KorAP: Find »[drukola/base=poză & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 ...342 >

8,531 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

în mâini. Înăuntru sunt ilustrații cu baghete și ceaune. Ilustrații cu clopote și cristale de cuarț, de culori și dimensiuni diferite și așa mai departe. Pumnale cu plăsele negre, numite athame. Vrabie pronunță cuvântul astfel încât rimează cu „mami“. Îmi arată poze cu legături de buruieni folosite ca să stropești cu aghiasmă. Îmi arată amulete lustruite care reflectă energiile negative. Un cuțit ritual cu plăsele albe care se numește bolline. Sânii i se sprijină pe catalogul deschis, acoperind paginile pe jumătate. Lângă mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Pisica lățită, câinele zdrobit sau chiar și căprioara spintecată în două de un camion răsuflă adânc și amușinează aerul proaspăt. Se ridică pe picioarele frânte și clipesc din ochii ciuguliți de păsări. Lumea a reușit să-l filmeze. Au apărut poze pe internet. Pisica, porcul spinos sau coiotul mai stau un minut, iar Mântuitorul de pe Șosea le leagănă capul în brațe și le vorbește în șoaptă. La două minute după ce fuseseră niște zdrențe de blană și oase, hrană pentru coțofene și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
rotile. Bătrânul, mama și copilul, familia și cuplul în vârstă petrec cu privirea toate mașinile. Mântuitorul de pe Șosea își face apariția de fiecare dată într-o altă mașină, coupé, berlină sau camionetă, uneori pe motocicletă. O dată într-o rulotă. În pozele pe care le fac oamenii și în imaginile filmate apar întotdeauna părul blond în vânt, țăcălia roșcată, cicatricele. Întotdeauna e același om. Silueta unei femei așteaptă în depărtare într-o mașină, într-o camionetă, ce-o fi. În timp ce scriu rândurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ten și farduri groase, zice Helen, zâmbind, mai ales spre sfârșitul lunii, când stăteam mai prost cu bugetul. Acum douăzeci de ani, femeia respectivă avea exact vârsta lui Helen și, când au stat de vorbă, i-a arătat camera și pozele copilului. Femeia se numea Cynthia Moore. Avea un ochi învinețit. — Și am văzut că avea un exemplar din cartea noastră, zice Helen. Versuri și poezii din lumea-ntreagă. Oameni aștia o țineau și ei deschisă la pagina la care rămăsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
a unor oameni. Îți convine sau nu, zice, abatoarele, fermele, atelierele clandestine nu trăiesc decât din banii noștri. Îi spun că l-a ascultat prea mult pe Stridie. Șpilul e să omori oamenii intenționat, zice Helen, și ia ziarul cu poza lui Gustave Brennan. Se uită la ea de aproape și zice: Omori intenționat niște străini ca să nu-i omori din greșeală pe cei dragi. Distrugere constructivă. Zice: — Sunt un antreprenor independent. Este un asasin de nivel internațional care-și primește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mi-o vâră sub ochi, și zice: — Hai să mergem acolo! Te rog eu! Nu ne ia mai mult de două ore! Te rog! În fotografiile din broșură sunt oameni care țipă, cu mâinile ridicate, într-un montagne russe. În poze sunt oameni care conduc carturi pe o pistă mărginită de anvelope uzate. Alții mănâncă vată de zahăr și călăresc căluți de plastic într-un carusel. Ații sunt prinși de scaunele unei tiribombe. În susul paginii, cu litere mari, de titlu, scrie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
palmă. Apoi i-o dă lui Helen și se uită la ea cum scoate o pagină împăturită din poșetă. Dă foc paginii 27 și o ține deasupra rigolei. În timp ce Mona citește din broșură, Helen apropie pagina aprinsă de marginea ei. Pozele cu familii zâmbitoare și fericite izbucnesc în flăcări, iar Mona se scutură și le aruncă pe jos. Cu pagina aprinsă în mână, Helen împinge cu piciorul familiile în flăcări în rigolă. Focul din mâna ei se întețește, învolburându-se și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de la robotul telefonic s-a terminat. În cutia poștală, facturile sunt atât de îndesate, încât le scot de-acolo cu un cuțitaș. Pe masa de bucătărie e un mall, construit pe jumătate. Se vede clar ce este chiar și fără poza de pe cutie, fiindcă parcările sunt făcute. Pereții sunt ridicați, ferestrele și ușile sunt puse deoparte, cu geamurile deja instalate. Panourile acoperișului și imensele dispozitive de climatizare sunt încă în cutie. Elementele de peisaj sunt într-o pungă de plastic sigilată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
care-l folosesc acum. Îi spun unde lucrez. Îi spun că îmi dau seama cum arată toată treaba cu Gina și Katrin moarte, dar nu eu am făcut-o. Eu pur și simplu am fugit. Zice că știe. A văzut poza de nuntă în ziarul de azi. Știe cine sunt acum. Acum vreo două săptămâni am trecut cu mașina pe lângă casa lor. Îi zic că i-am văzut pe el și pe mama lucrând în curte. Eram parcat mai încolo, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
în oglinzi pereții înalți. Lumina ne proiectează umbrele în spate, pe podeaua de lemn. Aceasta este sala de bal de o sută paruzeci de metri pătrați. Eu am rămas fără slujbă. Mă caută poliția. Apartamentul meu pute. Mi-a apărut poza în ziar pe o pagină întreagă. Toată ziua am stat ascuns în boscheții de la intrare, așteptând să se lase întunericul. Pentru ca Helen Hoover Boyle să-mi spună la ce s-a gândit. Are ceaslovul sub braț. Cu paginile pline de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
reflexia se amestecă într-un cenușiu amorf. — Spune-ne, zice Helen, arată-ne viitorul nostru împreună. Și în cenușiul acela apar niște forme. Lumini și umbre care plutesc laolaltă. — Vezi? zice. Uite-ne. Suntem din nou tineri. Arăți ca în poza din ziar. În poza de la nuntă. Totul este voalat. Nu știu ce văd. — Uite! zice Helen. Își ridică bărbia spre oglindă. Conducem lumea. Întemeiem o dinastie. Dar ce înseamnă de ajuns? Mă poartă gândul la Stridie, cu vorbăria lui despre suprapopulare. Putere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
un cenușiu amorf. — Spune-ne, zice Helen, arată-ne viitorul nostru împreună. Și în cenușiul acela apar niște forme. Lumini și umbre care plutesc laolaltă. — Vezi? zice. Uite-ne. Suntem din nou tineri. Arăți ca în poza din ziar. În poza de la nuntă. Totul este voalat. Nu știu ce văd. — Uite! zice Helen. Își ridică bărbia spre oglindă. Conducem lumea. Întemeiem o dinastie. Dar ce înseamnă de ajuns? Mă poartă gândul la Stridie, cu vorbăria lui despre suprapopulare. Putere, bani, mâncare, sex, dragoste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

luîndu-și înapoi portmoneul. Vezi că te iau și te duc la frizerie! îl amenință milițianul, observînd gestul bărbatului de-a-și aranja părul bogat printr-o scuturătură a capului. Dac-ar fi după dumneata, ai tunde și statuile, ba chiar și pozele din manualele școlare surîde bărbatul. Ești obraznic, tovarășe! îi strigă milițianul. A, Iulian Barbu, actor clatină el din cap, răsfoind buletinul de identitate. Aveți un director cu plete... Pe el nu vreți să-l tundeți? V-am zis că-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
trimit femeile de serviciu sau curierele. Trage puternic pălăria, să nu-i fie smulsă și-și ridică gulerul. În pauzele lungi dintre rafalele vîntului se oprește să privească cum ninge abundent, încărcînd brazii ce străjuiesc piața, făcîndu-i să semene cu pozele cărților de povești citite în copilărie, cînd încă nu știa cum arată munții, iar brazi văzuse doi, și-aceia ciuntiți, în curtea fostului conac boieresc din sat. Zînele din poveștile preferate și le închipuia locuind în case mari, înconjurate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
toate colegele ei... cînd dădeau de necaz... Acum, tata, știindu-se cu flăcău de trei ani, cînd o vede, "sărut mîinile, doamna doctor!" Noroc că mă duc mai des pe-acasă, altfel părinții m-ar uita. Stau la cămin cu poza lui pe noptieră; fetele chicotesc, zic că-i al meu. Mi-i așa dor de el!... Îți dai seama, dacă a crescut mai mult cu mine... În locul tău, nu te supăra că-ți spun așa, n-aș fi apelat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de mult în gînd s-o facă, dar o face cînd, poate, un bun prieten l-a iritat cu o vorbă, nedreptățindu-l. La naiba! Ce-i cu mine?! Ce picioare grozave are Paula! Se observă chiar și aici, în poza de pe televizor; îi stau ca turnate hainele. Într-o casă de toleranță ar fi fost vedetă, și pe ecran ar fi fost, și pe scenă poate, are talent; soție însă... La naiba! se înfioară neplăcut. Cu Paula aș face o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
încăput în mașina de zilele trecute, cînd și-au dus la Iași găinile, porcul tăiat, o parte din lucrurile necesare peste vară și altele. Lazăr mănîncă fără nici o poftă ouăle cu șuncă, lovind cînd și cînd cu colții furculiței în poza lui Mihai, aflată pe una din paginile programului de sală, peste care a pus farfuria. Ce-i pasă lui?! Stă acasă și așteaptă premiera. Eu, pe post de asin, car programe și afișe. Nu era datoria ta? întreabă studenta. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-i icoană?! lovește Ovidiu cu dosul palmei în hîrtie. Da' ce-i mă rog? Dacă-i icoană, pe care ai dat trei sute, de ce n-au coroană de lumină sfinții, ai? Zăăău?! se miră soția, întinzînd mîna să ia rama cu poza în mijloc. Ai-ai-ai! clătină ea din cap n-au coroană... Pînă să mai zică ceva soțul, care continuă să stea lipit de pervaz, surîzător, ea prinde zdravăn în mînă rama, găurind cu degetele hîrtia și începe să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
bucata de lemn. Putoarea ai știut s-o culci pe saltele, lîngă sobă, da' să dai saltelele măcar ălora cu doi copii nu ți-a trăznit prin capul tău sec. Și nu-ți convine c-am dat trei sute pe-o poză frumoasă?! Ce-i fi vrînd, să mă-nchin la una cu pulpele goale?!... Las' că scot eu dracii din tine... Dacă nu te-oi castra într-o zi, să-mi cînți mie ca mierla... Sultana trîntește ușa cu putere în urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-o cînd se plîngea unei surori cum o înnebunește cu telefoanele ăla cu motocicleta. Ce speră mai mult? Nu-și dă seama că se ofilește acuși? Asistenta șefă, femeie bătrînă deja, în pragul pensiei, care știe ce se ascunde dincolo de poza Paulei, tace, preocupată de condicile pe care le mai verifică o dată. Pe sală, trecînd pe lîngă ușa cabinetului cu telefon, Paula nu se poate abține să nu intre. Nu te mai osteni să prinzi autogara îi spune lui Radu, văzîndu-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
stă. Are impresia că și inima ei, care a palpitat de atîtea ori la gîndul întoarcerii, se va opri. "Cum de nu-s în stare să simt ceva?! Parcă aș fi intrat într-o casă străină, pustie, cunoscută doar din poze." În fața ei, ispititoare, puțin crăpată, stă ușa barului. O deschide și ia o sticlă cu coniac. Bea o înghițitură lungă, parcă ar fi apă, apoi lasă sticla pe colțul mesei. "De ce atîta pustiu?!" gîndește cu groază, ajungînd în dormitor. Nici o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
abțină: Poate vă invită la el mîine seară, dacă mai ajungem la destinație, că-și inaugurează vila; autorul bate Lazăr cu dosul palmei în program îi este consătean și-i prieten cu fiică-sa. Precipitat, profesorul deschide programul și caută poza autorului: Ăsta? Ăla. De ce-o zici ironic. Ai ceva cu el? Hm! Mă credeți prost să bîrfesc pe viitorul ginere al lui Săteanu, ce, nu mi-e bine la teatru ca referent? Dar Săteanu, cum e? Cum să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să văd cum mi-ar sta ca inginer... Căutați-vă alt scaun, surîde Mihai, încurajat de vorbele lui Săteanu eu sînt fizician. A, da. Și ca fizician crezi că ai dreptul să ții sub sticla biroului tot felul de... Frumoase poze! Ai gust. Nu fă cafeaua prea tare că vreau să și dorm. Ți-au venit geamantanele? Nu. Stau la Sălcii, întroienite. Zău?! Ia stai, devine el atent cum adică, n-a venit cursa rapidă? Poate spre seară; n-am mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fi zis vreodată să nu iau..., lua tot satul. Da, tata era... larg la suflet, nu? Așa-i rîde Mihai. Cînd bătea nucile alea mari, toate care picau în drum erau ale noastre, ale copiilor. Săteanu tace, cu privirea spre pozele de pe birou iar Mihai înțelege că discuția despre bătrîn îl doare, așa că-și vede în liniște de cafea. Auzi, Mihai, ridică Săteanu dintr-o dată privirea te-ai supăra dacă m-aș răzgîndi? Vreau să zic..., cu petrecerea... Nu, nu m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
față, fiecare la cîte unul din cele două birouri ale încăperii, Mihai întreabă într-o doară "de ce să vă răzgîndiți?", dar Săteanu tace, parcă nici n-ar fi auzit întrebarea și-și soarbe încet, cu plăcere, cafeaua, pierzîndu-și privirea peste pozele de sub sticlă, trădîndu-și gîndurile prin vreo cută născută brusc între sprîncene, tresărind mereu cînd vîntul zgîlțîie fereastra. *** Aici arată Lazăr spre masa dintr-un colț al bucătăriei, cît mai aproape de geamul acoperit cu zăpadă. Toarnă în două pahare cîte un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]