2,781 matches
-
semnificațiile individuale la desăvârșirea ceremonialului. Repetarea actelor inițiale se motivează prin faptul că, mitul dezvăluie elemente originare ale condiției umane. Posibilitatea se Întemeiază pe tranziția de la timpul sacru la timpul profan. Timpul mitic sau sacru este calitativ diferit de timpul profan, de durata continuă și ireversibilă În care se Înscrie existența noastră cotidiană și desacralizată. „Timpul sacru este, prin Însăși natura lui, reversibil (... ), este un timp mitic primordial devenit prezent”, este „un timp recuperabil, repetabil la nesfârșit, el nu curge” (). Când
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
În perioadele sacre, În hățișuri și noapte, sau În jurul focului Înainte de, ori după ritualuri etc.” (3). Recitarea miturilor nu rămâne fără consecințe pentru cel care le rostește și pentru cel ce le ascultă. Prin simpla narare a unui mit, timpul profan este cel puțin simbolic abolit: povestitor și ascultători sunt proiectați Într-un timp sacru și mitic. Abolirea timpului profan prin imitarea modelelor exemplare și prin actualizarea evenimentelor mitice constituie „o notă specifică a oricărei societăți tradiționale; această notă, singură este
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
rămâne fără consecințe pentru cel care le rostește și pentru cel ce le ascultă. Prin simpla narare a unui mit, timpul profan este cel puțin simbolic abolit: povestitor și ascultători sunt proiectați Într-un timp sacru și mitic. Abolirea timpului profan prin imitarea modelelor exemplare și prin actualizarea evenimentelor mitice constituie „o notă specifică a oricărei societăți tradiționale; această notă, singură este suficientă pentru a diferenția lumea arhaică de societățile noastre moderne” (/71). Societățile tradiționale s-au străduit În mod conștient
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
Înconjurătoare, că realizează o deschidere către „Marele Timp”, către timpul sacru. Pentru omul religios, nici spațiul nu este omogen: „el prezintă rupturi, falii, există porțiuni de spațiu calitativ diferite de celelalte” (/21). Vorbim astfel de spațiu sacru și de spațiu profan. Sacralitatea unui spațiu este dată de mitul cosmogonic. Spațiul prezintă urme ale Întâmplărilor de la origini; astfel de urme sunt hierofanii. El participă la un „centru” al lumii, „centru relativ din punct de vedere logic (de vreme ce orice spațiu sacru are sau
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
În care se manifestă e reductibilă la ideea de naștere, iar aceasta, la rândul ei, la cea de „creație cosmică”. Mitul, de orice natură ar fi, este Întotdeauna un precedent și un exemplu, nu numai În raport cu acțiunile omului (sacre sau profane), ci și În raport cu propria lui condiție; mai mult: un precedent pentru modurile realului, În general. Pentru M. Eliade, mitul constituie o „hierofanie”, o manifestare a sacrului, „o structură și un limbaj prereflexiv, care necesită o hermeneutică particulară” (). Această structură este
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
se află Încă Învăluit În aceeași substanță originară de mister și de sacru. Același simbol care a evoluat În planul artei, chiar dacă și-a păstrat structura arhaică, Își pierde În mare măsură forța de sugestie prin literaturizare, adică prin accentuarea profanului. Chiar dacă miturile se degradează, simbolurile se laicizează, ele nu dispar niciodată, pentru că: „vin de mult prea departe: ele nu fac parte din ființa umană și este cu neputință să nu le găsim În oricare ipostază existențială a omului În cosmos
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
pe loc), ci moartea În Înțelesul ei de prim, de Începere, de inaugurare ireversibilă” (/ 35). În mai toate studiile de specialitate, Eliade subliniază că „sacrul” sălășluiește În „profan”, fiind „camuflat” de el și, implicit, limitat. Dar nu În tot cuprinsul profanului. „Nu toate pietrele sunt sacre” (), pentru toți acei ce li se Închină, cu toate că În Înțelegerea lor e foarte posibil ca oricare dintre ele (nu se poate ști care) să fie o piatră sfântă. „Camuflajul” face și mai greu recognoscibil „numinos
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
foarte posibil ca oricare dintre ele (nu se poate ști care) să fie o piatră sfântă. „Camuflajul” face și mai greu recognoscibil „numinos-ul” (sacrul) În lumea modernă total desacralizată. Aici „sacrul și suprafirescul sunt așa de amestecate În realitatea profană Încât nu se disting” și aceasta poate constitui premisa imaginarului din proza fantastică a lui Eliade. „În nuvelele mele Încerc Întotdeauna să camuflez fantasticul În cotidian (... ). Cred că Întotdeauna transistoricul e camuflat de istoric și extraordinarul de obișnuit” (). Eliade accentuează
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
proza fantastică a lui Eliade. „În nuvelele mele Încerc Întotdeauna să camuflez fantasticul În cotidian (... ). Cred că Întotdeauna transistoricul e camuflat de istoric și extraordinarul de obișnuit” (). Eliade accentuează, de asemenea, repetat, că ideea prezenței unei „sacralități irecognoscibile În realitatea profană este ceea ce conferă unitate prozelor sale realiste și fantastice, dar și cercetărilor de istoria religiilor. Scriitorul ține atât de mult la teoria aceasta Încât o formulează În termeni discursivi chiar și printr-un personaj Ivan, În nuvela cu același nume
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
practica magiei și pun pe alții la probe inițiatice (Andronicșarpele); hermeneuți care caută „semne” (Ștefan Noaptea de Sânziene); femei care Întineresc 36 și Îmbătrânesc ritualic (Persephona Les Trois Graces), șeherezade care o „iau de departe” și povestesc la infinit Întâmplări profane pentru spiritul profan (Învățătorul FărâmăPe strada Mântuleasa); indivizi comuni cu nume fanic, unii poartă mituri fără să știe, alții le interpretează ș.a. Există apoi o prezență masivă a „artiștilor” În proza mitică a lui Eliade. Asta face din ele altceva
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
pun pe alții la probe inițiatice (Andronicșarpele); hermeneuți care caută „semne” (Ștefan Noaptea de Sânziene); femei care Întineresc 36 și Îmbătrânesc ritualic (Persephona Les Trois Graces), șeherezade care o „iau de departe” și povestesc la infinit Întâmplări profane pentru spiritul profan (Învățătorul FărâmăPe strada Mântuleasa); indivizi comuni cu nume fanic, unii poartă mituri fără să știe, alții le interpretează ș.a. Există apoi o prezență masivă a „artiștilor” În proza mitică a lui Eliade. Asta face din ele altceva; teatrul le relevă
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
o funcție metafizică. De aceea ele merită a fi cunoscute și valorificate indiferent dacă autorul a voit sau n-a voit să le introducă În text. Eliade arată că „dacă cineva ar interpreta o operă literară modernă de un autor „profan”, arătându-i anumite semnificații absconse, s-ar putea spune că toate interpretările lui sunt străine operei, sunt „puse” sau „găsite” de el acolo, autorul fiind cu totul străin de asemenea preocupări, ele folosind doar Întâmplător anumite procedee literare cu valențe
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
aparițiilor iruptive asupra normalului, M. Eliade „e sigur că acest real cenușiu, acest cotidian camuflează ceva” () și cele două sisteme care se ciocnesc În literatura sa fantastică nu aparțin, unul realului și celălalt fantasticului, ci, cel mai adesea Sacrului și Profanului, două realități care nu se exclud, ci sunt complementare și alcătuiesc, Împreună, sensul lumii. E adevărat că În lumea modernă, desacralizată, izbucnirile sacrului par manifestări străine acestei lumi, par contradicțiale „legalități cotidiene”, dar tocmai aceste izbucniri „fundamentează lumea cu adevărat
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
prezența elementului irațional, miraculos (strigoiul) În narațiune, cât de modul În care individul normal trăiește și primește supranaturalul” (). Adevărata temă a romanului este cum se manifestă prezența fantastică (o experiență tradițională, păstrată de memoria colectivă, adică de folclor, În lumea profanului și cum poate fi trăită această experiență. M. Eliade este de părere că „fantasticul folcloric te pune În contact direct cu o realitate irațională dar concretă: cu o experiență asociată În care s-a concentrat intuiția globală a vieții și
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
treptat, fără perturbații. Jocul, gajul, rătăcirea, fuga, Întoarcerea sunt inițial acte cu semnificație ascunsă. Eliade o va dezvălui treptat, dând un număr de semne. Jocul cu gajuri În care Andronic antrenează grupul de bucureșteni (veniți din aceeași lume urbană, brutal profană, nepregătită pentru revelații) amintește de jocurile suprarealiștilor care urmăreau același scop: să elibereze capacități Închise, imobilizate de ticurile și reflexele impuse de etichete, să elibereze visurile, dorințele refulate. Jocul lui Andronic Îi pregătește astfel pe cei prezenți pentru participarea la
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
copilăria autorului și care e modelul copiat de „camera secretă”. Ca orice obiect care participă la sacru, camera Sambo are povestea, „mitul” ei care Îi revelează lui Ștefan adevărata structură a spațiului cea heterogenă, prezentată de Eliade În Sacrul și profanul: „Și atunci, În clipa aceea, am Înțeles ce este Sambo. Am Înțeles că există aici pe pământ, lângă noi, la Îndemâna noastră și totuși inaccesibil celorlalți, inaccesibil celor neinițiați există un spațiu privilegiat, un loc paradisiac pe care, dacă ai avut
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
găsească În spatele lor o semnificație pragmatică, politică. Fărâmă (Bătrânul) și Dumitrescu ( Ofițerul) reprezintă două moduri de a gândi existența, două moduri de a fi În lume, dar este inexact a spune „că unul reprezintă sacrul (miticul) În totalitate, iar altul profanul (raționalismul, politicul)” (/184). Fărâmă este un tip eminamente profan, care prin narațiunile lui, creează o lume ce supraviețuiește prin semne. Lumea este creată pe măsură ce povestește: mereu „pe ocolite”, pornind „de departe”, trecând de la o fabulă la alta cu sentimentul că
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
și Dumitrescu ( Ofițerul) reprezintă două moduri de a gândi existența, două moduri de a fi În lume, dar este inexact a spune „că unul reprezintă sacrul (miticul) În totalitate, iar altul profanul (raționalismul, politicul)” (/184). Fărâmă este un tip eminamente profan, care prin narațiunile lui, creează o lume ce supraviețuiește prin semne. Lumea este creată pe măsură ce povestește: mereu „pe ocolite”, pornind „de departe”, trecând de la o fabulă la alta cu sentimentul că n-a Început și nu a ajuns unde trebuie
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
spațiul realității comune, logic și rațional, există un alt spațiu ilogic și ireal, neștiut și nesesizat de personaje, aflat ulterior, fragmentar sau integral, ori necunoscut niciodată. M. Eliade Însuși a teoretizat existența celor două realități complementare În studiul „Sacrul și profanul”: „Există un spațiu sacru, prin urmare puternic, semnificativ, singurul real și există alte spații, neconsacrate, prin urmare, lipsite de structură, de consistență: Într-un cuvânt amorfe” (). Eliade a demonstrat existența constantă a sacrului camuflat În profan, prezență percepută fantastic, inexplicabilă
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
manifestarea acestui omniprezent, statornic dincolo În lumea fenomenală a lui dincoace, un prezent nesigur, alunecos”(/138 139). Sorin Alexandrescu, care a studiat nuvela din punct de vedere structuralist, arăta că este vorba aici de un itinerar spiritual Viață și Moarte, Profan și Sacru, tradus grafic În felul următor: „Real”→ „Ireal”→ „Real”→ „Ireal” (). Cele opt episoade ar marca un număr simetric de intrări și ieșiri sau mai degrabă treceri ale personajului de la o existență la alta. Acțiunea nuvelei e plasată În Bucureștiul
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
călătoria. După oarecare ezitări, ajunge „la țigănci”, În grădina răcoroasă pe lângă care trecu fără s-o ia În seamă mulți ani. Intervine „hazardul, accidentalul (uitarea servietei) pentru ca personajul să ia act de existența misterului (grădina citată)” (/134). Legătura dintre tărâmul profan din care vine Gavrilescu și cel mitic În care el pătrunde, este mediată de una din „țigănci”. Gavrilescu este ajutat să răzbată În noul spațiu deoarece el nu este inițiat. El este introdus Într-o odaie cu o penumbră curioasă
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
volumele IIII, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1991. 15. Eliade M.: Imagini și simboluri, Editura Humanitas, București, 1994. 16. Eliade M.: Oceanografie, Editura Humanitas, București, 1991. 17. Eliade M.: Nostalgia originilor, Editura Humanitas, București, 1992. 18. Eliade M. Sacru și profan, Editura Humanitas, București, 1992. 19. Eliade M.: Tratat de istorie a religiilor, Editura Humanitas, București, 1992. 20. Eliade M. : Solilocvii, Editura Humanitas, București, 1991. 21. Eliade M.: Jurnal, III, Editura Humanitas, București, 1993. 22. Eliade M.: În curte la Dionis
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
povești frumoase cu rădăcini în fabulosul popular, cunosc sensul tăcerilor și al simbolurilor ancestrale, sunt atrași de feeric sau miraculos. Magia apare și în romanul istoric Frații Jderi unde un călugăr traduce limbajul păsărilor, vietățile conversează, sacrul se întâlnește cu profanul. Pământenii, confruntați cu simboluri fantastice (izvorul alb, bourul alb, sihastrul), le primesc de parcă ar fi în ordinea normală a universului și integrează firesc fantasticul în real, regăsind astfel în opera lui Sadoveanu o mitologie cu zei, rituri și eroi legendari
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
schiței. ,,Omul sașiu’’ este prevenitor, plin de voie bună prietenească, plăcut la vorbă, recurgând la tactica persuasiunii insidioase, imposibil de a fi parată. Întreaga acțiunea de ,,ducere în ispită’’ (o sintagmă cu vădit statut emblematic pusă în circulație de literatura profan religioasă) la care este angajat fatidicul drumeț va trebui deci să stea neabătut sub semnul solicitudinii maxime arătate victimei. Aici intervine ingeniozitatea naratorului aceea de a fi ales un teren neexplorat pe care sămânța ispitei să se poată dezvolta cu
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
său publicat în 1912 (Formele elementare ale vieții religioase), Durkheim demonstrează că diviziunea morfologică are un echivalent simbolic în diviziunea profan-sacru. Religia include și exclude obiecte și ființe în două categorii antitetice: "sacrul", puternic valorizat (prin interdicții și tabuuri), și "profanul", devalorizat pentru că este banal, comun și cotidian. În acest spirit au studiat Mauss și Hubert (Mauss, 1995) sacrificiul, înțeles ca proces de modificare a stării persoanelor, care duce la sfințire. • Sociologia religioasă a lui Weber a dezvoltat, de asemenea, această
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]