1,626 matches
-
foarte simplu, unde trebuiau să aibă un rol important elementele ce îl înconjurau și pe care un targuí învățase să le utilizeze în folosul lui încă înainte de a se naște, dar, oricât își storcea creierii, nu reușea să-l ghicească. Presimțea că profită de oboseala oamenilor săi și a lui însuși și de convingerea că nici o ființă omenească nu poate răbda atâta vreme într-un asemenea cuptor, fără să bea. Se juca, insuflându-le în suflet, aproape în subconștient, siguranța că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
aproape că putea să le scuipe în bot și, în momentul exact, ridica brațul înarmat și le împușca în inimă. Așa sfârșise și cu un enorm ghepard care îi devora caprele, un animal feroce, sângeros și viclean, ce părea că presimte pericolul sau că era protejat de o ființă malefică, care ataca păstorul dezarmat când își păzea turma și dispărea ca înghițit de pământ când sosea Gacel cu pușca lui. De acea, stătuse îngropat în nisip timp de trei zile înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Cât mai e? — Mâine o să ajungem la pustiu... Atunci o să înceapă greul. De unde știi asta? Targuí-ul nu avea un răspuns. Era ca atunci când prevestea când va veni furtuna sau când va crește temperatura până la limite de nesuportat. Era ca atunci când presimțea turma de antilope în spatele unei dune sau străbătea fără să se rătăcească un drum necunoscut. — Știu a fost tot ce-a spus. în zori vom ajunge la pustiu. — O să mă bucur. Sunt sătul să tot urc și să cobor dune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mă ridic, să plecăm pentru a evita o primejdie. M-am amuzat, dar peste câteva momente am plecat. N-am făcut nici două sute de pași, când, deodată, marea parcă a devenit turbată. S-au pornit apoi și stihiile cerului. El-Zorab presimțise asta și voia să mă apere. Întâmplarea asta nu-i fragment de telenovelă. Atunci, pentru prima oară de când am luat-o razna prin lume, am înțeles că mi-am găsit echilibrul. Un cal oferit de un ins care mă hărțuiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
pescuit. — Dar dacă am nimerit pe alta insula? întreba Navigatorul-Căpitan. Căci s-ar putea să existe mai multe insule cu oameni de aceeasi rasă. Roonuí-Roonuí nega cu un semn ferm din cap. Asta e insula! Cum poți fi sigur? O presimt, replică el cu naturalețe. Și, în plus, n-am zărit nici o singură navă de război într-o insula de războinici... Făcu o scurtă pauză și apoi adaugă, ca și cum prin asta ar fi înlăturat orice dubiu: Și pentru că nici războinici n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
caute un palmier la umbră căruia să lâncezească, urmărind zborul pescărușilor. Tapú Tetuanúi era totuși singurul care nu avea timp să se plictisească, fiindcă Miti Matái părea hotărât să depună în mâinile lui responsabilitatea conducerii Mararei înapoi, în Bora Bora. — Presimt că nu voi încheia aceasta calatorie, îi mărturisi într-o zi, pe când ședeau singuri, cu fața la oceanul liniștit. Iar Moeteráuri, care în mod logic ar trebui să mă înlocuiască la comanda navei, n-o mai poate face, de când cu peștele ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
s-a transformat în ființă cea mai perversa care a existat pe vreuna dintre insulele oceanului, îi răspunseră. O bestie cu mintea bolnavă, care și-a găsit perechea în altă bestie, pe masura ei. —Octar!!... Că și cum ar fi presimțit că vorbeau de ea și de iubitul ei, urletul i-a răsunat precum cel al unui animal rănit de moarte, făcând ca nu numai unuia să i se ridice părul pe corp, si obligându-i pe toți, inclusiv pe dulgherul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Ești foarte isteț, spuse. Și ai învățat multe în lunile astea, dar încă îți lipsește concentrarea. Făcu un gest care probabil se voia fatalist. Dacă aș mai rămâne alături de tine, probabil că ai ajunge un adevărat navigator, dar, din păcate, presimt că n-o s-o mai duc mult... De ce insisți cu prostiile astea? se plânse băiatul. Ești mai sanatos că oricare dintre noi. —E posibil, admise căpitanul Mararei. Dar ceva se va-ntâmpla, pentru că nimeni, iareu cu atat mai putin, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
curând vor ajunge aici... Iar dacă nu sunt, în curând vor ajunge pe fundul oceanului. Poate că încă mai urmăresc vasul cu ulei, îi amintea Vetéa Pitó. Până acuma ori l-au ajuns, ori l-au pierdut... răspundea el mereu. Presimt că nu mai e mult! Din clipă când soarele își trimitea prima sclipire la răsărit și până când se despărțea de lume, cu acea ultima rază verde, treizeci de perechi de ochi fixau orizontul, deși pe timpul nopții se retrăgeau în adăpostul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Oh, părinte! se plânse Inti Ávila. Faptul că ați acordat atâta credință lui Dumnezeu probabil că a epuizat capacitatea dumneavoastră de a mai crede și altceva. De ce să nu admiteți - deși pare absurd - că un băiat are puteri necunoscute și presimte că i se va pricinui un rău neamului său? — Bine! Bine, acceptă preotul, ridicându-și brațele și agitând pipa. Să admitem... De-a ce o să ne jucăm acum? Să vedem ce este și pe unde va veni mașina verde... — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sentimentul divinului este uneori la fel de terifiant ca imaginea iadului - cutremurarea aceea a descoperirii unui nou teritoriu, a ceva ce-ai pierdut și de care nu-ți mai amintești, să poți să alegi cu ochii Închiși un loc În spatele căruia Îți presimți respirația. Și Aleea filosofilor și Erlenpark și bernardinerii uriași purtați În lesă de cîte o fată În șorț, pe care o cheamă invariabil Karin sau Helga, pe lîngă turnul cu ceas din Kleiner Ring, peste Podul minciunilor, pretutindeni ochii somnolenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și pentru mai lungă vreme și iarna Își Înfige țurțurii Într-un creier Încă Îmbătat de vară, sfîșii pielea acestui măr și mușc pînă ce sîngele gingiilor mele pătrunde În carnea lui de zăpadă. Se apropie sfîrșitul unei cărți, Îl presimt ca pe sfîrșitul unei istorii, o civilizație obosită care capitulează În fața barbariei. Cuvintele se ghemuiesc cuminți În somnul gîtului și-și continuă existența larvară mimînd ceea ce se Întîmplă dincolo de ușa Închisă; mici scenete aidoma celor de la cinematografele de cartier la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a căzut o mină sau așa ceva - da, cred că era o mină - și a distrus trei case, de-a rămas o gaură enormă. Azi-dimineață, Minny n-a dat nici un semn de viață. David nu-și pierduse speranța, dar eu am presimțit totul, dragul meu Ernest, din clipa cînd am auzit-o ce trist mieuna, sărăcuța... Era o poveste palpitantă, dar Rowe n-avea vreme de pierdut, așa că Închise telefonul. În cabină era o căldură insuportabilă. Rowe consumase pînă acum fise În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
vieții sale, el a fost unul din artizanii ei cei mai conștienți, mai lucizi. Trăim azi Într-o lume absolut nouă, Iar țesătura Întâmplărilor ne Învăluie trupurile, Ni le scaldă Într-o aură de bucurie. Ceea ce oamenii de altădată au presimțit uneori prin muzica lor, Noi realizăm În viața de fiecare zi. Ceea ce pentru ei era de nepătruns și absolut, Nouă ne pare un lucru simplu și bine cunoscut. Noi totuși nu-i disprețuim pe oamenii aceia; Știm ce datorăm viselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
bucurie decât orice alt eveniment din viața lui, era o legătură importantă și serioasă. Cel puțin așa se gândea, uneori, privind-o În timp ce se Îmbrăca sau pregătea ceva În bucătărie. Cel mai adesea totuși, În timpul săptămânii, când ea era departe, presimțea că totul era o farsă, o ultimă și sordidă glumă a existenței. Nefericirea noastră nu atinge apogeul decât atunci când am Întrezărit, Îndeajuns de aproape, posibilitatea practică a fericirii. Accidentul s-a petrecut Într-o noapte de februarie, la Chris și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
avea să-i permită lui Hubczejak, mult mai târziu, să identifice textul În grămada de note găsite la Clifden). Unii oameni se agață cu ferocitate de viață, o părăsesc, cum spunea Rousseau, Încrâncenați; nu acesta avea să fie, Michel o presimțea, cazul Annabellei. Era născută pentru fericire, Comoara inimii oricui și-o dăruia, Chiar viața și-ar fi dat-o din iubire, Pentru micuții de un sânge cu ea. Prin strigătul copiilor, Prin sângele transmis Visul ei veșnic viu - Ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pe maldărul de accesorii ale viticultorilor și, gata să‑și piardă echilibrul, se agață cu labele, disperat și cât poate de bine, de parcă ar fi o pisică, nu un câine care nu‑și poate nici scoate nici retrage ghearele. Câinele presimte că se va strangula dacă‑și pierde echilibrul și cade de pe căruță, iar în ochi i se citește groaza pe care i‑o inspiră cruzimea stăpânilor și a lumii în general, lume care poate fi totuși atât de veselă atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
multă, până când, nu un juriu oficial ci o inteligență, o sensibilitate Întâmplătoare va fi măcar pasager zguduită. Ori măcar clintită, măcar tușată. Așa stăteau lucrurile! Nu ne credeam niște artiști extraordinari, Însă măcar mizam pe un public extraordinar. Capabil să presimtă arta acolo unde noi Îi ofeream aparența unui amănunt cotidian. În plus, un public mult mai mare decât al lor, al oficialilor, chiar dacă mai țintit, măcar geografic, de vreme ce nu aveam planuri să ieșim din Arad. Ăsta era publicul nostru: proletarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
că pastilele au avut efectul ăsta, ci dezamăgirea și votca. Poate ca să se scuze, poate fiindcă păream un tip important (cheful se ținea la Joy’s), farmacista a stat destul de mult În preajma mea. Începeam să mă simt și eu important, presimțeam gelozia lui Leac, aveam parte de-un cadru mediu În halat alb, nu era puțin lucru să-ți invidieze Leac reușita erotică. I-am preparat farmacistei câteva cocktailuri fanteziste, s-a amețit și a venit cu mine În spatele tejghelei, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
-și creeze singur o situație erotică, lui trebuie să i se ofere totul pe tavă, numai obscenitatea și explicitul Îl mai pot stârni. Nici măcar semipreparatele nu-i provoacă apetitul, Îl plicitisesc orele petrecute În compania unei femei pe care o presimte disponibilă, fiincă el are nevoie să i se dea totul de-a gata. Așa că o luasem din nou pe cărările bătătorite de Cătă, devenisem și eu un consumator de dansatoare, dar eu trebuia să plătesc Întotdeauna, Adelin nu-mi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
o minimă cucerire, ceva nu foarte elaborat, ceva mai la Îndemână. Să mă Înscriu Într-o cursă ușoară, fără pericole, Într-o acțiune lesne de dus la capăt, fără riscuri. Bineînțeles că trebuia să fac asta cu o femeie, am presimțit Însă, În joaca de-a recuperatorii, ocazia unei repetiții generale. O repetiție nu doar pentru ceea ce ar fi urmat să fac pe plan erotic, deși asta mă interesa cel mai mult, ci și pentru acțiunea mai elaborată de pedepsire a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
e doar un abur fierbinte, vălătuci alcătuind gesturi și ființe spectrale: mătușa Clara alături de mine, demult, acasă la ea. Apoi emoția clipelor În care, În miez de vară, tolănit pe iarba din grădina ei, turtit de atâta tăcere și căldură, presimțind vocile și oamenii care vor alunga spre seară liniștea, foșnetul ramurilor stârnite de-abia de vântul de la asfințit. Mă văd apoi copil, coborând pe cărarea aceleiași grădini, cu mâna pe ochi sub un soare orbitor, cu greu dibuind calea, Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
ceva. Am pus un tricou pe mine, mi-am dat seama cât sunt de Îmbâcsit, am trecut mai Întâi pe la baie, am dat drumul la apă În cadă, am turnat și spumant. Apoi, În bucătărie, am Început să apăs butoane, presimțind protestele Clarei, dar nesimțindu-mă. Doar muzică, veselie mare. 3 SudEst, Pops, Activ, Pepe și mă-sa, e din ce În ce mai rău, mi-e din ce În ce mai scârbă, un junghi Îmi străbate umerii, transpir din nou. Știu că e și cocaina de vină, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
ei sau nici măcar ale ei ! Dacă s-ar reconstitui această serie următoare de desene și picturi, nu s-ar mai putea reface conturul nici măcar imaginar al clădirii. Un fiu excentric ar încerca, însă, tocmai în asemenea hârtii fără înțeles, să presimtă sufletul și gândurile și puterea și împotrivirea față de natură a femeii de atunci. Mai întâi, față de natura proprie, firește. Ceea ce însemna, în acea perioadă, și față de natura care se năștea, atunci, într-însa ? Fiul nedorit, nenăscut. Deja stearpă ? „Stearpă-stearpă-stearpă“, repeta
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
s-o și experimenteze ?... Aproape de ora închiderii, ar simți, dintr-odată, în sala înaltă și goală, o răsuflare apropiată. Parchetul scârțâise. Apăsat, brusc, de neliniștea cuiva care nu mai poate sta locului. Abia acum vede cu-adevărat Cupidonul, așa cum îl presimțise Cosimo. Cupidonul speriat, surprinzător, de un iepure ! Citise de-atâtea ori despre acest tablou... Cupidon, înfricoșat de un iepure !... Armonia, perfecta liniște la care ajunsese pânza îl bucuraseră, dar îl și ascunseseră pe Cosimo. Înspăimântat, în fața unui iepure ! Gata să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]