2,230 matches
-
îi acopereau gâtul. Am început să tremur și mi-a venit să vomit și să fac pipi în același timp și m-am dus tremurând tot la WC și am vomitat, până când o zeamă verde a început să mi se prelingă printre buze și, fără să mă gândesc, am întins mâna și mi-am înfășurat sârma de tras apa în jurul gâtului și m-am lăsat în jos, ca să atârn așa, cu ochii bulbucați, ca o broască mare și verde, orăcăind. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
își plecă botul și atinse de două ori apa de lângă picioarele subțiri. Își ridicară iar ochii. În undele limpezite, apoi, deodată căzu o picătură de sânge. Piciorul de dinainte, din stânga, se zgârci ușurel și prinse a tremura. De la umăr, se prelingea sânge. Acuma picătură după picătură cădea mai des, tulburând apa pârăului. Căprioara își plecă domol capul, ca și cum voia să-și privească în oglinda aburită jumătatea de dinainte a trupului, în mișcare de oprire. Apoi avu parcă un gemăt ușurel și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ar fi venit o înfiorare de spaimă și de putere, căprioara se ridică și intră iar în apă. Șchiopătând ușor, numai în trei picioare, porni în copce scurte, domoale, în susul pârăului. Mergea la deal și picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng și se închegau în șuvițe roșii. În juru-i copacii stăteau neclintiți; tufe de ferigi pe maluri, se plecau în trecerea ei și iar se îndreptau cumpănindu-se; o pitulice țârâi ușurel un timp deasupra ei, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întinsese de la locul ei o mână spre gura Haiei. O clipă gemetele se stânseră. Și fata auzind glasul domol al tatălui său se încordă, și parcă avu un răstimp de alinare. Ascultă și ea, cu ochii închiși, din care se prelingeau pe tâmple lacrimi. —...Și văd pe rabin... grăi încet Sanis. Era într-o haină neagră de matasă. Și m-am gândit eu că așa om învățat trebuie să știe multe. Sta cu o mână la tâmplă și se uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de lângă sobă; a plecat fruntea și a adormit iar, numaidecât. Într-adevăr, ceața începea să se împuțineze - observa paznicul. În fund, în pădure, i se părea încă deasă. Dar dinaintea casei se destrămase. Se vedea cum de pe vânătul zăpezii se preling în sus fantome. Se ridicau un timp, apoi coborau la vale; apăsa asupra lor tăcerea înghețată a înălțimilor. Culi clocea în el o mânie amestecată cu dezgust. Se îngrețoșa de ea ca de un venin; nu se putea elibera de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe boare de vânt, din susul apei, înștiințare de mirosuri aspre: cobora de la stânile Șurianului o turmă, cu toții asinii, tărhatul și cânii. A trecut domol, într-un nour de pulbere. A rămas un sunet de clopot, după ce priveliștea s-a prelins în cotitură. Alte tălănci tari nu se mai auzeau, măcinate de murmurul Frumoasei. Dar acel clopot mic de aramă rămânea distinct și singur și-l auzeau desigur și căprioarele, în țancul nevăzut unde se opriseră. Nu multe zile după întoarcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
s-a deteriorat dramatic de la plecarea lui Michael. Dar nu poți să le ai pe toate, iar realizarea acestui fapt mi-a purtat gândurile într-o cu totul altă parte și, abia când apa sărată a lacrimilor mi s-a prelins pe răni și a început să mă usture, mi-am dat seama că plângeam. Voiam să plec la New York. Mă tot gândisem la asta în ultimele zile. Nu doar meditând la șansele de a pleca, ci cuprinsă de o nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
l-am descoperit într-o tavernă, îi spuse Vitellius lui Flavius Valens, care era așezat în fața lui. Prăjea măruntaie de mistreț... N-am mâncat așa ceva în viața mea. O mâncare divină. Se aplecă să-și clătească gura; lichidul i se prelinse pe bărbie și pe piept. Mestecă îndelung, ridicând ochii spre cer și mulțumind zeilor că-i scoseseră în cale un asemenea bucătar. — Gustă - Vitellius împinse tava spre Valens. E sublim. Își afundă degetele în sos, căutând bucata cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și se repezi asupra uriașului, atacându-l la cap cu scutul ridicat. În liniștea amfiteatrului, impactul marginii scutului cu țeasta lui Skorpius răsună sinistru. Uriașul abia dacă se clătină. Pe gură îi țâșni un șuvoi de sânge, care i se prelinse pe piept. — Salix! strigă entuziasmat Valerius, ridicându-se. — Pe Marte, s-a terminat deja? gemu grăsanul. Dar Skorpius înainta spre secutor ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, nebăgând în seamă sângele care i se prelingea pe trup. Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sânge, care i se prelinse pe piept. — Salix! strigă entuziasmat Valerius, ridicându-se. — Pe Marte, s-a terminat deja? gemu grăsanul. Dar Skorpius înainta spre secutor ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, nebăgând în seamă sângele care i se prelingea pe trup. Începu să alerge. Salix începu și el să fugă, în urletele mulțimii. Din zarva din jurul lui Valerius înțelese că, după acele prime lovituri, se înmulțeau pariurile, care de la început îi erau favorabile lui Skorpius. Îngrozit, îl văzu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încercă să întoarcă scutul pentru a evita dinții tridentului, însă nu-și dădu seama că arma adversarului își schimbase direcția. Tridentul nu întâlni scutul din lemn și piele și i se înfipse în fesa stângă. Imediat, sângele începu să se prelingă pe picior. Salix nu se prăbuși, dar strigătul lui de durere și de surpriză făcu să i se strângă stomacul lui Valerius, care își dădu seama imediat de gravitatea rănii. Cum putea Salix să continue lupta cu mușchiul complet sfâșiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
loviturii. Pentru ultima dată, privi spre spectatori. — Salix, nu! Poate că Salix auzi strigătul lui Valerius. Fără să ezite, continuă să strângă cu ambele mâini încheietura lui Skorpius. Își înfipse pumnalul în inimă. Sângele țâșni și începu să i se prelingă pe piept. Viața i se scurgea din trup. Skorpius se dădu deoparte, împleticindu-se. Salix rămase drept preț de o clipă, în care păru că lumea întreagă încremenise. Apoi, încet, se aplecă în față. Deodată, căzu cu fața în nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l! bâigui Vitellius, agățându-se de cei care îl ajutau să se ridice. Listarius nu-l ajută. Se uita impasibil la imperator-ul care se clătina, cu tunica mânjită de sos și doi sturzi pe umăr; de pe față i se prelingeau picături de grăsime. — Ucideți-l! Vitellius îi lăsă pe ceilalți să-l ducă spre tricliniu. — E fratele meu. Antonius lovi pumnalul pe care un soldat voia să-l înfigă în spatele lui Valerius. Pumnalul zbură prin aer. — Stați pe loc! Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
I se tăie răsuflarea. Căută din priviri pulvinar-ul. Îl văzu pe Vitellius. Cu fața îngropată într-un vas cu mâncare, mesteca de zor și râdea, întors spre unul dintre bărbații care stăteau în jurul mesei. Vinul, de culoarea sângelui, i se prelinse pe bărbie. În clipa aceea Flamma trecu încet prin fața lui Valerius. Își arăta chipul publicului, răspundea cu gesturi de învingător mulțimii care îl aclama. Valerius își scutură capul. Sudoarea de pe frunte îi curgea în ochi. Făcu câțiva pași și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Flamma, apoi, cu un gest neașteptat, îi înfipse brusc vârful pumnalului în umăr, în punctul în care știa că rana nu era gravă, dar era foarte dureroasă. Sângele țâșni. Flamma scoase un strigăt; sângele îi șiroia de-a lungul brațului, prelingându-se în nisip. — Nenorocitule, șuieră Flamma, dar Valerius se îndepărtase deja, asurzit de strigătele mulțimii. Se opri. Îi făcu semn lui Flamma să-și ia tridentul și să continue lupta de la egal la egal. Publicul era în delir. Umilit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nemișcat. Urmă o altă fentă. Valerius nu reacționă. Exasperat, Flamma începu să fluture tridentul prin fața lui Valerius, dându-i de înțeles că se gândea unde să-l înfigă. 32 Valerius continua să se uite, parcă hipnotizat, la sângele ce se prelingea pe brațul lui Flamma. Incapabil să lupte, se gândea la ce simțise în momentul când înfipsese pumnalul în corpul adversarului. Știa exact unde se va duce lama, dar de data asta nu era lama chirurgului care vindeca - era lama mortală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întuneric, Valerius și alți douăzeci de gladiatori puteau vedea, sus de tot, doar un petic dreptunghiular de cer. Pe albastrul intens se vedeau plutind niște fulgi albi. Ninge? întrebă uimit tracul, arătând cu lancea spre deschizătura puțului. Sudoarea i se prelingea pe chip. — În octombrie, cu un cer așa de senin, ninge la Roma? E un semn nefast... O petală albă de trandafir căzu și se lipi pe fruntea asudată a tracului. Marcus îi dădu un ghiont. — Stai liniștit. Peste puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
poporului, în fața palatului, la Rostra, în timpul adunării. Încetează cu plânsul. Acceptă propunerea lui Antonius Primus și abdică. — Poporul mă iubește și nu vrea să abdic. Eu aș pleca imediat din Roma, fiindcă nu mai pot - lacrimile prinseră să i se prelingă din nou pe obraji, în timp ce Listarius îi întindea o cupă cu vin. Și tu m-ai trădat. Știu că, împreună cu cele trei cohorte ale tale și cu milițiile, încerci să anihilezi trupele care au rămas alături de mine și să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încet de Vitellius, se opri în spatele lui și îi strânse părul într-o coadă, cirrus, așa cum obișnuiau să facă gladiatorii care înfruntau Moartea. — E al tău, zise Marcus grav, și se îndepărtă. — Orpheus... Vitellius plângea, și lacrimile mari i se prelingeau pe obraji. — Tu? — Eu, spuse Valerius hotărât. Privind în jos, îndreptă lama sabiei spre Vitellius. În cele din urmă, ridică ochii și îl privi drept în față. „Asta-i ținta mea“, se gândi. Zeii îi dezvăluiau acum înțelesul drumului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se stingă. Unge-te cu ulei înainte să te dai cu săpun. Săpunește-te bine, Sampath. Căldarea se înclina când funia era smucită de jos, iar apa curgea din ea sub forma unui jet care prindea lumina zorilor și se prelingea ca lava topită. Apoi, bucurându-se de timpul liber, Sampath stătea înfofolit în pătură și își usca părul la soarele din ce în ce mai puternic, în timp ce îi era pregătit micul dejun. Când venea vorba de mesele sale, toate eforturile lui Pinky de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
avea să vină, speriind păsările din copacii din jurul său. Kulfi își servea fiul cu o privire nerăbdătoare, privindu-i chipul ca pe un barometru. Cu buzele îndreptate a binecuvântare către cer, sau, alteori, privind în jos cu durere, cu lacrimile prelingându-i-se din ochi, cu urechile în flăcări, abia reușind să respire, Sampath implora: — Mai dă-mi! Te rog, mai dă-mi. Și Kulfi se repezea trimfătoare să-i mai aducă o porție. — O să-l otrăvești, îi spunea domnul Chawla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
frunte mușcată de vărsat vine ca o cărămidă drept în dinții tăi. Așa că, după genunchiul din față, l-am izbit în boașe, după care l-am izbit în buza de sus. S-au auzit două pocnituri, după care s-a prelins moale pe lângă zid. Eu rămăsesem în poziție de atac pentru a putea interveni în caz de nevoie. Și încă un lucru legat de bătăi - de fapt, unul din puținele elemente compensatorii în cazul unei bătăi - dacă ai reușit să dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
luați apărarea unei molii? Iată molia, asta‐i o molie, paștele mamei ei ... Când el termină, în pauza scurtă, în tăcerea care se lasă acolo, bătrânica spune încet: eu sunt mama lui! și pe obrazul ei uscat încep să se prelingă lacrimi. Sunt mama lui, mai repetă bătrânica și pleacă, pășind nesigur ... Ce poate fi mai cumplit decât ca o mamă să audă cum propriul ei fiu o înjură de mamă? Ce s‐o fi întâmplând acasă la ea, când intră
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
Să decazi de la încrederea absolută la mânia neputincioasă de acum era ceva intolerabil. Gând care-l mânie și mai tare. Era un cerc vicios. Limba lui mult prea mare i se plimba prin gură. Un strop de salivă i se prelingea pe șanțul din bărbie. Mâinile i se agitau nervoase în buzunarele hainei boțite. Stătea pe ramura căzută a unui conifer necunoscut. îi simțea asprimea sub el. Dădu morocănos cu piciorul într-un con, aruncând ocheade mânioase înspre creatura invizibilă, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
gât și un melon pe cap. în mâna dreaptă ținea un ulcior cu vin. în mâna stângă se găsea o bună parte din fundul Kamalei Sutra. în poală ținea un castron cu fructe. O dâră roșie și subțire i se prelingea de pe limbă pe bărbia despicată, proaspăt bărbierită. Stătea pe un pat scund. Kamala Sutra era întinsă lângă el, iar madame Iocasta își ținea capul așezat pe genunchii lui. Virgil era beat criță. Vultur-în-Zbor se opri în pragul ușii, rămas fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]