8,125 matches
-
cu livezi și curți mari în care stăteau de vorbă oameni harnici, gospodari, rumeni la față și prietenoși la chip. Merseră cei doi ce merseră până dădură într-un fel de piațetă unde se zărea imediat clădirea hanului. Piațeta era pustie: doar pe treptele hanului se vedea șezând și ținându-și capul în palme un om; după haine, părea a fi chiar hangiul. Când se apropiară băgară de seamă că omul plângea de ți se rupea sufletul. Tușind stânjenit, Metodiu zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Chiar de pare că sforăie, Dumnezeu nu doarme. Ochiul lui închis afară înlăuntru se deșteaptă. Și tocmai atunci când îl credem adormit adânc și ne îngăduim în bezna unei îndepărtate bucătărioare a frige la foc mic, în toiul Postului Mare, o pustie de cârnat afumat, Prea-Bunul ridică o sprânceană, se uită chiorâș la noi și face să sune în străfundul nostru vocea Sa mustrătoare: „Frații tăi postesc și rabdă. Pune cârnatul la loc!”. De aceea zic că și în fuga fiicei dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vremurile - mă voi gândi la dumneavoastră. — Du-te, frate moldovean - spuse turcul mișcat - du-te și sărută și pentru mine pământul Chiliei și-al Cetății Albe, care ne aparțin. Alah să te aibă în pază. „Trăzni-te-ar bunul Dumnezeu aici în pustia asta, să n-apuci tu să vezi ce-i peste Prut!” gândi Metodiu, apoi zise tare: — Rămâneți cu bine! Da’ un’ te duci, bre? - făcu deodată turcul văzând că Metodiu o ia la stânga. — Păi, acasă - se opri temător Metodiu. — Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
au fost, din timpuri imemoriale, stăpânii deșertului. Centimetru cu centimetru, săpară pământul. Piatră cu piatră, completară cercurile. Metru cu metru, urmară drumul pe care-l indicau rădăcinile palmierilor. Erau convinși, „știau“, datorită existenței lor de secole în regiuni atât de pustii, că, dacă acei palmieri erau vii, aceasta se datora sevei pe care o primeau dintr-un loc pierdut în albia acelei sekia. Și dacă se afla acolo, oriunde ar fi fost, ei aveau s-o găsească. Într-o noapte, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
într-un sfârșit, Marcel Charrière rupse liniștea apăsătoare spunând, în timp ce se apleca să-și mai toarne o ceașcă de cafea: — Sunteți surprinși de tot ce facem, dar, în ceea ce mă privește, pare mult mai surprinzător că ați ales acest colț pustiu de lume ca să trăiți. De ce? Ce v-a împins să vă așezați într-un asemenea loc? — Aici ne simțim bine. — Bine? Și cu ce trăiți? — Cu lapte, curmale, vânat și cu ce cultivăm, răspunse în mod firesc Aisha. Puțul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
își privi mama cerându-i încuviințarea, și, după gestul ei afirmativ, începu: — Tata, odihnească-se în pace, de la care am moștenit numele, era considerat cel mai curajos dintre tuaregi, deoarece a fost singurul capabil să străbată de două ori „Pământul pustiu din Tikdabra“. Toată lumea îl admira și-l respecta, dar într-o zi, sunt mai mult de douăzeci de ani de atunci, doi călători aproape muribunzi care se rătăciră în deșert apărură dintr-odată în tabăra noastră. Cum era firesc, le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
putut s-o facă? — Era un războinic imohag, răspunse Gacel simplu. Le-a tăiat gâtul fără ca ei să-și dea seama. Tata putea face asta și chiar mai mult. De fapt, l-a însoțit pe Abdul-el-Kebir dincolo de graniță, străbătând „Pământul pustiu“ cu toate că-l urmărea o întreagă armată. — Și ce s-a întâmplat după aceea? — Cum nu puteau să-l prindă, militarii ne-au sechestrat, cu intenția de a ne schimba cu Abdul-el-Kebir. Când a aflat, tata s-a înfuriat și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ce se petrecea în afară. Căldura era sufocantă și aerul aproape de nerespirat, dar un locuitor al Saharei era obișnuit de mic copil cu așa ceva. Se așeză și așteptă. Din nou, răbdarea puse stăpânire pe toată ființa lui. Soarele lumina tabăra pustie. Se scurseră mai multe ore. Căldura era tot mai mare. În cele din urmă, auzi un zumzet îndepărtat. Venea dinspre sud-est, dar, oricât de mult își ascuți privirea, nu zări nici un vehicul și nici nori de praf. În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
a confunda lucrurile este cel mai mare pericol pentru un beduin, care întotdeauna trebuie să știe foarte clar ce trebuie să facă și cum să înfrunte o situație. Dacă poporul meu a reușit să supraviețuiască atâtea veacuri într-un loc pustiu, hărăzit să fie doar străbătut, este pentru că întotdeauna a știut care-i sunt limitele și a cunoscut mediul unde trăiește. De câte ori a încercat să depășească aceste limite, a dat greș; cea mai bună dovadă este tatăl meu, care, cu toate că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
la orizont; și atunci se întoarse și tăie cureaua care-l ținea legat pe Pino Ferrara de coada ultimului animal. — De acum încolo n-am de gând să te mai păzesc... - spuse în timp ce făcu un gest amplu cu mâna, arătând pustiul labirint de roci negre ce se întindea în jurul lor. Dar nu uita că toată apa pe care-o avem e la mine. Dacă-ți trece prin cap să fugi, te asigur că te așteaptă cea mai groaznică moarte. Nu-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mai bine de jumătate de oră până când italianul reuși să stabilească legătura, și cu toate că nu reuși atât de bine pe cât ar fi vrut, putu să-l pună la curent pe tatăl său cu tot ce se întâmpla în cel mai pustiu colț al deșertului. Bineînțeles că bogatului bancher îi veni greu să creadă că nu e vorba de o glumă proastă, ținând cont mai ales că legătura se întrerupea exasperant de des. Așezat pe ghizdul fântânii și ascultând acea voce distorsionată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
gâtul cu prima ocazie... - Bruno Serafian își înălță capul pentru a schița un zâmbet, în timp ce făcu cu ochiul. Cu toate astea - adăugă -, contăm pe ceva foarte important în favoarea noastră. — Pe ce?... Pe faptul că, fiind una din regiunile cele mai pustii de pe glob, nu trăiește acolo aproape nici un animal - ceea ce înseamnă că tot ce mișcă este neapărat un dușman. — Deci îi băgăm plumb... - comentă Julio Mendoza pe un ton ușor ironic. E liniștitor să știm că ceva ne este favorabil. Șeful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pumnal ascuțit, tăie legăturile prizonierului și îi scoase năframa de pe ochi. Poți să pleci - spuse. Celălalt își miji brusc ochii, până se obișnui cu lumina puternică a amiezii, dar când își dădu seama că se află în mijlocul unei regiuni muntoase, pustie și pârjolită de soarele ce cădea ca plumbul topit, scoase fără să vrea un geamăt de spaimă. — Să plec? Unde? — Dacă mergi spre nord-est, în trei zile o să ajungi la un puț pe unde trec caravanele de sare. Ai apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și, după ce ani de zile se văzuse obligat să stea în același loc din motive complet străine de dorința lui, Gacel Sayah năzuia să săvârșească aceleași isprăvi ca tatăl său, singurul războinic în stare să străbată de două ori Pământul pustiu din Tikdabra și să cerceteze cele mai uitate unghere din Tenere. Drept e că acum avea ocazia să-și găsească o soție frumoasă cu care să se stabilească în vreo oază fertilă din Ciad, sau chiar să coboare până la malurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
numărul poeților amintiți. CÎnd tace ore În șir Îmi spun: iar Își retrăiește În gînd scena cu pictorița aceea planturoasă și nesătulă care Începea să tremure de cum intra În mansarda ei, sau plimbarea romantică sub clar de lună pe potecile pustii ale satului dobrogean, cînd ochii negri ai fetei de lîngă el Îi spuneau, ești fratele meu, trebuie să rămîi fratele meu. Ce sărace sînt dialogurile noastre interioare În Închipuirea celor care ne surprind În momentele de absență. Cu cît mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
rog, Wanda, știu că te plictisesc, dar — Nu, mă uitam la mormintele astea ale scriitorilor. Unele nu mai au cruce, nici nume, nimeni nu mai știe cine e Îngropat aici, de parcă nici n-ar fi existat. Mergeau tăcuți pe aleile pustii, printre cavouri Înnegrite de vreme ca ruinele unor cetăți, blazoane cu spade Încrucișate, cu șoimi, Cantacuzino, Șuțu, Sturdza, Ghica, născuți, repaosați, pentru binele și prosperitatea neamului și acolo, unde pietrișul drumului se lasă Înghițit de mormintele mici cu nume anonime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
om să-l făptuiască. Așa, doamnă Norico, ți-o spui, că de nu ierea coana Didina, nu mai ierea nici Aneta. D-aia zic io mereu că avem nevoie unii de alții că nu știi niciodată... eh, ducă-se pă pustii. Auzi, da ziseși de-o cafea. Parcă-mi veni chef, să mai vorbim și noi de lucruri mai vesele, să-ți spui cum a rămas Veta Încuiată-n baie și Huțan, de un să-l iei că ierea dus pă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mai ușor de observat, așa că stăteam uneori noaptea pe pervaz și le priveam. Dar nu îmi plăcea să văd partea aceea a dealului luminată. Îmi plăcea să mi-o imaginez așa cum era atunci, cu toate casele goale și cu dealul pustiu, luminat doar de lună. M-am întrebat chiar și cine locuiește în casa pe scările căreia am stat noi. Apoi am încetat să-mi mai fac griji din cauza lui tanti Mae. Într-o zi, când am venit acasă de la magazin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
repede și taxiul a luat-o din loc. L-am urmărit la o distanță rezonabilă, taximetristul conducând prea atent la ploaie ca să mă observe în spatele lui. Laura Archer stătea dreaptă pe bancheta din spate. Străzile spălate de ploaie erau aproape pustii. Câteva umbrele înclinate în direcția ploii se grăbeau pe trotuar, corpurile proprietarilor fiind ascunse după ele. Era luni seara, iar majoritatea oamenilor erau adunați comod în fața televizorului cu cina în poală. Laura Archer locuia pe o stradă drăguță și liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
să fixez marea și după-amiezile să vagabondez de-a lungul plajei până la Mangalia. La întoarcere beam cu Nunu și prietenii lui pe terasă până în zori. În timpul vagabondărilor la Mangalia l-am întâlnit pe Simon din Franța. Era singur pe țărmul pustiu și hrănea pescărușii în lumina roșie a amurgului. Mi-a plăcut din prima clipă - ținea o baguette sub braț și rupea din era bucăți mici (de fapt numai miezul, ca să nu se sufoce păsările), aruncându-le în aer încântat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
am așezat din nou în pat. Am dormit până dimineața. Pe terasă nu mai era nimeni. Pe jos erau sticle goale, mucuri de țigară și în aer un miros putred de pește. Nici urmă de Nunu și Simon. Casa părea pustie. Departe, către orizont, pescărușii pluteau din nou ca niște bulgări de zăpadă. Am mai stat o săptămână la Vama Veche. Simon venea în fiecare zi la vila noastră. Închiriase un vaporaș și navigam toți trei cât era ziua de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
te ia! Nu mai era nimic de făcut. Așa a trecut un timp. Feifel n-a făcut multe. Încercase din nou să scrie, dar n-a mers de loc. Și-a cumpărat un pat și un telefon. Casa părea mereu pustie. Începuse să fumeze din nou, ca să taie timpul. Într-o seară telefonul a sunat. Era Rita. - Cum o mai duci? - Bine. Dar tu? - Tot bine. Vreau să știi cât de mult țin la tine și vreau să mă întorc acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
destul loc pe lumea cealaltă? Nu crezi că totul e plin, până la refuz? Apoi surâse, apăsându-i mâna lui Charlie cu mâna lui bătrână care amintea de pielea de elefant. Adormi din nou. Când Charlie plecă, toată casa deveni parcă pustie. Domnul Takakusa nu se mai vedea pe nicăieri. Înaintea nopții de Sânziene a anului 1994, Noah a terminat de scris cele cinci cărți ale lui Moise. Mulțumit, și-a invitat soția, copiii și pe Charlie și s-a așezat solemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ploaie direct pe mâinile mele, fără să se prelingă pe pielea feței. - Fantastic! repeta soțul meu cu o bucurie spontană. N-aș fi putut să-mi închipui că poate să zboare atât de sus! Am ieșit pe balcon, totul era pustiu. În rătăcirea mea, am așezat colivia lui Sucki pe balcon și am așteptat câteva ore. Nu voi uita niciodată acei zori trandafirii. Colivia lui Sucki a rămas mult timp pe balcon, apoi a dispărut împreună cu alte lucruri pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
izbutit să-l demitizez a fost să mi-l închipui mergând la closet... dar nu, ajunge, ajunge odată, mai bine aș termina cât mai repede cu durerea infinită pe care mi-o pricinuie mintea aceasta deșartă și gândurile ei... Geniu pustiu, mai presus decât zeii, mi-am închipuit cândva c-aș fi... ce rușine... nicicând nu a putut fi mai puțin adevăr în gândurile pe care-am pretins că le-am trăit în visul existenței mele... Acum, chiar acum, cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]