși "cam pe sus" la cancelaria directorului. În lipsa acestuia, secretarul a asistat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o boabă în ochi și lui Ghiță Cuțit. Dar fetele, ce se mai smiorcăiau... Și au băut cât au putut (cât au vrut) vin tămâiet și nu s-a îmbătat nimeni, mare minune și asta, și au mâncat cât au poftit. Așa merge legenda despre strada "La zece mese"; dar nu se știe dacă a fost chiar așa. * Am ajuns pe strada Sfântul Ion. Acum, acolo, sunt niște blocuri ceaușiste, obosite, plictisite, vai de mama lor. Nu-i nici un sfânt și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
propriei biografii morale, dl Breban nu se rezumă la asemenea exerciții cosmetice, ci încurajat probabil de lipsa-mi vădită de entuziasm pentru polemici futile, Domnia sa aplică încă o dată retușuri nesolicitate biografiei mele și a altora. Iritat că nu a fost poftit la întâlnirea consacrată de Academia Civică unui sfert de veac de la Mișcarea Goma, dl Breban semnează în Cotidianul un soi de mini - Istorie a disidenței românești. Dar să o luăm puțin mai din urmă. Într-un text din propria revistă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
Nastratin Hogea cu un om care se jeluia În Întuneric, la lumina unei lumânări, că i-a murit măgarul și nu mai știe cum să-și ducă viața mai departe de unul singur. La care Nastratin Îi spune: „Plânge cât poftești, dar ține aprinsă lumânarea!“. Oedipe la Opera Română (sau un coșmar balcanic revăzut În cheie comică) În 1994, la un an de la demisia mea de la Național, Caramitru mă sună la New York și-mi propune să montez Oedipe la Opera Română
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cum nu sunt atent,personajele mele o iau la dreapta. O glumă nevinovată, construită și ea tot cu tehnica echivocului, a făcut scriitorul nonagenar Al. Cazaban, invitat la o reuniune literară de la Casa Scriitorilor, pe la începutul anilor ’60. A fost poftit în prezidiu, unde se aflau, după cât îmi amintesc, I.M. Sadoveanu, Tudor Vianu, Șerban Cioculescu și parcă și alți scriitori de vază, iar la celălalt capăt al mesei, opus locului în care se afla Cazaban, un înalt activist cultural al vremii
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
în fața noastră, am pornit pe jos de la gară până spre centru, unde, chiar lângă piață, se afla autobaza IRTA. Ajunsesem la cinci minute de dânsa când, în dreptul județenei de partid, am fost opriți de o matahală de milițian, care ne pofti să-l urmăm. I-am dat ascultare, nedumeriți, până la o cameră destul de strâmtă de la etaj, în care se aflau mai mulți ofițeri de miliție, dar și urâtul din vagonul de cale ferată de la Zărnești. Atunci am înțeles totul. Am fost
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mărturisi că nu aveau o temelie solidă. 65. Locțiitorul întrebă: - Păi atunci ce predicați ? - Noi nu predicăm, răspunse Pelerinul; ne mulțumim, de pildă, să vorbim în mod familiar despre cele ale lui Dumnezeu, după masă, cu persoanele care ne-au poftit. - Dar, reluă călugărul, ce spuneți despre cele ale lui Dumnezeu? Asta am dori să știm. - Noi, spuse Pelerinul, vorbim când despre o virtute sau alta, lăudându-le; când despre un viciu sau altul, înfierându-le. - Voi nu sunteți învățați, spuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
uitat temător în jur în căutarea vreunei portițe de scăpare, a unui refugiu care să-mi asigure securitatea fizică. Însă, nu! Privirile noilor mele cunoștințe nu aveau nimic răutăcios, nimic amenințător ci, din contră, erau pline de strălucire și afecțiune. - Poftiți, vă rugăm, mai în față! Să auziți și să înțelegeți mai bine! - veni un îndemn cald, de gazdă bună, din partea unuia dintre noii mei prieteni. (În sinea mea - nu înțelegeam de ce... - îi consideram pe toți prieteni.) Am refuzat această invitație
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]