2,756 matches
-
semnificative. Cel așezat În fața focului, concentrat asupra ritmului În care acesta trebuie Întreținut, făcând pauze pentru a-și relua povestirea ori de câte ori i se pare că ceva nu e tocmai clar, e și el o ființă conștientă de acest adevăr al povestitorul natural. Imediat se uită către cofa din lemn de dud În care trebuie să curgă alcoolul și roagă pe cineva să ia păhărelul și să-i aducă să guste „fruntea“ cazanului. Abia pune pe limbă lichidul și se declară mulțumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
chiar de acei soldați romani În vârstă de 19 ani la care el, elevul Popescu, s-a tot gândit În timp ce venea Încoace. Vocea subțiată caraghios revine imediat după paranteză, reclamându-i pe cei doi frați bătăuși tatălui lor. Acum vocea povestitorului se Îngroașă și devine fonfăită. Ascultătorii izbucnesc În râs. Probabil tot pentru a demonstra că au recunoscut personajul reintrat În scenă sau pentru că Într-adevăr imitația are ceva comic În ea. A cita pe cineva mot-à-mot, mai ales când nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pentru cuvintele lui, iată un lucru prin care ușor poți provoca râsul. E o formă constructivă de a lua În râs oamenii și idei care, chiar dacă mai există par să-și fi Încheiat de mult existența. „«Răsu’ lumii, râsu’lumii.»“ Povestitorul s-a ridicat de pe buturugă și și-a pus pălăria pe ochi pentru a rosti cuvintele de mai sus. Râzând tare și gândindu-se probabil mai mult la scenă decât la cuvinte, unii dintre cei de față solicită repetare. „Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ghemuiți chiar În apropiere de Gelu Popescu, lângă peretele de lut al Încăperii. Până atunci nu zisese nimic, băiatul aproape că nici nu-i observase prezența. Cuvântul lui, plasat În singurele câteva secunde de tăcere pe care le permisese volubilul povestitor, transformă puțin atenția și așteptările celorlalți. Cei mai În vârstă păreau concentrați asupra amintirilor, fiecare voia să găsească repede ceva demn de a fi povestit și, iată, acum, dintr-o dată prilejul tematic era În favoarea lor; și ei trecuseră prin război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
litoralului nordic al Mării Negre. (P. Bărbulescu - I. Cloșcă, op. cit., p. 808) „Fusese, timp de câteva zile, o furtună grozavă și neagră și drumul se transformase Într-un fluviu de noroi.“ Transcrierea amintirii uzează deja de alte cuvinte decât cele proprii povestitorului. Între timp el s-a ridicat și a gustat din țuica ce Începuse să se scurgă Încetișor În cofa din lemn de dud. Nici unul dintre cei de față, nici Popescu care să afla În picioare și mai aducea câțiva snopi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
lipiți cu pământ și cu atât mai puțin șoferul de ambulanță care sforăia sub șopronul de la intrare, nici unul dintre aceștia nu a avut puterea să Întrebe cum e țuica sau să se ridice s-o guste. Erau cu toții subjugați de povestitor. Când el vorbise de sete și răscolise jarul, tuturor li se uscaseră buzele, când amintise de furtuna salvatoare și se ridicase de pe scăunel, lovise cu piciorul un vas de tablă cu care se scotea de obicei cenușa, crezuseră cu toții că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
drăgăstoasă și blândă, toate acestea nu mai puteau fi Împărtășite nimănui. Poate de aceea acum nu se mai adresa direct jarului din vatra cazanului, ci ridicase privirea și-i urmărea pe cei care Încă mai Încercau să Înțeleagă totul Împreună cu povestitorul. Se vedea pe fețele lor că nu știu să se bucure și asta Îl mulțumea pe bătrân. Plăcerea aceea rămânea numai a lui, nimic nu i-o putea fura, povestirea ei nu Însemna o redistribuire. Când ajunsese să vorbească despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
la gustul pepenilor. Da, da, continua Subalternul, pe la patru dimineața eram deja la bariera Vergului și uneori nici nu ajungeam cu pepenii până-n Obor că ni-i cumpăra lumea pe drum, din căruță. Odată Încheiat ciclul natural al plantei pepene, povestitorul trecea, fără să-și permită să răsufle, la grâu și la porumb, la castraveți și vișini, la arbagic și roșii, vinete, viță de vie, mei românesc și pruni sau corcoduși. Viața la țară, așa cum o prezenta el, era un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
brusc de altceva și-l Întreba pe director: — Dumneavoastră, tovarășe director, n-ați lucrat de mic așa, În agricultură, nu? — Eu? - zicea directorul. Ohoho, de la cinci ani eram cu sapa În mână la prașilă. Situația nu era tocmai convenabilă pentru povestitor, nu-i convenea nici lui să povestească unui care era deja cât de cât avizat asupra subiectului și alegea altul cu iuțeală de invidiat. — Dar În mină n-ați fost, nu? Nu, uite, În mină n-am intrat niciodată - recunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
aproape că nici nu sesiza prezența lui Popescu În compartiment, Își arunca privirea pe fereastră și striga: — Ia uite, domnule, ce-au făcut ăștia aici! Directorul redevenea dintr-o dată atent și Subalternul Îl și stimula : Ați văzut? — Nu, ce era? Povestitorul nu aștepta mai mult decât acest minim semn de curiozitate că și Începea cu un alt potop de vorbe din care se dovedea că el e un om umblat și priceput, drept, cinstit, curajos și cu o moralitate de netăgăduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ele, Împinseseră locomotiva Înfrânată pe deasupra traverselor, din traversă În traversă, cale de vreo două sute de metri. În fond, nimic foarte grav, cei trei chiar răsuflă Într-un fel ușurați, directorul ceva mai convins decât ceilalți doi. Ei, da, dar eroismul povestitorului În această catastrofă feroviară care, „i s-a Întâmplat chiar lui În familie“ abia de aici Încolo Începea. El fusese cel care aflase primul despre accident pentru că lucra pe atunci În funcția de contabil Într-o gară mare din apropierea accidentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pe atunci În funcția de contabil Într-o gară mare din apropierea accidentului. Apoi tot el descoperise mai demult (este obligat să facă o paranteză) că o anume tanti Veturia, un fel de vecină a unei colege de serviciu a soției povestitorului, cunoscută În timpul unei excursii cu autocarul la Porțile de Fier, era și cumnată cu unul dintre secretarii ministrului transporturilor, deci prin ea se putea ajunge În audiență la ministru. Povestitorul reținuse această prețioasă informație Încă de atunci când avusese loc excursia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
fel de vecină a unei colege de serviciu a soției povestitorului, cunoscută În timpul unei excursii cu autocarul la Porțile de Fier, era și cumnată cu unul dintre secretarii ministrului transporturilor, deci prin ea se putea ajunge În audiență la ministru. Povestitorul reținuse această prețioasă informație Încă de atunci când avusese loc excursia și avusese grijă să Întrețină respectiva relație. Meritul lui! Important era ca mecanicul de locomotivă, cumnatul deci, să nu fie dat afară din personalul CFR. Plătea tot, cheltuielile pentru reparații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
venise să repună locomotiva pe șine, alte cheltuieli legate de catastrofa pentru care nici nu era vinovat (suma nu era foarte mare), dar trebuia să fie salvat de la excluderea din rândul cadrelor CFR. Această grea sarcină și-o asumă tocmai povestitorul și, pentru a o duce la bun sfârșit, Își luase chiar a doua zi după accident concediu de odihnă. Partea a doua a poveștii cu catastrofa feroviară Îl ținu foarte Încordat pe director. Subalternul povestea, de fapt, ce poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
țigara mă apropii de micul grup subjugat de oratorul ce stă pe ciuci. Și-a reluat Între timp mișcările sugestive ale mâinilor lui butucănoase, desene prin aer și pe pământ, continuă să povestească. Procedeele prin care se trece de la imaginea povestitorului la aducerea pe ecran a timpului și locului povestirii lui sunt numeroase. Se poate alege oricare: ...ân ziua de 25 martie, de Blagoveșteni - se aude din off vocea lui gâjâită de om bătrân și credincios fumător al țigărilor Mărășești - am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
locul unde se făcea pâinea. Încă nu lucram. doar ne trambalam de colo, colo. dintr-un sat În alt sat. toată ziua ședeam degeaba și răbdam de foame și tremuram de frig. La Început prezența mea În spațiul Încercuit de povestitor trece neobservată. Am timp să mă gândesc la detaliile acestei imagini și să Încerc să definesc prin ea caracterul povestitorului. Curând devin un prizonier al lui, așa cum sunt toți ceilalți, dar mai Înainte mă Întreb ce fel de om e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
toată ziua ședeam degeaba și răbdam de foame și tremuram de frig. La Început prezența mea În spațiul Încercuit de povestitor trece neobservată. Am timp să mă gândesc la detaliile acestei imagini și să Încerc să definesc prin ea caracterul povestitorului. Curând devin un prizonier al lui, așa cum sunt toți ceilalți, dar mai Înainte mă Întreb ce fel de om e. Se pare că asculta ordinele Înălțătoare ale șefilor lui, dar boala eroismului nu-l chinuia deloc. Nici nu ajunsese bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
de daruri primite de la o femeie „inamică“ - toate acestea dovedesc felul cusurgiu al caporalului G.P., zis Bobocică. mai târziu ne-a chemat sublocotenentu’ și ne-a dat cadou de Paști doi cozonaci mici, patru ouă, un chibrit și un tutun. Povestitorul pare să păstreze și acum impresia de gravă inconsistență pe care i-au lăsat-o atunci acele daruri de Paști. Figura lui capătă nuanța dezamăgirii În timp ce rostește inventarul complet al celor primite În urmă cu 35 de ani din mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
des și spectatorul are dreptul să afle aceasta. Tocmai când Bobocică spune că Într-o dimineață de aprilie au fost scoși pe câmp la instrucție individuală, imaginea de arhivă se Întrerupe și, În cele câteva cadre color, Îl revedem pe povestitor Îmbrăcat cu o cămașă albă, curată, așezat la o masă pe prispa casei lui, ținând În mână un pahar cu vin, povestind. Dincolo de masă stau acum doar eu și-l ascult. Spune povestea unei alte zile În care din camioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
putea să spună că „... și invers!“. Suntem din nou pe șantierul de lângă școala din G. Au trecut chiar câteva luni, s-au Înălțat câteva ziduri, iar una dintre construcții deja se căpriorește. E sfârșitul iernii. Printre ascultătorii constanți ai maratonistului povestitor mă număr și eu Împreună cu câțiva copii din clasele mari. Mă Întreb, și e greu să-mi răspund, ce gânduri avea caporalul G.P. când se ducea, În plin război, până la bazarul din orașul În care era cantonat să-și cumpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
am bărbierit de dimineață și mi-am pregătit ranița pentru plecare. pă urmă m-am găsit cu cumătrul Tudor al Biții și am stat mult de vorbă cu el. Cred că degeaba ne Întrebăm noi ce și-or fi spus. Povestitorul nu-și amintește pentru că nici nu era important. Funcția acelui dialog era doar una fatică. Să stai de vorbă cu un cunoscut Înainte de a pleca spre necunoscut. Dacă se Întâmplă să mori, cineva Își va aminti că a fost ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pământ, ni s-a spus că vom sta și vom fabrica pâine. În secvențele de arhivă primăvara Înaintează Încet, dar sigur. Ghicim că suntem deja În aprilie către sfârșit, trecem În mai. În cadrele color În care-l revedem pe povestitor e Încă iarnă, februarie 1977 mi se pare. O iarnă nici prea grea, nici prea ușoară. Dar cu o circulație a autobuzelor suficient de neregulată pentru a mă determina să nu fac naveta și să mă instalez În sat, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
fabricație, iar sâmbătă am Început pregătirile, am Încălzit cuptoarele. duminică, 24 mai, am Început a fabrica pâine și a ieșit o pâine bună și albă ca zăpada. Trebuie filmat Într-un anume fel pentru a corela acest eveniment, la care povestitorul ajunge pe un ton neutru și fără nici un fel de crescendo, cu șirurile de camioane cu răniți ce trec spre gările de câmpie unde sunt descărcate În vagoane de vite. Se formează apoi garnituri care pleacă spre țară. Trebuie! * (VAGON
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
multă vreme, iar un șef de cuptor de la o brutărie de campanie poate fi considerat, pe bună dreptate, un luptător, un erou, un nemuritor. Asta ar trebui să arate imaginile alb-negru și color ale filmului nostru. La un moment vocea povestitorului se Întrerupse brusc și aparatul de filmat se oprește din povestit pentru a-l căuta În afara cadrului. Nu-l găsește, dar În curtea școlii, În recreație, Într-o dimineață Însorită de mai, un nepot de-al lui Bobocică, un băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
a rămas doar una singură, cu un căpitan strașnic. Așa se face că această cale s-a numit și se numește și astăzi „Drumul Hoților”. ― Auzi dumneata. „Drumul Hoților!” Brrr! Te trec fiorii! - s-a minunat unul care ședea lângă povestitor. ― Dar asta nu înseamnă să nu continui povestea - l-a îndemnat învățătorul. ― Era mare nenorocire să te apuce noaptea sau chiar doar înserarea pe această cale. Una-două te trezeai că ieșeau din codru câțiva lotri cu pistoale la chimirul ghintuit
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]