3,622 matches
-
guignol al sinteticelor „personaje”. Sîntem la egală distanță atît față de caracterul tragic, sublim atribuit lui Urmuz de avangardiști, cît și față de acela de „farsă” minoră. Intuiția lui Perpessicius privind „noua mitologie” urmuziană a fost confirmată de cei mai importanți critici postbelici care s-au pronunțat despre „paginile bizare”. Sergiu Pavel Dan îl va include mai tîrziu pe Urmuz în studiul despre Proza fantastică românească la capitolul „Fantasticul absurd” (Editura Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, București, 1976, pp. 300-303), alături de autori precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion Biberi, care, într-un eseu interbelic publicat în Franța (Études sur la littérature roumaine contémporaine, Paris, Ed. Corymbe, 1937), avansa, cel dintîi, și o apropiere între Urmuz și Kafka (ulterior, comparația a fost uzată și abuzată de exegeza urmuziană postbelică). Se pare însă că Felix Aderca este cel care a făcut - oral - cel dintîi o apropiere între Urmuz și Procesul lui Kafka, potrivit unei mărturii a lui Sașa Pană din volumul memorialistic Născut în ’02... Cunoscător al suprarealismului european, eseistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Legionară) nu este fără legătură cu avangarda suprarealistă. Un „altfel de Urmuz” a fost considerat de critică excentricul diplomat și muzician Grigore Cugler, zis (după titlul cărții sale din 1934) Apunake. Florin Manolescu, în a sa Enciclopedie a exilului românesc postbelic, Editura Compania, București, 2002, consideră că „Fără să se poată vorbi de două tendințe clar conturate, înainte de 1989, exegeza (sporadică) din România a pus accentul pe epigonismul acestei literaturi, care ar fi «departe de concentrarea lui Urmuz» (Constantin Ciopraga), în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Urmuz (ca și a întregii avangarde interbelice) a fost însă mai dificilă, ea producîndu-se cu adevărat abia în anii ’90. Cele două volume despre Modernismul românesc semnate de Dumitru Micu conțin numeroase referiri la Urmuz, inclusiv comparații cu poeți români postbelici. Geo Dumitrescu, de pildă, „l-a admirat pînă la idolatrie pe înainte-mergătorul tuturor avangardiștilor din secol, pe Urmuz”, lăsîndu-se însă doar „influențat, nu asimilat”: „Niciunde în versurile lui Geo Dumitrescu parodierea automatismelor limbajului nu este dusă pînă la separarea semnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
au impus pe acesta din urmă inclusiv atenției criticii tradiționale sînt afirmațiile lui Ion Rotaru care, în O istorie a literaturii române II. De la 1900 la al doilea război mondial, Editura Minerva, București, 1972, pp. 330-335, apreciază că, pe măsură ce literatura postbelică se va dezvolta, interesul „exagerat” pentru avangardă va scădea corespunzător. Urmuz e respins ca „precursor” suprarealist sau absurdist, întrucît ar fi autor de „parodii”. Motivul pentru care Ion Rotaru îi acordă totuși atenție (cinci pagini de text preponderent descriptiv, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
existență mecanică, și copiști redevin după relativ scurta lor dereglare caricaturală în științe, arte și sentiment. De aici pînă la eroii mecanomorfi ai lui Urmuz nu a mai fost decît un pas, poate nici atît” (p. 192). Urmuz și poeții postbelici Despre Urmuz s-au pronunțat elogios nu puțini poeți, în special aceia care își simțeau afinități structurale cu el. Într-un foileton publicat în 1968 în Luceafărul („Patimile după Hurmuz”), reluat în volumul Teoria sferelor de influență (Editura Eminescu, 1969
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
repliere identitară „alternativă” în raport cu modernizarea occidentală. O abordare a „primei” avangarde autohtone din perspectiva acestui fenomen merită întreprinsă, cu atît mai mult cu cît recuperarea și promovarea ei din ultimele decenii se resimt - nu mai puțin - de pe urma amintitului complex. Istoricizarea postbelică a avangardei românești s-a produs în mai mulți timpi, sub presiunea unor contexte culturale și ideologice favorabile: 1) recuperarea estetică și „umanistă” din perioada așa-numitei destinderi poststaliniste pe fondul clasicizării europene a avangardelor și al emergenței europene a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
postmodernismul re-legitimează estetic avangarda, cu o vădită simpatie (implicit ideologică) pentru caracterul „cosmopolit”, „subversiv”, „antiautoritar”, „demofil” (v. „coborîrea poeziei în stradă”) și „detabuizant” (la modul ludic, ironic, parodic și experimental) al acesteia. Sub presiunea noului concept, ideea înrudirii între experimentalismul postbelic (înțeles ca model „afirmativ”, ca „preocupare pentru articulațiile formale ale operei”) și avangardismul istoric (privit ca fenomen de ruptură și negare radicală a tradiției instituționalizate), introdusă de Marin Mincu în prelungirea teoriilor lui Angelo Guglielmi și ale Gruppo ’63 (Avangardismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În realitate, componenta experimentalist-textualistă reprezintă o direcție importantă (dacă nu chiar definitorie) a optzecismului, iar postmodernismul, în varianta sa autohtonă, e mai aproape de avangardele istorice decît de modernismul înalt al perioadei interbelice. Recuperarea avangardei istorice în canonul critic din România postbelică s-a datorat în fapt „domesticirii” potențialului ei negator, contestatar, subversiv, sub presiunea omologării externe: 1) prin istoricizarea oferită de distanța temporală și de asimilarea creatoare a modelului în cadrul noilor curente estetice; 2) prin sublinierea caracterului estetic, integrator, moderat în raport cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion Pop; avangardismul literar/poetic e apreciat estetic doar în măsura în care se adecvează, mai mult involuntar, prin unele producții ale sale, lirismului (op. cit., pp. 17-18). Excepția Marin Mincu din 1983 este amendată (corect): recuperarea avangardismului prin anexarea sa la remorca „experimentalismului” postbelic trădează un parti-pris (auto)legitimator discutabil. Criticul evidențiază, de asemenea, „literaturocentrismul” receptării avangardei autohtone, lipsa monografiilor și a edițiilor critice dedicate scriitorilor și artiștilor avangardiști (este taxată, pripit, și recurența cuvîntului „român/românesc” în titlurile principalelor lucrări dedicate fenomenului), pudoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardism prudent”, „impur”, de „sinteză modernă” (în sens „integralist”), iar Marin Mincu - despre un caracter „experimentalist”, preponderent afirmativ al acesteia, diferit de spiritul violent-negator al avangardelor occidentale; acest experimentalism formalizant ar avea, în plus, și un caracter anticipator în raport cu neoavangardele postbelice. Atît studiile lui Ion Pop, cît și cele ale lui Marin Mincu asupra avangardei istorice românești sfîrșesc, în fapt, prin a propune imagini ale specificului autohton în relație cu provocările modernității (și ale alterității) radicale. Ceea ce li s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un fenomen „tipic francez”, cu ecouri mai ales în țările latine și meridionale - refuză vehement identitatea franceză canonică în favoarea diferitelor forme de „barbarie”, „exotism” și „primitivism”, a tradițiilor uitate, marginalizate sau ocultate (ezoterism, ocultism, alchimie, demonologie ș.a.). Pe urmele teoreticienilor postbelici ai noțiunii de „central-europenitate”, cercetătorii români mai recenți (în special Cornel Ungureanu și grupul timișorean de studii interdisciplinare „A Treia Europă”) vorbesc despre cultura/culturile unei „Mitteleurope a periferiilor”, din care „provincii” precum (între altele) Transilvania și Banatul fac parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noastre istorice. Notorietatea cîștigată în Franța de un Tristan Tzara, de pildă, îl va impune atenției valorizante a criticii noastre estetice (Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, E. Lovinescu, G. Călinescu ș.a.), altminteri ostilă gesturilor radical-negatoare. În mod analog, afirmarea în Occidentul postbelic a unor autori precum Mircea Eliade, Emil Cioran sau Eugen Ionescu a alimentat decisiv mitologia „tinerei generații” interbelice (mai ales în condițiile stigmatizării și cenzurării acesteia de către regimul comunist). Atît Primele poeme... ale lui Tzara, cît și „paginile bizare” ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Vinea și Iancu - la Integral, alături de „disidentul” M.H. Maxy, și la unu, odată cu deplasarea lor „revoluționară” dinspre futurism către suprarealism, pe fondul ascensiunii fascismului european, cu toate avatarurile sale. Sinteză particulară de constructivism și futurism, considerat de unii exegeți postbelici ai fenomenului drept singura contribuție originală, pe teren românesc, la „ism”-ele avangardei europene, „integralismul” nu e, de fapt, decît o radicalizare - în direcția unei coerențe programatice mai accentuate - a eclectismului de la Contimporanul, epurat de scoriile „modernist-moderate” și de incidențele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1984, vol. II, 1985, Editura Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, București Mihăilescu, Florin, Conceptul de critică literară în România, Editura Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, I, București, 1976 Mihăilescu, Florin, De la proletcultism la postmodernism (o retrospectivă critică a ideologiei literare postbelice), Editura Pontica, Constanța, 2002 Mincu, Marin, „Introducere în avangarda literară românească”, studiu introductiv în volumul Avangarda literară românească, Editura Minerva, București, 1983 Mincu, Marin, Eseu despre textul poetic II, Editura Cartea Românească, București, 1986 Mioc, Simion, Opera lui Ion Vinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
l aminteam eu? Dar Abe s‑a orientat bine când m‑a Împins să scriu eseul despre Keynes. Keynes, puternicul om de stat, economist, le trimitea prietenilor săi din grupul Bloomsbury scrisori și Însemnări În care le relata experiențele lui postbelice, mai cu seamă dezbaterile legate de reparațiile de război, la care luau parte germanii Înfrânți și liderii aliaților - Clemenceau, Lloyd George și americanii. Ravelstein, un om zgârcit cu laudele, afirma că de astă dată scrisesem o expunere de Înaltă calitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
constatai că În alcătuirea lui concuraseră două vizibile elemente străine - unul german și unul englez. Partea germană din el se manifesta printr‑o duritate de stil Weimar. Presupun că eu cunosc Weimarul numai În versiunea cluburilor de noapte. Dar Europa postbelică a anilor douăzeci avusese o marcă de duritate. Veteranii de război erau duri, liderii politici erau duri. Cel mai dur dintre toți a fost desigur, Lenin, care a ordonat spânzurări și Împușcări. Hitler a intrat În competiție când a preluat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
actualmente În conștiința publică drept o bandă de tâlhari, criminali, trădători, etc.” Și continuă domnul Marius Cristian, după cum urmează: „De aceea apariția memoriilor domnului Nistor Chioreanu reprezintă un eveniment deosebit, deoarece prin intermediul lor devine cunoscut, pentru prima dată În perioada postbelică, punctul de vedere legionar asupra evenimentelor controversate din istoria contemporană a României. Cartea «Morminte vii» devine, astfel, fie și numai În virtutea principiului audiatur et altera pars, o lectură obligatorie pentru cercetătorii perioadei. Ceea ce nu Înseamnă că toți ceilalți iubitori de
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
de prozator ale criticului, experimentator și al nuvelei ("Iubita" lui Bălcescu, Catina damnatul, Noi vrem pământ, Necunoscutul) când, după un manifest literar clasicist (Sensul clasicismului, 1946) C. a întreprins o noua aventură romanescă neașteptată, situîndu-se în fruntea romancierilor din perioada postbelică. Tema din romanul Bietul Ioanide (1953), scris între 1947 și l949, a fost, definiția autorului însuși, să arate "cum trăiesc spiritele academice vremurile furtunoase". Dicționarul scriitorilor români (coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu), Editura Fundației Culturale Române, București, 1995
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca expresie a unei ideologii internaționaliste, deci opuse exceselor naționaliste ce Însoțiseră dureros istoria poporului evreu, În special În ultima perioadă. Trezirea va fi dureroasă, dar definitivă. Și ea era una de ruptură. Însumarea acestor vectori a creat baza istoriei postbelice a populației evreiești. Sigur, răspunsul acesteia nu a fost unitar, dar În mare se poate spune că majoritatea hotărâtoare a acestei populații a răspuns la noua situație prin opțiunea de aliya, emigrarea spre xe "Israel"Israel. Pentru evreii din România
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
polua” atmosfera cercetării. Este rolul cercetării de tip academic să facă o anumită selecție Între diversele producții și să impună criterii științifice de abordare. Subiectul ales de noi se află la intersecția unor preocupări ca istoria României comuniste, istoria est-europeană postbelică, istoria evreilor, istoria statului xe "Israel"Israeletc. Vom Încerca În cele ce urmează să amintim câteva dintre cărțile care ne-au oferit material documentar. Am folosit o gamă variată de lucrări: volume de documente ale epocii, lucrări cu caracter memorialistic
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
Dar Înainte de a face o prezentare sistematică, mă simt obligat să atrag atenția asupra unui fapt ce mi se pare deosebit de important. Printr-un concurs de Împrejurări, au apărut, la intervale scurte, lucrări de o importanță excepțională În cunoașterea perioadei postbelice. Se poate spune că În special câteva momente de la Începutul anilor 50, ca „devierea de dreapta” din 1952 sau ancheta și procesul grupului Lucrețiu xe "Pătrășcanu"Pătrășcanu, au fost rezolvate din punctul de vedere al cercetării. Prima dintre aceste lucrări
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
și apreciabilei puteri de analiză a autoarei, beneficiem de cunoașterea, până În cele mai elementare amănunte, a „sectorului sionist” din cadrul vieții evreiești din România. O imagine a cadrului general românesc este dată de câteva lucrări ce tratează istoria României În perioada postbelică. Dintre acestea, aș dori să o semnalez pe cea a istoricului ieșean Gheorghe xe "Onișoru"Onișoru 4. Această lucrare se apleacă asupra problematicii sociale a României În perioada de tranziție de la un tip de dictatură la altul. În acest context
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
atât În discursul politic românesc, cât și În cel israelian. O serie de lucrări cu caracter general de istoria evreilor, precum și lucrări de istorie est-europeană contribuie la studierea subiectului. Dintre acestea, vom aminti lucrarea despre evreii din Europa În perioada postbelică, al cărei autor este istoricul englez Bernard xe "Wasserstein"Wasserstein 2. O Încercare serioasă În domeniul demografiei o reprezintă lucrarea lui Marcu xe "Rosen"Rosen, ce tratează scăderea drastică a populației evreiești din România În ultima jumătate de secol 3
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
că nu sunt lăsați În oraș4. Acesta este, În mare, tabloul social al colectivității evreiești din România, care, deși Înjumătățită numericește față de perioada ante-Holocaust, devenise după 1945 a doua comunitate din Europa de Est, după cea din U.R.S.S. Astfel, În România postbelică trăiau circa 350.000 de evrei (față de 780.000 Înainte de război), În comparație cu 45.000 În xe "Bulgaria"Bulgaria, 55.000 În xe "Cehoslovacia"Cehoslovacia, 145.000 În xe "Ungaria"Ungaria și 215.000 În xe "Polonia"Polonia 5. Date apropiate
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]