KorAP: Find »[drukola/base=pumnal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 ...65 >

1,618 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

ești un idiot și voi pune pe unul dintre sclavii mei să-ți taie gâtul. — O să pui să-mi taie gâtul? Nu cred... Vei muri ca Nero. Dacă el, care era asemenea unui zeu, a murit din cauza unei lovituri de pumnal, poți muri și tu, care ești un nimeni. Aruncă zarurile, îl provocă Listarius. Învinge cine câștigă zece jocuri. Vitellius aruncă zarurile. Pe două dintre ele ieși Venus. — Am câștigat, râse Vitellius. Câștigă de nouă ori. Când vru să ia din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Propincuus, procuratorul Galliei Belgica și administratorul prudent al celor două Germanii. Ar fi fost de-ajuns - Flavius Valens închise ochii - să-l elimine pe Pompeius, și ar fi avut bani suficienți ca să finanțeze o revoltă. Era suficientă o lovitură de pumnal ca să pună mâna pe provinciile germanice și pe o armată pe care să o folosească împotriva lui Galba. Erau destui oameni, cai și arme. Știu de ce îl detești pe Galba - Vitellius își șterse degetele cu bucata de pânză pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lui Galba nu-i ajungea faptul că guverna Hispania Tarraconensis. Și el, ca și tine, voia să fie împărat - și a ajuns împărat. I-am urmărit drumul din Hispania până la Roma... Galba era magnific, cu mantia de general și un pumnal atârnat la gât. Totuși, prevestiri funeste l-au însoțit în drumul lui. În timpul marșului spre Roma, Galba a sacrificat victime ca să intre în grațiile zeilor. Însă un taur înjunghiat a reușit să se ridice, a venit repede spre Galba și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lamei ce pătrundea în carne, urmat de un muget sfâșietor. Stropi de sânge pătară pânza. Doi oficianți se ridicară. Un taur alb, însângerat, își făcu apariția, mugind de durere. Și Antonius striga de durere, căci i se părea că lama pumnalului pătrundea în propriul său trup. Durerea victimei sacrificate era durerea lui, iar carnea sfâșiată era tot a lui, era partea sa cea mai profundă. Continuă să lovească, strigând și plângând, victimă și ucigaș totodată, om și taur contopiți în desfășurarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
la rându-i, pe Caligula înjunghiat, pe Seneca și Petronius, care-și tăiaseră venele deoarece Nero poruncise să fie uciși, pe Nero însuși, omorât de servitorul său și - tresări, speriat și uimit - privirea lui Galba în clipa când lama unui pumnal îi tăia capul... Galba trăia, din câte știa Vitellius, și era pregătit să lupte și să-l împiedice să cucerească Roma. În cele din urmă, în fața lui Vitellius pluti chipul lui Ausper, prezicătorul orb, care îi tăie calea. Imperator-ul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Orpheus... — Vreau să știu cine-i Orpheus, o întrerupse Vitellius. Și mai vreau să nu dezvălui nimănui taina puterii mele. Jură-mi că vei păstra tăcerea! strigă el. Își ieșise cu totul din minți. — Vorbește! strigă din nou. Își scoase pumnalul și se îndreptă spre vrăjitoare. Ea era sprijinită de frasin, agățându-se de marginea scorburii. Acum era doar o femeie plăpândă, ce stătea cu spatele la el. — Vorbește! strigă Vitellius. O apucă de umărul fragil cu o mână, în timp ce în cealaltă strângea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și se îndreptă spre vrăjitoare. Ea era sprijinită de frasin, agățându-se de marginea scorburii. Acum era doar o femeie plăpândă, ce stătea cu spatele la el. — Vorbește! strigă Vitellius. O apucă de umărul fragil cu o mână, în timp ce în cealaltă strângea pumnalul. — Jură că vei păstra tăcerea! Velunda nu răspunse. Vitellius îi vedea doar ceafa albă, delicată, încadrată de părul blond. O smuci, întorcând-o spre el. În clipa aceea scoase un urlet, căci ceea ce văzu fu chipul monstruos al Morții, încadrat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
el. În clipa aceea scoase un urlet, căci ceea ce văzu fu chipul monstruos al Morții, încadrat de părul blond. Orbitele goale, țeasta, dinții ce clănțăneau - nu avea să uite niciodată sunetul acela. Era întruchiparea groazei. Începu să lovească orbește, împlântând pumnalul în trupul femeii; sângele desena flori roșii pe mantia imaculată, iar Vitellius se apleca deasupra ei s-o înjunghie din nou, în timp ce vântul se preschimba în furtună. Un lup îi sări deodată în spate. Vitellius căzu, rostogolindu-se departe de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe mantia imaculată, iar Vitellius se apleca deasupra ei s-o înjunghie din nou, în timp ce vântul se preschimba în furtună. Un lup îi sări deodată în spate. Vitellius căzu, rostogolindu-se departe de trupul femeii. Se ridică și-și luă pumnalul, să se apere de lup, însă acesta nu-l atacă. Se îndepărtase deja și dispăru repede printre copaci. Gâfâind, fără să se uite la femeia însângerată ce zăcea la rădăcina frasinului, Vitellius se aplecă și, continuând să strângă într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se apere de lup, însă acesta nu-l atacă. Se îndepărtase deja și dispăru repede printre copaci. Gâfâind, fără să se uite la femeia însângerată ce zăcea la rădăcina frasinului, Vitellius se aplecă și, continuând să strângă într-o mână pumnalul, luă o prăjitură cu miere și susan, pe care o văzu pe malul pârâului, în zăpadă. Vârî prăjitura în gură, trecu apa dintr-un salt și o porni șchiopătând prin pădure, spre escorta sa. Se opri, căci i se păru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mai puternice decât gândul că o ucisese pe marea vrăjitoare a acelui ținut, pe care toți o venerau și o ascultau. Și care, pe deasupra, era sora lui Julius Civilis, regele batavilor. Dintr-odată, oroarea crimei sale îl îngrozi. Înfipse repede pumnalul în zăpadă, să-l curețe de sânge. Dacă batavii se răsculau tocmai acum, când avea nevoie de o alianță cu ei? Dacă soldații lui, care o venerau pe Velunda, aveau să-l părăsească? O porni din nou pe cărare. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îi ducea cu el cuvintele. — Nu te-am mai văzut. M-ai lăsat singur cu Velunda. Listarius rămase tăcut. — Ce-ai făcut, mi-ai luat-o înainte? Ai ajuns la escortă, apoi te-ai întors să mă cauți? Listarius privi pumnalul din mâna lui Vitellius, apoi își ridică privirea: — Ai înfăptuit un sacrilegiu! — Ce vrei să spui? Vitellius păli. Oare Listarius îl văzuse? — Șterge-ți firimiturile alea de la gură, strigă băiatul. Ai mâncat prăjiturile mele cu miere și susan... Ai mâncat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vrei să spui? Vitellius păli. Oare Listarius îl văzuse? — Șterge-ți firimiturile alea de la gură, strigă băiatul. Ai mâncat prăjiturile mele cu miere și susan... Ai mâncat ofranda pentru Zeiță. Ți-am spus că ăsta-i un sacrilegiu! Vitellius ascunse pumnalul și își șterse gura cu dosul mâinii. Îi făcu semn băiatului să pornească înaintea lui pe cărare și începu să meargă aplecat, înfruntând furtuna. Se întreba ce se întâmplase cu cealaltă prăjitură cu miere și susan - fuseseră două, iar el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
zburau prin aer, duse de vânt. În cele din urmă, se arătă Ausper, care ridică un deget descărnat și, fără să rostească un cuvânt, îl îndreptă spre inima lui Valerius, apoi dispăru. Atingerea degetului pe piept fu ca tăișul unui pumnal. Îngrozit, îl strigă pe Lurr, lipindu-se de trupul calului. Apoi o strigă pe Velunda. În clipa aceea, Lurr ieși din pădure, veni spre Valerius, apoi se întoarse și dădu să o pornească din nou spre pădure; alergă de mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
bucuros să te predea, fiindcă era sigur că te vom pedepsi. Dar noi nu suntem ca romanii și știm să-l deosebim pe vinovat de cel nevinovat. Preotul cel bătrân încuviință grav. — Tu nici măcar nu știi cum se ține un pumnal. O iubeai pe Velunda... Tu ești un om blând, zise un tânăr războinic, aranjându-și pe umăr haina scurtă din blană. Valerius ținea cupa în mâini, dar nu luă nici o înghițitură. — Omorâți-mă. — Cum să te omorâm? întrebă alt preot, netezindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
o haină de in și ieșise pe stradă, în mijlocul mulțimii. Dăduse peste pretorienii înarmați și amenințători, incitați de Otho. Aceștia se repeziseră la el și îl trăseseră afară din lectică; nimeni nu sărise în ajutorul împăratului care cădea sub loviturile pumnalelor. Numai niște batavi încercaseră să ajungă la el, dar, cum nu cunoșteau orașul, greșiseră drumul; în vremea asta, Galba era omorât de mulțime. Pretorienii îi tăiaseră capul dintr-o lovitură. Pentru că nu putea să-i țină în mână capul chel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îl va pedepsi pe Otho. Aliază-te cu Vitellius. Faptul că șarpele ucide, spuse Julius Civilis, e oare un motiv să te aliezi cu scorpionul care e pe punctul să înțepe șarpele? — Eu nu sunt roman - Julius Civilis își ascuțea pumnalul în fața colibei în care stătea Valerius. Trei bărbați erau așezați în jurul mesei: Valerius, Julius Civilis și hangiul, care venise în sat în noaptea dinainte. Nu sunt ca fratele tău. Antonius Primus e gal, dar cetățean roman, și se supune vechilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
că poate obține asemenea virtuți în schimbul banilor. Am înapoiat darurile pentru că femeile noastre nu se împodobesc cu bijuteriile romanilor și nu se îmbracă în mătăsurile lor. — Dar banii, i-ai refuzat? — Las în seama altora asemenea gesturi mărețe - Julius puse pumnalul pe masă. Romanii m-au învățat că banii sunt folositori. Îi voi folosi ca să lupt împotriva lor cu orice mijloace. Luă săculețul de piele pe care-l lăsase jos când intrase și i-l întinse hangiului, care-l îndepărtă imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și gladiatorii... Va înainta foarte greu, între două banchete... Nu se va implica personal în nici o luptă; asta a lăsat-o în seama legaților lui. Vitellius se îndreaptă spre Gallia, iar de aici se va duce în Italia. Julius luă pumnalul și îi încercă din nou lama, gânditor. — Asta-i tot. Nu uita nici un cuvânt din ce ți-am spus și încearcă să ajungi cât mai repede la Galbiana. Maktor se ridică. — Îmi pare rău că trebuie să-mi părăsesc taverna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îi ceruse să răzbune moartea Velundei. Strânse amuleta în pumn, nefiind în stare să vorbească. Acum și Salix era în pericol. Oare n-ar fi trebuit să dea fuga la Pretoriu, să-l caute pe Vitellius și să-i înfigă pumnalul în inimă? Oftă, disprețuindu-se, fiindcă știa că n-ar fi avut curaj să facă așa ceva. Antonius îl luă pe Valerius pe după umeri. Cei doi se îndepărtară de tabără și intrară în pădure; totul era verde, înflorit. Deasupra capetelor lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
gura. — Ia cupa și închină, îi șopti Errius. Ce-i cu tine? Antonius clătină din cap, dar nu luă cupa. Continua să-și privească mâinile, ca și cum ar fi vrut să și le țină în frâu, ca să nu înșface singure un pumnal și să-l înfigă în inima imperator-ului. Îl ura pe Vitellius. Îl urâse de cum îl văzuse. Îl recunoscuse imediat pe bărbatul din viziunea pe care o avusese pe când lupta împotriva quazilor. Multe nopți, Antonius fusese urmărit de amintirea acelui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Războiul îi va îngădui să-l elimine pe omul acela respingător din fața lui. Nu avea să procedeze ca Julius Civilis, care, potrivit tradiției germane, își lăsa părul și barba să crească și nu și le tundea până când nu-și înfigea pumnalul în inima celui pe care-l ura. Antonius avea să-și cultive ura în minte, zi și noapte. Era convins că, nu peste multă vreme, urma să-l vadă pe Vitellius mort la picioarele sale, așa cum mureau acum gladiatorii în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
o poartă laterală. Mâna grăsanului se sprijini iar pe geununchiul lui. — Îl vezi pe cel cu tunica albă cu două dungi roșii? E arbiter. Iar cel din spatele lui, care duce armele... Vezi cum Salix ezită când trebuie să-și aleagă pumnalul... Skorpius însă... Grăsanul izbucni într-un hohot de râs admirativ. Skorpius înșfăcase rapid un trident, un pumnal și o plasă. Lui Valerius i se părea că scena se derula cu încetineala unei ceremonii funerare. Veni un al treilea bărbat, însărcinat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
albă cu două dungi roșii? E arbiter. Iar cel din spatele lui, care duce armele... Vezi cum Salix ezită când trebuie să-și aleagă pumnalul... Skorpius însă... Grăsanul izbucni într-un hohot de râs admirativ. Skorpius înșfăcase rapid un trident, un pumnal și o plasă. Lui Valerius i se părea că scena se derula cu încetineala unei ceremonii funerare. Veni un al treilea bărbat, însărcinat cu probatio armorum. Verifică armele, încercă lamele și vârfurile, apoi plecă, urmat de omul care adusese armele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ale flautului. Spectacolul putea începe. O melodie gravă răsună în amfiteatru; mulțimea amuți. Cei doi gladiatori se înfruntau. Skorpius ridică brațul și îndreptă tridentul spre coiful galului. Salix respinse repede lovitura cu scutul și se aruncă înainte, încercând să înfigă pumnalul în piciorul adversarului. Skorpius sări într-o parte, ferindu-se. Apucă tridentul cu ambele mâini și lovi cu putere scutul lui Salix. Speriat, Valerius îl văzu pe acesta dând înapoi câțiva pași și căzând în nisip. Se ridică însă rapid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]