3,357 matches
-
și orice încercare de a lua formele familiarității o nemulțumea în programul ei tainic dar precis, care nu-i îngăduia cooperări sociale, cum chema Mini raporturile felurite. Nory puse mâna brusc pe o clanță și sperie pe Mini, distrată. - O prăjitură! zise. La Nestor! - Nu! Nu! refuză categoric Mini, apoi speriat: Ai văzut? - Ce să văd? și Nory se uită peste edificiul de ciocolată și torturi din geam. Ei da! Ș-apoi! E Mika-Le, în persoană, cu o prietenă! De ce rotunjești
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
acustică. Era camera de muzică. Elena, deși nu era decât o diletantă, practica snobismul onorabil al muzicei. Era felul în care se transformase duetele liniștite ale bunicului ei, Eriste, acompaniat conștiincios de doamna Calliope. Instalate acum cu vinuri dulci și prăjituri variate, Elena deveni mai prietenoasă, mai confidențială. Așteptă să se retragă feciorul și anunță lui Nory că sunt lucruri noi și mari petrecute. Se plânse apoi lui Mini că omul poartă pentru toată viața povara grijilor de familie, de care
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
natal, în ceața și umiditatea lor, au o percepție corectă, înțeleg rostul lucrurilor. În Londra lor, poți să-ți scuturi apa de pe umbrelă și să intri într-o ceainărie Lyons, unde, fete palide îmbrăcate în uniforme alb cu negru, servesc prăjituri la fel de grele și îmbibate ca și pajiștile lor, alături de ceaiul maroniu cu lapte care este aproape singurul lucru din oraș, nu prea diferit de omonimul său indian. Se numesc „nippies“ aceste fete și Jonathan se întreabă dacă numele lor vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de prieteni, ca de obicei. Atunci însă s-a petrecut un episod dramatic pentru fetița orgo lioasă și coafată ca de zile mari. Cum spun, fiul banche rului venise cu părinții săi. Băiatul mă fascina ori de câte ori îl întâlneam, însă o prăjitură a distrus acea zi minu nată. La desert, am refuzat savarina. La propunerea un chiului meu, care se oferise să-mi dea o mie de lei ca s-o mănânc, am răspuns pe un ton obraznic: „Eu nu mă vând
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
pudră, o pensulă și o sticlă verde. Marea Împărăteasă ia prosopul și își șterge mâinile, iar apoi ia pensula ca să-și dea cu pudră pe față. După asta, ridică sticla verde și pulverizează un lichid pe fața-i ca o prăjitură. Un parfum greu umple încăperea. Profit de ocazia ivită și îmi ridic privirea. Majestatea Sa Împăratul se uită la mine. Și-a strâns nasul și gura ca și cum ar încerca să mă facă să râd. Nu știu cum să reacționez. Tachinarea continuă. Pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
gândește o clipă și apoi răspunde: Ce zici de Yung Lu? — Yung Lu? — Comandantul-șef al Gărzii Imperiale, subalternul lui Su Shun. Este un bărbat foarte capabil. Am mers la reuniunea de familie organizată de ai mei cu ocazia sărbătorii prăjiturii de orez și numele lui era pe buzele tuturor. — Tu l-ai cunoscut? — Nu. — Vrei să-i trimiți o invitație? — I-aș trimite, dacă aș putea. Problema e nu are un rang suficient de înalt pentru a-i da dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mă imploră să-l eliberez din funcție. — Tânăra Sa Majestate a aruncat cu ghemotoace din hârtie și mi-a dat jos ochelarii, îmi raportează profesorul cu dinți de iepure. Nu vrea să asculte. Ieri m-a obligat să mănânc o prăjitură cu gust ciudat. După aceea mi-a spus că o înmuiase în propria-i dejecție. Sunt șocată de felul în care Tung Chih conduce în sala de clasă. Însă ceea ce mă preocupă și mai mult este interesul său pentru cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de lemn. Nu le primea Înapoi și cerea de la gazdă alte femei, mai ascultătoare. Și i se dădea dreptate: ce s-ar fi Întâmplat dacă fiecare ar fi venit cu gărgăunii ei de acasă? Balamuc! Ar fi ieșit sarmalele pătrate, prăjiturile fără zahăr, ciorba fără borș și leuștean. De aceea bărbații celor atinse cu linguroiul nu se supărau, ba le mai trăgeau și ei câte o palmă după ceafă ori un pumn În spinare, că-i făcuseră de râs călcând rânduielile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și lăuda În gura mare marfa mincinoasă pe care dăduse o grămadă de bani: „Ce Înseamnă, dragă, oul de țară: gălbenuș mai galben și gustos, albuș consistent, iar nu apătos, așa cum au alea din comerțul de stat. Am făcut o prăjitură magnifică și toată lumea m-a lăudat și m-a invidiat: «E, dragă Lizi, se vede că tu gătești cu produse naturale, de la țară!». Măcar atâta să profităm și noi de pe urma navetei ăsteia nenorocite”. Trebuie să aflați că pe vremurile acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lumea. Tot În camion urcă profesorimea și vreo douăzeci de copii - ăia care au În carnețel cele mai multe ore de muncă patriotică. Profesorii nu vin cu mâna goală; aduce fiecare ce poate: bărbații - vin și țuică, femeile - zarzavaturi, mizilic, pâine și prăjituri. Camionul Îi duce mereu tot Într-un loc: pe malul Dunării, lângă Coliba Pescarilor. Până sunt potrivite mesele și scaunele, pescarii dau o toană-două cu setca și se Întorc cu barca plină: cegă, crap, păstrugă. Plătica, oricât ar fi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ei, lăsau prada și-o luau la goană, se opreau, adulmecau, apoi, pâș-pâș, se Întorceau târându-și cozile către bucățica abandonată și jocul o lua de la capăt. Șobolanii ăia erau niște rafinați: nici măcar ei nu se puteau apropia de singurele prăjituri care se găseau În holurile cinematografelor (Într-o carapace de glazură colorată care pocnea și trosnea În dinți, maestrul cofetar Înghesuia un soi de cremă cu desăvârșire scârboasă care, după două Înghițituri, provoca greață - Însă când uitam gustul leșios, cumpăram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
găseau În holurile cinematografelor (Într-o carapace de glazură colorată care pocnea și trosnea În dinți, maestrul cofetar Înghesuia un soi de cremă cu desăvârșire scârboasă care, după două Înghițituri, provoca greață - Însă când uitam gustul leșios, cumpăram iară din prăjiturile alea, ocrotind În adâncul sufletului, neexprimată, nădejdea că aș fi putut nimeri una mai bună...). Pesemne că li se aplecase bieților chițcani de nu Îi puteam ademeni cu toxica alcătuire grețos-dulceagă. Mă simțeam mult mai bine În Împuțiciunile ălea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și orgii nemaiîntâlnite. Ne Împrieteniserăm, printre altele, și pentru că eu primeam mâncare de acasă mult mai des decât ei - locurile lor de baștină erau câteva sute de kilometri spre nordul țării - și totdeauna Împărțeam până și ultima firimitură. Mai ales prăjiturile mamei Îi dădeau pe spate și, când le primeam, se făcea coadă la valiza mea soldățească de lemn. Ne promiseserăm unii altora c-o să ne nășim, eram convinși că urma să ne strângem cu toții În fiecare an, decenii multe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Mi-am amintit, Într-un timp, de tot aiurea, căci nu mă gândisem niciodată la acele neînsemnate momente, cum mătușa mea ne păcălea pe mine și pe văru-meu - copii de grădiniță - să acceptăm somnul de după-amiază: „Cât dormiți se coace prăjitura. Dacă dormiți prea puțin, o să fie crudă și-o s-o dau la porci”. Și chiar ne chinuiam să dormim, În miros cald de plăcintă cu mere ori dovleac. Făceam și un fel de Întrecere pe care n-o putea nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bucătarul pe care-l aduseseră din țara lor, cei trei misionari păreau să se afle acum în drum spre a-i oferi daruri Seniorului Nobunaga. — Misionarilor! Hei, misionarilor! — Ce fel de pasăre e aceea? Ce-aveți în cutie? — Dacă-i prăjitură, dați-ne și nouă! — Dați-ne, misionarilor! Copiii de pe Strada Scursurilor se apropiară, tăindu-le drumul. Cei trei misionari nu păreau deloc supărați ci, zâmbind, îi dojeniră din mers, într-o japoneză stricată: — Acestea sunt pentru Seniorul Nobunaga. Nu fiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-ne, misionarilor! Copiii de pe Strada Scursurilor se apropiară, tăindu-le drumul. Cei trei misionari nu păreau deloc supărați ci, zâmbind, îi dojeniră din mers, într-o japoneză stricată: — Acestea sunt pentru Seniorul Nobunaga. Nu fiți necuviincioși. Vă vom da toate prăjiturile, când veniți cu mamele voastre la biserică. Copii se țineau după ei sau le alergau înainte. În timp ce preoții erau înconjurați astfel, unul dintre copii, alergând pe marginea șanțului, căzu înăuntru, scoțând un sunet ca al unei broaște. Șanțul era gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stătură de vorbă până noaptea târziu. Lui Nobunaga încă îi mai era foarte foame. Devoră felurile de mâncare puse în fața lui, bău vin - care părea să fi fost preparat din rubine topite - și, din când în când, lua câte o prăjitură europeană de pe un platou bine garnisit, conversând neîntrerupt. — Aș dori să fac o excursie prin ținuturile de la miazăzi, cu dumneata și Sotan drept călăuze. Cu siguranță, ați călătorit de mai multe ori prin acele locuri. — Mă gândesc la asta tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o sută de vase mai mici. N-ar fi o exagerare să spunem că Nobunaga își acumulase aproape toate cunoștințele despre lumea din afara Japoniei în timp ce bea ceai cu acei doi oameni. Chiar și acum, Nobunaga era adâncit în conversație, mâncând prăjituri europene, una după alta. Soshitsu observă cât de multe mânca și comentă: — Acestea sunt preparate cu ceva numit zahăr, așa că trebuie să aveți grijă să nu mâncați prea multe înainte de culcare. — Zahărul e otrăvitor? întrebă Nobunaga. — Chiar dacă nu e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
multe înainte de culcare. — Zahărul e otrăvitor? întrebă Nobunaga. — Chiar dacă nu e o otravă, cu siguranță nici sănătos nu este, răspunse Soshitsu. Mâncărurile din țările barbare sunt savuroase și grele, câtă vreme alimentele noastre japoneze au un gust mai searbăd. Aceste prăjituri sunt mult mai dulci decât turtele noastre cu orez sau cu prune uscate. Odată ce deprindeți gustul zahărului, nu vă veți mai mulțumi cu propriile noastre dulciuri. În Kyushu s-a important deja mult zahăr din acesta? — Nu prea mult. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de sub brazi dispăruse deja. În noaptea aceea, Hideyoshi primi în tabără un platou cu turte de orez. Omul care i-l dădu spuse că fusese aduse de o călugăriță care nu-și spusese numele. — Sunt delicioase, remarcă Hideyoshi, mâncând două prăjituri, deși își luase deja masa de seară. În timp ce lăuda turtele, avea lacrimi în ochi. Mai târziu, un paj cu ochi ageri le pomeni generalilor care-l slujeau pe Hideyoshi strania stare de spirit a acestuia. Cu toții se arătară surprinși, părând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trebuie să-mi fac datoria? -Păi, rândul tău e pe doisprezece iunie... Dilemă pe biata femeie, pe doisprezece iunie e ziua de naștere a lui bărbată-su... dar te mai pui pentru un pahar de suc și o felie de prăjitură? Datoria e datorie... Și cam vede ea de la o vreme statul tare nemulțumit... gândește: poate o fi mai bine... A dispărut omul nostru până nu mai știu când... așteptând liniștit întâlnirea cu sticla de lapte... și femeia. Bărbatul ei,isteț
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
bucuroasă că mă aflam acolo. Dar poate că aș fi fost și mai bucuroasă dacă aș fi dat ochii cu vreo câteva vedete și aș fi stat puțin de vorbă cu ele. După cartofii prăjiți și tot restul, a venit prăjitura. John Joe a savurat-o corespunzător. îmi închipui că l-au auzit până și în Peru. în timp ce eu mă transformam într-un pachet de nervi, imaginându-mi cum John Joe e torturat, puloverul maro care stătuse lângă mine s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Toată lumea era plictisită și morocănoasă. Cu excepția mea. Mie îmi venea să mă sinucid. După ceai am deschis bufetul din sala de mese, în căutare de ciocolată. Văzusem așa ceva mai devreme. Dar am fost aproape ucisă de o avalanșă de biscuiți, prăjituri, gogoși și ciocolate care s-a prăvălit peste mine. —Dumnezeule! m-am lamentat în timp ce o pungă cu mini-Mars aproape că mi-a scos un ochi. Ce-i cu toate astea aici? Banii vinovăției, a zis Mike. întotdeauna ne aduc saci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
doamnei Hutchinson o porție de mâncare, ca să-l văd. Era obligatoriu ca mama să-i trimită doamnei Hutchinson niște mâncare. Și asta chiar în prima zi după ce ieșeam. Mama și prietenele ei își trimiteau mâncare una alteia în mod constant. Prăjitură Diane, salată de varză, chestii din astea. Se părea că nici nu prea făceau altceva. Mama a încercat să facă prezentările. —Fetele noastre, Claire..., m-a indicat pe mine. —Rachel, am corectat-o eu. —...și Anna, nu, e cealaltă... Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
septembrie. Asta era soră-mea, Margaret. Eram torturată de capacitatea ei de a păstra tot felul de lucruri. Eu eram exact invers. Când primeam duminica pachetul cu ecleruri Cadbury, abia așteptam să rup hârtia de deasupra și să-mi îndes prăjiturile în gură. Când terminam, eclerurile lui Margaret erau neatinse. Normal că atunci începea să-mi pară rău că nu le păstrasem și eu și începeam să le vreau pe ale ei. Luni de zile, oul de Paște a stat cocoțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]