1,599 matches
-
după aventură, ca și la Ulise, clasicismul de care s-a Îndepărtat. Întoarcerea lui Ulise este o Întoarcere la clasicism. Icar se prăbușește În brațele lui Anteu... Fără Îndoială, nu se reduce totul la expresia senină a acestor statui grecești. Presimțim Însă că ele au Împodobit țărmul unei lumi În care mîna sculptorilor n-a ezitat să cioplească astfel. Opțiunea mea rămîne o chestiune de gust și de inadecvare, În ciuda afecțiunii pentru Elada. Si, pe urmă, Îmi place prea mult ideea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
acum, cînd mai am numai cîteva zile de stat aici, simt crescînd În mine o dorință irepresibilă de a reintra În noianul de amănunte al existenței mele normale. CÎntecul sirenelor Începe să-și schimbe direcția furișîndu-se prin iarbă dinspre uscat. Presimt că mă voi Întoarce cu fața spre munți pentru a ispăși păcatul de a-i fi trădat temporar. Dar știu, În același timp, că marea mi-a vorbit Într-un fel nou despre sentimente de care am nevoie. Îmi va
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
te gândești, cum poate o lehuză să stea fără să se primească și să nu aibă un pat unde să poată să se odihnească după naștere? Carlina se simțea slăbită și era palidă. Se temea să mai facă alte comentarii. Presimțea că în seara aceea nu avea să îi fie o companie plăcută deși ar fi trebuit să fie una din cele mai frumoase din viața lor. Dar așa stăteau lucrurile. Ar fi vrut să mănânce ceva. - Mi-e foame!, îi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ora două? îl întreb, luînd dosarul din mîna lui, mulțumindu-i. Ba am plecat, îmi răspunde Valeriu. Eram în stația de autobuz cînd s-a produs explozia. Mai eram cu cîțiva mecanici. Ne-am întors cu toții în combinat parcă am presimțit c-o să fie nevoie de noi... Acum, mă întorc în secție. Zicea meșterul Cornea că o să lucrăm și noi la montajul exterior, așa-i? Așa-i. Deci se pornește, murmură el trist. Eah! se înveselește dintr-o dată, chiar dacă n-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
O atenție prin care viitorul invadează spațiul opac al prezentului, provocând premoniții și viziuni. De acest fel de atenție a avut parte Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu. A știut din primul moment că plecarea Monicăi o lăsa singură pentru tot restul vieții, a presimțit că moartea îi va fi umilitoare și tristă, i a scris fiicei ei, în metafore care, din păcate, vor corespunde întocmai realității, despre „sârma ghimpată“ care o va încercui, despre sfârșitul vieții ei „fără adăpost, fără sprijin, fără mormânt“ și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a trezit din comă, după un timp, prin tre ca davre, a fost readusă în celulă și abia apoi a murit - „Spaima mea e că voi auzi, că voi trăi, misterios, după moarte“. Precum personajele din tragedia antică, și-a presimțit permanent destinul, cu un fel de luciditate mai pre sus de logică. Am anticipat, însă, evenimentele. În 1947- 1948, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu era încă profesoară și membră a Partidului Social Democrat al lui Constantin Titel Petrescu; fusese transferată de la liceul „Regina
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a sosirei și impresiilor, precum și a perspectivelor bonetelor svârlite peste mori. Dela distanță mama și cu mine vom fi ca Don Q[uijote] și Sancho Panza plecând în cruciadă împotriva acestor mori care însă vor fi probabil dosuri de culise. Presimt că începi să scrâșnești. Te pup ca să te împac. Noapte bună. Dan E lungă scrisoarea asta, draga mea. Aștept, neliniștită, vești de la tine. Intermezzoul lui Dan are să-mi înveselească nițel scrisoarea, care se vaită fără să se vaite. Ești gândul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
foștilor proprietari toate drepturile, dar nici o datorie“. [...] M. c. p. 12 decembrie [1950], marți Am primit ieri cărțile poștale din 2 și 4 decembrie; am găsit-o azi când m-am întors de la cantină și pe cea din 5 decembrie. Presimțeam deja vestea bună despre căsătoria Odile-Greg; o așteptam de la o zi la alta; sunt bucuroasă că în felul ăsta se cimentează legăturile care vă uneau și făceau din voi toți o familie. Sunt curioasă să văd ce față va face
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am petrecut după masa asta bună cu tine: ți-am sărutat ultima fotografie, i-am vorbit frumos, dureros. I am spus tot: singurătatea, izolarea mea, zilele mele trăite automat, viața mea cenușie și fără speranță, sfârșitul pe care mi-l presimt glacial și izolat, fără să am parte de surâ sul tău trist și grav care să-mi lumineze plecarea. Marea și mica mea prietenă, mă străduiesc totuși să trăiesc demn, să mă țin bine în ciuda necazurilor, încerc să găsesc în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
după scrisorile cunoscute de mine către altcineva. N.B. Pe foaia alăturată încă un P.S. P.S. Deși potrivit discuției noastre de acum o lună și ceva, m am purtat cu și mai mare eleganță, „amicul” I. Const[antinescu] a ajuns unde presimțeam de multă vreme: m-a atacat și pe mine în public! (acum aproape 3 săptămîni). Nu i-am zis nimic deoarece a devenit mult prea arogant ca să se poată discuta cu el. M. D. </citation> (112) <citation author=”Mihai Drăgan
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
ieșit bine. Tot ieri am primit și onorariul pentru precedentul (despre Al. Dima, care i-a plăcut mult lui Nicolae Țațomir - i-am dat un exemplar, poetul era unul din prietenii ieșeni ai magistrului). Îți mulțumesc pentru nota despre Eminesciana. Presimt că această colecție, în care am pus tot sufletul meu și atîta energie, va dispărea pentru că Editura „Junimea” e aproape falimentară (după știrile pe care le am din interior). Paginile de jurnal le-am citit pe nerăsuflate. M-am gîndit
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
urmează a pleca cu trăsurile”. Prefectul județului Întărea dispoziția scriindu-i polițaiului (numele vechi al șefului poliției) să-și trimită toți agenții de care dispunea „...pentru ca toți acei oameni prevăzuți În listă să fie numai de cât prezenți la Escadron”. Presimțind că ceva nu putea fi În regulă, prefectul mai amenințase astfel: „Toți trebuie să fie prezenți În mencionata zi iar agenții să ia măsuri de a nu dosi nici unul (subl.ns.) deoarece atunci nu pot pleca ceilalți și În aseminea
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
-i putea deosebi unul de altul, decît stăpânul lor. Animalele pășteau și priveau din când în când spre stăpân, ca doi copii ce nu se încumetă să se depărteze de părintele lor. Nu se îndepărtau nici unul de altul, de parcă își presimțeau soarta lor de a munci în pereche când vor ajunge buni de jug. Stăpânul lor, Costache Gheorghiu, stătea pe o buturugă de stejar bătrân ce căzuse doborât de vânt, și privea în preajmă la frumusețea pădurilor, a cerului albastru închis
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
în casă că s-a cam răcit vremea; − Da, așa-i, da’ eu cred că nu intru, mă cam grăbesc. Da’ cred că și dumneata o să te cam grăbești când ți-oi spune ce am aflat; Maria simți un fior, presimțind să afle vreo veste rea după cum arăta chipul Ilenei. − Da’ spune odată, cumnată, că nu mai am răbdare, nici liniște; − Așa-i, că și eu am înlemnit când am aflat. Am fost la părinții mei la Armășoaia și ducându-mă
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
vremurile apuse, îmbogățindu-mă. Iată! În stânga paginii, masca lui Tutankhamon stă parcă mărturie spuselor mele. Am încercat să scriu despre senzațiile avute, deoarece, dacă m-aș apuca să comentez obiectele văzute aș face-o diletant. Și, oricum, încă eram abulici. Presimțeam chiar și în muzeu că nu sunt în fața celor mai mărețe mărturii, care urmau să ne primească în zilele următoare, după kilometri parcurși prin deșert sau pe Nil. Oricum, tot ce-am văzut a rămas întipărit și cine știe când
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
pierdută Într-un labirint de mașinării, un colaj dadaist de obiecte și personaje scoase dintr-un laborator științifico-futurist, un pian supradimensionat din care ieșea diavolul Însuși ca s-o terorizeze pe Antonia ori gondolele ce alunecau pe melodia faimoasei barcarole, presimțind moartea, erau câteva din imaginile-cheie ale spectacolului. Am fost ajutat de o distribuție de soliști (În frunte cu Domingo, Terfel, Dessay, Frittoli, Kirschlager) care aveau nu numai voci extraordinare, dar și bucuria să se angajeze trup și suflet În acțiunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mai trăia). Normal ar fi fost să mergem imediat la spital, dar Doina m-a convins - am fost suficient de inconștient și de slab ca să accept - să amânăm până a doua zi dimineață. Peste noapte, sculându-se de parcă ar fi presimțit sau auzit ceva, mama s-a împiedicat de Doina: căzuse, leșinată, mergând sau venind din baie. Atâta sânge pierduse! Când am ajuns, în fine, la spital, pe la șase (soarele uriaș, iritant din acea dimineață „frumoasă” de toamnă - pe care l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
În patul gol, pustiu de lângă mine se naște cel mai intens sentiment de iubire pe care l-am încercat poate vreodată pentru Doina. Absența ei se umple cu prea plinul celei mai vii și mai autentice prezențe. Ca și cum aș fi presimțit tot ceea ce ne și mă așteaptă (începea săptămâna mare a nenorocirilor noastre...), în acea seară m-am agățat cu disperare de ființa ei totodată teribil de absentă și copleșitor de prezentă. * Când se întâmplă o nenorocire, mai bine rezistă, paradoxal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lumină este unul din textele cele mai grave și care vor rămâne în istorie legate de acest eveniment. Dar un alt amănunt din cartea lui Șevarnadze, deci anterior evenimentului din august 1991, este un pasagiu din introducere : „Din ce în ce mai mult se presimțeau, se aprehendau evenimente care puteau reduce la zero rezultatele obținute în mare măsură grație încrederii pe care interlocutorii noștri o aveau în mine. Continuând să dialoghez cu ei făceam tot posibilul pentru a-i convinge de necesitatea de a susține
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
nu a fost posibilă, desigur, fără lentele acumulări interioare ale culturii și ale unei vieți absolut exemplare, realmente sanctifiante. De altfel, fenomenul nu a fost de fapt chiar așa de abrupt ; din poemele care preced cu trei-patru ani Sonetele se presimte iminența erupției acestora. Căci oricum erupția a fost izbucnire năvalnică, total schimbătoare a priveliștilor și simțirilor de până atunci. E frapant cum, într-o ordine calendaristică diferită, la început, de cea a numerotării primelor sonete, datarea lor se succede vertiginos
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
clipă mângâierea, bucuria de a vedea cum ochiul soarelui și cel al lunii au creat frumusețe pentru orbi. Am desenat flori în agonie, frunze galbene, crengi uscate, în albul foii de hârtie ce strălucește ca zăpada al cărei miros îl presimt în nări, pe nervi, în același fel, poate, ca și câinele polar al vecinului, care e apatic în anotimpurile calde și alert și vesel când simte subtil apropierea primei ninsori în nordul țării. Seamus Heany este premiatul Nobel pentru 1995
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
paiele cumpărate și, în urma telegramei trimise la Câșlița am pornit și eu. Aici trebuia să iau cap compas iarăși Banatul, ordinul de refugiu cu premilitarii fiind foarte clar în acest sens. Nu era ușor pentru nimeni dar nici pentru mine. Presimțeam că toată recolta adunată, mazăre, grâu, porumb, cartofi, totul va fi pierdut ca de altfel și păsările, porcii. Lucrurile mai de preț, între care neapărat aparatul de radio leam trimis împreună cu documentele școlare spre Lugoj, în stația Balinț. Au ajuns
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
a ultimelor zile de toamnă, las deschise, toată ziua, ferestrele largi, privind îngândurat întinderea molcomă a peisagiului, dealurile obosite de vârstă și vederea generală blândă, înțepată iciacolo de tufele de viță de vie zgribulite de presimțirea frigului pe care îl presimt. Între dealuri, în fața ferestrelor, se deslușește un drum subțire, mărginit de tufe de măcieș, urcând spre cer, pierzânduse, undeva, în zone celeste nelămurite. De mulți ani, această cale, care se îndreaptă dincolo de dealurile acestei localități, pentru că Socola, marele Spital, cuprinzând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ca într-o fotografie, fața fericirii. Eram trei tineri, o fată și doi băieți, într-o zi de vară spre sfârșitul războiului, undeva în preajma Hațegului, mergând fără nici un rost pe o cale ferată care ducea către masivul Retezat care se presimțea în zare. Ne distram călcând din traversă în traversă sau mergând în echilibru pe linia ferată. Rămăsesem în urmă. Înaintea mea, prietenii mei se țineau de mână și, sprijinindu-se ca într-o îmbrățișare aeriană, călcau fiecare pe șina sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
normală, femeia trebuie situată la nivelul superior. Cel mai la îndemână este exemplul Maicii Domnului, al "mamei" în genere. * Mă voi despărți, pentru câteva luni, de omonimul meu minor; peste câteva zile ne despărțim și de sora lui, Irina. Se presimte toamna. Mă consolez cu ideea că distanțele capătă un înțeles mai restrâns în era aviației cu reacție. În urmă cu o sută de ani, distanțele erau de fapt incomparabil mai mari; uneori, de neînfrânt într-o viață de om. Dragostea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]